Pension award for wartime refugee quashed and remanded over unestablished birth facts.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 5 ianuarie 2004, reclamanta M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 12817 din 25 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea, reclamanta a susținut că, deși a dovedit că s-a născut în timpul refugiului părinților săi, dobândind același statut de refugiat cu aceștia, pârâta i-a respins nejustificat cererea de acordare a drepturilor legale compensatorii.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 165 din 29 ianuarie 2004, a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la acel moment) și cu domiciliul reclamantei, nu are competența teritorială să soluționeze pricina și a declinat competența, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Judecând în fond cauza, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 499 din 6 aprilie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să recunoască reclamantei, statutul de refugiat pe perioada 7 iunie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2003.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și cu împrejurarea că, născându-se în timpul refugiului părinților săi, din Ardealul de Nord, în Alba Iulia, a suferit prejudicii prin refugiere, că din motive de echitate, nu poate avea un tratament discriminatoriu, în condițiile în care legea nu prevede expres excluderea acestei categorii de persoane, de la acordarea drepturilor respective.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta a arătat, în esență, că prima instanță a încadrat-o pe reclamantă, abuziv, în prevederile Legii nr. 189/2000, fără a exista suficiente dovezi privind persecuțiile exercitate din motive etnice și privind statutul de refugiat al părinților reclamantei.

Recursul este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”.

În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților, orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depășească obiectul litigiului.

În ceea ce privește cauza dedusă judecății, într-adevăr împrejurările de fapt invocate de către intimata-reclamantă, nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, înscrisurile depuse (constând în acte de stare civilă) și declarațiile extrajudiciare din dosar nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.

Astfel, deși din declarațiile martorilor G.I. și G.M., reiese că reclamanta s-a năsut în timpul refugiului părinților, din Ardealul de Nord (fără a se indica localitatea de domiciliu), în localitatea Mislea, județul Prahova, din actele de stare civilă rezultă că locul nașterii reclamantei nu este această din urmă localitate, ci Alba Iulia, raionul Alba, fără să existe nici o altă dovadă care să lămurească această împrejurare, mai ales că neconcordanța este și în ceea ce privește datele (părinții s-au refugiat în 1940, iar reclamanta s-a născut în 1943).

Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și pentru a vedea, astfel, dacă intimata este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii, trebuiau determinate fără echivoc, perioada, cauza, locul și împrejurările refugiului părinților reclamantei, Curtea, în temeiul art. 313 teza I C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru suplimentarea probatoriului, prin audierea nemijlocită a martorilor specificați, precum și prin orice altă dovadă permisă de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 499 din 6 aprilie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.