Insurance guaranty fund’s use of internal tables versus judicial equitable quantification of moral damages under ASF Norm 14/2011

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: anularea deciziei nr. 9682 din 10.10.2017 emise de pârât; obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să soluţioneze motivat cererea de plată cu nr. 49421/26.07.2016 şi să reevalueze suma acordată raportat la legislaţia şi jurisprudenţa instanţelor din România sau jurisprudenţa indicată de reclamant; obligarea pârâtului la plata sumei de 108.251 RON - reprezentând daune morale (diferenţă), suferite în urma accidentului rutier din data de 05.11.2014; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3318 din 11 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A fost anulată în parte decizia nr. 9682/10.10.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în sensul că admite cererea de plată pentru suma de 15.248.5 RON (15.000 RON daune morale şi 248,5 RON daune materiale) în loc de 4748.5 RON.

A fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei, respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia obligaţiile unui asigurător în faliment şi nu este succesorul în drepturi şi obligaţii a acestuia. Instanţa de fond a reţinut acest aspect dar, cu toate acestea, s-a raportat la o jurisprudenţă care se referă la litigiile soluţionate în contradictoriu cu asigurătorii, considerentele fiind, din acest punct de vedere contradictorii.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurentul-pârât a reiterat faptul că Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia obligaţiile unui asigurător în faliment şi nu este succesorul în drepturi şi obligaţii a acestuia. În aceste condiţii, a apreciat recurentul că instanţa de fond a hotărât în mod netemeinic respingerea procedurii FGA de acordare a daunelor morale şi materiale - Decizia FGA nr. 142/26.05.2016 completată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 având în vedere că nu încalcă nicio prevedere legală, cu atât mai mult cu cât această procedură a fost validată de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori.

S-a invocat, de asemenea, necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile faţă de toţi creditorii de asigurare. În lipsa unor criterii şi limite legale de stabilire a daunelor morale, recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanelor îndreptăţite de a primi daune morale ci, dimpotrivă, are menirea de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative.

4. Apărările intimatului

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt, arătând că la data 28.04.2015 a avut loc un accident de circulaţie, constatându-se că B., conducător al autovehiculului cu număr de înmatriculare x nu a acordat prioritate la trecerea mopedului A068, condus de reclamant.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a reclamantului.

La momentul producerii accidentului rutier, autovehiculul înmatriculat sub numărul x era asigurat RCA la C. S.A., conform poliţei nr. x.

Prin sentinţa nr. 9661/03.12.2015, definitivă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei C. S.A.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/26.07.2016, reclamantul a solicitat despăgubiri în cuantum de 113.000 RON, cu titlu de daune materiale şi morale, ca urmare a vătămării suferite în urma accidentului rutier.

Prin decizia nr. 9682/10.10.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis cererea de plată formulată de petentul A. pentru suma de 4748,5 RON reprezentând daune materiale şi daune morale.

A respins cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

În motivarea deciziei s-a reţinut că vătămarea corporală a provocat drept consecinţe fracturi costale multiple, partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr de circa 25 de zile de îngrijiri medicale.

S-a stabilit acordarea unei sume de 180 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 4500 RON daune morale.

La această sumă a fost adăugată suma de 248,5 RON reprezentând cheltuieli materiale probate cu înscrisuri justificative, rezultând astfel suma totală de 4748,5 RON.

Decizia a fost emisă în baza art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 şi a art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011.

Înalta Curte constată că, deşi formal recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., respectiv modalitatea de motivare sau modalitatea de interpretare a normelor legale, se contestă de fapt aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantumul echitabil al daunelor morale în raport cu consecinţele provocate de accident.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că potrivit art. 49 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, la stabilirea daunelor morale în cazul vătămării corporale sunt avute în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România. Faţă de aceste prevederi legale, instanţa de fond a reţinut în mod corect că tabelul rezervelor de daună sau deciziile invocate de către pârât nu au valoare obligatorie, dispoziţiile art. 49 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 14/2011 impunând, la stabilirea daunelor morale în cazul vătămării corporale, luarea în considerare a legislaţiei şi jurisprudenţei din România.

Raportându-se la jurisprudenţa existentă în materie de daune morale şi luând în considerare vătămările reale suferite de reclamant, instanţa a apreciat că valoarea de 15000 RON corespunde criteriilor de echitate.

Aşadar, instanţa a motivat în mod corespunzător înlăturarea normelor în raport cu care Fondul de garantare a asiguraţilor a stabilit cuantumul daunelor morale, reţinând că acestea nu au o valoare obligatorie, ci cuantumul trebuie stabilit în raport cu jurisprudenţa creată în materie. Faptul că s-a raportat la jurisprudenţa creată în litigiile derulate în contradictoriu cu societăţile de asigurări, deşi intimatul-pârât nu este o societate de asigurare şi nu preia obligaţiile acesteia, nu reprezintă o contradicţie, instanţa de fond arătând în mod explicit că "Este adevărat că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia funcţiile asigurătorului, însă dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 prevăd că efectuează plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, garantând în limita prevăzută de lege plata creanţelor acestora."

Aşadar, chiar dacă Fondul de garantare a asiguraţilor nu este o societate de asigurare şi nu preia obligaţiile contractuale ale acestor societăţi, totuşi există o strânsă legătură între obligaţiile intimatului-pârât şi obligaţiile societăţii de asigurări aflate în faliment, garanţia pe care o asigură Fondul de garantare referindu-se tocmai la aceste obligaţii contractuale pe care debitorul nu le mai poate executa din cauza falimentului.

În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond s-a raportat la jurisprudenţa dezvoltată în litigiile cu societăţile de asigurare întrucât, chiar dacă natura obligaţiei ce incumbă intimatului-pârât este diferită de obligaţia contractuală a societăţii de asigurare, cuantumul este acelaşi şi se stabileşte în acelaşi mod.

În ceea ce priveşte vătămările corporale avute în vedere de instanţa de fond, se constată că aceasta nu s-a raportat doar la numărul de zile de îngrijiri medicale rezultat din expertiza medico-legală, ci a avut în vedere ansamblul problemelor de natură medicală rezultate din accidentul de circulaţie, menţionând faptul că la stabilirea acestui cuantum al daunelor morale, Curtea are în vedere suferinţele fizice suportate de către reclamant în perioada ce a urmat accidentului, suferinţele psihice, dar şi consecinţele inevitabile ale situaţiei create asupra vieţii sale sociale.

Totodată, Înalta Curte reţine că aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantumul daunelor morale reprezintă o problemă de temeinicie, nu o problemă de legalitate a sentinţei şi acest aspect nu poate fi cenzurat în cadrul unei căi extraordinare de atac cum este cea a recursului, cale de atac care, în raport de prevederile art. 488 din C. proc. civ., poate fi formulată doar pentru motive de legalitate, nu şi pentru motive de temeinicie.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3318 din 11 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3318 din 11 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.