Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6350/2020 AI generated

Scope of Transparency Obligations for Central Collectors in Mandatory Collective Rights Management Under Copyright Law

Case Number Decizia nr. 6350/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the national artists' union, thereby upholding the lower court's rejection of the challenge and leaving the contested provisions of the collective rights management decision fully in force. The dispute, initiated by a collective rights management organization against the Romanian Office for Copyright and a designated "collecter" entity, centered on an action to annul specific transparency obligations within an administrative decision that established the duties of entities acting as sole collectors for mandatory collective rights management. The appellant argued that the requirement to disclose the gross amounts allocated to rights holders represented by beneficiary organizations, along with the allocation criteria, effectively delegated the legal authority for individual remuneration distribution to the central collector, thereby violating statutory provisions that exclusively reserve this function to the specific management body entrusted with the mandate. The court held that the appealed norms merely imposed a duty to transmit informational data regarding collected sums to ensure transparency, without altering the substantive rules of collective management or conferring the power to individually allocate rights, thus concluding that the provisions did not infringe upon the laws governing collective rights management or create the alleged harm.

Legislator headnote

AI generated

art. 127 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 127 din Legea nr. 8/1996, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 124 din Legea nr. 8/1996; Scope of Transparency Obligations for Central Collectors in Mandatory Collective Rights Management Under Copyright Law: A susţinut recurenta că instanţa de fond a ignorat faptul că singurul organism de gestiune colectivă care poate efectua repartizarea remuneraţiilor către titularii de drepturi este acela căruia i-a fost încredinţat mandatul de gestiune. Apreciază recurenta că prin îndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 2 pct. a lit. d) din decizia ORDA nr. 114/2016, s-ar ajunge în situaţia în care CREDIDAM ar repartiza sume de bani către titularii de drepturi membri ai UNART, organism beneficiar şi singurul îndreptăţit să realizeze această repartizare a remuneraţiilor.

Keywords

AI generated
copyright remuneration administrative transparency scope of statutory duty collective rights management society distribution right right of access in copyright

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2017, reclamanta Uniunea Naţionala a Artiştilor din Romania - U.N.A.R.T. a chemat în judecată pârâtul Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.), solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea articolului 2 punctul A) lit. d) şi a) articolului 4 din decizia O.R.D.A. nr. 114 din 04 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 889 din 07 noiembrie 2016 privind obligaţiile de transparenţă ale organismelor de gestiune colectivă desemnate colector/colector unic pentru drepturile supuse gestiunii colective obligatorii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1473/2018 din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei instanţei de fond în vederea rejudecării.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi că instanţa de fond realizează doar o simplă negare a susţinerilor reclamantei, fără a arăta în mod concret pe ce considerente se bazează aprecierile sale.

Totodată, a menţionat că art. 2 pct. a lit. d) din Decizia ORDA nr. 114/2016 este nelegal, întrucât contravine dispoziţiilor art. 124, 125 alin. (2) şi art. 127 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996. Această literă instituie în mod nelegal obligaţia organismului de gestiune colectivă desemnat colector unic de a transmite organismelor beneficiare informaţii cu privire la suma brută repartizată titularilor de drepturi reprezentaţi de organismul de gestiune colectivă beneficiar, întrucât CREDIDAM ajunge practic să repartizeze sumele de bani titularilor de drepturi care sunt membri UNART, adică unui alt organism de gestiune colectivă.

A susţinut recurenta că instanţa de fond a ignorat faptul că singurul organism de gestiune colectivă care poate efectua repartizarea remuneraţiilor către titularii de drepturi este acela căruia i-a fost încredinţat mandatul de gestiune. Apreciază recurenta că prin îndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 2 pct. a lit. d) din decizia ORDA nr. 114/2016, s-ar ajunge în situaţia în care CREDIDAM ar repartiza sume de bani către titularii de drepturi membri ai UNART, organism beneficiar şi singurul îndreptăţit să realizeze această repartizare a remuneraţiilor.

Din formularea textului atacat se poate interpreta că, prin comunicarea de către organismul colector a sumelor repartizate către titularii membri UNART, se instituie obligaţia UNART de a distribui mai departe sumele încasate, în conformitate cu repartizarea realizată de către organismul colector.

Totodată, a menţionat recurenta că instanţa de fond a ignorat faptul că dispoziţiile art. 2 pct. a lit. d) din decizia ORDA nr. 114/2016 cauzează o vătămare UNART, prin faptul că organismul de gestiune colectivă desemnat colector/colector unic, respectiv CREDIDAM, stabileşte şi repartizează remuneraţiile cuvenite membrilor recurentei contrar dispoziţiilor legale.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimatul-pârât Oficiul român pentru Drepturile de Autor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

4.2 Intimatul-pârât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea articolului 2 punctul A lit. d) şi a) articolului 4 din decizia O.R.D.A. nr. 114 din 04 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 889 din 07 noiembrie 2016, privind obligaţiile de transparenţă ale organismelor de gestiune colectivă desemnate colector/colector unic pentru drepturile supuse gestiunii colective obligatorii.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Criticile recurentei-reclamante Uniunea Naţională a Artiştilor din România, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Aceasta a invocat faptul că instanţa de fond a realizat o simplă negare a susţinerilor sale, fără a arăta în mod concret din ce considerente apreciază că dispoziţiile art. 2 pct. a lit. d) din decizia nr. 114/2016 nu încalcă prevederile art. 124, art. 125 şi art. 127 din Legea nr. 8/1996.

Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

Astfel, sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele care au fundamentat soluţia pronunţată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi respectiv, a apărărilor, formulate de părţi pe parcursul procesului, şi a înlăturat, motivat, afirmaţiile aduse de către reclamantă, instanţa de fond analizând în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că este nefondată acţiunea cu care a fost învestită.

Analizând sentinţa recurată, se constată că concluzia instanţei de fond este rezultatul analizei privind articolele atacate din decizia nr. 114/2016 prin raportare la cele din Legea nr. 8/1996.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este întemeiat şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material.

Recurenta a criticat sentinţa instanţei de fond, arătând că prin articolul contestat, respectiv art. 2 pct. a lit. d) din Decizia ORDA nr. 114/2016, se instituie în mod nelegal obligaţia organismului de gestiune colectivă desemnat colector unic de a transmite organismelor beneficiare informaţii cu privire la suma brută repartizată titularilor de drepturi reprezentaţi de organismul de gestiune colectivă beneficiar; pentru a da curs acestei obligaţii CREDIDAM, organismul de gestiune colectivă desemnat colector/colector unic, ajunge practic să repartizeze sumele de bani titularilor de drepturi care sunt membri UNART.

În esenţă, recurenta invocă faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că, prin îndeplinirea obligaţiei prevăzute la articolul contestat ar fi în mod evident încălcate prevederile art. 124, art. 125 şi art. 127 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, întrucât s-ar ajunge în situaţia în care un organism desemnat colector/colector unic, în speţă CREDIDAM, ar repartiza sume de bani către titularii de drepturi membri ai UNART, organism beneficiar şi singurul îndreptăţit să realizeze această repartizare a remuneraţiilor.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că prin decizia ORDA nr. 114/2016 nu sunt schimbate regulile gestiunii colective şi nici nu se instituie obligaţia de a repartiza individual remuneraţiile colectate, ci doar sunt stabilite informaţiile pe care organismul colector trebuie să le pună la dispoziţia organismelor beneficiare tocmai pentru ca acestea să-şi poată realiza obiectul de activitate prevăzut de art. 124 din Legea nr. 8/1996.

Art. 2 din decizie stabileşte că, "pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 1, organismele de gestiune colectivă desemnate colector au obligaţia să transmită organismelor beneficiare următoarele informaţii: A. Informaţii privind sumele colectate şi repartizate şi costurile colectării remuneraţiilor: a) suma brută colectată, cu indicarea distinctă a TVA-ului; b) suma brută repartizată; c) perioada în care a fost colectată suma prevăzută la lit. a), precum şi perioada din care provine aceasta; d) suma brută repartizată titularilor de drepturi reprezentaţi de organismul de gestiune colectivă beneficiar, din suma menţionată la lit. a), după deducerea comisionului prevăzut la lit. h); e) criteriile repartizării sumei prevăzute la lit. d); f) dobânzi, penalităţi şi perioada din care provin acestea; g) sume recuperate sau plătite cu întârziere, altele decât penalităţile, cu indicarea perioadei din care provin; h) comisionul de gestiune reţinut de colector din suma brută repartizată organismului beneficiar, valoarea acestuia fiind indicată atât procentual, cât şi în RON; i) modalitatea de utilizare a comisionului prevăzut la lit. h). B (...)."

Înalta Curte constată că, din modul de formulare a articolului, rezultă în mod indubitabil că nu se are în vedere ideea că recurentul ar fi obligat să respecte modul de repartizare avut în vedere de CREDIDAM la momentul distribuirii sumelor către celelalte organisme de gestiune colectivă, ci este vorba despre o obligaţie de informare ce asigură transparenţa activităţilor de colectare.

Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, dispoziţiile art. 2 punctul A lit. d) din decizia nr. 114/4.11.2016 nu încalcă prevederile art. 124, art. 125 şi art. 127 din Legea nr. 8/1996, întrucât organismului de gestiune colectivă desemnat colector nu i se conferă posibilitatea de a repartiza drepturile a căror gestiune a fost încredinţată celorlalte organisme beneficiare, fiind vorba despre o obligaţia de transmitere a informaţiilor privind sumele colectate, nu de stabilire a sumelor ce vor fi repartizate titularilor de drepturi reprezentaţi de organismul de gestiune colectivă beneficiar.

În aceste condiţii, nu sunt întemeiate nici criticile recurentei în sensul că instanţa de fond a ignorat faptul că dispoziţiile contestate îi cauzează o vătămare întrucât organismul de gestiune colectivă desemnat colector/colector unic, în speţă CREDIDAM, este cel care stabileşte şi repartizează remuneraţiile cuvenite membrilor recurentei.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta Uniunea Naţională a Artiştilor din România împotriva sentinţei civile nr. 1473/2018 din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Uniunea Naţională a Artiştilor din România împotriva sentinţei civile nr. 1473/2018 din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.