Salary indexation for judges upheld; Ministry appeal unfounded, cross-appeal inadmissible.

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată, la data de 19.09.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea parţială a Ordinului nr. 1478/C din 24.05.2017 emis de Ministrul Justiţiei şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare pentru fiecare reclamant cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10%, având în vedere Legea nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 84/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1569 din 30 martie 2018, Curtea a admis cererea de chemare în judecată, a anulat în parte Ordinul nr. 1478/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei şi a obligat pârâtul să emită pentru fiecare dintre reclamanţi un alt ordin de salarizare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu 9 aprilie 2015, suma urmând a fi majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, având în vedere Legea nr. 293/2015.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii, ca rămasă fără obiect.

A susţinut recurentul că, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, care, la art. 1 alin. (1), prevede că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 463,5 RON.

În acelaşi timp, alin. (3) prevede că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea Legii cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2).

Prin urmare, reclamanţii nu mai justifică interes în susţinerea pretenţiilor formulate, având în vedere că, prin OMJ nr. 2066/2018, le-au fost acordate drepturile salariale solicitate şi chiar mai mult prin aplicarea unei VRS de 463,5 RON.

4. Recursul incident

La data de 26.09.2018, reclamanta E. a formulat recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

A precizat că, după cum reiese din Decretul nr. 601 publicat în Monitorul Oficial nr. 448 din 15.06.206, a fost eliberată din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti şi numită în funcţia de judecător la Judecătoria Târgu-Cărbuneşti începând cu 15.06.2016.

Prin sentinţa recurată, instanţa a admis acţiunea reclamanţilor, inclusiv în privinţa sa, dispunând anularea în parte a Ordinului nr. 1478/C/2017 emis de pârât, cu obligarea acestuia la emiterea pentru fiecare dintre reclamanţi a unui alt ordin de salarizare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, suma urmând a fi majorată cu 10% începând cu 01.12.2015.

În condiţiile în care înainte de data de 15.06.2016 nu a deţinut funcţia de judecător, ci pe aceea de procuror, în mod greşit prima instanţă a dispus emiterea unui nou ordin de salarizare începând cu 09.04.2015, în cazul său impunându-se obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare prin raportare la VRS de 405 RON majorată cu 10% începând cu 15.06.2016.

Astfel, instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, iar menţinerea hotărârii ar prejudicia-o întrucât pentru drepturile băneşti ce i se cuvin pentru perioada 09.04.2015-14.06.2016 a introdus acţiune la Tribunalul Gorj, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, acţiune suspendată până la soluţionarea prezentei cauze.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a precizat că nu era judecător în perioada 09.04.2015-14.06.2016, astfel încât emiterea unui nou ordin de salarizare începând cu 09.04.2015, dată la care deţinea funcţia de procuror, încalcă art. I alin. (51) din Legea nr. 71/2015 şi art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016.

5. Soluţia instanţei de control judiciar

5.1. Examinând recursul incident formulat de reclamanta E., Înalta Curte reţine că, potrivit art. 474 alin. (1) C. proc. civ.,

"(1) Apelul incident şi apelul provocat se depun de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile art. 4711 alin. (4).".

De asemenea, conform art. 491 C. proc. civ.,

"(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile.

(2) Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător.".

Or, în cauză, reclamanta E. a depus recurs incident fără, însă, a formula şi întâmpinare faţă de recursul principal, deşi procedura civilă prevede că recursul incident se va depune odată cu întâmpinarea la recursul principal, condiţionând formularea acestei căi de atac de formularea întâmpinării.

Prin urmare, recursul incident, formulat cu nesocotirea prevederilor legale menţionate, urmează a fi respins, ca inadmisibil.

5.2. În ceea ce priveşte recursul principal formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu a criticat cele reţinute de prima instanţă prin hotărârea recurată, ci a argumentat că acţiunea ar fi rămas fără obiect.

Înalta Curte constată că lipsa de obiect a acţiunii a fost susţinută de pârât prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C emis de Ministrul Justiţiei la data de 24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul reclamanţilor la calcularea indemnizaţiei lunare brute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate.

Înalta Curte reţine că ordinul colectiv nr. 2066/C/2018, de care se prevalează recurentul-pârât, a fost emis la 24.05.2018, ulterior pronunţării sentinţei recurate.

Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, 30.03.2018.

În ceea ce priveşte fondul acţiunii, recurentul-pârât nu a înţeles să critice hotărârea instanţei de fond, însă a precizat faptul că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis în baza Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în baza O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 71/2015, în baza O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, în baza dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale precum şi de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Or, dispoziţiile legale în baza cărora a învederat recurentul-pârât că a fost emis ordinul prin care s-a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare cuvenită reclamanţilor sunt tocmai cele avute în vedere de instanţa de fond în considerentele hotărârii recurate.

Astfel, Înalta Curte apreciază că emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei achiesări la dispoziţiile din sentinţă referitoare la emiterea ordinului de salarizare.

Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât, prima instanţă interpretând şi aplicând corect normele de drept material incidente.

5.3. Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 491 şi cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul incident, ca inadmisibil, şi va respinge recursul principal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul incident formulat de E. împotriva sentinţei nr. 1569 din 30 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2020.