Judicial salary recalculations based on sectoral reference values and mootness of actions following post-judgment administrative compliance

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată, la data de 31.07.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B., judecători în cadrul Tribunalului Bucureşti, a au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, anularea parţială a Ordinului nr. 1490/C din 24.05.2017 emis de Ministrul Justiţiei, obligarea pârâtului Ministerului Justiţiei să emită noi ordine de salarizare pentru fiecare reclamantă în parte, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015 şi cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 35/2015, pentru completarea si modificarea O.U.G. nr. 83/2014, începând cu data de 01.12.2015; obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, în calitate de ordonatori de credite, la plata diferenţelor dintre salariul calculat pe baza unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi salariul efectiv încasat, începând cu 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015 şi pe baza unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% şi salariul efectiv încasat, începând cu 01.12.2015 şi până la data de 01.10.2016, sume ce urmează să fie actualizate cu dobânda legală de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1941 din 24 aprilie 2018, Curtea a respins excepţia prescripţiei invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

A respins cererea de suspendare a cauzei formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca neîntemeiată.

A admis acţiunea reclamantelor, a anulat în parte Ordinul nr. 1490/C/24.05.2017 al Ministrului Justiţiei, în ceea ce priveşte data recalculării indemnizaţiei de încadrare, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv a unei valori de referinţă sectoriale de 405 + 10% RON.

A obligat pe pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamantelor ordine individuale de stabilire a drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON începând cu 01.12.2015.

A obligat pe pârâtul Tribunalul Bucureşti să plătească reclamantelor diferenţele salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, au formulat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti.

3.1. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii, ca rămasă fără obiect.

A susţinut recurentul că, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, care, la art. 1 alin. (1), prevede că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 463,5 RON.

În acelaşi timp, alin. (3) prevede că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea Legii cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2).

Prin urmare, reclamanţii nu mai justifică interes în susţinerea pretenţiilor formulate, având în vedere că, prin OMJ nr. 2066/2018, le-au fost acordate drepturile salariale solicitate şi chiar mai mult prin aplicarea unei VRS de 463,5 RON.

3.2. Recurentul-pârât Tribunalul Bucureşti şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a pretenţiilor formulate de reclamante în ceea ce-l priveşte.

A arătat recurentul, în esenţă, că este o instituţie care este finanţată integral de la bugetul de stat, pentru care Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, acesta punând la dispoziţia instanţelor fondurile necesare desfăşurării activităţii.

Mai mult, Ministerul Justiţiei are şi atribuţii în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor şi stabilirea drepturilor salariale ale acestora, Tribunalul Bucureşti, în lipsa ordinelor emise de minister, neavând posibilitatea legală de a acorda drepturile băneşti în condiţiile stabilite de instanţă.

Obligaţia instituită în sarcina sa este subsecventă celei stabilite în sarcina Ministerului Justiţiei, astfel că există posibilitatea ca, deşi va dori să pună în executare dispoziţiile instanţei, să nu poată efectiv proceda la îndeplinirea obligaţiilor ca urmare a întârzierii în emiterea noului ordin şi a deschiderii de credite bugetare, acte care se dispun de ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiţiei, şi de ordonatorul secundar de credite, Curtea de Apel Bucureşti.

De asemenea, prin Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018, s-a stabilit că plata drepturilor salariale stabilite prin raportare la VRS stabilite pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018 se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, fapt care reiterează imposibilitatea sa de a efectua vreo plata în lipsa unor fonduri repartizate pentru achitarea diferenţelor salariale.

4. Soluţia instanţei de control judiciar

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.1. În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constată că acesta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu a criticat cele reţinute de prima instanţă prin hotărârea recurată, ci a argumentat că acţiunea ar fi rămas fără obiect.

Lipsa de obiect a acţiunii a fost susţinută de pârât prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C emis de Ministrul Justiţiei la data de 24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul reclamanţilor la calcularea indemnizaţiei lunare brute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantelor de a le fi recunoscute drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate.

Înalta Curte reţine că ordinul colectiv nr. 2066/C/2018, de care se prevalează recurentul-pârât, a fost emis la 24.05.2018, ulterior pronunţării sentinţei recurate.

Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, 30.03.2018.

În ceea ce priveşte fondul acţiunii, recurentul-pârât nu a înţeles să critice hotărârea instanţei de fond, însă a precizat faptul că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis în baza Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în baza O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 71/2015, în baza O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, în baza dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale precum şi de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Or, dispoziţiile legale în baza cărora a învederat recurentul-pârât că a fost emis ordinul prin care s-a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare cuvenită reclamanţilor sunt tocmai cele avute în vedere de instanţa de fond în considerentele hotărârii recurate.

Astfel, Înalta Curte apreciază că emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei achiesări la dispoziţiile din sentinţă referitoare la emiterea ordinului de salarizare.

Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, prima instanţă interpretând şi aplicând corect normele de drept material incidente.

4.2. În ceea ce priveşte recursul Tribunalului Bucureşti, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului privesc, în esenţă, obligarea sa la plata drepturilor salariale.

Se constată că în mod corect instanţa de fond, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina Ministerului Justiţiei de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamante, a obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti să achite diferenţele salariale rezultate.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite pentru curţi de apel şi tribunale, punând la dispoziţia instanţei judecătoreşti fondurile necesare desfăşurării activităţii.

Ministerul Justiţiei emite ordinele privind încadrare judecătorilor şi stabilirea drepturilor salariale, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari (curţi de apel) şi terţiari (tribunale).

4.3. Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Tribunalul Bucureşti şi de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1941 din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2020.