Time-Barred Compensation Claim Reinstated; Guarantee Fund Ordered to Decide on Merits
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the claimant's appeal, reversed the first-instance judgment, annulled the Guarantee Fund's Decision No. 10945/2017, and ordered the Fund to process the claimant's payment claim—a final ruling in the claimant's favor. The dispute concerned the Fund's rejection of a compensation claim under the insurance guarantee scheme as time-barred under Article 14(1) of Law No. 213/2015, which imposes a 90-day deadline for filing claims after the definitive insolvency judgment. The court held that the first instance misapplied the burden of proof (Article 249 Civil Procedure Code) by requiring the claimant to prove delivery beyond the courier AWB and delivery confirmation evidencing receipt on 13.07.2016, while the Fund failed to rebut the claimant's evidence or disclose the content of that correspondence; applying the in dubio pro reo principle by analogy, the court could not find the claim untimely and therefore annulled the administrative act and compelled the Fund to decide the claim on the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 249 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Time-Barred Compensation Claim Reinstated; Guarantee Fund Ordered to Decide on Merits: 10945/2017, and ordered the Fund to process the claimant's payment claim—a final ruling in the claimant's favor. The dispute concerned the Fund's rejection of a compensation claim under the insurance guarantee scheme as time-barred under Article 14(1) of Law No. 213/2015, which imposes a 90-day deadline for filing claims after the definitive insolvency judgment. The court held that the first instance misapplied the burden of proof (Article 249 Civil Procedure Code) by requiring the claimant to prove delivery beyond the courier AWB and delivery confirmation evidencing receipt on 13.07.2016, while the Fund failed to rebut the claimant's evidence or disclose the content of that correspondence; applying the in dubio pro reo principle by analogy, the court could not find the claim untimely and therefore annulled the administrative act and compelled the Fund to decide the claim on the merits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for annulment of the administrative act in administrative litigation proceedings.
Used to rule on the merits of the appeal in cassation.
Full text
Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea primei instanţe
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.12.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 10945/08.11.2017 şi obligarea pârâtului la emiterea unei decizii motivate pe fond a cererii-tip de plată formulată în dosarul de daună nr. x/24.10.2014, înregistrată la data de 13.07.2017, cu cheltuieli de judecată.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 2283 din 15 mai 2018, Curtea a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate în sensul schimbării în tot a hotărârii atacate.
A susţinut recurenta-reclamantă că instanţa de fond a reţinut în motivare două aspecte, care sunt contradictorii.
Pe de o parte, a apreciat ca neîntemeiată susţinerea sa, în sensul că cererea de plată a fost depusă anterior termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, reţinând că a fost depusă o corespondenţă care nu este aptă a face dovada depunerii cererii în termen.
Pe de altă parte, a reţinut susţinerea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor că cererea de plată a fost formulată tardiv, reţinând ca dovadă aceeaşi corespondenţă depusă de societate, pe care a considerat-o că nu este aptă să facă dovada depunerii cererii.
A arătat recurenta că a formulat cererea de plată la data de 07.07.2016 pe care a expediat-o împreună cu toate documentele prin intermediul firmei de curierat B. Arad, în data de 12.07.2016, ora 13:35, fiind livrată la FGA în data de 13.07.2016, ora 13:52, conform documentului de transport AWB x şi documentului de confirmare de primire.
Astfel, cererea de plată a fost formulată şi expediată înainte de împlinirea termenului de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, 28.04.2016, termenul de 90 de zile împlinindu-se la data de 28.07.2016.
Este eronată reţinerea instanţei de fond că documentul de transport menţionat nu probează înregistrarea cererii de plată a despăgubirii. A apreciat eronat că cererea de plată ar fi fost înregistrată în data de 01.09.2016, dată care este indicată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, fără, însă, a fi probată în niciun fel de pârât.
A mai precizat recurenta că a ataşat şi răspunsul primit de la societatea de curierat B. care indică faptul că singura corespondenţă expediată de Cabinet Avocat C. şi livrată (înregistrată) la Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost cea din luna iulie 2016, respectiv 13.07.2016.
Deşi a apreciat corectă susţinerea pârâtului cu privire la data înregistrării cererii la 01.09.2016, instanţa de fond nu a reţinut nicio dovadă a modalităţii de transmitere de către societate a cererii de plată către pârât.
A mai menţionat recurenta că avea deschis dosar de daună la societatea de asigurare D. S.A. din data de 24.10.2014, cu mult înainte de intrarea acesteia în faliment, dosarul de daună neputând fi finalizat amiabil pentru că societatea de asigurare a stabilit o valoare a despăgubirii pe care nu a acceptat-o.
3. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat
4. Decizia instanţei de control judiciar
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat.
4.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu este fondat. Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele reclamantei nu face incident motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, pentru că acest text legal are în vedere pronunţarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii.
De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dar ipoteza că hotărârea recurată ar fi nemotivată nu poate fi reţinută.
4.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat, din perspectiva aplicării greşite a normelor de drept material incidente, cu referire la depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, impunându-se rejudecarea acţiunii şi reanalizarea pricinii.
4.2.1. Prin Decizia nr. 10945/08.11.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată formulată de S.C. A. S.R.L., reţinând că aceasta a fost tardiv formulată.
Autoritatea pârâtă a motivat că cererea de plată formulată de reclamantă a fost înregistrată în evidenţele sale sub nr. x/01.09.2016, cu depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului D. S.A., 28.04.2016.
Instanţa de fond a validat decizia emisă de autoritatea pârâtă, de respingere ca tardivă a cererii de plată, apreciind că documentul de transport invocat de reclamantă, AWB x emis de firma de curierat B., nu face dovada faptului că prin corespondenţa respectivă ar fi fost comunicată cererea de plată, astfel că termenul prevăzut de lege ar fi fost depăşit.
4.2.2. Înalta Curte constată că, în dosarul format de intimatul-pârât pentru soluţionarea cererii de plată, nr. x, au fost depuse Cererea de plată completată de avocatul societăţii reclamante şi Nota la cererea de plată ambele semnate de avocatul societăţii şi întocmite la data de 07.07.2016, înscrisuri pe care recurenta susţine că le-a comunicat la data de 12.07.2016, cu documentul de transport menţionat.
Instanţa de fond a reţinut că documentul de transport probează exclusiv faptul că Fondul de Garantare a Asiguraţilor a primit o corespondenţă, expeditor fiind Cabinetul de Avocat C., însă a apreciat că nu există niciun indiciu că ceea ce a fost comunicat a fost cererea de plată.
Or, deşi neagă primirea cererii de plată formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin documentul de transport menţionat, înregistrat în evidenţele sale la data de 13.07.2016, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a adus nicio dovadă contrară susţinerilor reclamantei, respectiv nu a precizat ce conţinut a avut corespondenţa din data respectivă, corespondenţă având ca expeditor Cabinet de Avocat C..
4.2.3. Reţine instanţa de control judiciar că, potrivit art. 249 C. proc. civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
Recurenta-reclamantă, în dovedirea alegaţiilor sale, a depus înscrisurile amintite anterior.
Însă, intimatul-pârât s-a limitat la a susţine că cererea de plată datată 07.07.2016 a fost înregistrată în evidenţele sale la data de 01.09.2016 (la aproape 2 luni de la data întocmirii acesteia), fără a aduce vreo dovadă contrarie, respectiv fără a preciza ce document a primit prin corespondenţa având ca AWB x, înregistrată în evidenţele sale la data de 13.07.2016, deşi reclamanta s-a prevalat de acest document de transport pentru dovedirea depunerii cererii de plată anterior datei de 27.07.2016.
Prin urmare, făcându-se aplicarea, prin analogie, a principiului in dubio pro reo, în raport cu situaţia de fapt şi cu documentele menţionate mai sus, Înalta Curte nu poate reţine, dincolo de orice îndoială, faptul că recurenta-reclamantă nu ar fi expediat cererea de plată la data de 12.07.2016 şi că nu ar fi respectat termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.
4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul şi, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată, va anula actul administrativ atacat şi va obliga pârâtul să soluţioneze cererea de plată a reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2283 din 15 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, admite acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L..
Anulează Decizia nr. 10945/08.11.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Obligă pârâtul la soluţionarea cererii de plată formulate de reclamantă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2020.