Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6304/2020 AI generated

Suspension of fiscal appeal pending criminal tax evasion investigation: validity of suspension despite prior civil findings of transaction reality

Case Number Decizia nr. 6304/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, leaving in force the lower court’s dismissal of the challenge against the tax administration's refusal to rule on the merits. The dispute concerned a taxpayer’s challenge to a decision suspending the administrative review of a fiscal debt title, arguing that the tax authority could not withhold its assessment of the alleged fictitious nature of economic operations merely because a criminal tax evasion investigation was pending. The appellate court and the High Court ruled that the suspension was lawful under Article 277(1)(a) of the Fiscal Procedure Code, endorsing the principle that criminal proceedings hold civil/fiscal proceedings in abeyance ("penalul ține în loc civilul") to prevent contradictory decisions when the underlying facts (fictitious transactions) constitute a crime, and rejecting the relevance of prior civil judgments due to different parties, objects, and periods.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, art. 28 alin. (1) din C. proc. pen; Suspension of fiscal appeal pending criminal tax evasion investigation: validity of suspension despite prior civil findings of transaction reality: Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar Casa de Insolvenţă B. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate cu trimiterea cauzei la instanţa de fond.

Keywords

AI generated
tax evasion proceedings suspension of investigation validity of tax assessment pending proceedings tax authorities economic crime

Cited Legislation

AI generated
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
85 din 1 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând dispoziţiile art. 10 alin.
art. 483 C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C.
art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a susţinut recurenta că instanţa de fond nu a luat în considerare excepţia efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, în raport cu sentinţa nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate alegaţiile recurentei-reclamante vizând interpretarea eronată a dispoziţiilor art.
art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015
Temeiul legal al adoptării acestei măsuri administrative l-a reprezentat art. 277 alin.
art. 28 alin. (1) din C. proc. pen
Mai reţine Înalta Curte că relevante pe problema analizată sunt şi dispoziţiile art. 28 alin.
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.01.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, anularea Deciziei nr. 380/25.07.2018 emise de ANAF-DGSC în soluţionarea procedurii prealabile şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei, şi constatarea că soluţia adoptată de organul fiscal este nelegală şi/sau netemeinică cu pronunţarea instanţei asupra fondului raportului juridic fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 85 din 1 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competenţa teritorială exclusivă a instanţei de la sediul reclamantei.

1.2. Soluţia primei instanţe

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 25.04.2019.

Prin sentinţa nr. 368 din 15 octombrie 2019, Curtea a luat act de renunţarea la judecata capătului al doilea al cererii de chemare în judecată.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Olt şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar Casa de Insolvenţă B. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate cu trimiterea cauzei la instanţa de fond.

A arătat recurenta-reclamantă că hotărârea este dată cu interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 277 din Codul de procedură fiscală, pentru că, din moment ce organul fiscal a "constatat" elemente de fapt care ar contura "o eventuală fictivitate a operaţiunilor economice" şi a emis un act administrativ ce reprezintă titlu de creanţă, este ilogic ca acelaşi organ fiscal să fie în imposibilitatea de a se pronunţa asupra unei contestaţii administrative pe baza aceloraşi elemente de fapt.

A mai apreciat că hotărârea este nelegală fiind dată cu interpretare eronată a dispoziţiilor art. 11 din Codul fiscal pentru că, văzând faptul că organul fiscal şi-a exercitat dreptul de apreciere raportat la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, prin emiterea actului administrativ ce reprezintă un titlu de creanţă, organul de soluţionare a contestaţiei prin exercitarea aceluiaşi drept de apreciere trebuie să soluţioneze contestaţia, altfel fiind vorba despre o situaţie în care nu există un echilibru între interesul public şi cel privat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a susţinut recurenta că instanţa de fond nu a luat în considerare excepţia efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, în raport cu sentinţa nr. 2546 din 20 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. x/2012, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2794/19.03.2013 a Curţii de Apel Craiova, şi cu sentinţa nr. 86 din 4 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2210 din 15 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova.

În dosarele respective, S.C. A. S.R.L. a fost parte în calitate de intervenient accesoriu în favoarea DGRFP Craiova-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României, iar majoritatea societăţilor comerciale a fost parte în aceste litigii având aceeaşi calitate de intervenienţi accesorii.

Prin aceste sentinţe s-a reţinut că formularea de sesizări penale de către Garda Financiară secţiile Dolj şi Bucureşti furnizori către S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L. cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, nu poate conduce la concluzia că operaţiunile economice nu au fost efectuate în realitate, în condiţiile în care societăţile menţionate mai sus au înregistrat operaţiile în contabilitate, au achitat obligaţiile fiscale şi furnizorii, de cele mai multe ori plata fiind efectuată prin operaţiuni bancare.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 7 sau 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

4.1. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate alegaţiile recurentei-reclamante vizând interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 277 Codul de procedură fiscală, în sensul că ar fi "ilogic" să se reţină că organul fiscal ar fi în imposibilitate de a se pronunţa asupra unei contestaţii administrative pe baza aceloraşi elemente de fapt.

Temeiul legal al adoptării acestei măsuri administrative l-a reprezentat art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care statuează faptul că organul de soluţionare a contestaţiei administrative poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Înalta Curte reţine faptul că legiuitorul a conferit organului de soluţionare a contestaţiei administrative un drept de apreciere asupra oportunităţii adoptării măsurii de suspendare aflate în discuţie, desigur, cu obligaţia acestuia de a motiva decizia adoptată.

Măsura analizată este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a existenţei elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Această dispoziţie legală constituie o transpunere în cadrul procedurii administrativ fiscale a principiului de drept "penalul ţine în loc civilul", fiind firesc, aşa cum se susţine şi în jurisprudenţa constituţională (Decizia nr. 1237/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi Decizia nr. 56/2013 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ale Curţii Constituţionale), ca soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrativ-fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Astfel, este normal ca, într-o asemenea situaţie, soluţionarea recursului administrativ să fie suspendat pentru a se preveni pronunţarea unor hotărâri contradictorii pe aceeaşi situaţie juridică.

Mai reţine Înalta Curte că relevante pe problema analizată sunt şi dispoziţiile art. 28 alin. (1) din C. proc. pen., în baza cărora hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, iar, potrivit dispoziţiilor art. 277 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor de soluţionare competente cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Înrâurirea hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă rezultă şi în măsura în care problema care se pune în speţă este tocmai legalitatea şi realitatea operaţiunilor înregistrate de reclamantă în contabilitate, respectiv suspiciunea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, faptă ce constituie infracţiune de evaziune fiscală conform prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Referitor la interpretarea eronată de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 11 din Codul fiscal şi ale art. 6 alin. (1) Codul de procedură fiscală, constată Înalta Curte că, în măsura în care conduita care a determinat înregistrarea de tranzacţii care nu au scop economic are şi semnificaţie penală, opţiunea organelor de fiscale de a suspenda soluţionarea contestaţiei până la clarificarea aspectelor penale este una justificată

4.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti de care recurenta se prevalează nu prezintă nicio relevanţă pentru soluţionarea recursului, cauzele respective având alte părţi, alt obiect şi vizând alte perioade decât cea care a fost verificată prin actul administrativ-fiscal ce fac obiectul prezentului litigiu.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă analizarea, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar Casa de Insolvenţă B. împotriva sentinţei nr. 368 din 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2020.