Admissibility of judicial action for failure to decide administrative appeal within statutory deadline despite subsequent suspension decision.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the taxpayer's appeal, quashed the appellate court's decision, and remanded the case to the same instance for a substantive review, allowing the taxpayer to prevail at the procedural level. The dispute concerned the administrative annulment of a tax assessment decision and its underlying fiscal inspection report regarding supplementary income tax, where the lower courts had previously dismissed the action as inadmissible. The core issue was whether the taxpayer's judicial action was barred because the administrative authority had subsequently suspended the administrative appeal proceedings via a separate decision issued after the statutory six-month deadline had expired. The Court determined that the action was admissible because the suspension decision was rendered outside the legal timeframe established by Article 281(5) of the Fiscal Procedure Code, and thus did not render the judicial claim premature; the appellate court's reliance on an unchallenged subsequent suspension decision constituted an incorrect application of material law under Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure, necessitating the cassation of the prior judgment to ensure the right to a double degree of jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, art. 204 din C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 497 din C. proc. civ; Admissibility of judicial action for failure to decide administrative appeal within statutory deadline despite subsequent suspension decision: The dispute concerned the administrative annulment of a tax assessment decision and its underlying fiscal inspection report regarding supplementary income tax, where the lower courts had previously dismissed the action as inadmissible. The core issue was whether the taxpayer's judicial action was barred because the administrative authority had subsequently suspended the administrative appeal proceedings via a separate decision issued after the statutory six-month deadline had expired. The Court determined that the action was admissible because the suspension decision was rendered outside the legal timeframe established by Article 281(5) of the Fiscal Procedure Code, and thus did not render the judicial claim premature; the appellate court's reliance on an unchallenged subsequent suspension decision constituted an incorrect application of material law under Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure, necessitating the cassation of the prior judgment to ensure the right to a double degree of jurisdiction.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for admitting the cassation appeal and quashing the previous decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice -Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov, anularea Deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situaţiei fiscale personale nr. AVEF 2927/19.06.2017 şi a Raportului de verificare fiscală nr. A_VEF 2926/19.06.2017 care a stat la baza emiterii acesteia, făcând parte integrantă din decizia de impunere.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3487 din 4 septembrie 2018, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov şi excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, respingând acţiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a reluat situaţia de fapt expusă şi în faţa primei instanţe, susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi încălcarea principiului contradictorialităţii.
Astfel, a aratat că prima instanţă a apreciat că acţiunea este inadmisibilă, întrucât nu a atacat, printr-o cerere de completare a acţiunii, Decizia nr. 80/21.02.2018 prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.
Or, prima instanţă a reţinut eronat situaţia de fapt, încălcând, totodată, şi principiul contradictorialităţii pentru că nu s-a pus în discuţia părţilor dacă s-a atacat sau nu respectiva decizie.
Contrar celor reţinute, a susţinut că decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei, comunicată la data de 23.02.2018, a fost atacată la data de 23.08.2018, deci în termenul legal de şase luni, acţiunea privind anularea acestei decizii formând obiectul Dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov.
Aşa fiind, a precizat că la data soluţionării prezentei cauze (04.09.2018) acţiunea în anulare a deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative
(80/21.02.2018) era promovată, dar nu a avut posibilitatea să formuleze o astfel de apărare pentru că instanţa nu a pus în discuţia părţilor acest aspect, aşadar, cauza a fost soluţionată fără să se facă o cercetarea judecătorească asupra acestei chestiuni.
A menţionat că nu există vreo normă de drept care să îl oblige să atace respectiva decizie pe calea unei cereri completatoare a acţiunii din prezenta cauză, aşa încât a înţeles să atace acest act pe calea unei acţiuni principale separate.
Totodată, a învederat că prima instanţă a reţinut că, ulterior introducerii acţiunii, autoritatea fiscală a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative ca urmare a formulării unei sesizări penale fără să existe o dovadă în acest sens, iar, pe altă parte, deşi se reţine că decizia de suspendare a fost emisă ulterior introducerii acţiunii, data la care cererea sa îndeplinea condiţiile de admisbilitate, nu s-au analizat motivele invocate în răspunsul la întâmpinare.
De asemenea, în mod greşit prima instanţă a reţinut că reclamantul ar fi formulat o completare la contestaţia administrativă în data de 20.11.2017, la finele termenului de 6 luni prevăzut de lege (termenul de soluţionare a contestaţiei fiind deja expriat la data de 11.09.2017), şi astfel s-ar fi prelungit acest termen, în condiţiile în care este vorba despre o cerere distinctă, întemeiată pe alte temeiuri de drept, respectiv art. 49-50 din Codul de procedură fiscală, aşa încât nu conducea la prelungirea termenului de soluţionare a contestaţiei administrative.
Potrivit recurentului, a procedat la învestirea instanţei cu acţiunea de faţă întrucât expirase termenul de 6 luni de la depunerea contestaţiei, prevăzut de art. 281 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, şi nu era incident niciunul dintre motivele de suspendare prevăzute de art. 277 din acelaşi cod, acţiunea fiind astfel admisibilă.
În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate, în ceea ce priveşte soluţia asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea cauzei pe fond.
4. Apărarea intimate-pârâte
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivului de casare invocat din oficiu şi în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat, pentru motivele arătate în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei de impunere nr. x/19.06.2017 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situaţiei fiscale personale nr. A VEF2927/19.06.2017 pentru suma de totală de 2.256.152 RON. formata din impozit pe venit în suma de 1.371.062 RON şi dobânzi şi penalităţi de întârziere în cuantum total de 885.090 RON, şi a Raportului de verificare fiscală nr. A_VEF 2926/19.06.2017, care a stat la baza emiterii acesteia.
Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă, reţinând, în esenţă, că nu este posibilă analizarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere, atâta timp cât există emisă o decizie de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative, care nu a fost atacată în instanţă, în plus, reclamantul avea posibilitatea reală de a-şi completa acţiunea de faţă cu o cerere de anulare a deciziei nr. 80/21.02.2018, fiind în termenul legal prevăzut de art. 204 din C. proc. civ., însă nu a uzat de acest drept procesual.
Instanţa de control judiciar reţine că hotărârea atacată reflectă o abordare greşită a cauzei, aşa încât controlul judiciar urmează să fie exercitat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Se reţine că demersul judiciar al reclamantului, de anulare a actelor administrative atacate (decizie de impunere şi raport de inspecţie fiscală), este iniţiat ca urmare a faptului că, în cauză, autoritatea publică pârâtă nu a soluţionat contestataţia administrativă formulată împotriva acestor acte, în termenul de şase luni de la depunerea acesteia.
Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 281 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora, în situaţia nesoluţionării contestaţiei în termen de 6 luni de la data depunerii acesteia, fără a fi luate în calcul perioadele în care procedura de soluţionare a contestaţiei este suspendată conform art. 277 din acelaşi cod, contestatorul se poate adresa instanţei de contencios administrativ competentă pentru anularea actului.
În cauză, se reţine că reclamantul a formulat contestaţia administrativă împotriva deciziei de impunere, la data de 25.07.2017, iar ulterior, la data de 29.01.2018, s-a adresat instanţei de judecată cu cererea de anulare a deciziei de impunere în litigiu, ca urmare a nesoluţionării contestaţiei administrative în termenul de şase luni, prevăzut de textul de lege sus-menţionat.
Ulterior sesizării primei instanţe, autoritatea publică pârâtă a emis Decizia nr. 80/21.02.2018, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulate de reclamant împotriva deciziei de impunere, ca urmare a sesizării penale nr. AA/EF/5112/12.10.2017.
Curtea de apel a respins acţiunea reclamantului pe considerentul că decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative nu a fost atacată în instanţă.
Înalta Curte constată însă, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, că recurentul-reclamant a atacat, în mod separat, Decizia nr. 80/21.02.2018 prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei de impunere, cererea de anulare a acestei decizii, înregistrată la data de 24.08.2018, formând obiectul Dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov.
Aşa fiind, se reţine că decizia de soluţionare a contestaţiei, prin care s-a dispus suspendarea rezolvării acesteia, a fost emisă la data de 21.02.2018, cu depăşirea termenului de şase luni de la data depunerii contestaţiei administrative (25 iulie 2017), iar această decizie a fost atacată de parte, astfel cum s-a arătat, acţiunea privind anularea acesteia fiind înregistrată la data de 24.08.2018 pe rolul Tribunalului Ilfov.
Prin urmare, se constată că la data formulării demersului judiciar (29.01.2018) cererea reclamantului era admisibilă, în raport cu prevederile art. 281 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, decizia de soluţionare a contestaţiei, prin care s-a dispus suspedarea rezolvării acesteia, fiind emisă cu depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de acest text de lege.
În concluzie, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale, pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru analizarea fondului cauzei deduse judecăţii.
Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi de pârâtă prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza prin raportare la obiectul dedus judecăţii, la mijloacele de probă administrate şi la toate aspectele de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3487 din 4 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2021.