Insurance guarantee fund liability: scope of the 450,000 RON per-creditor cap and timing of claim registration under Law No. 213/2015

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a în data de 14.06.2017, reclamantul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a chemat în judecata pe pârâta Compania Naţionala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fosta CNADNR SA), solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, sa constate nulitatea deciziei FGA nr. 2925/12.12.2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2192 din 09 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a fost anulată decizia FGA nr. 2925/12.12.2016.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta CNAIR S.A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecarea fondului.

În motivarea recursului, a arătat că, iniţial, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de plată nr. x/28.03.2016 şi a emis Decizia nr. 2925/12.12.2016, iar ulterior a revenit şi a emis decizia nr. 3934/09.02.2017 de respingere la plată a cererii, invocând propria culpă, respectiv faptul că a constatat atingerea plafonului de 450000 RON prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 ulterior emiterii primei decizii.

Având în vedere că reclamantul FGA avea obligaţia de a proceda la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, faptul că cererea de plată a fost înregistrată anterior atingerii plafonului şi că nimeni nu-şi poate invoca propria culpă, a apreciat recurenta că decizia 2925/12.12.2016 este legală şi temeinică.

4. Apărările intimatului

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că recurenta-pârâtă nu poate fi considerată unic creditor de asigurare pentru fiecare dintre creanţele de asigurări solicitate prin cereri de plată distincte pentru care susţine, în mod greşit, că se aplică plafonul legal de garantare de 450000 RON/creanţă. Pentru diferenţa de sumă care depăşeşte plafonul legal de garantare, creditorul de asigurare al asigurătorului în faliment poate să ceară plata în cadrul procedurii falimentului, prin înscrierea la masa credală a societăţii de asigurare faţă de care s-a deschis procedura falimentului.

5. Alte aspecte

La termenul de judecată din 04.02.2021, Înalta Curte a respins excepţia tardivităţii invocată de intimatul-reclamant.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat să se constate nulitatea deciziei FGA nr. 2925/12.12.2016 prin care a fost admisă în parte cererea nr. x/28.03.2016 depusă de pârâta Compania Naţionala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. şi au fost acordate despăgubiri de 37.303 RON, reprezentând contravaloare reparaţii. Ulterior emiterii deciziei, constatând că pârâta atinsese deja plafonul maxim de 450000 RON/creditor de asigurare în urma acordării despăgubirilor în urma formulării altor cereri, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis o nouă decizie, respectiv 3934/09.02.2017, prin care cererea nr. x/28.03.2016 a fost respinsă.

Prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată, reţinând atingerea plafonului de 45000 RON de către pârâtă, potrivit înscrisurilor depuse de reclamant în dovedire, precum şi prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, concluzionând că atingerea de către o persoană fizică sau juridică a plafonului atrage încetarea oricărei plăţi viitoare de către FGA şi respingerea cererilor de despăgubire, sumele rămase nerecuperate putând fi valorificate numai prin înscrierea la masa credală în cadrul procedurii falimentului declanşate împotriva asigurătorului în cauză.

Recurenta a criticat sentinţa instanţei de fond, apreciind că reclamantul avea obligaţia de a proceda la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale şi că a fost înregistrată cererea sa de plată la FGA la 28.03.2016, anterior atingerii plafonului de 450000 RON.

Instanţa de control judiciar constată că admiterea acţiunii reclamantului s-a realizat de către instanţa de fond într-o modalitate criticabilă, care a lăsat nelămurite aspecte esenţiale ale cauzei.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti şi-a întemeiat considerentele hotărârii pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, concluzionând că situaţia de fapt constând în atingerea de către pârâtă a plafonului de 450000 RON a fost dovedită de reclamant prin înscrisul intitulat "Borderou plăţi creditor de asigurări CNADNR", prin cererile de despăgubiri şi ordinele de plată aferente fiecărei cereri în parte.

A reţinut, totodată, că pârâta nu a contestat această situaţie de fapt, ci a susţinut că nu are relevanţă juridică.

În ceea ce priveşte consecinţele juridice ale atingerii plafonului de 450000 RON, instanţa de fond a apreciat că devin aplicabile prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, arătând că plafonul de 450000 RON nu se referă la fiecare creanţă de asigurare în parte, ci vizează persoana care are calitatea de creditor de asigurare, fiind deci avută în vedere totalitatea creanţelor pe care o persoană le are împotriva asigurătorului la momentul intrării lui în faliment, indiferent dacă aceste creanţe provin din raporturi juridice diferite, adică din contracte de asigurare diferite şi din împrejurări de fapt diferite.

Recurentul-pârât a susţinut că, potrivit aceluiaşi înscris, respectiv borderoului de plăţi întocmit de reclamantă, calitatea de persoană asigurată nu se suprapune în toate cazurile cu aceea de beneficiar al asigurării, astfel că susţinerea reclamantei potrivit căreia "borderoul cuprinde în mod explicit şi detaliat sumele de bani achitate cu titlu de creanţe de asigurare de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor în contul CNADNR SA" sunt neîntemeiate.

Totodată, a mai susţinut că nu a avut în toate cazurile prezentate în cuprinsul borderoului de plăţi întocmit de reclamantă şi calitatea de beneficiar al sumei achitate cu titlul de despăgubire, astfel că a apreciat că nu se poate reţine atingerea plafonului de garantare de 450000lei pe creditor de asigurare, astfel cum a menţionat reclamanta.

Înalta Curte apreciază că lămurirea aspectului în discuţie, respectiv dacă a fost depăşit plafonul de 450000lei, este esenţială pentru soluţionarea cauzei, instanţa de fond având obligaţia, potrivit art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, judecătorul fondului urmând să analizeze dacă la data depunerii cererii de plată s-a depăşit plafonul de 450000 RON, precum şi incidenţa în cauză a prevederilor Deciziei nr. 29/02.03.2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.-Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, secţia Drumuri Naţionale Cluj împotriva sentinţei civile nr. 2192 din 09 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.-Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, secţia Drumuri Naţionale Cluj împotriva sentinţei civile nr. 2192 din 09 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 04 februarie 2021.