Compulsory election of professional body governing bodies: lack of legal representation standing and absence of admissible administrative act for specific performance

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamantul Colegiul Psihologilor din România, reprezentat prin director general A., şi reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., A., K. şi L., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România - prin Convenţia Naţională a Colegiului Psihologilor din România, au solicitat instanţei să oblige Convenţia Naţională a Colegiului Psihologilor din România să se întrunească în vederea alegerii forurilor de conducere ale Colegiul Psihologilor din România, astfel cum prevăd art. 25 alin. (2) şi (3) şi art. 26 alin. (2), raportat la art. 27 lit. b) din Legea nr. 213/2004, precum şi actele cu caracter normativ subsecvente.

Colegiul Psihologilor din România, reprezentat prin Preşedinte M., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al numitului A., semnatarul cererii de chemare în judecată, al răspunsului Consiliului Psihologilor din România adresat reclamanţilor la plângerea prealabilă şi a întâmpinării formulate. De asemenea, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul B., pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Prin încheierea de şedinţă din data de 29.05.2018, instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de N. şi O., în interesul pârâtului Colegiul Psihologilor din Romania, reprezentat legal prin preşedinte M..

Pe parcursul derulării cauzei, reclamanţii C., D., F., H., I., J. şi K. au formulat în scris cereri de renunţare la judecată.

În şedinţa publică din data de 08.01.2019, reclamantul A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (5) şi art. 41 lit. c), art. 32, art. 25 şi 26 din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România. Prin încheierea de şedinţă dată la acelaşi termen, instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de P. în interesul reclamanţilor persoane fizice.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 3 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii reclamantului A. de reprezentant legal al Colegiului Psihologilor din România.

Prin sentinţa nr. 1265 din 2 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal:

- a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionate a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25, art. 26, art. 32, art. 41 lit. c) din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, ca inadmisibilă;

- a luat act de cererile de renunţare la judecată formulate de reclamanţii C., D., F., H., I., J. şi K.;

- a anulat cererea de chemare în judecată formulată de Colegiul Psihologilor din România, pentru lipsa calităţii de reprezentant legal al Colegiului Psihologilor din România a domnului A.;

- a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul B. pentru lipsa plângerii prealabile şi a respins cererea formulată de acest reclamant, ca inadmisibilă;

- a respins excepţia lipsei de interes a reclamanţilor şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Convenţiei Naţionale a Colegiului Psihologilor din România, ca neîntemeiate;

- a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii E., G., A. şi L., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România prin reprezentant legal M., ca neîntemeiată;

- a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientele N. şi O., în interesul pârâtului Colegiul Psihologilor din România prin reprezentant legal M., şi a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta P., în interesul reclamanţilor persoane fizice, ca neîntemeiată;

- a obligat reclamanţii B., E., G., A. şi L., în solidar, la plata către pârâtul Colegiul Psihologilor din România, prin reprezentant legal M., a sumei de 12.290 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Căile de atac exercitate

3.1. Reclamantul A. a formulat recurs, în termenul legal, împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În motivarea căii de atac, recurentul- reclamant a formulat critici de ordin procedural, referitoare la încălcarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia atunci când consideră că excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale printr-o încheiere motivată, arătând, în esenţă, că instanţa nu a întocmit o minută a încheierii, nu s-a pronunţat asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale anterior soluţionării fondului cauzei şi nu a motivat soluţia prin raportare la condiţiile de admisibilitate prevăzute în art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din actul normativ menţionat.

În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, recurentul- reclamant a arătat că în speţă sunt îndeplinite toate cerinţele impuse prin art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, inclusiv legătura normelor criticate cu soluţionarea cauzei.

În tot cuprinsul cererii de recurs, partea a indicat articole din C. proc. civ. din 1865, care nu este aplicabil în cauză, litigiul fiind declanşat după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010). Criticile formulate pot fi încadrate însă în cazurile de casare prevăzute în art. 488 alin. (1) pct. 5,6 C. proc. civ.

3.2. Reclamantul A. şi intervenienta P. au declarat recurs şi împotriva încheierii din 3 aprilie 2018 şi a sentinţei civile nr. 1265 din 2 aprilie 2019 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocând, în drept, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esenţă, că soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant legal al Colegiului Psihologilor din România, dispusă prin încheierea din 3 aprilie 2018, şi cea de anulare, din acest motiv, a cererii de chemare în judecată sunt nelegale, fiind pronunţate cu încălcarea puterii de lucru judecat şi cu nesocotirea prevederilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ. şi a reglementărilor specifice activităţii consilierului juridic.

Se susţine în recurs, pe de o parte, că recurentul- reclamant A. a acţionat legal în numele Colegiului, fiind împuternicit, prin dispoziţia fostului preşedinte B., să exercite atribuţiile preşedintelui până la alegerea noului preşedinte, în condiţiile în care Legea nr. 213/2004 nu prevede expres un înlocuitor, aşa cum o face în cazul preşedinţilor filialelor (art. 47) şi al preşedintelui Comitetului Director (art. 32), şi, pe de altă parte, că acţiunea a fost semnată şi de consilierul juridic, cu atribuţii de reprezentare a intereselor Colegiului în faţa instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 4/16 iulie 2017, recurenţii au arătat că instanţa de fond a stabilit greşit caracterul de act administrativ- individual al dispoziţiei atacate, nu s-a pronunţat cu privire la actele subsecvente, care de asemenea au format obiect al excepţiei, a apreciat, contrar legii, că nu era îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută în art. 4 din legea nr. 554/2004, constând în legătura actului administrativ vizat de excepţie cu soluţionarea fondului litigiului şi s-a raportat exclusiv la calitatea de pârât a Colegiului Psihologilor din România, fără a introduce în cauză, aşa cum s-a cerut, Convenţia Naţională, prin membrii aleşi în urma procesului electoral din perioada 18.01- 18.04.2017.

Cu privire la fondul cauzei, recurenţii au arătat că sentinţa a fost pronunţată în condiţiile nelegalei citări a tuturor părţilor în raport cu obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată şi nu este motivată prin raportare la argumentele de fapt şi de drept invocate şi dovedite, nesocotind prevederile incidente ale Legii nr. 213/2004, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare internă a Colegiului Psihologilor din România şi ale unor acte administrative necontestate.

Această cerere de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu nr. x/2010, iar prin încheierea din data de 2 iulie 2020, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu a dispus trimiterea sa spre a fi soluţionată împreună cu recursul iniţial înregistrat cu nr. x/2017, constatând că ambele cereri de recurs sunt formulate împotriva aceleiaşi sentinţe, împrejurare ce impune aplicarea art. 94 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul- pârât Colegiul Psihologilor din România, reprezentat prin preşedinte M., a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul întâmpinării, intimatul- pârât a făcut o expunere detaliată a contextului factual şi juridic în care au fost organizate alegerile forurilor de conducere ale Colegiului Psihologilor din România, desfăşurate încursul anului 2017, şi a răspuns pe larg tuturor criticilor formulate în recurs, conchizând că încheierea şi sentinţa atacate au fost pronunţate cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Evaluând legalitatea încheierii din 3 aprilie 2018 şi a sentinţei civile nr. 1265 din 2 aprilie 2019 prin prisma criticilor formulate de recurenţi, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Examinând conţinutul hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte constată că în dispozitivul sentinţei civile nr. 1265 din 2 aprilie 2019 se regăseşte soluţia respingerii ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) şi alin. (5) teza I din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25, art. 26, art. 32, art. 41 lit. c) din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, fiind indicată separat şi calea de atac ce poate fi exercitată în ceea ce priveşte respingerea, ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, deşi prima instanţă nu a întocmit o încheiere motivată separată cu privire la soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, aşa cum prevede literal art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, părţii nu i-a fost adusă o vătămare care să atragă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 175 din acelaşi cod.

Aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte argumentul potrivit căruia instanţa nu a soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale prealabil judecării fondului, în condiţiile în care sesizarea instanţei de contencios constituţional cu o excepţie de neconstituţionalitate nu atrage suspendarea de drept a procesului, iar pentru eventualitatea admiterii căii de atac exercitate potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, urmate de o decizie de declarare a neconstituţionalităţii normelor legale criticate, există un remediu procesual distinct- cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

De asemenea, motivarea sentinţei conţine expunerea clară şi logică a considerentelor pentru care Curtea de apel a apreciat că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele legale obligatorii pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale, ceea ce exclude incidenţa motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Hotărârea atacată este întemeiată pe interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine neîndeplinirea cerinţei existenţei unei legături reale dintre dispoziţiile legale vizate de excepţie şi soluţionarea litigiului, în raport cu obiectul şi cauza acţiunii în contencios administrativ cu care a fost învestită instanţa.

Astfel, deşi prevederile legale indicate ca obiect al excepţiei conţin unele reguli de organizare şi funcţionare ale forurilor de conducere ale Colegiului Psihologilor din România, legătura cu cauza este doar aparentă, pentru că reclamanţii nu au contestat componenţa sau procedura de alegere a unor foruri de conducere deja constituite, ci au solicitat obligarea entităţii pârâte să organizeze alegerea forurilor de conducere ale Colegiul Psihologilor din România, obligaţie de a face care în contextul mecanismului contenciosului administrativ reglementat prin Legea nr. 554/2004 ar presupune existenţa unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri sau nerezolvarea cererii în termenul legal, conform art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) şi alin. (2) din actul normativ menţionat.

În recurs a fost invocată şi incidenţa art. 99 lit. ş) teza I din Legea nr. 303/2004, dar acest text normativ, ce face parte din regimul disciplinar al judecătorilor şi procurorilor, reglementând o abatere specifică, nu are legătură cu fondul cauzei şi nici poate întemeia o critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Prin urmare, calea de atac exercitată împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 este nefondată.

Cu privire la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al Colegiului Psihologilor din România

Raportat la criticile formulate în recurs, rezumate la pct. 3.2 din prezenta decizie, Înalta Curte reţine că prima instanţă a soluţionat corect excepţia lipsei calităţii recurentului A. de reprezentant legal al Colegiului Psihologilor din România, în raport cu dispoziţiile art. 41 lit. a) din Legea nr. 213/2014, conform cărora Colegiul Psihologilor din Romania este reprezentat în relaţiile cu alte organizaţii şi instituţii de preşedintele Colegiului.

Din înscrisurile dosarului rezultă că potrivit Dispoziţiei nr. 4/2017 privind înregistrarea rezultatelor alegerilor din luna iulie 2017 pentru forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din Romania, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 46 din 17 ianuarie 2018, la data introducerii cererii de chemare în judecată reprezentantul legal al Colegiul Psihologilor din Romania era domnul M., ales în funcţia de conducere în cadrul Convenţiei Naţionale a Colegiului Psihologilor din România din data de 15.07.2017, astfel că nu poate fi reţinută, ca dovadă a calităţii de reprezentant, dispoziţia fostului preşedinte B., prin care recurentul- reclamant A. pretinde că a fost împuternicit să exercite atribuţiile preşedintelui până la alegerea noului preşedinte.

Faţă de dispoziţiile clare ale art. 41 lit. a) din Legea nr. 213/2014, împrejurarea că pe cererea de chemare în judecată formulată în numele Colegiului Psihologilor din România prin reprezentant director general A. a fost aplicată şi semnătura consilierului juridic nu este în măsură să acopere lipsa dovezii calităţii de reprezentant a recurentului- reclamant.

Potrivit art. 84 şi 85 alin. (3) C. proc. civ., reprezentarea persoanei juridice de către un consilier juridic este una convenţională, în baza unei împuterniciri care se dovedeşte printr-un înscris, conform legilor de organizare şi exercitare a profesiei.

Sentinţa civilă nr. 8234/2017, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2017, nu se poate impune cu putere de lucru judecat sub aspectul reprezentării Colegiului Psihologilor din România prin consilier juridic, pe de o parte, pentru că în prezenta cauză excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a fost invocată şi admisă în raport cu calitatea de reprezentant a recurentului- reclamant A., iar nu a consilierului juridic, şi, pe de altă parte, pentru că sentinţa respectivă a fost pronunţată într-o procedură de ordonanţă preşedinţială, în care se verifică doar aparenţa dreptului, fără a se tranşa fondul raportului juridic litigios.

Prin urmare, contrar celor susţinute în recurs, soluţia nu a fost pronunţată cu încălcarea puterii de lucru judecat ori cu nesocotirea prevederilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ. şi a reglementărilor specifice activităţii consilierului juridic.

Cu privire la calitatea de pârâţi a Convenţiei Naţionale a Colegiului Psihologilor din Romania şi a membrilor acesteia

Criticile formulate în recurs sub aspectul stabilirii cadrului procesual pasiv sunt neîntemeiate, pentru că, după ce în şedinţa publică din data de 13.02.2018, Colegiul Psihologilor din România, reprezentat prin director general A., şi reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., A., K. şi L. au formulat cerere precizatoare prin care au arătat că înţeleg să se judece cu pârâta Convenţia naţională a Colegiului Psihologilor din România, grup legal constituit din reprezentanţii delegaţi în Convenţia naţională a Colegiului Psihologilor din România, rezultat în urma procesului electoral desfăşurat în perioada 18 ianuarie-18 aprilie 2017 potrivit Dispoziţiei nr. 1/2017, din candidaţii validaţi, potrivit procedurilor legale, la termenul din 27.03.2018, reclamantul Colegiul Psihologilor din România prin A. a precizat, la solicitarea instanţei, că în cauză are calitatea de pârât Colegiul Psihologilor din România care poate reprezenta Convenţia naţională în proces.

Prin urmare, cadrul procesual a fost stabilit potrivit precizărilor făcute de recurentul- reclamant, în acord cu principiul disponibilităţii reglementat în art. 9 din C. proc. civ.

Cu privire la excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 4/2017 privind înregistrarea rezultatelor alegerilor din luna iulie 2017 pentru forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din Romania şi a actelor subsecvente acesteia

În temeiul art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual de care depinde soluţionarea litigiului pe fond, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu ori la cererea părţii interesate.

Contrar celor susţinute în recurs, Dispoziţia nr. 4/2017 este un act administrativ individual, pentru că nu conţine norme abstracte, cu caracter general, de organizare a executării legii, ci reprezintă o manifestare de voinţă în scopul aplicării legii, cu un obiect şi destinatar determinat- înregistrarea rezultatelor alegerilor organizate în 15 iulie 2017 pentru forurile de conducere al Colegiului Psihologilor din România.

De altfel, calificarea dispoziţiei ca fiind act administrativ normativ, aşa cum pretind recurenţii, nu ar constitui un argument de reformare a sentinţei, în condiţiile în care art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 prevede în mod neechivoc că actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate

Cu privire la condiţia existenţei unei legături de dependenţă între soluţionarea litigiului pe fond şi actul administrativ vizat de excepţia de nelegalitate, concluzia primei instastanţe este corectă, pentru că această condiţie de admisibilitate se apreciază în funcţie de contextul particular al litigiului, prin prisma interesului procesual concret pe care îl poate asigura o rezolvare prealabilă a incidentului procedural.

În speţă, excepţia de nelegalitate a fost invocată în şedinţa publică din data de 08 ianuarie 2019, după momentul procesual al soluţionării, prin încheierea din 23 aprilie 2018, a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a recurentului- reclamant A. şi în condiţiile în care obiectul acţiunii consta în obligarea entităţii pârâte să organizeze alegerea forurilor de conducere ale Colegiul Psihologilor din România, astfel încât să permită exercitarea dreptului de vot al reprezentanţilor delegaţi şi asigurarea dreptului de a fi ales în forurile de conducere, prin prisma faptului că la datele de 18 aprilie 2017 şi 6 mai 2017 nu au fost îndeplinite condiţiile de cvorum pentru constituirea şedinţei Convenţiei naţionale a Colegiului psihologilor din România, fără ca reclamanţii să fi dedus controlului judecătoresc aspecte legate de procedura de alegere desfăşurată în luna iulie 2017, după cum corect a reţinut judecătorul fondului.

Cu alte cuvinte, pe calea indirectă a excepţiei de nelegalitate se tinde la o modificare a cauzei acţiunii principale, punându-se în discuţie legalitatea unor alegeri iniţiate tocmai ca urmare a imposibilităţii finalizării alegerilor conform calendarului stabilit pentru luna aprilie 2017.

În fine, Înalta Curte constată că legalitatea soluţiei primei instanţe nu este afectată de împrejurarea că sentinţa nu face referire explicită şi la actele subsecvente, întrucât regimul procesual al excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei preşedintelui Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 4 din 16 iulie 2017 se răsfrânge şi asupra acestora.

Cu privire la fondul cauzei

În soluţionarea fondului cauzei, instanţa de fond, învestită fiind cu o acţiune în contencios administrativ, a făcut aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile în cauză, analizând demersul recurenţilor prin prisma existenţei, pe de o parte, a unui act administrativ tipic sau a unui act administrativ asimilat, constând în nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri sau în refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri, conform art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, şi, pe de altă parte, a unei vătămări produse reclamanţilor şi intervenientei într-un drept sau într-un interes legitim, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (8) alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, considerentele sentinţei cuprind obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, conform cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind permis ca, în motivarea soluţiei, judecătorul să sintetizeze şi să grupeze argumentele părţilor şi să le răspundă prin considerente comune.

Aşa cum reiese din cele expuse anterior, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea Convenţiei Naţionale a Colegiului Psihologilor din România să se întrunească în vederea alegerii forurilor de conducere ale Colegiul Psihologilor din România, astfel cum prevăd art. 25 alin. (2) şi (3) şi art. 26 alin. (2), raportat la art. 27 lit. b) din Legea nr. 213/2004, precum şi actele cu caracter normativ subsecvente.

Conform art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 213/2004, alegerea forurilor de conducere ale Colegiului se face numai prin vot secret. Persoanele alese în forurile de conducere exercită un mandat de 4 ani şi nu mai mult de două ori consecutiv.

Atribuţia de a alege şi revoca preşedintele Colegiului şi membrii Comitetului director revine Convenţiei naţionale, conform art. 27 lit. b) din Legea nr. 213/2004.

Art. 26 din acelaşi act normativ prevede următoarele:

"(1) Convenţia naţională este constituită din reprezentanţii membrilor Consiliului, pe baza unei norme de reprezentare, proporţional cu numărul membrilor din fiecare filială.

(2) Convenţia se întruneşte, de regulă, o dată la 4 ani. Ea se poate întruni în sesiune extraordinară la solicitarea majorităţii simple a membrilor Consiliului Colegiului.

(3) Convocarea Convenţiei naţionale se face prin mass-media, cu cel puţin 3 luni înainte de data fixată.

(4) Convenţia naţională este precedată de convenţii teritoriale, care aprobă reprezentanţii în conformitate cu norma de reprezentare.

(5) Convenţia naţională este legal constituită în prezenţa a două treimi din numărul reprezentanţilor delegaţi. Dacă la prima convocare condiţia de cvorum nu este îndeplinită, Comitetul director stabileşte o nouă dată, nu mai devreme de 15 zile calendaristice. În această situaţie, Convenţia naţională este legal constituită în prezenţa majorităţii membrilor delegaţi şi adoptă hotărâri cu majoritatea membrilor prezenţi."

Prima instanţă a reţinut corect inexistenţa unui act administrativ vătămător, tipic sau asimilat, în condiţiile în care prin acţiune s-a dedus judecăţii un pretins refuz nejustificat de întrunire a Convenţiei Naţionale, în pofida derulării procedurilor de alegere în baza unor hotărâri ale forurilor de conducere adoptate la data de 10 aprilie 2017, hotărâri cu privire la care, prin sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal nr. 2946/14 iulie 2017, rămasă definitivă prin decizia ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 1185/6 martie 2019, a fost respinsă cererea de suspendare a executării.

În motivarea acelei sentinţe, în limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ, s-a reţinut, în esenţă, că prin hotărârea nr. 1/10.04.2017 a Consiliului şi Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România s-a stabilit o nouă data a şedintei Convenţiei naţionale a Colegiului Psihologilor din România pentru alegerea forurilor de conducere, respectiv 15 iulie 2017, urmare a unor disfuncţii care prefigurau imposibilitatea finalizării, în condiţiile legii, a procedurilor de alegere organizate pentru perioada ianuarie- aprilie 2017.

Practic, deşi se bazează pe repere factuale diferite, constând în neîntrunirea cvorumului de prezenţă prevăzut în art. 26 alin. (5) din Legea nr. 213/2004 la două şedinţe ale Convenţiei naţionale convocate de fostul preşedinte al Colegiului Psihologilor din România pentru datele de 18 aprilie 2017 şi 6 mai 2017, reclamanţii au pornit de la aceeaşi premisă a imposibilităţii finalizării alegerilor organizate în perioada ianuarie- aprilie 2017, dar au refuzat să recunoască legitimitatea forurilor de conducere alese în luna iulie 2017 şi au învestit instanţa în încercarea de a obţine o hotărâre judecătorească prin care Convenţia Naţională să fie obligată să se întrunească într-o altă procedură de alegeri.

În recurs au fost formulate şi critici privind acordarea cheltuielilor de judecată, al căror cuantum părţile îl consideră excesiv în raport cu faptul că în speţă au fost respinse unele excepţii invocate de pârât şi intervenienţii care au acţionat în favoarea acestuia.

Înalta Curte constată însă că instanţa a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 453 C. proc. civ., obligând părţile care au pierdut procesul să suporte cheltuielile de judecată la cererea pârâtului, cu reducerea motivată a onorariului de avocat, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În baza art. 453 din C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată aferente stadiului procesual al recursului, conform dovezilor aflate la filele x ale dosarului de recurs, urmând ca, în privinţa onorariului de avocat, Înalta Curte să facă aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reducându-l proporţional cu obiectul şi complexitatea cauzei şi cu activitatea depusă în apărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1265 din 2 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. şi intervenienta P. împotriva încheierii din 3 aprilie 2018 şi a sentinţei civile nr. 1265 din 2 aprilie 2019 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă pe recurentul-reclamant A. şi pe recurenta-intervenientă P. la plata către intimatul-pârât Colegiul Psihologilor din România a sumei de 7000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2020.