Franciscan monastery restitution claim fails for lack of successor standing; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub dosar nr. x/2017, reclamantul Ordinul Franciscan a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: anularea în totalitate a Deciziei nr. 7382/29.09.2017 emisa de Guvernul României - Comisia Speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din Romania si admiterea cererii de retrocedare înregistrata cu nr. x/30.01.2003.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 237 din 14 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ordinul Franciscan în contradictoriu cu pârâta Guvernul României - Comisia Speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din Romania împotriva Deciziei nr. 7382/29.09.2017 emisă de pârâtă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 237 din 14 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, reclamantul Ordinul Franciscan, criticând hotărârea prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat se arată că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea, fiind incident astfel motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, instanţa de fond a reţinut greşit lipsa calităţii de persoană îndreptăţită la retrocedare a Ordinului Franciscan, cu motivaţia că (pag.l2din Sentinţa recurata), "solicitantul din cererea de retrocedare - Ordinul Franciscan nu a fost proprietarul tabular al imobilului solicitat fiind o persoană juridică distinctă de proprietarul tabular al imobilului. Potrivit Cărtii funciare imobilul având destinaţia iniţială de Mănăstire a Călugărilor Franciscani a fost Mănăstirea din Sibiu a Ordinului Călugăresc al Sfanţului Franciscsi nu reclamantul Ordinul Franciscan ca atare, incalcandu-se dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Concluzia primei instanţe in sensul celor de mai sus, este greşită si contrazisă de probaţiunea administrată in cauza cu privire la aceste aspect, si anume, deplina calitate de persoană îndreptatită la retrocedare.

1. Comisia a ignorat in totalitate faptul ca in conformitate cu Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 810 din 29 iulie 1949 privind interzicerea funcţionarii pe întreg teritoriu al Republicii Populare Romane a mai multor formaţiuni si organizaţiuni ce formează diferite ordine si congregatiuni romano catolice, a incetat brutal si practic peste noapte, funcţionarea tuturor formaţiunilor si organizaţiilor franciscane. - deci si al Mănăstirii din Sibiu a Ordinului Călugăresc al Sfântului Francisc - membrilor acestora fiindu-le stabilite domicilii forţate, iar instituţiilor Ordinului fiindu-le preluate toate bunurile împreuna cu intreg inventariul acestora inclusiv arhive.

Această realitate istorică a existat pe întreaga perioadă a comunismului din România si pana la abrogarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 810 din 29 iulie 1949, conform Hotărârii nr. 831 din 13 decembrie 1991.

Subsecvent adoptării Hotărârii nr. 831 din 13 decembrie 1991, Ordinul Franciscan, ca si continuatoare in drepturi a entităţii Ordinului Călugăresc al Sfanţului Francisc desfiinţat forţat in 1949 -funcţionează in cadrul cultului Romano Catolic, realitate corecta si concreta dovedita conform Înscrisurilor depuse la dosarul de retrocedare de către Arhiepiscopia Romano Catolica din Alba Iulia si Secretariatul de Stat pentru Culte.

2. Astfel, ca efect al desfiinţării forţate din anul 1949 a tuturor formaţiunilor si organizaţiunilor franciscane, e evident ca si proprietarul tabular "Mănăstirea din Sibiu a Ordinului Călugăresc al Sfanţului Francisc" a incetat sa mai fiinţeze inclusiv ca entitate (juridica) distinctă si ca proprietar înscris in Cartea funciara al imobilelor in cauză.

In aceste condiţii, este absolut evident ca entitatea "Mănăstirea din Sibiu a Ordinului Călugăresc al Sfanţului Francisc" nu avea cum să formuleze o Cerere de retrocedare după mai bine de 50 ani de la desfiinţarea forţată a acestuia.

3. In acest context este absolut hilara si neavenita trimiterea făcuta de instanţa la dispoziţiile Legii nr. 21/1924, (pag. 13 din Sentinţa recurata), instanţa apreciind ca ceea ce s-a întâmplat in anul 1949 ca efect al Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 810 a reprezentat în realitate o dizolvare fila persoanei juridice "Mănăstirea din Sibiu a Ordinului Călugăresc al Sfanţului Francisc-proprietarul tabular, situaţie in care aceasta entitate putea sa decidă ce se intampla/cui ii transmite bunurile ce le deţinea in patrimoniu, ceea ce nu a inteles să facă.

Este absolut incorect si ilogic ceea ce retine instanţa, fiind de notorietate faptul că efectul Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 810 din 29 iulie 1949 a fost incetarea imediată si brutală a oricărei existente si activităţi a organizaţiilor si congregaţiilor franciscane in România, acestea fiind scoase in afara legii, fiind astfel in mod evident lipsite de orice putere de a dispune juridic de patrimoniile ce le aparţineau.

4. In mod greşit, instanţa de fond a ignorat in totalitate si chestiuni stabilite cu putere de judecat prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, care au stabilit următoarele: calitatea procesuala si personalitatea juridica a Ordinul Franciscan in calitate de succesor legitim in drepturi al proprietarului tabular Mănăstirea din Sibiu a Ordinului Călugăresc al Sfanţului Francisc, (ne referim la: hotărârile judecătoreşti pronunţate in litigii având ca obiect anularea Contractelor de vânzare cumpărare încheiate in temeiul Legii 112/1995 pentru apartamente din imobilele ce fac obiect al prezentei cereri de retrocedare, încheiate de către stat cu foştii chiriaşi persoane fizice).

5. În mod greşit, instanţa de fond a ignorat in totalitate si conţinutul inscrisurilor obţinute pe parcursul judecaţii de la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Sibiu referitoare la imobilele in cauza (Proces-verbal de verificare si constatare nr. x/25.01.1940, Proces-verbal de revizuire si evaluare nr. x/03.02.1940, Proces-verbal nr. x/25.01.1940, Proces-verbal nr. x/03.02.1940 - acte oficiale întocmite de funcţionarii statului in acord cu Ordinul Ministerului Inventarului Avuţiilor Publice nr. 85/10/1939 si in acord cu Deciziile Primăriei Municipiului Sibiu), in cuprinsul cărora se consemnau ca imobilele întabulate în Cartea Funciara Sibiu nr. 500, au fost proprietăţi construite si deţinute ca si proprietari din anii 1716-1720 dinainte de intabulare şi prin intabulare la data intocmirii Cărtii funciare de către "Mănăstirea Franciscanilor Sibiu, Mănăstirea si Ordinul Călugărilor Franciscani, Institutul Călugărilor Franciscani", având ca destinaţie "Biserica, Cultul Ordinului Franciscanilor, Institut si locuinţe".

6. In mod greşit, instanţa de fond a ignorat in totalitate si normele Dreptului canonic, conform cărora, la incetarea unei persoane juridice bisericeşti, bunurile acesteia se transmit în proprietatea persoanei juridice bisericeşti supraordonate, respectând, dacă este cazul, voinţa fondatorilor si donatorilor.

Concluzionând: in mod greşit instanţa fondului are o intepretare restrictivă, greşită, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 reţinând o lipsa de identitate, formală, între persoana de la care s-a preluat imobilul si cea care formulează cererea de retrocedare, asta in condiţiile in care instanţa de judecata avea obligaţia sa stabilească îndreptăţirea de a obţine restituirea imobilelor nu printr-o simplă comparare a denumirilor proprietarului tabular cu cea a titularului Cererii de retrocedare, ci printr-o analiză coroborată a probelor administrate si a unor realităţi istorice notorii confirmate prin acte legislative.

O astfel de interpretare eludează însă si scopul O.U.G. nr. 94/2000 - acela "de reparaţie" - ajungându-se la situaţia consolidării unei naţionalizări, recunoscuta de Stat ca fiind ilegala, si la rămânerea in patrimoniul Statului a unor bunuri stabilite ca intrate ilegal in patrimoniul sau.

În concluzie, solicită respingerea recursului formulat.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii şi a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

- În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, arată că cererea de recurs formulată de către reclamantul Ordinul Franciscan este lovită de nulitate, având în vedere prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. conform cărora sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Deşi recurentul-reclamant indică formal ca temei art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susţinerile acestuia nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În acest context, recurentul-reclamant doreşte să determine, pe baza unor argumente/critici de ordin general rejudecarea cauzei sub toate aspectele (în sensul prevederilor art. 3041 din vechiul C. proc. civ.).

Faţă de cele învederate mai sus, având învedere prevederile art. 489 din C. proc. civ., solicită admiterea excepţiei nulităţii recursului.

II. În ceea ce priveşte calitatea de proprietar a recurentului reclamant, consideră ca fiind temeinică si legală sentinţa recurată, având în vedere următoarele aspecte:

In mod corect prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată formulată de către Ordinul Franciscan, motivat de faptul că "trebuie pornit de la premisa că însăşi înscrierea din cartea funciară demonstrează existenţa dreptului de proprietate în beneficiul altei persoane juridice decât reclamantul, iar chestiunea ce se impune a fi rezolvată este cea a identităţii dintre persoanele juridice implicate, dacă este cazul, respectiv a preluării şi contopirii patrimoniilor lor în urma dizolvării pe cale legală, într-un cuvânt, a continuităţii în drepturi între cele două persoane juridice vizate ".

Aşadar, aşa cum a menţionat şi prin întâmpinarea depusă la Curtea de Apel Alba Iulia, în sistemul cărţilor funciare opera principiul forţei probante a înscrierii, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară este acea regulă conform căreia cuprinsul cărţii funciare se consideră exact în folosul aceluia care şi-a înscris un drept real în cartea funciară.

În speţa de faţă, proprietarul tabular al imobilelor înscrise în această carte funciară a fost "Mănăstirea din Sibiu a Ordinului călugăresc al Sfântului Francisc", iar nu reclamantul, Ordinul Franciscan.

III. Pe fondul cauzei, susţine legalitatea sentinţei civile nr. 237/14.11.2018, pronunţată de către Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin Decizia nr. 7382/29.09.2017, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare formulată de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia pentru Ordinul Franciscan, având în vedere că:

- Imobilul, biserică, potrivit prevederilor pct. 2 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu face obiectul retrocedării potrivit O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Celelalte imobile nu au fost proprietatea Ordinului Franciscan.

În mod temeinic şi legal, Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentinţa recurată în prezenta cauză a respins contestaţia formulată, întemeindu-şi soluţia, în urma administrării probatoriului, pe următoarele motive:

- reclamantul nu a fost titularul dreptului de proprietatea supra imobilelor;

- proprietar tabular al imobilului înscris în cartea funciară este Mănăstirea din Sibiu a Ordinului călugăresc al Sfântului Francisc şi nu reclamantul Ordinul Franciscan, iar bunurile Mănăstirii sunt doar gestionate de Ordinul Franciscan;

- dovada dreptului de proprietate revine reclamantului, încât cel ce invocă un drept sau cel care face o propunere justiţiei trebuie să o dovedească:

"actori incumbit probatio"; în speţă, deşi se pune problema unui imobil înscris în cartea funciară, reclamantul nu a dovedit, prin actele depuse la dosar, că deţinea, anterior preluării lui de către stat, un titlu de proprietate asupra imobilului revendicat.

Argumentele recurentului-reclamant privind dreptul său de proprietate asupra imobilului solicitat sunt neîntemeiate. Din actele existente la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/30.01.2003 nu reiese dovada dreptului de proprietate al solicitantului cu privire la imobilul în cauză la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului.

Legalitatea deciziei contestate trebuie analizată în funcţie de actele aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare, coroborat cu respectarea de către solicitant, în procedura administrativă, a obligaţiilor sale izvorând din prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

La termenul din data de 17.09.2018, Ordinul Franciscan a depus la dosar următoarele înscrisuri:

- procesul-verbal de verificare şi constatare nr. x/25.01.1940;

- procesul-verbal din data de 03.02.1940;

- procesul-verbal din data de 25.01.1940;

- procesul-verbal nr. x/03.02.1940.

Potrivit acestor înscrisuri, proprietarul imobilelor, însuprafaţă de 1073 stânjeni pătraţi, situate în municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, înscriseîn C.F. nr. x a localităţii Sibiu, nr. top. x, 242, 258, a fost Mănăstirea Franciscanilor, din anul 1716.

In consecinţă, aceste înscrisuri nu au făcut dovada dreptului de proprietate al solicitantei cu privire la imobilul în cauză la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului.

In concluzie, având în vedere cele menţionate solicită respingerea ca nefondat a recursului promovat de către recurentul-reclamant, Ordinul Franciscan şi, pe cale de consecinţă, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Încauză a fostparcursăprocedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicăriiactelor de procedurăîntrepărţilelitigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 6 mai 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 4 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. SoluţiaşiconsiderenteleÎnalteiCurţiasuprarecursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare, şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată, întrucât criticile invocate de reclamantul recurent pot fi încadrate la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reclamantul Ordinul Franciscan a solicitat instanţei de contencios administrativ verificarea legalităţii Deciziei nr. 7382/29.09.2017 emisa de Guvernul României - Comisia Speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din Romania prin care i-a fost respinsă cererea de retrocedare înregistrata cu nr. x/30.01.2003 având ca obiect retrocedarea imobilului situat în mun. Sibiu str. x şi imobilul situat în str. x jud. Sibiu, compus din biserică, două corpuri de clădiri, curte şi grădină, având destinaţia iniţială Mănăstire a Călugărilor Franciscani, înscris iniţial în c.f. nr. x al loc. Sibiu.

Pentru a respinge cererea de retrocedare formulată, prin decizia contestată s-a arătat că, potrivit cărţii funciare nr. x, imobilele au avut ca proprietar tabular Mănăstirea din Sibiu al Ordinului călugăresc al Sfântului Francisc, iar nu Ordinul Franciscan.

Mai mult, s-a reţinut că, cu privire la imobilele înscrise în c.f. nr. x Sibiu s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti în sensul că Ordinul Franciscan nu este continuator în drepturi al proprietarului tabular, acesta fiind o entitate distinctă de solicitant.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 6171/13.10.2003, pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2003 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a Ordinului Franciscan, cu motivarea că reclamantul nu a putut face dovada că este fostul proprietar tabular, nici continuatorul în drepturi al acestuia, pentru a beneficia de restituirea în natură sau de măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

Prin decizia civilă nr. 448/14.06.2007, irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2005 s-a stabilit faptul că proprietara tabulară, înainte de preluarea imobilului de către Statul Român este Mănăstirea care are personalitate juridică şi este entitate distinctă faţă de Ordinul Franciscan, care nu şi-a dovedit calitatea de continuator al celui dintâi.

Prima instanţă, pentru a respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, a reţinut că solicitantul din cererea de retrocedare nr. x/30.01.2003, respectiv Ordinul Franciscan, nu a dovedit calitatea de fost proprietarul tabular al imobilului solicitat în condiţiile art. 4 alin. (2). O.U.G. nr. 94/2000, fiind o persoană juridică distinctă de proprietarul tabular al imobilului. Potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Sibiu, proprietar al imobilului situat in municipiul Sibiu, str. x şi str. x. judeţul Sibiu, compus din biserică, două corpuri de clădiri, curte şi grădină, având destinaţia iniţială Mănăstire a Călugărilor Franciscani, a fost "Mănăstirea din Sibiu al Ordinului călugăresc al Sfântului Francisc", iar nu reclamantul, Ordinul Franciscan.

Constituie un fapt necontestat că însăşi înscrierea din CF demonstrează existenţa dreptului de proprietate în beneficiul unei alte persoane juridice decât reclamanta, iar chestiunea ce se impunea a fi rezolvată era cea a identităţii dintre persoanele juridice implicate, respectiv a preluării şi contopirii patrimoniilor lor în urma dizolvării pe cale legală, într-un cuvânt, a continuităţii în drepturi între cele două persoane juridice vizate.

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia pentru Ordinul Franciscan, în calitate de persoană care a depus cererea de retrocedare, conform art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, nu a fost în măsură să justifice împrejurarea că, în ipoteza în care "Mănăstirea din Sibiu al Ordinului călugăresc al Sfântului Francisc" şi-a încetat existenţa, este succesoarea în drepturi a acestui proprietar de la care imobilul a fost preluat de stat.

Fundaţia a fost reglementată prin Legea nr. 21/1924 ca fiind o persoană juridică de drept privat ce se constituie prin actul unilateral al unei persoane fizice sau juridice, prin grevarea unui patrimoniu în vederea realizării scopului propus; este o liberalitate a unei părţi din patrimoniu şi îşi poate produce efectele în timpul vieţii (sub formă de donaţie) sau după moarte (prin testament). În urma acestei liberalităţi bunurile ies din patrimoniul fondatorului şi alcătuiesc un subiect de drept distinct, care este fundaţia.

Încetarea fundaţiei are loc şi prin dizolvare de drept, caz prevăzut în art. 81 din Legea 21/1924, atunci când scopul ei a fost îndeplinit sau nu mai poate fi realizat. Destinaţia bunurilor, în cadrul procedurii specifice lichidării, este determinată prin actul de fondare, putând fi transmise altei persoane juridice, unei fundaţii de drept privat sau public cu scop similar, folosite în scopuri caritabile sau împărţite între persoanele care au alcătuit persoana juridică desfiinţată.

În acest context, deşi recurentul reclamant a susţinut că prima instanţă trebuia să ţină seama de dispoziţiile Codului de drept canonic cu privire la înfiinţarea şcolilor în cadrul cultului catolic şi cu privire la regimul bunurilor după încetarea unor persoane juridice înfiinţate de acesta, potrivit cărora bunurile se transmit în proprietatea persoanei juridice supraordonate, respectând voinţa fondatorilor şi donatorilor, nu a demonstrat în mod concret şi efectiv că a avut loc o asemenea transmisiune în ceea ce priveşte imobilul a cărui retrocedare formează obiectul judecăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 565 din Noul C. civ., în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară.

Dovada dreptului de proprietate revine reclamantului, încât cel ce invocă un drept sau cel care face o propunere justiţiei trebuie să o dovedească:

"actori incubit onus probandi" Or, în speţă, deşi se pune problema unui imobil înscris în cartea funciară, recurentul reclamant nu a dovedit, prin actele depuse la dosar, că deţinea, anterior preluării lui de către stat, un titlu de proprietate asupra imobilului revendicat sau că este continuatorul în drepturi a fortului proprietar tabular.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că Decizia nr. 7382/29.09.2017 este legal emisă, cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 şi a normelor metodologice de aplicare, iar criticile reclamantului, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Ordinul Franciscan împotriva sentinţei civile nr. 237 din data de 14 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.