Liability for environmental fund contributions on reusable packaging without deposit system or valid return documentation

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.01.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală şi Gestiune Financiară - Direcţia Inspecţie Fiscală şi Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Juridică - Serviciul Insolvenţă şi Soluţionare Plângeri Prealabile, solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 74 de Soluţionare a Contestaţiei în procedura prealabilă emisa de Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Juridică - Serviciul Insolvenţă şi Soluţionarea Plângerii Prealabile cu nr. AFM 1805/DJ/04.09.2017, a Deciziei de impunere nr. x/11.05.2017 şi a Raportului de inspecţie fiscala nr. x/11.05.2017 înregistrat la AFM sub nr. x/11.05.2017, cu consecinţa, astfel, a exonerării reclamantei de la plata sumelor stabilite în sarcina sa (obligaţie fiscală principală de la 16.08.2013 - 31.12.2016 = 538.802 RON), precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 478 din 22 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală şi Gestiune Financiară - Direcţia Inspecţie Fiscală şi Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Juridică - Serviciul Insolvenţă şi Soluţionare Plângeri Prealabile, a dispus anularea în parte a deciziei de impunere nr. x/11.05.2017, a RIF nr. x/11.05.2017 şi a Deciziei nr. 74/04.09.2017 emise de Ministerul Mediului - AFM pentru suma de 157.769 RON şi au fost menţinute restul dispoziţiilor actelor fiscale. Totodată, a fost obligat intimatul la plata către reclamantă a sumei de 1100 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 478 din 22 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, criticând hotărârea prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta intimata a invocat, în esenţă, următoarele:

- instanţa de fond a reţinut în mod greşit incidenţa în cauză doar a dispoziţiilor art. 22 alin. (8)-(10) din Ordinul nr. 578/2006, în condiţiile în care actul normativ aplicabil speţei este O.U.G. nr. 196/2005 ale cărei dispoziţii se impun a fi coroborate cu dispoziţiile H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.

În opinia recurentei, întrucât intimata-reclamantă nu deţinea un sistem de evidenţă a ambalajelor în sistem depozit este corectă constatarea organului de control în sensul impunerii respectivelor ambalaje la fiecare introducere pe piaţa naţională.

- în mod greşit instanţa de fond a acordat eficienţă doar raportului de expertiză efectuat în cauză, fără a analiza şi celelalte probe administrate în cauză, care fac dovada deplină că ambalajele în cauză nu au ajuns la furnizorul extern al intimatei-reclamante. Sub acest aspect, a arătat că CMR-urile invocate de însăşi intimata-reclamantă, în număr de 100, nu cuprind ştampila şi semnătura reprezentantului furnizorului bunurilor de la care intimata a recepţionat respectivele ambalaje, la rubrica destinată furnizorului fiind aplicată ştampila intimatei.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18.02.2019, intimata-reclamantă A. S.R.L., a invocat excepţia nulităţii recursului, învederând că indicarea temeiului de drept al recursului este pur formală, motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate, nevizând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând coordonatele esenţiale ale cauzei.

În opinia intimatei-reclamante, instanţa de fond a prezentat o motivare coerentă şi lipsită de contradicţii, cu luarea în considerare a raportului de expertiză efectuat în cauză, necontestat de autoritatea recurentă.

A mai învederat că, în perioada supusă verificării, intimata-reclamantă nu a desfăşurat activităţi de producţie şi/sau comercializare fructe şi legume neambalate, situaţie în care nu avea obligaţia de a aplica sistemul depozit prevăzut de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 249/2015.

Totodată, a arătat că, în mod neîntemeiat, organul de control a refuzat să ia în calcul cele două contracte de custodie şi cele 100 CMR-uri prezentate în timpul inspecţiei care făceau dovada predării cantităţii transportate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din data de 10 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 7 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât, pe de o parte, recurenta a arătat motivul de recurs prin indicarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pe de altă parte, în dezvoltarea recursului a formulat critici privind judecata realizată de instanţa de fond raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Contrar susţinerilor intimatei-reclamante, motivele invocate nu reprezintă simple nemulţumiri cu privire la soluţia pronunţată, ci se constituie în critici susceptibile de cenzură în recurs, fiind indicate dispoziţiile legale pretins încălcate ori greşit aplicate de către instanţa de fond.

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate deciziile nr. 74/4.09.2017 prin care intimata-pârâtă a respins contestaţia împotriva deciziei de impunere nr. x/11.05.2017 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/11.05.2017, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare în cuantum de 538.802 RON.

În esenţă, verificând modul de calcul, constituire şi virare a obligaţiilor la Fondul pentru Mediu de către recurenta-reclamantă în perioada 16.08.2013-31.12.2016, inspectorii autorităţii recurente au constatat că în perioada 1.11.2013-31.12.2016, intimata-reclamantă a introdus pe piaţa naţională bunuri ambalate în saci de plastic, cutii carton, lădiţe lemn şi plastic, etc., respectiv fructe şi legume, prin operaţiuni de achiziţii intracomunitare şi importuri, activităţi care generează obligaţii de plată la bugetul Fondului pentru Mediu.

Totodată, în cadrul inspecţiei fiscale, inspectorii au constatat faptul că S.C. A. S.R.L. nu deţinea gestiunea deşeurilor de ambalaje, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 856/2002, respectiv că respectiva societate nu deţinea pentru perioada verificată evidenţa ambalajelor în sistem depozit, conform art. 22 din Ordinul 578/2006 privind aprobarea Metodologiei de calcul a taxelor şi contribuţiilor la Fondul pentru Mediu.

Soluţionând cauza, instanţa de fond şi-a însuşit punctul de vedere al expertului judiciar, în sensul că obligaţia de plată datorată de intimata-reclamantă bugetului Fondului pentru Mediu pentru perioada supusă verificării este de 381.033,504 RON şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea în parte a actelor administrative fiscale pentru suma de 157.769 RON.

Această soluţie nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar, întrucât situaţia de fapt fiscală nu a fost pe deplin lămurită, instanţa de fond nerăspunzând la argumentele părţilor litigante, deşi acestea erau punctuale, urmărind raţionamentul părţii adverse.

Din analiza hotărârii recurate se constată că aceasta cuprinde o motivare generică, prima instanţă limitându-se a da aparenţa unei minime examinări a cauzei, fără a arăta în concret argumentele pe care şi-a întemeiat soluţia adoptată.

Înalta Curte reţine că, potrivit actelor administrative fiscale contestate, contribuţia de plată la fondul pentru mediu a fost stabilită în termenul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, organul de control reţinând că intimata-reclamantă a introdus pe piaţă bunuri ambalate (fructe şi legume) prin operaţiuni de achiziţii intracomunitare şi importuri, bunuri ambalate în saci de plastic, cutii de carton, lădiţe din plastic şi din lemn, big box-uri din lemn sau din plastic şi aşezate pe paleţi de lemn, pentru care nu a depus la termen declaraţii lunare privind obligaţia de plată, reţinându-se, totodată că intimata-reclamantă nu deţine o gestiune a deşeurilor de ambalaje conform art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 856/2002, respectiv o evidenţă a ambalajelor în sistem depozit, conform art. 22 din Ordinul nr. 578/2006.

Instanţa de fond, în abordarea problematicii cu care a fost investită, s-a limitat la examinarea cauzei numai din perspectiva dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, fără să lămurească chestiunea invocată chiar de intimata-reclamantă referitoare la obligaţia constituirii unui sistem depozit, obligaţie care îi incumbă, conform susţinerilor autorităţii de control, în baza dispoziţiilor art. 22 alin. (9) şi 10 din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea metodologiei de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu, potrivit cărora:

"(9) Operatorii economici care folosesc ambalaje reutilizabile sunt obligaţi să aplice sistemul depozit şi să înregistreze în evidenţele contabile valoarea acestuia pentru respectivele ambalaje. Neaplicarea sistemului depozit duce la impunerea respectivelor ambalaje la fiecare introducere pe piaţa naţională .

(10) În cazul ambalajelor reutilizabile a căror valoare nu este evidenţiată distinct în documente şi care se returnează furnizorilor externi, înregistrarea în evidenţele contabile se face prin atribuirea unei valori juste."

De asemenea, instanţa de fond nu a analizat incidenţa în cauză a dispoziţiilor H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, care în cuprinsul art. 2 arată că:

"Sunt supuse prevederilor prezentei hotărâri toate ambalajele introduse pe pian. indiferent de materialul din care au fost realizate şi de modul lor de utilizare în activităţile economice, comerciale, în gospodăriile populaţiei sau în orice alte activităţi, precum şi toate deşeurile de ambalaje, indiferent de modul de generare".

Totodată, în conformitate cu art. 1 lit. c) din Anexa 1 a H.G. nr. 621 din 23 iunie 2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, noţiunea de "ambalaj" este definită ca "orice obiect, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator", iar potrivit pct. 1 lit. g) din acelaşi act normativ, "ambalajul reutilizabil" este definit ca "ambalaj refolosit pentru acelaşi scop, a cărui returnare de către consumator ori comerciant este asigurată de plata unei sume-sistem depozit, prin reachiziţionare sau altfel".

Analiza incidenţei acestor dispoziţii legale se impune din perspectiva susţinerilor intimatei-reclamante că ambalajele erau restituite vânzătorilor, în condiţiile în care autoritatea de mediu a susţinut că respectivele ambalaje intră în gestiunea intimatei-reclamante odată cu achiziţionarea bunurilor.

Nici în privinţa îndeplinirii de către intimata-reclamantă a obiectivelor anuale de valorificare a deşeurilor instanţa de fond nu a lămurit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, în contextul în care, în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expertul B. se reţine că nu există identitate între contractele de custodie ambalaje care vizează 25.000 cutii plastic proprietatea furnizorilor de produse şi CMR-urile depuse de intimata-reclamantă pentru a face dovada cantităţii de ambalaje returnată furnizorilor.

Mai mult, în privinţa CMR-urilor depuse s-a reţinut că în cazul a 88 de formulare, semnătura intimatei-reclamante se regăseşte atât la expeditor cât şi la destinatar, impunându-se, aşadar, stabilirea obligaţiilor fiscale anuale în perioada supusă verificării în raport de modul de îndeplinire a obiectivelor anuale de gestionare a deşeurilor de ambalaje după lămurirea deplină a situaţiei de fapt.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că se impune completarea materialului probator administrat în cauză fie prin întocmirea unui supliment la raportul de expertiză, fie printr-o expertiză de specialitate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de îndeplinire a obiectivelor anuale de gestionare a deşeurilor de ambalaje în raport de contextul probator al cauzei, respectiv existenţa celor două contracte de custodie care fac referire doar la lădiţe din plastic şi luarea în considerare doar a documentelor care probează faptul că ambalajele au ajuns la furnizorul bunurilor, instanţa de rejudecare urmând să îşi prezinte propriul raţionament asupra chestiunii în litigiu.

Aşa fiind, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa civilă recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de recurentele-pârâte Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală şi Gestiune Financiară - Direcţia Inspecţie Fiscală şi Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Juridică - Serviciul Insolvenţă şi Soluţionare Plângeri Prealabile împotriva sentinţei nr. 478 din 22 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o noua judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.