Insurance guarantee compensation: adequacy of judicial reasoning and failure to address party arguments violating right to fair trial

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.11.2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea acestuia la emiterea Deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire depusă în data de 05.05.2016, conform dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015.

Prin cererea modificatoare/completatoare, depusă la dosar la data de 22.03.2017, reclamantele au solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 6191/29.05.2017 şi admiterea în totalitate a cererii de despăgubire astfel cum a fost formulată prin cererea de despăgubire din data de 04.05.2016, respectiv pentru: A., suma de 439.000 RON, cu titlu de daune morale şi 10.864, daune materiale; B. - 250.000 RON cu titlu de daune morale şi pentru C. - suma de 250.000 RON, cu titlu de daune morale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1652 din 4 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins contestaţia formulată de contestatoarele A., B. şi C. împotriva Deciziei nr. 6191/29.05.2017, emisă de intimatul Fondul de Garantare al Asiguraţilor, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1652 din 4 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamantele A., B. şi C., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul obligării intimatului-pârât la plata daunelor morale solicitate.

În motivarea recursului arară că prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată fără o argumentaţie clară în raport cu normele legale incidente şi s-a rezumat doar la a preciza că este corectă modalitatea de evaluare a cuantumului daunelor morale de către pârât.

Mai arată că instanţa de fond nu a făcut o apreciere proprie a textelor de lege invocate, deşi era obligată să procedeze la examinarea pricinii, iar pe de altă parte, nu a avut în vedere toate criticile formulate prin cererea de chemare în judecată şi nu a analizat toate solicitările reclamantelor.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept, respectiv a dispoziţiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. În ceea ce priveşte excepţia insuficientei timbrări a recursului, invocată de către instanţă din oficiu, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată.

Se constată că, după apelarea cauzei, dar înainte de ridicarea şedinţei de judecată s-a prezentat pentru recurente avocat D. şi a depus la dosar dovada completării taxei judiciare de timbru cu suma de 100 RON, astfel cum s-a pus în vedere recurentelor-reclamante prin citaţie.

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia insuficientei timbrări a recursului.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurentele-reclamante au formulat critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., instanţa de recurs urmând a analiza recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe care îl apreciază ca fiind fondat.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că, în considerente prima instanţă a redat starea de fapt şi a citat anumite texte de lege, fără a face o analiză proprie, elaborată şi aplicată la aspectele reţinute, lipsind constatarea iniţială de raţionamentul logico-juridic propriu, care să o susţină.

De asemenea, instanţa a emis anumite afirmaţii cu titlu de concluzii (cum ar fi:

"Curtea reţine legalitatea actului administrativ" sau "Curtea constată că autoritatea pârâtă a stabilit corect cuantumul despăgubirilor morale"), fără ca acestea în prealabil să fi făcut obiectul unui raţionament propriu al instanţei, care să o conducă la o asemenea concluzie.

Dincolo de acest aspect, instanţa de recurs constată că hotărârea recurată nu răspunde nici argumentelor reclamantelor, arătate prin cererea de chemare în judecată, nefiind analizate criticile acestora în susţinerea acţiunii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în considerentele sentinţei recurate nu se regăsesc argumente care să susţină soluţia pronunţată şi nici nu au fost analizate toate aspectele cauzei.

Cu alte cuvinte, hotărârea recurată nu cuprinde elementele logico-juridice ce au condus instanţa la soluţia pronunţată şi care să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligaţia motivării hotărârilor judecătoreşti într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

Or, lipsa considerentelor logice şi juridice ce au fundamentat soluţia din dispozitivul hotărârii, precum şi neanalizarea argumentelor din cererea de chemare în judecată, nu pot conduce la concluzia că sentinţa recurată răspunde cerinţei privind motivarea soluţiilor pronunţate de către instanţele judecătoreşti, în condiţiile în care aceasta nu este conformă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi ale art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru se impune casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor din recurs care se circumscriu motivelor de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

În consecinţă, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamante, conform celor mai sus expuse.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de B., C. şi A. împotriva sentinţei nr. 1652 din 4 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia insuficientei timbrări a recursului.

Admite recursul declarat de B., C. şi A. împotriva sentinţei nr. 1652 din 4 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal .

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 03 februarie 2021.