Admissibility of principal intervention in arbitration annulment proceedings without party consent

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de intervenţie principală depusă la dosar la data de 17.12.2018, A. S.R.L., persoană juridică română persoană juridică română în faliment, prin B., reprezentată prin practician în insolvenţă coordonator C., în calitate de Lichidator Judiciar (conform încheierii din data de 09.09.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIl-a Civilă), în contradictoriu cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fostă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - CNADNR), în calitate de pârât (denumită în continuare "CNAIR SA"), şi A., în temeiul dispoziţiilor art. 62 din C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., a solicitat instanţei să dispună admiterea în principiu a prezentei cereri de intervenţie în interes propriu, şi desfiinţarea în parte a Deciziei arbitrale pronunţată în data de 7.08.2018, de Curtea Internaţională de Arbitraj în dosarul 21205/MHM (la care s-a conexat dosarul nr. x/MHM), în sensul introducerii intervenientei în cauză.

De asemenea, a solicitat ca, judecând prezenta cauză, în contradictoriu cu intervenienta, să se dispună în sarcina CNAIR achitarea în contul intervenientei a sumelor de bani asupra cărora Instanţa arbitrală a dispus prin Decizia arbitrală pronunţată în data de 7.08.2018, de Curtea Internaţională de Arbitraj în dosarul 21205/MHM (conexat cu dosarul nr. x/MHM).

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin încheierea de şedinţă din data de 10.02.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de intervenţie formulată de petenta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 10.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs petenta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..

Prin motivele de recurs formulate, recurenta critică încheierea primei instanţe din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 potrivit cărora " casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"

Prin hotărârea judecătorească recurată, instanţa de judecată a aplicat greşit normele de drept material referitoare la intervenţia în interes propriu, acest motiv de casare fiind incident şi în situaţia în care instanţa dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, respectiv a dispoziţiilor art. 62 C. proc. civ.

În primul rând, acţiunea în anulare formulată împotriva unei decizii arbitrate (în speţa de faţă împotriva Deciziei arbitrale pronunţată în data de 7.08.2018) este un mijloc procedural de sine-stătător, nefiind o cale de atac în sensul deplin.

Prin urmare, nu se poate interpreta faptul că la acest moment, în prezenta cauză ce are ca obiect acţiune în anularea unui act administrativ, respectiv, a Deciziei arbitrale pronunţată în data de 7.08.2018, ne-am afla într-o veritabilă cale de atac, motiv pentru care sunt inaplicabile dispoziţiile alin. (3) al art. 62 C. proc. civ.

Având în vedere că cererea de intervenţie a fost formulată înainte de închiderea dezbaterilor în fond, conform dispoziţiilor art. 62 alin. (2), aceasta este admisibilă în principiu.

Sub un al doilea aspect, raportat la art. 613 C. proc. civ., în ipoteza în care se admite acţiunea în anulare ce face obiectul dosarului x/2019, conform dispoziţiilor art. 613 alin. (3) lit. (b) C. proc. civ., cauza poate fi trimisă spre rejudecare dacă una dintre părţi solicită acest lucru sau, în caz contrar, Curtea de Apel se va pronunţa în fond.

Or, având în vedere că rejudecarea fondului atât de prima instanţă (Curtea de arbitraj) cât şi judecarea pe fond efectuată de Curtea de Apel echivalează cu o judecată în primă instanţă, cererea de intervenţie este admisibilă.

Cu privire la motivele de admitere în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu, recureta arată că, cererea de intervenţie în interes propriu sau principal reprezintă cererea prin care un terţ solicită introducerea sa într-un proces în curs de judecată, pentru a i se recunoaşte sau stabili un drept propriu, fără fi necesar ca între dreptul pretins de terţ şi dreptul dedus judecaţii să existe identitate, ci o legătură strânsă fiind suficientă să justifice rezolvarea împreună a celor două cereri.

Interesul recurentei este determinat, legitim, personal, născut şi actual având în vedere că, aceasta acţionează pentru a obţine pentru sine un profit în sensul legii, urmărind să încaseze sumele de bani reprezentând 95% din valoarea pretenţiilor recunoscute şi admise de instanţa de arbitraj prin Decizia arbitrală pronunţată în data de 7.08.2018 în dosarul nr. x (conexat cu dosarul nr. x/MHM).

Precizăm faptul că, neavând o relaţie contractuală directă cu CNAIR (fostă CNADNR) în sensul că nu a semnat în mod direct Contractul nr. xR şi raportat la Contractul de subantrepriza încheiat de A. S.R.L. (subantreprenor) cu A. (Antreprenor) prin care s-a convenit că "subantreprenorul va executa toate lucrările de subantrepriza şi va avea dreptul la 95% din toate plăţile curente conform Contractului principal", nu îşi poate recupera creanţele sale prin acţiuni contractuale directe formulate împotriva CNAIR.

Interesul este legitim, adică în conformitate cu regulile de convieţuire socială sau cu legea, având în vedere că respectă dispoziţiile art. 11 Noul C. civ., precum şi personal, în sensul că folosul practic urmărit se răsfrânge asupra acesteia.

Interesul este de asemenea născut şi actual, iar nu eventual, există la momentul exercitării acţiunii civile, în sensul în care aceasta s-ar expune unui prejudiciu dacă ar rămâne în pasivitate şi nu ar recurge în acest moment la acţiune.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la Decizia nr. 1009/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în regulatorul de competenţă în dosarul nr. x/2018.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 01 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 18 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care A. S.R.L., persoană juridică română persoană juridică română în faliment, prin B., reprezentată prin practician în insolvenţă coordonator C., în calitate de Lichidator Judiciar, în contradictoriu cu reclamanta A. şi pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fostă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - CNADNR), în temeiul dispoziţiilor art. 62 din C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu, desfiinţarea în parte a Deciziei arbitrale pronunţată în data de 7.08.2018, de Curtea Internaţională de Arbitraj în dosarul 21205/MHM (la care s-a conexat dosarul nr. x/MHM) şi introducerea intervenientei în cauză.

Prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie reţinând că cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de un terţ faţă de procedura arbitrală, cum este situaţia din cauza pendinte, formulată pe calea acţiunii în anulare este inadmisibilă dacă este formulată direct în faţa instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare, reţinând şi neîndeplinirea celeilalte condiţii, respectiv acordul expres al tuturor părţilor procedurii arbitrale în acest sens.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va avea în vedere cu prioritate dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Sub acest aspect Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la Decizia nr. 1009 din data de 14.05.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în regulatorul de competenţă în dosarul nr. x/2018.

Înalta Curte constată că această excepţie este neîntemeiată şi va fi respinsă având în vedere că, prin Decizia nr. 1009 din data de 14.05.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a pronunţat asupra conflictului de competenţă ivit între Secţiile a VIII-a contencios administrativ şi a V-a Civilă ale Curţii de Apel Bucureşti, în ceea ce priveşte soluţionarea dosarului nr. x/2018, fără a tranşa problema de drept dedusă judecăţii.

De asemenea, Înalta Curte va respinge şi excepţia nulităţii recursului având în vedere că prin motivele de recurs s-au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar din expunerea acestora rezultă că criticile formulate pot fi încadrate în motivele de casare invocate.

Cu privire la soluţia de respingere a cererii de intervenţie ca inadmisibilă, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a reţinut că potrivit art. 581 alin. (1) C. proc. civ., terţii pot participa la procedura arbitrală în condiţiile art. 61 - 77, dar numai cu acordul lor şi al tuturor părţilor. Cu toate acestea, intervenţia accesorie este admisibilă şi fără îndeplinirea acestei condiţii.

În cauza de faţă, cererea de intervenţie în interes propriu a fost formulată direct în calea de atac introdusă de CNAIR S.A. faţă de Hotărârea Arbitrală Finală, iar nu în cursul procedurii arbitrale derulate în fata instanţei de arbitraj.

De asemenea, în mod corectr a reţinut prima instanţă că intervenientul nu justifică un interes legitim în legătură cu obiectul judecaţii, întrucât nu pretinde pentru sine dreptul dedus judecaţii sau un drept strâns legat de acesta, atât timp cât chiar recurenta menţionează că nu are o relaţie contractuală directă cu CNAIR (fostă CNADNR) în sensul că nu a semnat în mod direct Contractul nr. xR, ci a încheiat un Contract de subantrepriză - A. S.R.L. (subantreprenor), iar A. (Antreprenor) - prin care s-a convenit că "subantreprenorul va executa toate lucrările de subantrepriza şi va avea dreptul la 95% din toate plăţile curente conform Contractului principal", neavând relevanţă faptul că acesta nu îşi poate recupera creanţele sale prin acţiuni contractuale directe formulate împotriva CNAIR.

Având în vedere această legătură contractuală dintre A. S.R.L. (subantreprenor) şi A. (Antreprenor), recurenta din cauza de faţă avea posibilitatea formulării cererii de intervenţie în faţa instanţei de arbitraj, cu respectarea dispoziţiilor legale sus-citate.

Prin urmare, cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de un terţ faţă de procedura arbitrală, cum este situaţia din cauza pendinte, formulată pe calea acţiunii în anulare este inadmisibilă dacă este formulată direct în faţa instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-intervenientă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva încheierii de şedinţă din 10 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.