Securitate collaboration status: sufficiency of information apt to restrict fundamental rights without proof of effective harm

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30.01.2019, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâta A., în judeţul Bacău.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 348 din data de 03.07.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta A. şi constatat calitatea de colaborator al Securităţii în persoana pârâtei.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 348 din data de 03.07.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă arată că acestea se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referindu-se la încălcarea normelor de drept material incidente în speţă, respectiv încălcarea de către prima instanţa a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, în mod greşit a reţinut prima instanţa faptul că în speţă sunt indeplinite condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 în raport de care se impune a fi apreciată calitatea de coloborator al fostei Securităţi, această concluzie fiind rezultatul unei interpretări şi aplicări greşite a acestor prevederi legale.

Potrivit acestor prevederi legale, în forma aplicabilă la acest moment, "colaborator al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, precum note şi rapoarte scrise, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului."

Prin urmare, cele două condiţii cumulative ce trebuiesc îndeplinite pentru a se constata calitatea de colaborator sunt:

- persoana să fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Desigur, această condiţie trebuie interpretată în sensul că se referă la acţiuni ce ar fi putut fi apreciate în mod rezonabil ca având un astfel de caracter, raportat la condiţiile sociale şi politice ale vremii. Deviaţiile aberante ale unor instituţii, cu privire la care în mod rezonabil persoanele vizate nu puteau avea reprezentarea ca vor fi apreciate ca fiind împotriva regimului, nu pot fi în niciun caz avute în vedere de textul de lege;

- informaţiile furnizate să fi vizat îngradirea unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului. Desigur, sintagma "să fi vizat" adoptată de legiutor, impune ca acele informaţii, pe de o parte, să fi fost furnizate în mod voluntar, intenţionat şi neconstrâns iar, pe de altă parte, acele informaţii să fi produs efecte asupra persoanei vizate, respectiv drepturile sale fundamentale să fi fost în mod efectiv lezate.

În speţă, contrar celor reţinute de către prima instanţa nu este îndeplinită niciuna dintre aceste condiţii cumulative.

a) Denunţarea unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist

Concluzionează prima instanţa că această condiţie ar fi îndeplinită, împrejurare dovedită de aspectele consemnate în cuprinsul Notei informative din 21.02.1984, prin care recurenta-pârâtă ar fi denunţat persoana vizata că face în mod public comparaţie între nivelul de trai din România comunistă şi cel din Europa capitalistă, fapt nepermis de autorităţile comuniste, precum şi că ar fi denunţat existenţa unei relaţii între persoana vizată şi un cetăţean străin, fapt, de asemenea, nepermis de autorităţile vremii.

Or, din cuprinsul Notei informative din data de 21.02.1984 nu rezultă nicicum faptul că recurenta-pârâtă ar fi reclamat comparaţii făcute de persoana vizată între condiţiile de trai din România şi cele din Europa capitalistă.

Ceea ce rezultă din cuprinsul acestui document este faptul că persoana vizată ar fi declarat că nu se poate realiza în România şi că cele mai bune condiţii le-ar avea, exclusiv în ceea ce o priveşte, în RFG. În mod evident, această susţinere nu poate fi interpretată, în mod rezonabil, ca fiind o denigrare a regimului comunist de vreme ce priveşte exclusiv persoana care a făcut declaraţia. Nu se spune nicăieri în cuprinsul documentului faptul că nivelul de trai din RFG ar fi fost superior celui din România ci că, din punct de vedere pur subiectiv, condiţiile pentru realizarea profesională a declarantului ar fi mai bune în RFG.

În mod evident, nici recurent-pârâtă şi nici persoana vizată nu au avut reprezentarea că asemenea informaţii ar fi putut fi apreciate ca fiind în contra orânduirii socialiste. De altfel, nici autorităţile nu le-au apreciat ca având un asemenea caracter de vreme ce nu au luat nicio măsură împotriva persoanei vizate, iar informaţiile pe care a fost constrânsă să le furnizeze au fost apreciate de lucratorii Securităţii ca nefiind satisfăcătoare.

Cat priveşte legaturile persoanei vizate cu cetăţeanul de origine arabă (Irakian) nici aceasta nu reprezenta, contrar celor reţinute de către prima instanţă, o activitate interpelată în mod notoriu ca fiind îndreptată impotriva Statului comunist.

Cetăţeanul străin cu care persoana vizată avea legaturi era de naţionalitate irakiană şi era rezident în România, respectiv student la Universitatea din Cluj-Napoca. Prin urmare acesta nu venea dintr-o ţară democrată (Irakul era un regim dictatorial notoriu în acea perioadă) şi cunoştea foarte bine situaţia economică, politică şi socială din România, fiind rezident în această ţară.

În aceste condiţii sunt total inaplicabile dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 care prevăd în mod neechivoc faptul că reprezintă colaborator al securităţii persoana care a furmizat informaţii "prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist [...]".

b) Informaţiile furnizate să fi vizat îngrădirea unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului

Cu referire la această condiţie, reţine prima instanţă faptul că "această acţiune a pârâtei care a implicat urmărirea îndeaproape a vieţii unei alte persoane dar şi opiniile acesteia, precum şi relatarea acestora şi a discuţiilor purtate, constituie activităţi prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, şi anume: dreptul la viaţă privată care implică în mod inerent dreptul la liberă exprimare."

Această concluzie a primei instanţe nu este motivată în niciun fel. Nu se arată în niciun moment în hotărârea recurată modalitatea în care acţiunile recurentei-pârâte ar fi fost de natură să suprimare dreptul la viaţă privată şi dreptul la libera exprimare al persoanei vizate.

În al doilea rând, prima instanţă a interpretat greşit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ignorând faptul că verficarea îndeplinirii celei de-a doua condiţii prevăzute de această dispoziţie legală (informaţiile furnizate să fi vizat îngrădirea unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului), presupune analiza a două aspecte:

- un aspect obiectiv, respectiv lezarea efectivă a drepturilor persoanei vizate prin măsuri concrete adoptate de către organele Securităţii împotriva acesteia;

- un aspect subiectiv, volitiv al colaboratorului, acela de a tinde, urmări cu rea-credinţă prin notele informative furnizate să îngrădească drepturile/libertatea persoanei vizate.

Or, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, împotriva persoanei vizate nu s-a luat nicio măsură efectivă ca urmare a informaţiilor furnizate, precum şi faptul că, recurenta-pârâtă a fost racolată "prin metoda convingerii" de către lucratorii Securităţii, iar informaţiile pe care le-a furnizat nu au fost satisfăcătoare şi nu se poate pune problema vreunei intenţii de a denunţa sau a unei rele-credinţe din partea acesteia.

În concluzie, având în vedere toate motivele expuse, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de CNSAS ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 17 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 18 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâta A..

Prima instanţă a admis acţiunea formulată şi constatat calitatea de colaborator al Securităţii în persoana pârâtei A., reţinând că pârâta a furnizat informaţii Securităţii, iar acestea se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind prin urmare îndeplinită prima condiţie impusă de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. În acest sens, prima instanţă a avut în vedere angajamentul luat la data de 07.10.1982 de a colabora cu organele Securităţii, nota informativă din data de 21.02.1984 furnizată de pârâtă cu numele conspirativ "Ina", dar şi notele de analiză şi planul de măsuri pe baza notei informative furnizate, respectiv raportul cu propunere de luare în atenţie în cadrul supravegherii.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora are calitatea de colaborator al Securităţii "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale".

Din cuprinsul acestei prevederi legale rezultă că, în optica legiuitorului, calitatea de "colaborator al Securităţii", presupune întrunirea a trei condiţii cumulative:

- furnizarea de informaţii, indiferent sub ce formă;

- informaţiile să denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

- informaţiile să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Cu privire la limitele pe care instanţa ar fi trebuit să le aibă în vedere, recurenta-pârâtă a arătat că acestea au fost stabilite cu caracter de principiu în Decizia Curţii Constituţionale nr. 672/2012, decizie care, deşi se referă la declararea ca neconstituţională a unor prevederi ce nu au legătură cu prezenta cauză, Curtea a stabilit prin aceasta o serie de dezlegări cu caracter de principiu, nesocotite de prima instanţă.

Prin Decizia nr. 672/2012 Curtea Constituţională a constatat că, în absenţa altor precizări normative, pe de o parte, şi a altor probe în cauză, pe de altă parte, instanţa judecătorească, învestită cu soluţionarea acţiunii în constatare, nu poate să realizeze o evaluare reală a fiecărei situaţii de fapt, având în vedere elemente precum natura şi veridicitatea informaţiilor consemnate, gradul de implicare în activitatea de colaborare cu Securitatea ori circumstanţele colaborării.

Ţinând cont de specificul contextului politico-istoric în care au fost consemnate, relatările verbale pot fi caracterizate prin subiectivism, arbitrariu şi uneori simulare, iar acestea pot genera un conţinut vag, neclar, incert, neverosimil, fictiv şi inutil, astfel, cauzei privind constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. Pe de altă parte, în situaţia în care instanţa judecătorească îşi formează convingerea exclusiv prin aprecierea unor asemenea documente, există riscul ca orice îndoială să poată fi interpretată împotriva persoanei verificate, iar aparenţa să fie considerată relevantă. Toate acestea creează între părţile acţiunii în constatare - Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în calitate de reclamant, şi persoana verificată, în calitate de pârât, un dezechilibru incompatibil cu principiul egalităţii de arme.

În acest context, ceea ce trebuie, de asemenea, avut în vedere este dacă partea interesată a avut posibilitatea efectivă de a contesta autenticitatea probelor şi de a propune dovezi contrarii. Calitatea probelor trebuie, de asemenea, luată în considerare, inclusiv în situaţia în care circumstanţele în care au fost obţinute creează îndoieli privind credibilitatea sau acurateţea lor (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 21 aprilie 2011, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Nechiporuk şi Yonkalo împotriva Ucrainei, paragraful 274).

Astfel, persoana verificată, în privinţa căreia există la dosarul cauzei doar documente reprezentând "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", nu are beneficiul unei proceduri contradictorii în cazul în care se află în imposibilitatea obiectivă de a propune alte probe în apărarea sa. Or, rolul fundamental al instanţei judecătoreşti de a realiza justiţia presupune, între altele, ca instanţa să examineze probele administrate în cadrul unei proceduri contradictorii, astfel încât, în raport cu aceste probe, să nu ajungă la concluzii contrare eficacităţii justiţiei şi să evite erorile judiciare.

În speţa de faţă se constată că prin angajamentul dat la data de 07.10.1982, recurenta-reclamantă "s-a angajat să colaboreze cu organele M.I. de bunăvoie şi nesilită de nimeni pentru a furniza date şi informaţii în legătură cu umele persoane din evidenţa acestor organe, comentarii ce se fac la adresa organelor de partid şi de stat precum şi acele persoane care încalcă legile statului. Această colaborare mă angajez să o fac organizat, secret şi disciplinat, respectând întâlnirile stabilite, iar informaţiile ce le voi furniza le voi da în scris pe care le voi semna cu numele conspirativ "Ina"."

În acest context, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că informaţiile furnizate de către recurenta-pârâtă despre faptul că profesoara IC îşi menţine intenţia de a pleca în RFG, la mama sa care a rămas ilegal, că profesoara IC, (în special de când a cerut plecarea definitivă în RFG) are o atitudine de dezapreciere a sistemului social-politic din ţara noastră, considerând că ea nu se poate realiza în România şi cele mai bune condiţii le are în RFG, exemplu concret dat Securităţii din care reiese poziţia celei denunţate şi anume că în luna octombrie- noiembrie 1983, şcoala Dărmăneşti a susţinut o piesă de teatru la concursul "Cântarea României", iar persoana vizată a interpretat în cadrul piesei un rol de soţie a unui activist de partid din ilegalitate.

De asemenea, este evident că denunţarea, de către recurenta-pârâtă, a faptului că profesoara respectivă avea o atitudine de dezapreciere a sistemului social-politic din ţara noastră se înscrie în sfera delaţiunilor ce se referă la atitudini potrivnice regimului şi care erau de natură a produce consecinţe negative asupra celor vizaţi, aşa cum s-a întâmplat în speţă, când, în baza celor denunţate, ofiţerii de Securitate au dispus deschiderea unui dosar de urmărire informativă "să o lucrăm calificat, să-i stabilim legăturile şi activitatea sa", iar nota informativă furnizată este arhivată în dosarul de urmărire informativă al doamnei IC, nr. x (cotă C.N.S.A.S.).

Înalta Curte va respinge criticile recurentei-pârâte cu privire la cetăţeanul arab care nu venea dintr-o ţară democrată, fiind cetăţean irakian, iar Irakul era un regim dictatorial notoriu în acea perioadă şi acest fapt nu reprezentă, în opinia recurentei o activitate interpretată în mod notoriu ca fiind îndreptată asupra statului comunist, având în vedere că, informaţia examinată viza îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, fiind aptă prin ea însăşi să conducă la încălcarea dreptului la viaţă privată şi dreptului la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor şi de conştiinţă.

Aşa fiind, în mod corect a reţinut prima instanţă că furnizarea unor informaţii de această natură se referă la activităţi îndreptate împotriva regimului comunist, iar comparaţiile dintre condiţiile de trai din Europa capitalistă şi cele din România comunistă au constituit pentru organele de Securitate, întotdeauna, motive de deschidere a unor dosare de urmărire informativă. Este cunoscut faptul că propaganda oficială a partidului punea accent pe superioritatea regimului comunist în detrimentul celui capitalist, considerat exploatator, în consecinţă şi asemenea comentarii se referă la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008 nu impun a se dovedi încălcarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, ci cerinţa impusă de legiuitor fiind aceea ca informaţiile transmise să facă posibilă îngrădirea sau suprimarea acestor drepturi.

Aşadar, legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informaţiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, adică expunerea persoanei denunţate unor posibile acţiuni informative ale Securităţii.

În cauză, se reţine că informaţiile furnizate aveau aptitudinea de a aduce atingere următoarelor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, consacrate legislativ în epocă astfel:

- dreptul la viaţă privată, consacrat în art. 17 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, potrivit căruia nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale;

- dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor şi de conştiinţă, consacrate în art. 28 din Constituţia Republicii Socialiste România din 1965, în vigoare în perioada de referinţă, potrivit căruia cetăţenilor Republicii Socialiste România li se garantează libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor şi a demonstraţiilor;

- art. 30 alin. (1) din Constituţia Republicii Socialiste România din 1965, în vigoare în perioada de referinţă, potrivit căruia libertatea conştiinţei este garantată tuturor cetăţenilor Republicii Socialiste România;

- art. 19 pct. 1 şi 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, potrivit cărora, "(1) Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale. (2) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare: acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei de orice fel. indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică, sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa".

În concluzie, pentru constatarea calităţii de colaborator la Securităţii este suficient, în accepţiunea legii, ca denunţul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunţat.

Altfel spus, este suficientă decelarea unei singure informaţii care să întrunească elementele impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

De asemenea, Înalta Curte va respinge şi critica recurentei-pârâte referitoare la constrângerea morală având în vedere că, în mod corect prima instanţă a analizată acest aspect prin prisma dispoziţiilor art. 2 lit. b) tezele a II-a şi a III-a din O.U.G. nr. 24/2008, în conformitate cu care:

"Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe".

Întrucât cauzele de exonerare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, în mod corect a reţinut prima instanţă că recurenta-pârâtă nu a depus niciun mijloc de probă din care să rezulte că ar fi fost constrânsă să furnizeze informaţii, cu atât mai mult cu cât angajamentul de colaborare a fost redactat la data de 07.10.1982, iar nota informativă cu privire la CI a fost dată la data de 21.02.1984.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva sentinţei nr. 348 din 3 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.