Intra-community VAT exemption denied for missing original transport documents despite criminal case closure

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/01.11.2017 reclamanta S.C. A. S.R.L. Focşani a contestat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 494/04.08.2017, Raportul de Inspecţie Fiscală nr. F-VN nr. 732/17.07.2013 şi Decizia de impunere xnr. 1030 din 17.07.2013 privind obligaţiile de plată suplimentare în sumă de 1.437.486 reprezentând TVA-1.189.819 RON şi accesorii în sumă de 247.667 RON.

În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat instanţei, în esenţă, că în urma controlului efectuat de către AJFP Vrancea la sediul S.C. A. S.R.L. a fost emisă Decizia de impunere nr. xnr. 1030 din 17.07.2013. RIF nr. x/17.07.2013. S.C. A. S.R.L. Focşani a formulat contestaţie împotriva RIF şi a Deciziei de impunere, ce a fost înregistrată la D.G.R.F.P. Galaţi sub nr. x/23.06.2017. AJFP Vrancea a formulat plângere penală împotriva administratorului S.C. A. S.R.L. Focşani, B., având ca obiect evaziune fiscală. Plângerea penală a fost soluţionată printr-o ordonanţă din data de 21.10.2015 în care la pagina 6, paragr. 2, se menţionează faptul că, în lipsa unor elemente justificative de scutire de TVA prevăzute de la art. 10 alin. (1) lit. a)-c) OMFP nr. 2222/22.12.2006, privind instrucţiunile de aplicare a art. 143 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, în sarcina suspectului B. ar putea opera doar o răspundere fiscală.

Prin sentinţa nr. 156/28.02.2018 Tribunalul Vrancea, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând că nu este competentă în soluţionarea cauzei de faţă întrucât prin Decizia de impunere xnr. 1030 din 17.07.2013 s-au stabilit suplimentar în sarcina reclamantei, obligaţii fiscale în sumă de 1.437.486 RON, din care 1.189.819 RON reprezentând TVA şi 247.667 RON reprezentând accesorii.

În cauză, sumele stabilite în sarcina reclamantei cu titlu de Taxă sunt în valoare de peste 1.000.000 RON astfel că, competenţa în prima instanţă revine secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Galaţi.

La Curtea de Apel Galaţi cauza a fost înregistrată sub nr. x/07.03.2018.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 189 din data de 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, ca fiind nefondată şi a obligat reclamanta la plata către Biroul de Expertize Tehnice şi Judiciare de pe lângă Tribunalul Galaţi a sumei de 1600 RON reprezentând diferenţă onorariu expertiză, cu dare în debit.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civilă nr. 189 din data de 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

În dezvoltarea motivelor de recurs, ca o precizare prealabilă, recurenta-reclamantă arată că în dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a dat o ordonanţă de clasare cu privire la administratorul SC A. S.R.L., B., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Împotriva acestei ordonanţe, DGRFP Galaţi - AFP Vrancea a formulat plângere la Tribunalul Vrancea, iar plângerea a fost respinsă.

Cu privire la fodul cauzei, se arată că instanţa de fond nu a ţinut seama de probele din dosarul cauzei, înlaturându-le fără temei, însă a ţinut cont doar de raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză de către domnul expert C..

Deşi întreaga lucrare este extrem de bine documentată şi întocmită într-un mod prefesionist, expertul a înlăturat o serie de documente, pe care recurenta-reclamantă le avea doar în copie mai exact: documentele de transport care atestau că autovehiculele au fost livrate din România în Italia (CMR), deoarece aceste documente au fost prezentate în original parchetului. Astfel acesta deşi afirmă că recurenta-reclamantă deţine toate documentele justificative achiziţiilor intracomunitare şi, ca urmare nu datorează bugetului de stat taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor intracomunitare efectuate în perioada 01.08.2011 -30.04.2013, doar pentru că nu avea originalele concluzionează că datorează suma de 1.189.919 RON, cu titlu de TVA.

Instanţa de fond a preluat această teorie şi a apreciat că lipsa în original a acelor documente conduc la respingerea acţiunii.

Aşadar, doar lipsa exemplarelor originale a acestor CMR-uri fac diferenţa.

Copia acestor CMR-uri se găseşte în dosarul penal. Ele au fost luate în considerare atât de Parchet Tribunalul Vrancea cât şi de experţii care au mai făcut lucrări pe aceiaşi temă.

În, prezent, nu mai deţine originalele întrucât, fosta contabilă a societăţii, care deţinea aceste actele societăţii a fugit din oraş şi atât societatea recurentă cât şi alte societăţi, au rămas fără acte contabile. Acest aspect este de notorietate în Focşani, iar arhiva s-a reconstituit, coform legii, însă nu mai adeţine originalele. O parte din acte le-a recuperat, iar o parte nu.

Consierul societăţii - expert D. a arătat în mod corect faptul că sunt întrunite condiţiile dispoziţiilor art. 143 alin. (2) lit. a) respectiv:

"Sunt scutite de taxa următoarele: a) livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru.", aspect dovedit cu următoarele înscrisuri: facturi în original, contracte de vânzare-cumpărare în original, CMR-ul în copie, precum şi constatările specialiştilor antifraudă menţionate în punctul de vedere exprimat de către Direcţia de Combatere a Fraudelor Focşani din data de 15.05.2014 cu privire la răspunsul obiectivelor Raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de către expert E. în cauza ce face obiectul Dosarului penal x/2013 unde se specifică:

"toate CMR identificate privind livrările intracomunitare au confirmare de ajungere la destinaţie prin stampilară, semnare şi datare".

Răspunsul înregistrat sub nr. x/07.05.2014 transmis de către S.P.C.R.P.G.l.V. Vrancea la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, unde se menţionează faptul că niciunul din cele 42 autoturisme, înregistrate de societate ca achiziţii din Italia nu a făcut obiectul înmatriculării (chiar provizorii) în România. Pentru a înlătura orice dubiu, a obţinut dovada înmatriculării autoturismelor care au făcut obiectul livrărilor intracomunitare, identificate prin serie şi număr de saşiu, în Italia, documente pe care le-a depus la dosar şi de care instanţa nu a ţinut cont.

Circuitul unei maşini este urmăribil, autorităţile putând în orice moment să identifice atât autoturismul cât şi proprietarul acesteia.

În final, recurenta-reclamantă consideră că instanţa de fond a interpretat într-un mod absolut personal prevederile OMFP nr. 2222/2006, nu a ţinut seama nici de Încheierea Tribunalului Vrancea din 01.02.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015, nici de lucrările dosarului.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 18 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat şi va fi respins.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de control judiciar constatată că, prin cererea dedusă judecăţii reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 494/04.08.2017, Raportului de Inspecţie Fiscală nr. F-VN nr. 732/17.07.2013 şi Deciziei de impunere xnr. 1030 din 17.07.2013 privind obligaţiile de plată suplimentare în sumă de 1.437.486 reprezentând TVA-1.189.819 RON şi accesorii în sumă de 247.667 RON.

Prima instanţă a respins ca nefondată cererea dedusă judecăţii reţinând că, pentru operaţiunile de livrare intracomunitară a celor 42 de autoturisme reclamanta a prezentat doar facturi fiscale, apreciate de pârâtă ca insuficiente pentru a acorda scutirea de TVA în baza disp. art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003), fără a prezenta originalul Scrisorii de transport (CMR) care este documentul justificativ care atestă livrarea intracomunitară.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă arată că în mod greşit prima instanţă a înlăturat o serie de documente prezentate în copie şi nu a avut în vedere că documentele de transport care atestă că autovehiculele au fost livrate din România în Italia au fost prezentate în original parchetului. De asemenea, prima instanţă trebuia să ţină cont de faptul că în dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, s-a pronunţat o Ordonanţă de clasare, iar plângerea formulată de DGRFP Galaţi - AFP Vrancea a fost respinsă.

Acest motiv de recurs este nefondat şi va fi respins avându-se în vedere, pe de o parte că dispoziţiile legale sus-citate nu permit instanţei de recurs o reevaluare a probelor administrate în faţa primei instanţe decât în măsura în care aprecierea probelor a fost făcută în aşa fel încât a avut ca efect aplicarea greşită sau încălcarea normelor de drept material, iar pe de altă parte că aceste aspecte au fost analizate şi de prima instanţă.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că dosarul penal şi punctul de vedere al specialiştilor antifraudă cu privire la valoarea probantă a CMR-urilor prezentate în copie de către reclamantă nu au relevanţă, atât timp cât organele de cercetare penală au efectuat cercetări cu privire la existenţa şi modul de întocmire a documentelor justificative cerute de dispoziţiile procedurale fiscale pentru acordarea scutirii de TVA doar din perspectiva relevanţei penale a acestor împrejurări, iar pe de altă parte a reţinut că în ordonanţa de clasare s-a precizat că "în sarcina suspectului B. ar putea opera doar o răspundere fiscală".

Or, în criticile formulate, recurenta-reclamantă nu prezintă argumente concludente din care să rezulte în mod evident existenţa documentelor de transport a celor 42 de autoturisme, iar faptul că acestea au ajuns la destinaţei, precum şi dispariţia contabilei nu pot înlătura concluziile instanţei de fond.

În ceea ce priveşte CMR-urile prezentate de recurenta-reclamantă, atât prima instanţă cât şi instanţa de recurs constată că nu au completate rubricile privind transportatorul (numere de circulaţie al mijloacelor de transport, datele de identificare ale echipajului care ar fi realizat transportul) şi nici rubricile privind documentele care au însoţit transportul, în evidenţele contabile neregăsindu-se înregistrate cheltuieli cu prestări servicii de transport, iar aceste aspecte au creat dubii cu privire la tranzitarea României de către cele 42 autoturisme şi, implicit, cu privire la realitatea livrărilor intracomunitare.

Referitor la ultima critică prin care se invocă interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 143 alin. (2) lit. a) din din Legea nr. 571/2003 (incidentă în speţă, în raport de data efectuării livrărilor intracomunitare), Înalta Curte constată că potrivit acestor dispoziţii sunt scutite de taxă livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru.

Aceste dispoziţii trebuie coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din O.M.F.P. nr. 2222/22.12.2006, potrivit cărora scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţiile de la pct. 1 şi 2 ale aceleiaşi lit. a), se justifică pe baza următoarelor documente:

a) factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (19) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi în care să fie menţionat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;

b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru;

c) şi după caz, orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare-cumpărare, documentele de asigurare.

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-108/2017 Entico Baltic UAB, Hotărârea din 20 iunie 2018 "Articolul 143 alin. (1) litera (d) şi articolul 143 alin. (2) litera (b) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/69/CE a Consiliului din 25 iunie 2009, trebuie să fie interpretate în sensul că se opun ca autorităţile competente ale unui stat membru să refuze scutirea de taxa pe valoarea adăugată la import pentru simplul motiv că, în urma unei schimbări a circumstanţelor care a intervenit ulterior importului, produsele în discuţie au fost livrate unei alte persoane impozabile decât cea al cărei număr de identificare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată era indicat în declaraţia de import, deşi importatorul a comunicat toate informaţiile referitoare la identitatea noului cumpărător autorităţilor competente ale statului membru de import, cu condiţia să se demonstreze că sunt efectiv întrunite condiţiile de fond pentru scutirea livrării intracomunitare subsecvente.(...)

Documentele precum scrisorile de expediţie întocmite pe baza Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele, semnată la Geneva la 19 mai 1956, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 5 iulie 1978, şi documentele administrative electronice care însoţesc deplasarea bunurilor în regim suspensiv de accize pot fi luate în considerare pentru a se demonstra că, la momentul importului într-un stat membru, bunurile în discuţie sunt destinate să fie expediate sau transportate către un alt stat membru, în sensul articolului 143 alin. (2) litera (c) din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată, cu condiţia ca documentele menţionate să fie prezentate la acest moment şi să cuprindă toate informaţiile necesare. Aceste documente, precum şi confirmările electronice ale livrării produselor şi raportul de primire întocmit la finalul unei deplasări în regim suspensiv de accize sunt de natură să demonstreze că bunurile menţionate sunt efectiv expediate sau transportate către un alt stat membru, în conformitate cu articolul 138 alin. (1) din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată".

Analizând considerentele primei instanţe, Înalta Curte apreciază că aceasta în mod corect a în vedere criteriile jurisprudenţiale elaborate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în legătură cu valoarea probatorie a unor documente care pot fi avute în vedere de către instanţele judecătoreşti pentru a stabili dacă a avut într-adevăr o livrare în care bunurile au fost în mod efectiv expediate sau transportate într-un alt stat membru.

Or, în cauza de faţă, recurenta-reclamantă nu a prezentat documente de asigurare a mărfii transportate şi licenţa transportatorului care să ateste deplasarea autoturismelor din România în Italia, neavând relevanţă faptul că autoturismele au ajuns la destinaţie, iar circuitul unei maşini ar fi urmăribil putându-se indetifica prin serie şi număr de şasiu.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate şi vor fi respinse, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 189 din 18 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.