Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 602/2020 AI generated

Loss of legal basis for professional equivalence and reclassification of primary school teachers to professor status following legislative abrogation

Case Number Decizia nr. 602/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal, upholding the first-instance judgment that rejected the plaintiff's claim, thereby leaving the lower court's dismissal in force. The dispute involved a primary school teacher who sought a mandatory reclassification from "teacher/educator" to "primary education professor" and payment of the resulting salary difference, based on a completed equivalency procedure for professional competencies. The court held that the claim was unfounded because Article 248(3) of Law No. 1/2011, which provided the legal basis for the equivalence procedure, was abrogated by Government Emergency Ordinance No. 49/2014, and the relevant ministerial orders were implicitly abrogated; consequently, there was no legal basis for issuing the requested certificate, and the argument that the process was merely suspended was rejected in favor of the lack of legal ground. The court also found no violation of the res judicata authority, as the precedent cited by the appellant did not meet the requirements of identity of parties, subject matter, and legal cause, and the argument of wage discrimination was deemed irrelevant in the absence of a valid legal title for the reclassification.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, art. 6 din Legea nr. 53/2013, art. 67 din Legea nr. 168/1999, art. 28 din Legea nr. 62/2011, art. 493 C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ; Loss of legal basis for professional equivalence and reclassification of primary school teachers to professor status following legislative abrogation: - obligarea pârâţilor la calcularea drepturilor salariale conform noii titulaturi rezultate din aplicarea Legii nr. 1/2011, art. 248 alin. (3) şi plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu legea.

Keywords

AI generated
civil status civil dispute res judicata right to primary education emergency government ordinance relevant salary

Cited Legislation

AI generated
art. 248 alin. (3) din Legea nr. 1/2011
168/1999, art. 248 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, Ordinul Ministrului nr.
art. 6 din Legea nr. 53/2013
A mai enunţat reclamanta prevederile art. 6 din Legea nr. 53/2013, susţinându-se interdicţia oricărei forme de discriminare pe criterii de sex, discriminarea nefiind permisă nici pe alte criterii.
art. 67 din Legea nr. 168/1999
c) din Codul muncii, art. 67 din Legea nr. 168/1999, art.
art. 28 din Legea nr. 62/2011
La data de 27.09.2017 s-a depus la dosar cerere formulată de Sindicat în numele reclamantei, în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011, precum şi împuternicirea acordată Sindicatului de către reclamantă, cât şi împuternicire de reprezentare din partea Sindicatului.
art. 493 C. proc. civ
prin reprezentant legal Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşan "Muntenia" a promovat recurs, în condiţiile art. 493 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
art. 493 din C. proc. civ
prin reprezentant legal Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşan "Muntenia" a promovat recurs, în condiţiile art. 493 C.
art. 247 din Legea nr. 1/2011
92/2012, privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, prin care, în cadrul art. 247 din Legea nr.
art. 192 C. proc. civ
Odată circumscrise astfel limitele cererii de chemare în judecată cu care a fost sesizată în condiţiile art. 192 C. proc. civ., în drept, reiese că demersul procesual al reclamantei a fost întemeiat pe prevederile art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2020

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 18 aprilie 2017, A., in contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, Şcoala Gimnazială nr. 1 Bârla în calitate de angajator, Comuna Bârla ca unitate administrativ teritorială titulară a bugetului local, prin Primar, ca ordonator principal de credite a solicitat:

- trecerea de la titulatura învăţător/educatoare, la cea de profesor pentru învăţământ primar prin eliberarea atestatului pentru titulatura de profesor în învăţământul primar;

- obligarea pârâţilor la calcularea drepturilor salariale conform noii titulaturi rezultate din aplicarea Legii nr. 1/2011, art. 248 alin. (3) şi plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu legea.

În argumentele expuse în susţinerea acţiunii reclamanta a arătat că, potrivit art. 248 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, care au dobândit formal, nonformal sau informal competenţe profesionale până la intrarea în vigoare a legii îndeplinesc condiţia pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, în baza unei metodologii de recunoaştere şi echivalare elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Prin Ordinul nr. 5484/2011, s-a aprobat Metodologia privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, în aceasta fiind reglementat un calendar de parcurgere aprobat prin Ordinul nr. 6563/2011. Calendarul prevedea că procedura de echivalare se desfăşoară între ianuarie şi noiembrie 2012 şi stipula că atestatele de recunoaştere a competenţelor să fie eliberate la 1 noiembrie 2012.

Precizează că, pentru a putea fi echivalate competenţele şi încadrat în funcţia de profesor de învăţământ primar şi preşcolar, un cadru didactic trebuia să adune minim 100 credite.

Reclamanta a mai susţinut că a parcurs toţi paşii prevăzuţi în calendar, dosarele fiind acceptate de I.S.J. Argeş, studiile echivalate, aceasta figurând în documentul nr. 8616/2012-Tabel nominal cu candidaţii şi rezultatele acestora la evaluarea dosarelor pentru recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice sesiunea 2012, la poziţia 118, cu menţiunea-Admis.

S-a mai făcut referire la faptul că salariile au rămas neschimbate, întrucât ministrul educaţiei nu a semnat atestatele. Or, echivalarea competenţelor educatorilor şi învăţătorilor se încadrează într-un obiect european asumat de România, Ministerul Educaţiei Naţionale fiind vinovat prin refuzul de a finaliza echivalarea, respectiv prin emiterea ordinului de către ministru.

A mai enunţat reclamanta prevederile art. 6 din Legea nr. 53/2013, susţinându-se interdicţia oricărei forme de discriminare pe criterii de sex, discriminarea nefiind permisă nici pe alte criterii.

În drept a invocat art. 6 alin. (3) şi art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, art. 67 din Legea nr. 168/1999, art. 248 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, Ordinul Ministrului nr. 5484/2011, Ordinul Ministrului nr. 6563/2011.

La data de 27.09.2017 s-a depus la dosar cerere formulată de Sindicat în numele reclamantei, în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011, precum şi împuternicirea acordată Sindicatului de către reclamantă, cât şi împuternicire de reprezentare din partea Sindicatului.

Faţă de această cerere depusă la dosar (la fila x), cât şi împuternicirea de reprezentare formulată de reclamantă pentru Sindicat instanţa de fond a stabilit cadrul procesual subiectiv.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 181/F-CONT din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Comuna Bârla, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei Naţionale, în raport cu plata drepturilor băneşti şi, pe cale de consecinţă, a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale.

De asemenea, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Bârla, ca nefondată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta A. prin reprezentant legal Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşan "Muntenia" a promovat recurs, în condiţiile art. 493 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării situaţiei de fapt generatoare a prezentului litigiu, în susţinerea motivelor de nelegalitate, recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute art. 248 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Arată că, pentru a putea fi echivalate competenţele de încadrare în funcţia de profesor de învăţământ primar şi preşcolar, un cadru didactic trebuia să adune minim 100 de credite, după cum stipulează Metotologia de echivalare.

În acest sens a precizat recurenta că a parcurs toate etapele prevăzute de calendarul metodologiei, dosarele fiindu-i acceptate studiile echivalate, figurând în documentul nr. 8616/2012-Tabel nominal cu candidaţii şi rezultatele acestora la evaluarea dosarelor pentru recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice sesiunea 2012, la poziţia 118, cu menţiunea-Admis.

Reclamanta contestă legalitatea sentinţei cu privire la soluţia judecătorului fondului de respingere a cererii având în vedere şi faptul că, la momentul respectiv, atestatele nu au mai fost semnate de către Ministrul Educaţiei, d-na B., iar salariile au rămas neschimbate.

Sub aspectul remunerării muncii, reclamanta a arătat că există o discriminare, în condiţiile în care aceasta prestează aceeaşi muncă cu elevii la clasă iar salarizarea sa este diferită.

Susţine recurenta, că un argument în plus în acest sens vizează faptul că, în contextul anterior menţionat, a solicitat instanţei de judecată să dispună trecerea sa de la titulatura de învăţător la cea de profesor pentru învăţământul primar şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale.

Conchide recurenta, în sensul că faţă de cele reţinute prin Decizia nr. 2763 din 21.10.2016 pronunţată de Înalta Curte, a fost încălcată autoritatea de lucru de judecat, întrucât instanţa supremă s-a mai pronunţat într-o ipoteză similară, hotărârea fiind favorabilă reclamanţilor (practica judiciară a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2014).

În drept a invocat art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

1.3. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - pârâţi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bîrla şi Comuna Bîrla au formulat întâmpinare în cauză.

În contextul unui scurt istoric procesual, intimaţii au prezentat argumentele lor cu referire la motivele de recurs dezvoltate de recurentă, raportat la considerentele hotărârii atacate, sens în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.4. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 10 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 februarie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., vizând modalitatea de soluţionare a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că nu este fondat recursul de faţă, pentru considerentele în continuare prezentate.

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita doar la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

Prima instanţă a socotit nefondată cererea reclamantei reţinând, în esenţă, că prezenta cerere este depusă sub imperiul unei reglementări care nu mai recunoaşte această posibilitate.

În acest sens se arată că, potrivit art. 248 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, anterior modificării aduse prin O.U.G. nr. 49/2014, cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor şi care au dobândit formal, nonformal sau informal competenţe profesionale până la intrarea în vigoare a legii îndeplinesc condiţia pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, respectiv, profesor antrenor, în baza unei metodologii de recunoaştere şi echivalare elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Totodată, art. 13 şi Anexa nr. 1 din Anexa Ordinului nr. 5484/2011, privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, reglementează grila de echivalare între cunoştinţele obţinute formal, nonformal şi informal şi creditele care se pot acorda pentru acestea, respectiv procedura de acordare a atestatului.

Subliniază instanţa că textul menţionat a fost adoptat în vederea aplicării art. 248 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, care însă la data sesizării cu cererea de chemare în judecată, era abrogat prin O.U.G. nr. 49/2014.

Concluzionează instanţa în sensul că, această abrogare a fost determinată de modificarea Legii nr. 1/2011 prin O.U.G. nr. 92/2012, privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, prin care, în cadrul art. 247 din Legea nr. 1/2011 au fost prevăzute funcţiile didactice de educator, învăţător, care nu au mai fost prevăzute la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011 faţă de reglementarea anterioară acesteia.

Argumentele primei instanţe sunt legale, raportate corect la prevederile incidente în cauză.

Obiectul litigiului dedus judecăţii în prezenta cauză, aşa cum acesta a fost configurat prin cererea de chemare în judecată rezidă în solicitarea formulată de către reclamanta A., în sensul de a se dispune obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale la trecerea de la titulatura învăţător/educatoare, la cea de profesor pentru învăţământ primar prin eliberarea atestatului pentru titulatura de profesor în învăţământul primar şi de obligare a pârâţilor la calcularea drepturilor salariale conform noii titulaturi rezultate din aplicarea Legii nr. 1/2011, art. 248 alin. (3) şi plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu legea.

Raportat la pretenţia dedusă judecăţii, astfel cum a fost expusă, recurenta-reclamanta a formulat cererea de recunoaştere şi echivalare a competenţelor în temeiul Ordinului M.E.C.T.S. 5484/29.09.2011, evaluarea acesteia s-a realizat în baza acestui ordin (5484/2011), iar prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 49/2014, art. 248 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 a fost abrogat.

Odată circumscrise astfel limitele cererii de chemare în judecată cu care a fost sesizată în condiţiile art. 192 C. proc. civ., în drept, reiese că demersul procesual al reclamantei a fost întemeiat pe prevederile art. 248 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, ale Ordinului MECTS nr. 5484/29.09.2011 şi ale Ordinului MECTS nr. 6563/2011.

Este evident că procedura urmată de recurenta - reclamantă anterior modificării legii nu a fost finalizată prin emiterea unui Ordin al M.E.N. în sensul recunoaşterii noii titulaturi în discuţie, iar prezenta cerere este depusă sub imperiul unei reglementări care nu mai recunoaşte această posibilitate.

Aşa cum reiese din actele dosarului administrate în cauză, în anul 2014, reclamanta a sesizat Ministerul Educaţiei Naţionale-Direcţia Generală Management, Resurse Umane şi Reţea Şcolară Naţională solicitând emiterea ordinului ministrului în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul primar, autoritatea pârâtă emiţând adresa nr. x/30.06.2014, prin care a comunicat recurentei-reclamante că procedura de echivalare a acestor competenţe profesionale este suspendată.

La momentul emiterii adresei în discuţie, a fost publicată O.U.G. nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, prin care a fost abrogat art. 248 alin. (3) din Legea nr. 1/2011,reglementând posibilitatea recunoaşterii şi echivalării funcţiilor didactice.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, "cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor şi care au dobândit formal, nonformal sau informal competenţe profesionale până la intrarea în vigoare a prezentei legi îndeplinesc condiţia pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, respectiv, profesor antrenor, în baza unei metodologii de recunoaştere şi echivalare elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului".

În baza Legii educaţiei naţionale, precum şi în temeiul H.G. nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (act normativ în vigoare la acea dată), au fost emise:

- Ordinul nr. 5484/29.09.2011, prin care s-a aprobat Metodologia privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor.

- Ordinul nr. 6563/2011, prin care s-a aprobat Calendarul activităţilor prevăzute în metodologia privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informai de către cadrele didactice care ocupa funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, în care au fost prevăzute etapele premergătoare emiterii ordinului care face obiectul prezentei acţiuni.

La data de 21 ianuarie 2013 s-a semnat un Acord asupra poziţiei comune a Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi a federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar, referitoare la prevederile Legii nr. 1/2011 şi ale O.U.G. nr. 92/2012 privind statutul funcţiilor didactice de învăţător/învăţătoare şi educator/educatoare, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, federaţie la care este afiliat şi reclamanta din prezenta cauză, la nivel de ramură, fiind una dintre părţile semnatare.

Astfel, punctul 2 al Acordului menţionat prevede că se va modifica şi completa Anexa 2 a OMECTS nr. 6563/2011, aprobată prin OMECTS nr. 5484/2011, sesiunea 2012, prin prelungirea termenelor prevăzute.

În conformitate cu prevederile art. 1 lit. j) din Legea nr. 62 din 10 mai 2011 a dialogului social - republicată, prin acord colectiv se înţelege "convenţia încheiată în formă scrisă între organizaţiile sindicale ale funcţionarilor publici sau ale funcţionarilor publici cu statut special, reprezentanţii acestora şi reprezentanţii autorităţii ori instituţiei publice,"

Astfel, potrivit art. 41 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social - republicată:

"două sau mai multe sindicate constituite în cadrul aceluiaşi sector de activitate se pot asocia în vederea constituirii unei federaţii sindicale. Federaţiile sindicale reprezintă, susţin şi apară interesele membrilor lor în relaţiile cu autorităţile publice".

Sindicatul din care face parte reclamanta din prezenta cauză este afiliat, la nivel de ramură, Federaţiei Sindicatelor Libere din învăţământ, una dintre părţile semnatare ale Acordului nr. 8106/21.01.2013.

Deci, sindicatul care este afiliat unei federaţii sindicale, nu poate denunţa un acord pe care aceasta l-a semnat, întrucât prin semnarea acordului de către federaţia sindicală reprezentativă se prezumă faptul că toate sindicatele care o constituie şi-au dat acordul în acest sens.

Prin semnarea Acordului amintit, părţile semnatare s-au angajat să conlucreze în susţinerea demersurilor de modificare a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, astfel încât norma legislativă să fie predictibilă şi să creeze auspiciile pentru ca sistemul de învăţământ să revină la o stare de normalitate. Astfel, punctul 4 al Acordului nr. 8106/21.01.2013 prevede următoarele:

"Ministerul Educaţiei Naţionale şi federaţiile sindicale au constatat că în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt norme contradictorii, inaplicabile, discriminatorii şi prevederi care creează o perturbare majoră a sistemului educaţional. În acest context, părţile semnatare s-au angajat să conlucreze în susţinerea demersurilor de modificare a Legii nr. 1/2011, în Parlament".

Or, alin. (3) al art. 248 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogat, nemaiexistând astfel temei legal pentru emiterea ordinului de ministru, OMECTS nr. 5484/2011 fiind abrogat implicit.

Mai mult decât atât, aşa cum a reţinut, în mod corect şi instanţa de fond, în prezent nu se mai poate vorbi despre suspendarea procedurii de echivalare la care se referă intimatul M.E.N. în adresa nr. x/2014 ci de lipsa unui temei legal care să justifice echivalarea în discuţie, cu consecinţa dobândirii funcţiei didactice de profesor, astfel că cererea nu poate fi primită.

Nu în ultimul rând, potrivit normelor de tehnică legislativă cuprinse în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Aşa fiind, criticile de nelegalitate expuse de către recurentă, subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. au un caracter nefondat, în privinţa celor invocate de titularul căii de atac.

Referitor la criticile recurentei-reclamante, din perspectiva motivului de casare, ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 7 C. proc. civ. potrivit cărora constituie motiv de casare "când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte reţine că acestea nu sunt fondate.

S-a susţinut că a fost încălcată autoritatea de lucru de judecat, întrucât instanţa supremă s-a mai pronunţat într-o ipoteză similară, hotărârea fiind favorabilă reclamanţilor- Decizia nr. 2763 din 21.10.2016 pronunţată de Înalta Curte.

Recurenta-reclamantă afirmă că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor procesuale care reglementează excepţia autorităţii de lucru judecat,însă in cauză nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii de admisibilitate şi anume, identitatea de obiect, de părţi şi de cauză juridică.

În fapt, în speţa supusă analizei, astfel cum rezultă şi din adresa nr. x/2016, emisă de Ministerul Educaţiei Naţionale(fila nr. x ds fond) i s-a răspuns recurentei că hotărârea judecătorească la care face referire este obligatorie pentru părţile implicate în proces, această decizie nefiind obligatorie în ceea ce o priveşte.

Şi constatările instanţei de fond au fost în sensul că, cererea soluţionată în dosarul x/2014, a fost formulată la nivelul anului 2013, pe rolul Tribunalului Călăraşi, având în vedere forma anterioară a reglementării aplicabile.

Ca atare, susţinerile recurentei nu pot duce la o concluzie diferită de cea a instanţei de fond.

III. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de reclamanta A. prin reprezentant legal Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşan "Muntenia", ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. prin reprezentant legal Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşan "Muntenia" împotriva sentinţei nr. 181/F-CONT din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2020.