Probation Directorate's salary challenge appeal dismissed for lack of interest

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţionala de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou Ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază; obligarea Ministerului Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune a sumele necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei; obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei în conformitate cu noul ordin ce va ii emis, sume actualizate cu rata inflaţiei; obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1119 din 22 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca rămase fără obiect capetele 1 şi 2 ale cererii introductive de instanţă astfel cum a fost modificată, s-a respins ca prematur formulate pretenţiile aferente capătului 4 al cererii modificate şi s-a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei relativ la capătul 3 de cerere.

Totodată, s-a respins în rest cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1119 din 22 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

S-a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a enunţării reţinerilor din considerentele sentinţei recurate, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a apreciat că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile şi a obligat recurenta la plata actualizării diferenţelor salariale cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale aferente acestor diferenţe salariale.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 august 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 3 februarie 2021 în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei lipsei de interes a recursului, care face inutilă cercetarea celorlalte aspecte.

1. Argumente de drept şi de fapt relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţionala de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, solicitând anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou Ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază; obligarea Ministerului Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune a sumele necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei; obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei în conformitate cu noul ordin ce va ii emis, sume actualizate cu rata inflaţiei; obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1119 din 22 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca rămase fără obiect capetele 1 şi 2 ale cererii introductive de instanţă astfel cum a fost modificată, s-au respins ca prematur formulate pretenţiile aferente capătului 4 al cererii modificate, s-a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei relativ la capătul 3 de cerere şi s-a respins în rest cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, ca neîntemeiată.

Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Aşadar, prin interes se înţelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut şi actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, condiţie ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât şi pe parcursul soluţionării acesteia.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu justifică un interes în declararea şi soluţionarea recursului de faţă, atât timp cât prin sentinţa recurată, astfel cum s-a reţinut anterior, în sarcina pârâtei nu s-a stabilit nicio obligaţie, acţiunea formulată de reclamantă fiind respinsă.

Aşa fiind, Înalta Curte, având în vedere că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes care să îndeplinească condiţiile legale astfel cum au fost analizate anterior, urmează să respingă, ca atare, prezenta cale de atac exercitată de autoritatea pârâtă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes a recursului şi va respinge recursul ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes a recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune, împotriva sentinţei nr. 1119 din 22 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.