EU Aquaculture Compensation Eligibility: Inadmissibility of Revision Based on Unexamined Community Definitions

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2020

Asupra cererii de revizuire, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată şi hotărârile pronunţate

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii şi a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii, a Deciziei nr. 306753/05.04.2016 prin care a fost respinsă contestaţia administrativă, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 396 din 27.12.2016, a admis acţiunea reclamantei şi a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016 şi Decizia nr. 306753/05.04.2016.

3. Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.

4. Prin Decizia nr. 5741 din data de 20 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii împotriva sentinţei nr. 396 din 27 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa şi, în rejudecare, a respins acţiunea reclamantei A. ca neîntemeiată.

II Revizuirea formulată de reclamantă

5. Împotriva Deciziei nr. 5169/30.10.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat revizuire reclamanta, în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 510 şi urm. din C. proc. civ., a solicitat schimbarea Deciziei nr. 5741/20.11.2019, în sensul anulării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016 şi a Deciziei nr. 306753/05.04.2016, ambele emise de intimată.

6. A solicitat să fie reanalizată cauza din perspectiva unor prevederi de drept european (norme de drept substanţial şi decizii CJUE existente la momentul judecării cauzei), însă neavute în vedere, respectiv neanalizate de instanţă, art. 3 lit. f) din Regulamentul nr. 1198/2006, art. 34 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 498/2007, art. 3 lit. l) din Regulamentul nr. 1198/2006; a arătat că a invocat prevederi comunitare ce îi erau favorabile, însă instanţa de recurs le-a ignorat pe unele, iar pentru celelalte a oferit o interpretare din perspectivă proprie; instanţa de recurs a ignorat hotărârile CJUE pe care le-a invocat în susţinerea prevederilor comunitare în cauză. A menţionat că admisibilitatea revizuirii din cauză este în concordanţă şi cu Decizia nr. 45/2016 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe de altă parte, referitor la speţe identice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat soluţii diametral opuse (în dosar nr. x/2016 a constatat că nu trebuie restituită suma).

7. Revizuenta a arătat, referitor la calitatea de beneficiar eligibil, că instanţa de recurs stabileşte că nu se încadra în categoria beneficiarilor eligibili reţinând două motive: nu are calitatea de "întreprindere", făcând aplicarea dreptului naţional; nu a avut licenţă de acvacultură pentru anii 2008 - 2009, cu ignorarea prevederilor Regulamentului nr. 1198/2006 in baza căruia a fost creat Ghidul solicitantului Măsura 2.2, referitoare la menţionarea ONG-urilor în lista beneficiarilor eligibili, şi prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României.

8. Cu privire la faptul că Asociaţiile erau în mod distinct menţionate ca fiind eligibile în Ghidul solicitantului Măsura 2.2, alături de alte forme de organizare a agenţilor economici, Legea nr. 346/2004, invocată de către instanţa de recurs, nu este menţionată în Ghidul solicitantului pentru Măsura 2.2 în referinţele legislative naţionale care au stat la baza elaborării acestui ghid, Ordinul de finanţare fiind semnat în baza Regulamentului (CE) nr. 1198/2006, mai exact, în Anexa 01 - Formular CF x. - B 1.1. - Informaţii privind solicitantul - Pentru Axa 2, Măsura 2.2., a fost bifată căsuţa care avea următoarea descriere: "Asociaţii (O.U.G. nr. 26/2000) cu implicare efectivă în sectorul de acvacultură"; se încadra în această categorie, fiind deţinătoare de licenţă de acvacultură înscrisă în Registrul unităţilor de acvacultura ţinut de ANPA, plătitoare de redevenţe, taxe şi impozite ca orice alt agent economic, iar Ghidul solicitantului nu excludea posibilitatea ca o asociaţie să fie beneficiar.

9. Cu privire la prevederile comunitare prioritare din Regulamentul nr. 1198/2006 care demonstrează calitatea de beneficiar eligibil, a arătat că instanţa de recurs citează art. 2 din Legea nr. 346/2004, deşi trebuia să aplice Regulamentul nr. 1198/2006, în baza căruia s-a acordat finanţarea, care avea o viziune diferită asupra noţiunii de întreprindere şi care face trimitere expresă la definiţia întreprinderii din Recomandarea 2003/361/CE. Regulamentul nr. 1198/2006 prevede la art. 3 lit. f) definiţia pentru "microîntreprindere, întreprindere mică şi mijlocie", la art. 3 lit. l) definiţia pentru "beneficiar o persoană fizică sau juridică ce este destinatarul final al ajutorului public", iar Regulamentul (CE) nr. 498/2007 al Comisiei din 26 martie 2007 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului nr. (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit prevede o trimitere tot la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003, în art. 34 alin. (1). Legiuitorul european a recunoscut definiţia întreprinderii din Recomandarea 2003/361/CE ca fiind aplicabilă şi pentru beneficiarii ajutorului financiar acordat în baza Regulamentului nr. 1198/2006, şi cum această definiţie a fost asumată prin regulament, trebuia aplicată cu prioritate de instanţa de recurs Recomandarea nr. 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003: aşadar, noţiunea de beneficiar din regulament nu se restrânge doar la întreprinderi, intrând chiar şi persoanele fizice, iar cu atât mai mult este inclusă revizuenta, ce are calitatea de asociaţie. Noţiunea de întreprindere are în contextul dispoziţiilor art. 101 şi art. 102 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene o semnificaţie aparte, distinctă de dreptul naţional aplicabil în anul 2010 când s-a încheiat ordinal de finanţare, iar cea care trebuie avută în vedere este interpretarea comunitară, deoarece Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 este cel care fundamentează posibilitatea de solicitare şi acordare a compensaţiei.

10. Această semnificaţie a fost precizată de către Curtea de Justiţie în Cauza C-41/90 (Hdfner şi Elser c. Macrotron GmbH, 23 aprilie 1991), unde s-a arătat, la fel ca şi în cauza Cauza C-222/04, că "întreprinderea" este orice entitate care desfăşoară activitate economică, independent de statutul el juridic şl de modul în care este finanţat. Astfel, accentul este pus pe criteriul economic si nu pe cel juridic. Corespunzător jurisprudenţei curţii de justiţie, activităţile economice constau în oferirea unor bunuri sau servicii pe o piaţă determinată. Activităţile economice pot fi realizate nu numai de entităţi cu scop lucrativ, ci şi de entităţi fără scop lucrativ".

11. Ca o concluzie a jurisprudenţei comunitare (Cauza C-222/04, Cauzele reunite C-l89/02, C-202/02, C-205/02, C-206/02, C-207/02, C-208/02, C-213/02), există o vastă practică judiciară comunitară care a dus către o interpretare unitară a termenului de întreprindere şi "cuprinde toate entităţile care exercită o activitate economică, independent de statutul lor juridic şi de modul de finanţare".

12. În acest sens, a depus statutul din care reiese că desfăşoară activitate economică şi se include în definiţia comunitară a întreprinderii:

13. Instanţa de recurs a considerat nejustificat că prevederi din Regulamentul nr. 800/2008 ce incorporează definiţia "întreprinderii" din Recomandarea nr. 2003/361/CE nu sunt aplicabile în cauză, însă, chiar dacă ar accepta teza instanţei de recurs, aceasta trebuia să aibă în vedere prioritar că însuşi Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 face aplicarea automată a definiţiei "întreprinderii" din Recomandarea nr. 361/2003.

14. Instanţa de recurs citează o serie de articole din Regulamentul (CE) nr. 800/2008, deşi a învestit instanţa doar cu analiza noţiunii de întreprindere la nivel comunitar, nu cu stabilirea naturii compensaţiei în raport cu concurenţa; Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 nu se încadrează în categoriile exceptate de la aplicare, căci ajutorul acordat a fost cel prevăzut la art. 4 prima liniuţă, denumit "Obiective", respectiv "sprijinirea politicii comune în domeniul pescuitului pentru a asigura exploatarea resurselor acvatice vii şi pentru a sprijini acvacultura, în vederea asigurării durabilităţii din punct de vedere economic, de mediu şi social", aşadar putea să fie avută în vedere noţiunea de "'întreprindere" din Regulamentul (CE) nr. 800/2008.

15. Recomandarea nr. 361/2003/CE (menţionată şi în cuprinsul Regulamentului (CE) nr. 1198/2006, Regulamentului (CE) nr. 800/2008, cât şi al Regulamentului (UE) nr. 1407/2013, în vigoare la data de 20 mai 2003, emisă în baza Tratatului de Instituire a Comunităţii Europene, art. 1 din anexă, defineşte clar microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii, definiţie în care se încadrează. Recomandarea nr. 361/2003/CE a fost menţionată în cuprinsul Regulamentului (CE) nr. 1198/2006, Regulamentului (CE) nr. 800/2008, cât şi al Regulamentului (UE) nr. 1407/2013, practic a fost înglobată în aceste regulamente, astfel încât decizia din recurs, conform căreia nu poate fi analizată potrivit noţiunii comunitare de întreprindere, devine nelegală în condiţiile preluării noţiunii de întreprindere în cuprinsul regulamentelor care au aplicabilitate obligatorie in România, iar instanţele comunitare au îmbrăţişat această definiţie, fiind folosită şi în cauze care nu erau în legătură directă cu obiectul Regulamentului (CE) nr. 800/2008.

16. În continuare, revizuenta a arătat că instanţa de recurs a interpretat eronat că nu deţine licenţă de acvacultură (care nici nu se cerea, dar pe care o avea pentru toată perioada de finanţare). În primul rând, textul de lege comunitar nu solicită licenţa de acvacultura, ci se cere ca unitatea de acvacultură să fi existat înainte de instituirea zonei Sit Natura 2000, depunând la dosarul de finanţare documentele de autorizare care erau în perioada de valabilitate şi un Memoriu tehnic care descria activitatea sa de acvacultură, cu indicarea unui istoric al activităţii. Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 a stabilit printre condiţiile de eligibilitate pe cele de la art. 30 alin. (5) lit. c), "Este alocată o indemnizaţie excepţională:... în temeiul alin. (2) litera (d), pentru maxim doi ani de la data deciziei de instituire a zonei NATURA 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultură existente înainte de această decizie", interpretat în Vademecum C(2007). În cadrul Ghidului solicitantului Măsura 2.2. - Masuri de acva-mediu din anul 2010, se arată la secţiunea 2.2. "Eligibilitatea solicitantului" criteriile pe care trebuia sa le îndeplinească la momentul semnării ordinului de finanţare: "1 Solicitantul desfăşoară activitate în sectorul de acvacultura. 2 Solicitantul se angajează să respecte cel puţin 5 (cinci) ani cerinţele referitoare la mediul acvatic, cerinţe ce depăşesc simpla aplicare a bunelor practici de acvacultură obişnuite sau trecerea la acvacultură ecologică sau respectarea restricţiilor stabilite pentru situl NATURA 2000. 3 Solicitantul nu se regăseşte în registrul debitorilor".

17. În al doilea rând, licenţele de acvacultură sunt emise chiar de către intimat, iar la dosarul de finanţare s-au cerut doar licenţele de acvacultura care erau valabile, nu şi cele care nu mai erau in termenul de valabilitatea si au fost retrase chiar de către intimata pentru a le emite pe cele valabile (aflate în procedura de reactualizare). La dosarul administrativ ţinut de către intimata se află toate licenţele vechi. Pe lângă cele două licenţe emise având nr. 0201/03.09.2009 şi nr. 0202/03.09.2009, aflate la dosarul de finanţare, există şi alte documente emise de către intimată din care reiese că este unitate de acvacultură existentă înainte de data deciziei de instituire a zonei NATURA 2000 (condiţie cerută de Regulamentul (CE) nr. 1198/2006): Registrul unităţilor de acvacultură unde este indicată la poziţiile 453 si 454, din care reiese că intimata operează doar actele de autorizare care sunt valabile (sunt indicate cele două licenţe de acvacultură nr. 0201/03.09.2009 şi nr. 0202/03.09.2009); Licenţa de acvacultură nr. 0013/12.04.2005, având perioada de valabilitate 12.05.2005-12.05.2008 pentru Amenajarea Piscicolă B. - pepinieră; Licenţa de acvacultură nr. 0014/11.05.2007, având perioada de valabilitate 11.05.2007-11.05.2009 pentru Amenajarea Piscicolă B. - crescătorie; adresa având nr. x/03.10.2012 prin care se confirmă activitatea de acvacultură pentru perioada 12.04.2005 şi până în prezent pentru amenajarea piscicolă B., fiind indicate licenţele de acvacultură emise din anul 2005 şi până în anul 2009 (când devin cu valabilitate nelimitată). În concluzie, activitatea de acvacultură s-a desfăşurat în mod continuu, confirmată de intimată inclusiv pentru perioada actualizării licenţelor, şi deţine calitatea de "întreprindere" potrivit prevederilor comunitare, aşa încât a fost beneficiar eligibil şi nu trebuie să restituie întreaga finanţare.

18. Referitor la calculul primei, revizuenta a arătat că soluţia instanţei nu se bazează pe niciun text de lege, nicăieri nu se arată că trebuia să primească compensaţia doar pentru un an, ci o singură prima pentru doi ani de la data instituirii Sit Natura 2000, că din textele legale originale şi preluate în traducere rezultă în primul rând că textul prevăzut în Regulamentul CE nr. 1198/2006 nu limitează acordarea despăgubirilor la un singur an, interpretare data de instanţa de recurs este incorectă, reprezentând o adăugare la lege.

19. În baza Ordinului de finanţare nerambursabilă nr. 51/19.11.2010, asociaţia a beneficiat de o compensaţie pentru anul 2008 şi 2009, în sumă de 1.028.760 RON, Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit a prevăzut finanţarea europeană acordată, inclusiv perioada de calcul a compensaţiei, art. 30 alin. (5) lit. c), interpretat în Vademecum C(2007), Această compensaţie a fost calculată având în vedere prevederile Ghidului solicitantului aferent acestei măsuri, coroborat cu prevederile Deciziei Autorităţii de Management nr. 5/29.05.2008, respectiv nr. 16/02.03.2010, prevederi care stabileau metodele de calcul şi nivelul primelor aprobate, şi au vizat pierderile de producţie piscicolă aferente anului 2008 şi 2009. Atât timp cât Ghidul solicitantului - Măsura 2.2. - Măsuri de acva-mediu stipulează că plata compensaţiei acoperă pagubele, dar nu mai mult de doi ani, a întocmit cerere în acest sens, iar sprijinul financiar a fost corect acordat:

20. Interpretarea eronată a modului de calcul al primei (se încearcă a se susţine că a intrat în sfera erorii sistemice invocată de intimată) nu îi poate fi imputată în calitate de beneficiară, raportat la faptul că Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit (AM POP) a transmis unuia din beneficiarii măsurii adresa nr. x şi x din 21.06.2010 prin care precizează foarte clar că:

"aplicarea formulei de calcul a primei se va face pentru fiecare an în parte, iar valoarea finală va fi formată din suma valorilor rezultate pentru fiecare an în parte". Până în anul 2013, modul efectiv de calcul pe baza indicaţiilor exprese ale intimatei s-a realizat prin însumarea celor doi ani consecutivi. Raţionamentul şi finalitatea urmărită de legiuitor nu este aceea de a stabili că se poate face doar o singură cerere, sau doua, ci esenţa este ca această compensaţie să nu depăşească doi ani de la data instituirii Sitului Natura 2000. Consideră că aceasta ar trebui să fie interpretarea corectă şi raţionamentul textului legal şi nicidecum o altă interpretare.

21. Situaţia sa nu contravine nici prevederilor din Ghidul Solicitantului pe Măsura 2.2 şi cu atât mai puţin prevederilor Regulamentului nr. 1198/2006, care stabileşte că plata compensatorie nu poate depăşi 2 ani de la instituirea limitărilor impuse de includerea zonei în Sit Natura 2000, această dispoziţie fiind respectată întocmai. O interpretare potrivit căreia plata nu se putea referi la doi ani, ci doar la un singur an dintre cei doi ulterior constituirii Sit Natura 2000, este nelegală, excesivă şi contravine intenţiei legiuitorului european care a redactat textul Regulamentului nr. 1198/2006. O clarificare a modului de acordare a despăgubirilor în sensul acordării unei singure compensaţii a fost iniţiata mult mai târziu prin Decizia nr. 43/12.07.2013 a Comitetului de Monitorizare, decizie care nu are aplicabilitate în cazul său în temeiul principiului de drept tempus regit actum. Având în vedere cele arătate, nu a primit o compensaţie multianuală, ci a primit o compensaţie ce însumează pierderile pentru cei 2 ani consecutivi, respectiv anii 2008 si 2009, fapt care rezultă în mod evident din calculul final al sumei totale primite raportat la suprafaţa de luciu de apa afectată.

22. În cauze precum Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Rekvenyi contra Ungariei, 1999, Rotam împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveţiei, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că "nu poate fi considerată lege decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-şi regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat; o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane care, la nevoie poate apela la consultanţă de specialitate să îi corecteze conduita; în special, o norma este previzibilă atunci când oferă o anume garanţie contra atingerilor arbitrare ale puterii publice". Totodată, CJUE a sancţionat nerespectarea principiului previzibilităţii, declarând nule actele emise/adoptate cu nerespectarea acestuia cu motivaţia că sunt abuzive, lipsind destinatarii acestora de posibilitatea de a lua cunoştinţă de ele într-un termen rezonabil şi de a-şi adapta conduita în funcţie de schimbările aduse de acestea, or, în cazul său, neregula sistemică a fost constatată cu mult ulterior încheierii ordinului de finanţare, neputând fi previzibilă, în condiţiile în care MADR, pe baza aceloraşi documente, a fundamentat două opinii total diferite, ca şi cum a produs neregula. Mai mult decât atât, a asigurat una din sarcinile ce îi revin statului potrivit art. 137 alin. (2) lit. e) din Constituţia României, iar solicitarea restituirii sumei în discuţie echivalează cu o expropriere, fapt ce contravine art. 44 alin. (3) din Constituţia României.

23. Mai mult, instanţa de recurs nu justifică de ce trebuie sa restituie 50% din sumă, nerealizând nicio neregulă, noţiune definită la nivel european printr-un act comunitar de rang superior, cu aplicabilitate directă, prin Regulamentul nr. 1198/2006, art. 3 lit. q).

24. Pentru a stabili că nu se face vinovată de săvârşirea unei nereguli, instanţa de fond în mod corect a concluzionat în acest sens, nefiind îndeplinite condiţiile aferente producerii unei nereguli; prima condiţie expresă este de "încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar", însă în actele administrative analizate de către instanţa de fond şi în cadrul soluţionării cauzei, nu s-a făcut dovada că ar fi încălcat o dispoziţie de drept comunitar, neregula a fost săvârşită de MADR, iar acesta şi-a invocat propria turpitudine, recunoscând existenţa unei erori sistemice; a doua condiţie este aceea ca încălcarea să rezulte " dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic", însă, din actele aflate la dosar reiese cu certitudine că s-a constatat existenţa unei deficienţe "ca fiind de natură sistemică" şi apare descrisă fapta Statului Român în raport de bugetul UE, privitor la programul de finanţare; ultima condiţie a definiţiei comunitare a noţiunii de neregulă este "prejudicierea bugetului general al Uniunii Europene", M.A.D.R. nefăcând dovada că a realizat o prejudiciere efectivă/concretă şi nu una ipotetică. De asemenea, această definiţie a neregulii, inserată în Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, se află indicată în acelaşi mod şi în alte dispoziţii comunitare: Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, art. 2 pct. 7; Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013, art. 2 pct. 36, art. 2 pct. 38; Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95, art. 2 alin. (1). Neregula, dacă există, fiind săvârşită de MADR, statul român este în culpă pentru lipsa de claritate a formulei şi a cerinţelor de finanţare, devenind aplicabile prevederile comunitare de exonerare de la plată a beneficiarilor proiectului, dispoziţii cuprinse în art. 70 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, art. 5 pct. 3 din Regulamentul nr. 65/2011:

"obligaţia de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil".

25. Referitor la reţinerea de către instanţa de recurs a Deciziei nr. 683/23.11.2016 pronunţată de Curtea Constituţională, în defavoarea priorităţii dreptului comunitar, revizuenta a arătat că obligativitatea "stricto sensu" a deciziei CCR nu poate viza instanţa de judecată în mod direct, ci doar autorităţile publice implicate, şi anume preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi primul-ministru, precum şi Preşedintele României, pentru a se evita promulgarea unei legi declarate neconstituţionale; instanţa de recurs nu a limitat considerentele Deciziei CCR la analiza strictă a constituţionalităţii viitoarei legi supuse controlului, ci a folosit în mod trunchiat o parte din considerentele Curţii Constituţionale pe care Ie-a perceput ca general obligatorii şi le-a interpretat într-o manieră proprie şi nelegală raportat la chestiuni care ţin în mod evident de fondul cauzei cu privire la care CCR nu s-a pronunţat in mod concret, neputând face o analiză a problemei dedusă spre judecată; de subliniat este că efectul deciziei, în caz de constatare a neconstituţionalităţii legii, potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie, este acela că Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale, ceea ce se şi întâmplă în prezent, propunerea legislativă aflându-se la Camera Deputaţilor ce urmează să se pronunţe ca şi Cameră Decizională. Instanţa de recurs trebuia să aplice prioritar dreptul european şi nu dreptul naţional, ajungând să pronunţe o decizie cu încălcarea principiului priorităţii prevederilor comunitare, în paragrafele 39-40 ale Deciziei nr. 683/23.11.2016 a fost indicată prioritatea dreptului comunitar, dar instanţa de recurs a preferat să soluţioneze cauza doar pe baza dreptului naţional, "prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată".

III Apărările intimatului pârât

26. Intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a arătat că revizuentul nu a respectat termenul imperativ stabilit de legiuitor pentru formularea cererii de revizuire, prin art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, iar faţă de motivarea formulată, cererea de revizuire este inadmisibilă.

27. A arătat că prevederile europene la care face trimitere revizuenta au fost invocate în cursul procesului, aşa cum însăşi aceasta precizează în cerere, iar deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, invocate de revizuentă, nu privesc direct obiectul prezentei cauze. Cu privire la practica neunitară a ICCJ invocată, menţionează faptul că MADR a formulat revizuire împotriva deciziei civile pronunţată de ICCJ în Dosarul nr. x/2016, fiind în curs de soluţionare pe rolul instanţei supreme dosarul nr. x/2020, cu termen de judecată stabilit la data de 16.12.2020.

28. Cu privire la primul punct din cererea de revizuire, revizuenta nu motivează sub nici un aspect aplicabilitatea prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, fiind invocată o motivare generică cu trimitere la decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ce nu privesc direct obiectul prezentei cauze, precum şi speţe similare soluţionate diferit.

29. Cu privire la al doilea punct din cererea de revizuire, referitor la calitatea de beneficiar eligibil, arată că prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016 s-a reţinut faptul că beneficiarul nu era eligibil, deoarece nu făcea parte din categoria microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii sau întreprinderilor cu mai puţin de 750 de angajaţi sau cu o cifră de afaceri mai mică de 200 milioane euro.

30. Instanţa de control judiciar a apreciat în mod corect susţinerea MADR în calitate de recurent, în sensul că definiţia "întreprinderii" din Recomandarea CCE nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, preluată în Regulamentul (CE) nr. 800/2008, nu se aplică automat şi beneficiarului din fonduri europene pentru pescuit, acordate în baza Regulamentului (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit.

31. În alte ordine de idei, AJVPS Galaţi nu a făcut dovada faptului că îndeplineşte condiţiile art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006. În concret, a depus la dosarul cererii de finanţare două licenţe de acvacultura din anul 2009, în condiţiile în care a solicitat compensarea pierderilor suferite în anii 2008 si 2009, făcând dovada numai pentru 4 luni din cele 24 de luni raportate pentru obţinerea compensării, ulterior declarării sitului Natura 2000, prin urmare nu era eligibilă pentru obţinerea compensaţiei, potrivit art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, şi din cauza faptului că nu a dovedit existenţa de unitate de acvacultura autorizată pe durata de referinţă. Instanţa de recurs nu a interpretat greşit faptul că AJVPS Galaţi nu deţine licenţa de acvacultură, aşa cum în mod tendenţios susţine revizuenta. AJVPS Galaţi nu era eligibilă pentru obţinerea compensaţiei, potrivit art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit, şi din cauza faptului că nu a dovedit existenţa de unitate de acvacultură autorizată pe durata de referinţă.

32. Cu privire la al treilea punct din cererea de revizuire, referitor la calculul primei, a arătat că reclamanta a beneficiat de o plată excedentară contrar prevederilor art. 30 din Regulamentul CE nr. 1198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, care stabilesc calcularea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani, şi nu calcularea compensaţiei anuală şi însumarea sumelor rezultate pentru fiecare an. Aşa cum a arătat Comisia Europeană, acordarea necuvenită a plăţilor compensatorii s-a datorat unei erori sistemice, context în care este exclusă orice formă a culpei din partea Autorităţii de Management (AM). De asemenea, eroarea sistemică nu poate constitui un argument apt să combată principiul respectării normelor de drept european şi naţional.

33. Mai mult, prima parte în culpă este chiar intimata şi nu MADR, având în vedere că, deşi, aceasta a cunoscut faptul că suprafaţa piscicolă nu este exploatabilă în totalitate a solicitat totuşi compensaţia aferentă pierderilor suferite luând în calcul şi luciul de apă neexploatabil. Mai mult decât atât, în speţă de faţă, aşa cum s-a demonstrat anterior, intimata nici nu putea avea calitatea de beneficiar eligibil pentru acordarea compensaţiei.

34. Cu privire la al patrulea punct din cererea de revizuire, a arătat că prin Decizia nr. 683/2016 pronunţată de Curtea Constituţională a României s-a concluzionat că beneficiarii Sit Natura 2000 nu pot fi scutiţi de la restituirea sumelor/primelor acordate în mod excedentar, deoarece nu este echitabil ca fondurile respective să fie suportate de la bugetul de stat, că sumele stabilite prin titlul de creanţă reprezintă fonduri cu regim juridic special plătite necuvenit beneficiarului din bugetul comunitar şi bugetul naţional, reprezentând prejudiciu cert adus acestor bugete,.

35. Sumele stabilite prin Procesul-verbal contestat nu provin din patrimoniul societăţii, ci din fonduri europene, fiind plătiţi reclamantei ca urmare depunerii de către aceasta a unei cereri de finanţare. MADR nu a încălcat niciun drept sau interes legitim al beneficiarului prin obligarea acestuia la restituire, deoarece suma de bani acordată în mod excedentar nu i se cuvenea în mod legal. MADR ar fi încălcat dreptul şi interesul legitim al beneficiarului în cazul în care acesta ar fi avut dreptul să obţină întreaga compensaţie, iar MADR i-ar fi încălcat acest drept.

IV Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

36. Excepţia de tardivitate a revizuirii, invocată de intimatul pârât, este nefondată.

37. Sentinţa recurată a fost comunicată revizuentei la data de 17.03.2020, însă la acea dată era în vigoare Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pe un termen de 30 de zile, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 212 din 16 martie 2020. Potrivit dispoziţiilor art. 41, "Prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, dispoziţiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile". Ulterior, prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, în vigoare de la 15 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 311 din 14 aprilie 2020, a fost prelungită cu 30 de zile starea de urgenţă, iar potrivit dispoziţiilor art. 62, "Prescripţiile, uzucapiunile şi termenele de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. (12), nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă, dispoziţiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile".

38. Raport la aceste dispoziţii, cererea de revizuire comunicată prin poştă a fost formulată în termenul legal de o lună de la încetarea stării de urgenţă, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 45/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 386 din 23 mai 2017.

39. În conformitate cu dispoziţiile art. 510 din C. proc. civ., "(1) Cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată. (…) (3) Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază", Înalta Curte reţine următoarele asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

40. Potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, forma în vigoare la data cererii de chemare în judecată, "2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată (...)" (în prezent, potrivit art. 21, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată).

41. Potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţia României, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.", iar potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţie, "Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".

42. Art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost declarat parţial neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1609/2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 70 din 27/01/2011, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza a doua; alin. (2) a fost abrogat prin Legea nr. 299/2011, însă, prin Decizia nr. 1039/2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 61 din 29.01.2013, s-a decis că Legea nr. 299/2011 este neconstituţională, iar prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.

43. Este de subliniat, pe de o parte, că dreptul Uniunii Europene nu impune reglementarea în dreptul naţional procesual a unei căi extraordinare de atac de retractare pentru încălcarea normelor de drept european, nu impune instanţei naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judecătoreşti, chiar dacă aceasta ar permite îndreptarea unei situaţii naţionale incompatibile cu acest drept (Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti, C-213/13, EU:C:2014:2067, pct. 59 şi jurisprudenţa citată).

44. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit în mod constant importanţa pe care o deţine principiul autorităţii de lucru judecat, atât în ordinea juridică a Uniunii, cât şi în ordinile juridice naţionale, faptul că, pentru a garanta atât stabilitatea dreptului şi a raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, este necesar ca hotărârile judecătoreşti rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate, faptul că, în lipsa unei reglementări a Uniunii în materie, modalităţile de punere în aplicare a principiului autorităţii de lucru judecat aparţin ordinii juridice interne a statelor membre în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora, cu respectarea, însă, a principiilor echivalenţei şi efectivităţii (Hotărârea Impresa Pizzarotti, citată anterior, pct. 54 şi 58 şi jurisprudenţa citată).

45. Pe de altă parte, dreptul Uniunii nu se opune reglementării prin legea naţională a unui caz de revizuire, impunând, în acest caz, respectarea principiilor echivalenţei şi efectivităţii (Hotărârea din 6 octombrie 2015, Târşia, C-69/14, ECLI:EU:C:2015:662, pct. 30). Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că, în conformitate cu principiul cooperării loiale consacrat la art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), modalităţile procedurale aplicabile acţiunilor care urmăresc să asigure protecţia drepturilor pe care dreptul Uniunii le conferă justiţiabililor nu trebuie să fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile unor acţiuni similare din dreptul intern (principiul echivalenţei) şi nu trebuie să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivităţii) (Hotărârea din 27 iunie 2013, Agrokonsulting, C-93/12, EU:C:2013:432, pct. 36 şi jurisprudenţa citată), ţinând cont de locul pe care respectivele norme îl ocupă în ansamblul procedurii, de modul în care această procedură se derulează şi de particularităţile respectivelor norme în faţa diverselor instanţe naţionale (Hotărârea 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, EU:C:2009:615, pct. 39 şi jurisprudenţa citată).

46. Astfel, în cazul în care normele de procedură interne aplicabile prevăd posibilitatea ca instanţa naţională să revină, în anumite condiţii, asupra unei hotărâri care are autoritate de lucru judecat, pentru a face ca situaţia să fie compatibilă cu dreptul naţional, această posibilitate trebuie să prevaleze, în conformitate cu principiile echivalenţei şi eficacităţii, dacă sunt întrunite condiţiile menţionate, pentru a restabili conformitatea situaţiei în discuţie în litigiul principal cu dreptul Uniunii (Hotărârea Târşia, citată anterior, pct. 30, Hotărârea Impresa Pizzarotti, citată anterior, pct. 62). În această perspectivă, trebuie să se ţină seama, dacă este cazul, de principiile care stau la baza respectivului sistem jurisdicţional naţional, precum protecţia dreptului la apărare, principiul securităţii juridice şi buna desfăşurare a procedurii (Hotărârea din 3 septembrie 2009, Fallimento Olimpiclub, C-2/08, EU:C:2009:506, pct. 27, şi Hotărârea Agrokonsulting, citată anterior, pct. 48).

47. În soluţionarea cererii de revizuire este necesar a se avea în vedere că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ reglementează un motiv de revizuire care se adaugă celor prevăzute de C. proc. civ., iar revizuirea este o cale de atac extraordinară şi de retractare, admisibilă asupra hotărârilor prevăzute de dispoziţiile legale şi numai pentru motivele expres reglementate de acestea.

48, Pentru a deveni incident motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este necesar ca hotărârea să fie pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor dreptului Uniunii Europene şi se impune a se avea în vedere că revizuirea este o cale de atac de retractare formulată împotriva unei hotărâri definitive, care beneficiază de autoritate de lucru judecat, revizuirea fiind inadmisibilă atunci când hotărârea judecătorească supusă revizuirii a analizat dispoziţiile dreptului Uniunii Europene şi incidenţa asupra raporturilor juridice din respectiva cauză.

49. În acest sens, prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 386 din 23 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a stabilit că "72. (…) este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat.

73. Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea.

74. Această soluţie, care rezultă din principiile care guvernează calea extraordinară de atac de retractare a revizuirii, conform legii naţionale, respectă principiul echivalenţei din dreptul european şi principiul securităţii juridice".

50. Pentru analiza cererii de revizuire, se reţin următoarele cu privire la situaţia de fapt în cauză:

51. Prin Ordinul nr. 51/19.11.2010 privind finanţarea din Fondul European pentru Pescuit şi Bugetul Naţional pentru implementarea măsurilor care prevăd acordarea de prime/compensaţii, emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - DGP - AMPOP, revizuenta A. a beneficiat de o compensaţie în sumă de 1.028.760 RON, aferentă pierderilor de producţie piscicolă înregistrate în "Amenajarea piscicolă B.", aflată în Sit Natura 2000. Ordinul de finanţare nerambursabilă a fost emis în baza cererii de finanţare RO x depusă de către beneficiar, prin care s-a solicitat prima pentru compensarea pierderilor de venituri înregistrate în cadrul amenajării piscicole B..

52. Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii a stabilit în sarcina beneficiarului A. un debit în valoare de 1.028.760,00 RON, reprezentând cheltuieli neeligibile ca urmare a aprobării Cererii de finanţare RO x. Prin Decizia nr. 306753/05.04.2016 emisă de M.A.D.R - D.G.C.A.I., a fost respinsă contestaţia administrativă formulată împotriva acestui proces-verbal.

53. Prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanţa învestită cu recursul formulat împotriva sentinţei prin care a fost admisă acţiunea reclamantei şi anulate actele administrative, a constatat ca fiind fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.

54. A reţinut, pe de o parte, ca fiind fondată critica recurentei referitoare la neîncadrarea intimatei în categoria beneficiarilor eligibili pentru acordarea compensaţiilor, întrucât revizuenta nu poate fi considerată "întreprindere", şi critica privind neeligibilitatea revizuentei pentru obţinerea compensaţiei, potrivit art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, prin depunerea a două licenţe de acvacultură din anul 2009, în condiţiile în care a solicitat compensarea pierderilor suferite în anii 2008 şi 2009; pe de altă parte, a reţinut ca fiind fondată critica referitoare la calcularea greşită a primei acordate beneficiarilor şi critica referitoare la posibilitatea recuperării creanţei.

55. Examinând admisibilitatea motivelor de revizuire invocate cu privire la motivele reţinute de instanţa de recurs ca fiind fondate, în baza cărora s-a reţinut legalitatea actelor administrative, raportat la motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată următoarele:

56. Cu privire la motivele de revizuire referitoare la neîncadrarea revizuentei în categoria beneficiarilor eligibili pentru acordarea compensaţiilor, neanalizarea prevederilor art. 3 lit. f), art. 3 lit. l) din Regulamentul nr. 1198/2006:

57. Instanţa de recurs a reţinut că Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, versiunea 1 (pentru Măsura 2.2 - Măsuri de acva-mediu) prevede faptul că "beneficiarii acestei măsuri pot fi companiile private şi publice care operează în sectorul de acvacultură", conform versiunii 2, varianta revizuită transmisă Comisiei Europene la data de 05.08.2010, "Beneficiarii acestei măsuri pot fi întreprinderile micro, mici şi mijlocii şi întreprinderile care nu se încadrează în definiţiile pentru întreprinderi micro, mici şi mijlocii, dar care au mai puţin de 750 de lucrători sau o cifră de afaceri mai mică de 200 EURO pe an", iar Ghidul Solicitantului pentru Măsura 2.2. - Măsuri de acva-mediu, aplicabil de la data de 23 aprilie 2010 (în vigoare la momentul la care intimata a aplicat pentru acordarea sprijinului), prevede că, pentru a se stabili dacă solicitantul se încadrează în categoria beneficiarilor eligibili, se verifică certificatul de înmatriculare, certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului, precum şi formularul cererii de finanţare.

58. A observat că revizuenta a anexat la cererea de finanţare, în loc de certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului, "Motivaţia" nr. 10166 din 17.07.2009 emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi, în care se menţionează că "(...) asociaţiile şi fundaţiile nu au calitatea de comerciant, dar pot săvârşi fapte de comerţ, ca orice necomerciant (…) Astfel, având în vedere aspectele mai sus menţionate, asociaţiile sau fundaţiile desfăşoară activităţi prevăzute în codul CAEN Rev. 2, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 293/03.05.2007, coduri utilizate şi de societăţile comerciale în desfăşurarea activităţii, fără ca acest lucru să atragă obligaţia înscrierii în Registrul Comerţului"; a mai reţinut prevederile art. 83 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 şi art. 2 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (în vigoare la data depunerii cererii de finanţare de către revizuentă), care menţionează că "În sensul prezentei legi, prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi economice şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă, respectiv: societăţi comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi asociaţii familiale autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare".

59. A constatat că revizuenta nu face parte din categoria acestor persoane juridice pentru a putea fi considerată "întreprindere", apreciind ca fiind corectă susţinerea recurentului în sensul că definiţia "întreprinderii" din Recomandarea (CE) nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, preluată în Regulamentul (CE) nr. 800/2008, reţinute de instanţa de fond, nu se aplică automat şi beneficiarului din fonduri europene pentru pescuit, acordate în baza Regulamentului (CE) nr. 1198/2006, întrucât Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 precizează faptul că a fost elaborat pentru declararea anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare), iar compensaţiile pentru constrângerile de mediu în cazul siturilor Natura 2000 nu se regăsesc printre ajutoarele compatibile cu Piaţa comună stabilite a fi acordate de către statele membre, astfel încât să nu fie afectată "concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producţie, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre".

60. Având în vedere cele reţinute, este admisibil motivul de revizuire privind neanalizarea de către instanţa de recurs a dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit (Măsuri pentru mediul acvatic), şi anume art. 3 lit. f) şi l), în ceea ce priveşte calitatea de beneficiar eligibil a revizuentei.

61. Revizuenta A. a beneficiat de compensaţie în sumă de 1.028.760 RON, aferentă pierderilor de producţie piscicolă înregistrate în "Amenajarea piscicolă B.", aflată în Sit Natura 2000, în temeiul art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit (Măsuri pentru mediul acvatic), conform căruia "(1) FEP poate sprijini acordarea de indemnizaţii pentru utilizarea unor metode de producţie în acvacultură care să ajute la protejarea şi ameliorarea mediului şi la conservarea naturii. (2) Scopul sprijinului este de a promova: (…) (d) acvacultura durabilă compatibilă cu constrângerile specifice de mediu rezultând din desemnarea zonelor Natura 2000, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică. (3) Pentru a primi indemnizaţia în temeiul prezentului articol, beneficiarii indemnizaţiei trebuie să se angajeze să respecte cel puţin cinci ani cerinţele referitoare la mediul acvatic, cerinţe care depăşesc simpla aplicare a bunelor practici de acvacultură obişnuite. Pentru sprijinul prevăzut la alin. (2) litera (a), beneficiile de mediu ale acestor angajamente trebuie demonstrate printr-o evaluare prealabilă desfăşurată de organisme competente desemnate de către statul membru. (4) Statele membre calculează indemnizaţia în baza unuia sau a mai multora dintre următoarele criterii:(…) (d) dezavantajele specifice sau costurile de investiţii pentru unităţile situate în interiorul sau în apropierea zonelor Natura 2000. (5) Este alocată o indemnizaţie excepţională: (c) în temeiul alin. (2) litera (d), pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultură existente înainte de această decizie".

62. Dispoziţiile invocate de revizuentă din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 prevăd, "în sensul Regulamentului", definiţia pentru "microîntreprindere, întreprindere mică şi mijlocie", şi anume "o microîntreprindere, o întreprindere mică sau mijlocie, astfel cum este definită în Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii" (art. 3 lit. f), şi definiţia pentru "beneficiar", şi anume "o persoană fizică sau juridică ce este destinatarul final al ajutorului public" (art. 3 lit. l). Aceste dispoziţii nu au fost reţinute şi nu au fost analizate de instanţa de recurs.

63. Având în vedere actele administrative contestate, motivele pentru care s-a constatat neîncadrarea intimatei în categoria beneficiarilor eligibili pentru acordarea compensaţiilor, erau incidente în cauză aceste prevederi din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, în baza căruia a fost acordat sprijinul financiar.

64. Pe cale de consecinţă, în această situaţie, nici dispoziţiile din Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003, la care art. 3 lit. f) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 face trimitere în mod direct, nu au fost reţinute şi analizate de instanţa de recurs, şi anume pct. 3 preambul ("Trebuie, de asemenea, clarificat faptul că, în conformitate cu articolele 48, 81 şi 82 din tratat, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, trebuie considerată întreprindere orice entitate, indiferent de forma sa juridică, care este angajată în activităţi economice, inclusiv, în special, entităţile angajate într-o activitate artizanală sau în orice alte activităţi în mod individual sau în familie, parteneriatele şi asociaţiile angajate în mod regulat în activităţi economice"), art. 1 - "întreprindere" ("Este considerată întreprindere orice entitate angajată într-o activitate economică, indiferent de forma sa juridică. Aceasta include, în special, persoanele care lucrează pe cont propriu şi asociaţiile familiale angajate în activităţi artizanate sau de orice alt fel, precum şi parteneriatele şi asociaţiile angajate în mod regulat într-o activitate economică"), art. 2 - "Numărul de angajaţi şi plafoanele financiare pe baza cărora se stabilesc categoriile de întreprinderi" ("1. Categoria microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii IMM-uri este formată din întreprinderi care au sub 250 de angajaţi şi a căror cifră anuală de afaceri nu depăşeşte 50 de milioane EUR şi/sau al căror total al bilanţului anual nu depăşeşte 43 de milioane EUR. 2. în cadrul categoriei IMM-urilor, o întreprindere mică este definită ca fiind o întreprindere care are sub 50 de angajaţi şi a cărei cifră de afaceri anuală şi/sau al cărei total al bilanţului anual nu depăşeşte 10 milioane EUR. 3. în cadrul categoriei IMM-urilor, o microîntreprindere este definită ca fiind o întreprindere care are sub 10 angajaţi şi a cărei cifră de afaceri anuală şi/sau al cărei total al bilanţului anual nu depăşeşte 2 milioane EUR").

65. Cu privire la motivele de revizuire referitoare la neeligibilitatea revizuentei pentru obţinerea compensaţiei, potrivit art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006:

66. Revizuenta susţine că instanţa de recurs a interpretat eronat că nu deţine licenţă de acvacultură, deşi textul de lege comunitar nu solicită licenţa de acvacultură, ci prevede ca unitatea de acvacultură să fi existat înainte de instituirea zonei Sit Natura 2000, însă avea licenţă pentru toată perioada de finanţare. A invocat art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 ("Este alocată o indemnizaţie excepţională:... în temeiul alin. (2) litera (d), pentru maxim doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultură existente înainte de această decizie"), interpretat în Vademecum C(2007), a arătat că la dosarul administrativ se află toate licenţele vechi, pe lângă cele două licenţe emise având nr. 0201/03.09.2009 şi nr. 0202/03.09.2009, cerute la dosarul de finanţare, fiind unitate de acvacultură existentă înainte de data deciziei de instituire a zonei Natura 2000, astfel că activitatea de acvacultură s-a desfăşurat în mod continuu, inclusiv pentru perioada actualizării licenţelor deţine calitatea de "întreprindere" potrivit prevederilor comunitare, astfel încât a fost beneficiar eligibil şi nu trebuie să restituie întreaga finanţare.

67. Instanţa de recurs a reţinut că dispoziţiile art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit precizează faptul că este alocată o indemnizaţie excepţională, în temeiul alin. (2) litera (d) al acestui articol, pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultură existente înainte de această decizie, şi a constatat faptul că intimata a solicitat compensarea pierderilor suferite în anii 2008 şi 2009, însă a depus la dosarul cererii de finanţare două licenţe de acvacultură din anul 2009, prin care a făcut dovada activităţii de acvacultură autorizată potrivit legii numai pentru 4 luni din cele 24 de luni raportate pentru obţinerea compensării, ulterior declarării sitului Natura 2000, prin urmare intimata nu era eligibilă pentru obţinerea compensaţiei, potrivit art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit.

68. Prin motivele de revizuire se critică, în condiţiile în care instanţa de recurs a reţinut, în aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, invocate de revizuentă, că aceasta a depus la dosarul cererii de finanţare două licenţe de acvacultură din anul 2009, prin care a făcut dovada activităţii de acvacultură autorizată potrivit legii numai pentru 4 luni din cele 24 de luni de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000, pe de o parte, modalitatea în care instanţa de recurs a interpretat şi aplicat aceste dispoziţii, iar pe de altă parte, modalitatea în care a apreciat asupra materialului probator administrat în cauză. Se solicită, aşadar, cu aplicarea aceloraşi dispoziţii reţinute şi analizate de instanţa de fond, reevaluarea probelor administrate cu privire la licenţa de acvacultură.

69. Motivul de revizuire este inadmisibil, întrucât implică analiza modului în care instanţa de recurs a reţinut situaţia de fapt şi a aplicat dispoziţiile art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006. Această analiză nu poate fi efectuată în revizuire, deoarece se opune autoritatea de lucru judecat a deciziei definitive a instanţei de recurs.

70. Cu privire la motivul de revizuire referitor la calculul primei, revizuenta invocă faptul că art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 ("Este alocată o indemnizaţie excepţională:... în temeiul alin. (2) litera (d), pentru maxim doi ani de la data deciziei de instituire a zonei NATURA 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultura existente înainte de această decizie"), interpretat în Vademecum C(2007) nu limitează acordarea despăgubirilor la un singur an, că interpretarea dată de instanţa de recurs este incorectă, reprezentând o adăugare la lege, finalitatea urmărită de legiuitor nefiind de a stabili că se poate face o singură cerere sau se pot face două, ci ca această compensaţie să nu depăşească doi ani de la data instituirii Sitului Natura 2000.

71. Instanţa de fond, care a constatat în primul rând că revizuenta era beneficiar eligibil pentru acordarea compensaţiei, a reţinut faptul că "raportat la modul de calcul al compensaţiei, în sarcina reclamantei nu se poate reţine comiterea unei abateri care să justifice măsura obligării acesteia la restituirea sumei de 514.380 RON, reprezentând 50% din compensaţia acordată în conformitate cu Ordinul de finanţare nr. x/19.11.2010".

72. Instanţa de recurs a constatat ca fiind fondate critica recurentei referitoare la neîncadrarea intimatei în categoria beneficiarilor eligibili pentru acordarea compensaţiilor şi critica privind neeligibilitatea revizuentei pentru obţinerea compensaţiei, apoi a analizat şi motivul de recurs privind modul de calcul al compensaţiei şi a reţinut că metoda de calcul şi nivelul primelor acordate privind pierderile de venituri au fost stabilite prin Decizia nr. 5/29.05.2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013 ("Prima din cadrul acestei măsuri va reprezenta o singură compensaţie şi va fi alocată conform condiţiilor prevăzute în art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006") şi va fi acordată pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000, aspecte preluate şi în Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013. A constatat că suma care a stat la baza efectuării plăţii a fost calculată pentru perioada 2008 - 2009, pentru suprafaţa totală de luciu de apă de 514,38 ha aferentă celor două amenajări piscicole, şi înmulţită cu 2 pentru cei doi ani pentru care a fost aplicat proiectul. În concluzie, deşi pentru anii 2008 şi 2009 trebuia plătită o singură primă, pe baza Ghidului Solicitantului au fost plătite pentru fiecare an sumele prevăzute în art. 30 alin. (5) din Regulament, aşadar două prime.

73. Prin motivele de revizuire formulate, revizuenta invocă greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 30 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 de către instanţa de recurs, solicită o altă interpretare a acestora şi examinarea considerentelor prin care instanţa de recurs a constatat temeinicia motivelor de recurs invocate de recurent. Or, o asemenea analiză ar implica un control judiciar asupra deciziei specific recursului, care nu poate fi efectuat în calea de atac de retractare.

74. Revizuentul a mai invocat faptul că interpretarea eronată a modului de calcul al primei nu îi poate fi imputată, că instanţa de recurs nu justifică de ce trebuie să restituie 50% din sumă, nerealizând nicio neregulă, definită prin art. 3 lit. q) din Regulamentul nr. 1198/2006, că nu sunt îndeplinite condiţiile aferente producerii unei nereguli, din actele aflate la dosar reieşind cu certitudine că s-a constatat existenţa unei deficienţe "ca fiind de natură sistemică", a menţionat definiţii ale neregulii din legislaţia Uniunii Europene şi a arătat că, dacă neregula există, fiind săvârşită de MADR, statul român este în culpă pentru lipsa de claritate a formulei şi a cerinţelor de finanţare, devenind aplicabile prevederile comunitare de exonerare de la plată a beneficiarilor proiectului cuprinse în art. 70 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, art. 5 pct. 3 din Regulamentul UE nr. 65/2011.

75. Aceste motive de revizuire constituie, de asemenea, motive de nelegalitate a deciziei care vizează rejudecarea recursului. Instanţa de recurs a examinat aceste aspecte şi a constatat că în discuţie este o eroare sistemică a autorităţii publice, însă compensaţia acordată nejustificat, ca urmare a calculării greşite a primei, trebuie recuperată potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, în care se precizează în mod expres faptul că "Statul membru efectuează corecţiile necesare în raport cu neregulile individuale sau sistemice detectate în operaţiuni sau în programul operaţional. Corecţiile efectuate de către statul membru constau în anularea întregii contribuţii publice la Programul Operaţional sau a unei părţi a acesteia. Statul membru ia în considerare natura şi gravitatea neregulilor, precum şi pierderea financiară înregistrată de FEP"; în acest sens, a arătat, sunt dispoziţiile art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, care precizează faptul că "În situaţia în care structurile de control constată nereguli de sistem sau deficienţe ale sistemelor de management şi control potenţial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicaţii de ordin financiar, acestea au obligaţia întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar şi operaţiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21", în aplicarea cărora, a concluzionat, în mod corect şi pe deplin justificat s-a procedat la emiterea procesului-verbal contestat.

76. În condiţiile în care instanţa de recurs a examinat chestiunile litigioase invocate, este inadmisibilă reluarea analizei asupra acestora, în raport de regimul juridic al căii de atac a revizuirii, cale de atac de retractare care exclude efectuarea unui control judiciar specific recursului asupra hotărârii supuse revizuirii, deoarece se opune autoritatea de lucru judecat a deciziei pronunţate în recurs.

77. Cu privire la motivul de revizuire referitor la reţinerea de către instanţa de recurs a Deciziei nr. 683/23.11.2016 pronunţată de Curtea Constituţională, în defavoarea priorităţii dreptului comunitar, revizuenta a arătat că instanţa de recurs a folosit în mod trunchiat o parte din considerentele acesteia decizii, pe care le-a perceput ca general obligatorii şi le-a interpretat într-o manieră proprie şi nelegală raportat Ia chestiuni care ţin în mod evident de fondul cauzei, că prioritatea dreptului comunitar a fost indicată chiar şi în Decizia nr. 683/23.11.2016, dar instanţa de recurs a preferat să soluţioneze cauza doar pe baza dreptului naţional.

78. Ceea ce instanţa de recurs a reţinut a fost faptul că, în ceea ce priveşte posibilitatea recuperării sumei aflate în discuţie, sunt relevante considerentele expuse în paragraful 27 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 683/23.11.2016 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri referitoare la plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000, în care se arată faptul că este vorba despre o creanţă bugetară rezultată dintr-o neregulă, care nu îşi pierde individualitatea prin faptul că a fost preluată la bugetul de stat, definindu-se, în continuare, ca sumă de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

79. Susţinerile revizuentei nu constituie motive de aplicare greşită a normelor din dreptul Uniunii Europene. Nu arată în concret în ce constă încălcarea dreptului Uniunii Europene, astfel încât, nefiind invocate argumente cu privire la încălcarea aplicării prioritare a dreptului unional, şi, pe cale de consecinţă, a incidenţei motivului de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, motivul de revizuire este inadmisibil. Invocarea unor consideraţii generale privind faptul că instanţa de recurs trebuia să aplice prioritar dreptul european şi nu dreptul naţional nu atrage incidenţa art. 21 din Legea nr. 554/2004.

80. În raport de toate aceste considerente privind admisibilitatea motivelor din revizuire, rezultă că întrunesc cerinţele de admisibilitate, potrivit art. 21 din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu au fost reţinute şi analizate de instanţa de recurs, motivele referitoare la incidenţa dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit (Măsuri pentru mediul acvatic), art. 3 lit. f) şi l), cu privire la calitatea de beneficiar eligibil a revizuentei.

81. Aceste motive privesc, însă, exclusiv considerentele din decizia instanţei de recurs prin care s-a constatat ca fiind fondată critica pârâtului referitoare la neîncadrarea reclamantei revizuente în categoria beneficiarilor eligibili pentru acordarea compensaţiilor, întrucât nu poate fi considerată "întreprindere". Or, instanţa de recurs, pentru a admite recursul, a casa sentinţa şi a respinge acţiunea în anularea actelor administrative, a constatat ca fiind fondate, astfel cum s-a reţinut anterior, pe de o parte, cu privire la eligibilitate, atât critica referitoare la neîncadrarea reclamantei revizuente în categoria beneficiarilor eligibili pentru acordarea compensaţiilor, întrucât nu poate fi considerată "întreprindere", cât şi critica privind neeligibilitatea reclamantei revizuente pentru obţinerea compensaţiei, potrivit art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, prin depunerea a două licenţe de acvacultură din anul 2009, în condiţiile în care a solicitat compensarea pierderilor suferite în anii 2008 şi 2009; pe de altă parte, instanţa de recurs a reţinut ca fiind fondate şi criticile referitoare la calcularea greşită a primei acordate beneficiarilor şi posibilitatea recuperării creanţei.

82. În aceste împrejurări, analiza pe fond a argumentelor referitoare la încadrarea revizuentei în categoria beneficiarilor eligibili pentru acordarea compensaţiilor este lipsită de interes. Chiar dacă analiza pe fond a acestor argumente ar conduce la concluzia că decizia instanţei de recurs a fost pronunţată, în ceea ce priveşte neîncadrarea intimatei în categoria beneficiarilor eligibili pentru acordarea compensaţiilor, întrucât revizuenta nu poate fi considerată "întreprindere", cu încălcarea dispoziţiilor dreptului Uniunii Europene, acest fapt nu ar conduce la admiterea cererii de revizuire şi schimbarea, în tot sau în parte, a deciziei, întrucât s-a constatat de instanţa de recurs ca fiind fondată, în ceea ce priveşte eligibilitatea, şi critica privind neeligibilitatea reclamantei revizuente pentru obţinerea compensaţiei, potrivit art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, prin depunerea a două licenţe de acvacultură din anul 2009, iar cu privire la aceste considerente motivul de revizuire nu este admisibil, astfel că nu poate fi examinat în prezenta cale de atac de retractare.

V Soluţia Înaltei Curţi asupra revizuirii

83. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată de intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii, prin întâmpinare.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 5741 din 20 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2020.