Failure to formulate specific illegality grounds renders appeal null despite prior notarial waiver of claims

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotararea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 16054/26.07.2018 şi obligarea intimatei pârâtului la plata sumei de 400.000 RON cu titlu de daune morale pentru reclamant, ca urmare a prejudiciului suferit de pe urma accidentului rutier din data de 05.06.2014.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 71 din 11 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 71 din 11 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a invocat dispoziţiile art. 1349 alin. (1) C. civ., susţinând că, urmare a faptei ilicite a numitului B., acesta din urmă a cauzat un prejudiciu material şi moral reclamantului. Astfel, angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie a acestuia presupune îndeplinirea cumulativă a celor 4 elemente constitutive prevăzute de art. 1349 alin. (1) din C. civ., respectiv: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia. Conform Anexei nr. 2 emisă de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova se poate determina în mod clar existenţa faptei şi a vinovăţiei autorului.

A mai susţinut că existenţa prejudiciul material şi moral reiese din constatările raportului de expertiză medico-legală nr. x/21.05.2015 şi a documentelor anexate. Raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. x/21.05.2015 care prevede faptul că numitul A. a prezentat "leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire de corpuri/planuri dure, posibil în condiţiile unui accident rutier, în calitate de şofer, au putut fi produse în 05.06.2014 şi totalizează un număr de 120-130 (una suta douăzeci - una suta treizeci) zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor, în lipsa complicaţiilor. Susnumitul nu prezintă infirmitate, prezintă invaliditate ce poate fi evaluată de către comisia de specialitate."

De asemenea, a arătat că autoutilitara marca x era la data producerii accidentului, în proprietatea S.C. C. S.R.L. Bacău, şi avea încheiată asigurarea obligatorie RCA la S.C. D. S.A., astfel în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România. Fondul de Garantare a Asiguraţilor este, prin efectul legii, în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale creditorilor de asigurări în cazul în care asigurătorul debitor a intrat în faliment, Fondul având rolul unui veritabil garant.

Recurentul-reclamantul a enunţat şi dispoziţiile art. 50 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art. 1 şi art. 26 din acelaşi act normativ.

Totodată, a învederat că prejudiciul moral suferit este unul grav şi de lungă durată.

Astfel, la aproape un an de la producerea accidentului, reclamantul s-a prezentat la S.C. Mehedinţi Decebal S.R.L. pentru fizioterapie, iar conform concluziilor din Scrisoarea medicală nr. 1192/12.05.2012, acesta prezenta "dureri ale coloanei cervicale cu iradiere în membrele superioare, parestezii membre superioare, deficit motor membrul superior stâng, tulburări de prehensiune şi coordonare mişcări, dureri ale articulaţiei coxofemurale dreapta cu iradiere coapsa dreapta, ipotenţă funcţională". După examenul clinic efectuat în cauză s-a reţinut faptul că există "deficit motor membru superior stâng, hipotrofie musculară centură pelviană, limitarea mobilităţii articulaţiei coxal dreapta + genunchi drept, hipotonie globală musculară membru inferior stâng, scurtarea membrului inferior (aprox. 2cm), tulburări de statică şi mers, se deplasează cu sprijin în cadre".

Aceste aspecte conduc, în opinia recurentului, la o răsfrângere asupra posibilităţilor de viaţă familială şi socială a reclamantului, astfel încât, prin aplicarea art. 1391 alin. (1) din C. civ., se impune obligarea pârâtului la acordarea unor despăgubiri prin care să se minimalizeze efectele negative pe care le-a cauzat fapta culpabilă a numitului B..

Daunele morale sunt reprezentate atât de durerea psihică cauzată de imposibilitatea reclamantului de a se bucura de o viaţă normală alături de familia sa, cât şi de durerea sufletească simţită de acesta ca urmare a faptului că viaţa acestuia s-a schimbat dramatic după evenimentul nefericit pe care a fost nevoit să il suporte, neavând posibilitatea evitării lui. Toate aceste considerente îi îndreptăţesc pe reclamant la plata unor daune morale care sa îi ofere o satisfacţie echitabila, acesta fiind afectat de cele întâmplate, nu numai fizic, cât şi psihic.

În fine, recurentul-reclamant a făcut trimitere la doctrină şi jurisprudenţă în materia daunelor morale.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Initmatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 24 septembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 05.06.2014 a avut loc un accident de circulaţie, generat de culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, care circula pe DN 1 şi în dreptul km 69+900m în judeţ Bacău, pe fondul nepăstrării unei distanţe corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, condus regulamentar de către reclamantul A., rezultând vătămarea corporală a acestuia. La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. D. S.A., conform poliţei de asigurare nr. x, iar urmare a avizării daunei, a fost constituit dosarul nr. x

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că reclamantul a suferit un traumatism TVM cervical cu fractură C6-C7, sindrom de compresie medulară deficit motor C6, C7, C8, TI stânga, fractură 1/3 medie femur drept, traumatism toraco-abdominal, necesitând pentru vindecare un număr de circa 130 zile de îngrijiri medicale.

Prin notificarea de plată adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor în data de 26.10.2016, reclamantul a solicitat despăgubiri cu titlu de daune morale, în urma accidentului rutier din data de 05.06.2016, prin decizia nr. 16054/26.07.2018 fiind acordată doar suma de 44.363,80 RON cu titlu de daune morale.

Potrivit declaraţiei notariale aflate la fila x verso din dosarul de fond, la data de 01.08.2016, reclamantul a confirmat că prin primirea sumei de 57.943,80 RON despăgubiri (44.363,80 RON daune morale si 13.580 RON daune materiale) înţelege să renunţe la toate pretenţiile penale şi civile reprezentând daune materiale si morale datorate acestuia ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 05.06.2014 în care a fost implicat, declarând ca nu mai are şi nu va mai avea niciun fel de pretenţie pecuniară sau de altă natură de la asigurător sau de la asigurat/familia asiguratului RCA vinovat de producerea accidentului.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea deciziei nr. 16054/26.07.2018 şi obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 400.000 RON cu titlu de daune morale pentru reclamant ca urmare a prejudiciului suferit de pe urma accidentului rutier din data de 05.06.2014.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, reclamantul reiterând, cu titlu de critici, toate aspectele prezentate prin cererea de chemare în judecată.

Or, Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textele invocate - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, controlul judiciar privind nelegalitatea hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul prezintă situaţia de fapt şi preia aceleaşi texte legale incidente raportului juridic de drept material izvor al litigiului, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ. chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurent.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, se constată că recurentul a indicat expres dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva indicării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reţine că prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de faţă la prevederile art. 488 Lin.(1) pct. 8 C. proc. civ., reţinute ca temei al recursului.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Or, în cauză, argumentele instanţei de fond, prin care a prezentat interpretarea dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor factuale reţinute, precum şi raţionamentul logico-juridic care a condus la soluţia pronunţată, ar fi trebuit să fie combătute de către recurentul-reclamant prin calea de atac declarată.

Astfel, prima instanţă a reţinut, în mod corect că, potrivit declaraţiei notariale aflate la fila x verso, la 01.08.2016 reclamantul a confirmat că prin primirea sumei de 57.943,80 RON despăgubiri (44.363,80 RON daune morale si 13.580 RON daune materiale) a înţeles să renunţe la toate pretenţiile penale şi civile reprezentând daune materiale si morale datorate acestuia ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 05.06.2014 în care a fost implicat, declarând ca nu mai are şi nu va mai avea niciun fel de pretenţie pecuniară sau de altă natură de la asigurător sau de la asigurat/familia asiguratului RCA vinovat de producerea accidentului.

Curtea de apel a observat că înţelegerea viza chiar raportul reclamantului cu asigurătorul, context în care sumele acordate de pârât prin decizia contestată se circumscriu acestui acord de voinţă. Dispozitivul deciziei precizează acordarea cu titlu de daune materiale a sumei de 13.580 RON, cu toate că din actele depuse de reclamant nu fusese probată decât suma de 6.564,41 RON, precum şi acordarea de daune morale în cuantum de 44.363,80 RON, fiind validat astfel acordul din 01.08.2016. În prezenta pricină, reclamantul pretinde de la pârât suma de 400.000 RON daune morale, făcând însă abstracţie de înţelegerea la care se ajunsese cu asigurătorul şi cu autorul accidentului relativ la cuantumul total al despăgubirilor. Petentul nu face referire la daunele materiale, care se situează în limitele acordului realizat, deşi actele doveditoare atestau un cuantum mai mic al daunelor materiale. Se contestă valoarea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, deşi şi pe acest palier reclamantul acceptase expres un anumit cuantum, cel acordat de altfel de către pârât, prin exprimarea liberă a acordului său în faţa notarului public - dosar fond verso.

Astfel, plecând de la particularitatea că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment, s-a constatat că pârâtul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la înţelegerea la care reclamantul a ajuns cu asigurătorul, acord autentificat de notar.

În fine, judecătorul fondului a arătat că, procedând în această manieră de lucru, nu poate reţine refuzul nejustificat al pârâtului de acordare integrală a daunelor morale solicitate de reclamant, având în vedere rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, lipsa criteriilor/limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale şi aprecierile reclamantului privind prejudiciul moral suferit realizate cu ignorarea poziţiei exprimate de el însuşi în faţa notarului public.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greşit prevederile legale incidente în cauză (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) ori argumente privind nemotivarea sentinţei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), susţinând în mod formal că reţinerile instanţei de fond sunt eronate, reiterând motivarea expusă în cuprinsul cererii introductivă de instanţă.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamant.

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.

În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 71 din 11 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.