Prosthesis compensation claim moot after Fund paid; costs award upheld on appeal
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe court (High Court of Cassation and Justice, Administrative and Fiscal Section) allowed the defendant's appeal, partially quashed the first-instance judgment, and, on retrial, dismissed the claimant's action as moot (without object), while upholding the part of the lower judgment ordering the defendant to pay the claimant 2,550 RON in litigation costs. The underlying dispute concerned an administrative law challenge to a decision of the Insurance Guarantee Fund rejecting a claim for compensation (10,821 RON for a modular thigh prosthesis and service operations) and 2,000 RON in costs previously awarded by a final civil judgment; the Fund later revoked the challenged decision and paid the principal sum before the first-instance ruling, making the action moot under Art. 32(1)(c) of the Code of Civil Procedure. The court also rejected the appellant's arguments about the lower court's reasoning and costs, holding that the judgment was adequately motivated and that the appellant remained liable for costs under Art. 454(1) of the Code, while relying on a Supreme Court ruling (Decision 3/2020, RIL) that the proportionality of attorneys' fees under Art. 451(2) cannot be challenged as a ground for cassation under Art. 488(1) of the Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1488 C. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 394 alin. (3) C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015; Prosthesis compensation claim moot after Fund paid; costs award upheld on appeal: The underlying dispute concerned an administrative law challenge to a decision of the Insurance Guarantee Fund rejecting a claim for compensation (10,821 RON for a modular thigh prosthesis and service operations) and 2,000 RON in costs previously awarded by a final civil judgment; the Fund later revoked the challenged decision and paid the principal sum before the first-instance ruling, making the action moot under Art. 32(1)(c) of the Code of Civil Procedure. The court also rejected the appellant's arguments about the lower court's reasoning and costs, holding that the judgment was adequately motivated and that the appellant remained liable for costs under Art. 454(1) of the Code, while relying on a Supreme Court ruling (Decision 3/2020, RIL) that the proportionality of attorneys' fees under Art. 451(2) cannot be challenged as a ground for cassation under Art. 488(1) of the Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for admitting the appeal and allowing the court, when rejudging, to pronounce on the merits.
Procedural rule governing the court's power to admit the appeal and to decide the case after cassation.
Full text
Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.07.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat instanţei:
- anularea deciziei FGA nr. 15662/02.07.2018 ca fiind netemeinică şi nelegală;
- obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata sumelor de 10.821 RON reprezentând contravaloarea unei proteze de coapsă modulară cu silicon şi contravaloarea operaţiunilor de service ale articulaţiilor precum şi a sumei de 2.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată;
- obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata dobânzii legale datorate reclamantei de la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 1022/2017 şi până la data plăţii efective;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 624 din 19 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată decizia FGA nr. 15662/02.07.2018, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 10.821 RON reprezentând despăgubiri şi 2000 RON cheltuieli de judecată, s-a respinge cererea de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale, ca neîntemeiată.
Totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în cauza de faţă, reprezentând taxă de timbru şi onorariu avocat.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 624 din 19 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, în ceea ce priveşte petitul de acordare a cheltuielilor de judecată şi, reţinând cauza spre rejudecare, respingerea contestaţiei ca nefondată.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., enunţând prevederile art. 1381, art. 1386, art. 1469 şi art. 1488 C. civ., recurentul-pârât a susţinut că este nelegală soluţia primei instanţe de anulare a unei decizii deja revocate, în condiţiile în care a depus la dosar dovada plăţii despăgubirii, şi de obligare la repararea prejudiciului de două ori.
Astfel, debitul principal a fost stins prin factura din 28.12.2018, aspect care rezultă din înscrisurile transmise prin e-mail la data de 17.01.2019, înainte de închiderea dezbaterilor, înscrisuri încuviinţate în probaţiune şi ignorate de prima instanţă.
A mai arătat recurentul că, în mod greşit, a reţinut judecătorul fondului existenţa autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 1022/30.10.2017 pronunţată de Judecătoria Luduş în dosarul nr. x/2016, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi.
De asemenea, a susţinut că nu constitutie creanţă de asigurare cheltuielile de judecată stabilite prin sentinţa nr. 1022/30.10.2017.
În fine, a invocat recurentul nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii de acordare a cheltuielior de judecată, precum şi asupra cererii de cenzurare a acestor cheltuieli în raport de munca depusă de avocat şi de complexitatea cauzei.
În concluzie, a solicitat casarea în parte a hotărârii în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei rămânerii fără obiect a acţiunii, respectiv respingerea contestaţiei ca nefondată şi implicit menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei FGA, prin care s-a revocat decizia iniţială.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În fapt, prin decizia nr. 15662/02.07.2018 Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată formulată de reclamanta A. pentru plata sumelor de 10.821 RON, reprezentând contravaloarea unei proteze de coapsă modulară cu silicon şi contravaloarea operaţiunilor de service ale articulaţiilor precum şi a sumei de 2.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată obţinute în mod definitiv prin intermediul sentinţei civile nr. 1022/2017 pronunţată de Judecătoria Luduş, rămasă definitivă la data de 07.03.2018.
FGA a reţinut că prin cererea de plată petenta a solicitat suma de 12.821 RON, stabilită conform sentinţei civile nr. 1022/30.10.2017 pronunţată de Judecătoria Luduş în cadrul dosarului nr. x/2016 rămasă definitivă prin neapelare la data de 06.02.2018, iar pârâtul nu deţine calitatea de asigurator al societăţii de asigurare, întrucât instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind constatarea calităţii de asigurător, astfel că sentinţa civilă nr. 1022/30.10.2017 nu îi este opozabilă Fondului.
În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat: anularea deciziei FGA nr. 15662/02.07.2018 ca fiind netemeinică şi nelegală; obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata sumelor de 10.821 RON reprezentând contravaloarea unei proteze de coapsă modulară cu silicon şi contravaloarea operaţiunilor de service ale articulaţiilor precum şi a sumei de 2.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată; obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata dobânzii legale datorate reclamantei de la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 1022/2017 şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, pârâtul formulând critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate.
Astfel, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată a fost pronunţată la data de 19 februarie 2019, iar, la data de 15 noiembrie 2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis Decizia nr. 17898, privind revocarea Deciziei nr. 15662/02.07.2018, cererea de plată nr. x/22.03.2018 fiind reanalizată sub toate aspectele în cadrul şedinţei Comisiei Speciale din data de 27.12.2018, decizie prin care s-a admis cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 10.821 RON, reprezentând prejudiciu şi s-a respins cererea de plată privind cheltuielile de judecată.
Din borderoul nr. 749/27.12.2018, privind efectuarea plăţii aflat la dosar, respectiv Ordinul de plată nr. x/28.12.2019, rezultă efectuarea plăţii sumei de 10.821 RON către reclamantă.
Or, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că, deşi prin notele de şedinţă pârâtul a invocat faptul că a emis o decizie de revocare a deciziei nr. 15662, decizia de revocare a fost depusă de pârât după închiderea dezbaterilor, motiv pentru care nu poate fi luată în considerare de instanţă întrucât potrivit art. 394 alin. (3) C. proc. civ. "după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă", în condiţiile în care, prin notele de şedinţă, transmise prin e-mail la data de 3 februarie 2019, s-a învederat achitarea despăgubirilor în sumă de 10.821 RON, iar, la data de 5 februarie 2019, tot prin e-mail, a fost transmisă copia Deciziei nr. 17898 din 15 noiembrie 2018 privind revocarea Deciziei nr. 15662/02.07.2018, aşadar, anterior pronunţării sentinţei la data de 19 februarie 2019.
În acest context, aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.
În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că, deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii privind obligarea pârâtului FGA la anularea deciziei FGA nr. 15662/02.07.2018, a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către FGA a Deciziei nr. 17898/15.11.2018 privind revocarea Deciziei nr. 15662/02.07.2018, cererea de plată nr. x/22.03.2018 fiind reanalizată sub toate aspectele în cadrul şedinţei Comisiei Speciale din data de 27.12.2018, (anterior pronunţării sentinţei recurate) fiind admisă, în parte, şi efectuată plata sumei de 10.821 RON, reprezentând prejudiciu, obiectul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă.
Prin urmare, Decizia nr. 17898/15 noiembrie 2018 este actul administrativ împotriva căruia se poate formula contestaţie în condiţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, în caz de nemulţumire a petentei/reclamante.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin revocarea de către FGA a deciziei a cărei anulare s-a solicitat de reclamantă a fost realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamantă este la momentul de faţă rămas fără obiect, urmând să fie respins ca atare şi să fie menţinute dispoziţiile sentinţei privind soluţia de obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 2550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
În ceea ce priveşte criticile cu privire la soluţia de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de recurs constată că este nefondată susţinerea recurentului în sensul că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la cererea de respingere a acestei solicitări ori de cenzurare/diminuare a cheltuielilor reprezentând onorariu de avocat, judecătorul fondului pronunţându-se în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
În aceste condiţii nu se poate susţine că sentinţa este nemotivată sub acest aspect, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, instanţa nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Referitor la solicitarea de înlăturare a acestor cheltuieli, Înalta Curte reţine că faptul că acţiunea a rămas fără obiect nu duce la exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată, fiind incidente dispoziţiile art. 454 alin. (1) teza finală C. proc. civ.
Totodată, cu privire la solicitarea de cenzurare a sumei acordate cu titlu de onorariu de avocat, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine incidenţa în cauză a Deciziei nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca rămasă fără obiect şi va menţine dispoziţiile sentinţei privind soluţia de obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 2550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 624 din 19 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca rămasă fără obiect.
Menţine dispoziţiile sentinţei privind soluţia de obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 2550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.