Request to suspend execution of administrative inspection report denying recovery of salary supplements paid without legal basis rejected for failure to demonstrate well-justified case

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 14.10.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Curtea Militară de Apel Bucureşti şi A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, suspendarea executării Deciziei nr. 11/C/27.09.2019 emise de pârât şi a Procesului-verbal de inspecţie nr. x/16.07.2019 emis de MFP-Direcţia Generală de Inspecţie Economică Financiară, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 724 din 4 noiembrie 2019, Curtea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârât, ca neîntemeiată.

A respins cererea de suspendare formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.

2. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii Curtea Militară de Apel Bucureşti şi A. şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

2.1. Recurenţii-reclamanţi Curtea Militară de Apel Bucureşti şi A. şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Au susţinut recurenţii că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 256 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, ale Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 153/2017.

Au precizat că Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare au calitatea de ordonator principal, respectiv, ordonator terţiar de credite pentru instanţele militare, astfel cum dispune art. 44 alin. (2) şi art. 131 alin. (4) din Legea nr. 304/2004.

Personalul militar din familia ocupaţională "Justiţie" aflat în asigurarea financiară a Ministerului Apărării Naţionale face parte din personalul care intră în componenţa unor structuri din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, instanţele militare fiind structuri care au şi statut de unitate militară, fiecare cu indicativ propriu, conform art. 56 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu 1 ianuarie 2018 soldele de funcţie/salariile de funcţie se plătesc la nivelul celor stabilite pentru anul 2022 prin Legea nr. 153/2017, după cum urmează:

- 25 % cu titlul de spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017;

- 5 % cu titlul de spor pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017;

- 15 % cu titlul de spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, prevăzut de art. 4 din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, sporuri al căror cuantum total se ridică la 45% din nivelul soldei de funcţie/salariului de funcţie aflată în plată, cuantum rezultat din însumarea sporurilor mai sus arătate.

Potrivit art. 86 alin. (7) din Anexa VI la Legea nr. 153/2017, Direcţia Generală Financiar-Contabilă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale asigură îndeplinirea sarcinilor ministrului apărării naţionale în calitate de ordonator principal de credite în domeniile reglementării, implementării, coordonării metodologice, asistenţei de specialitate, monitorizării şi gestiunii sistemului de salarizare.

Direcţia Instanţelor Militare a solicitat Direcţiei Generale Financiar-Contabile din cadrul MApN să-i comunice datele necesare pentru a cunoaşte dacă prin acordarea sporurilor cuvenite acestei categorii de personal la cuantumul total de 45% se depăşeşe ori nu procentul de 30% din bugetul total al ordonatorului principal de credite aferent sumei salariilor de bază, a soldelor în funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare aflate în plata ordonatorului principal.

Prin Adresa A2 302 din 09.02.2018, Direcţia Generală Financiar-Contabilă a comunicat că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 se aplică structurilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale al căror personal este salarizat în conformitate cu prevederile Anexei nr. VI la lege, fără alte date necesare stabilirii cuantumului de 30%.

A fost solicitat un punct de vedere Ministerului Justiţiei care, prin Adresa nr. x/2017 a comunicat că nu are competenţa de a stabili drepturile salariale ale magistraţilor militari sau ale personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex militar şi civil de la instanţele şi parchetele militare.

Fiind lipsită de informaţiile necesare, la data de 15.02.2018, Direcţia Instanţelor Militare a emis Ordinul de zi pe unitate nr. 15 prin care a stabilit drepturile salariale care se cuvin personalului încadrat în instanţele militare, act administrativ prin care cuantumul total al sporurilor a fost stabilit în conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fiind limitat la nivelul de 30% din bugetul total al ordonatorului terţiar de credite.

Dar, instanţele militare fiind instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, limitarea cuantumului total al sporurilor trebuia să se facă la nivelul ordonatorului principal de credite, astfel cum se dispune prin art. 25 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, astfel că drepturile salariale cuvenite personalului în cauză au fost diminuate cu 15% prin aplicarea Ordinului de zi pe unitate nr. 15/15.02.2018.

Împotriva acestui ordin au fost exercitate căile de atac prevăzute de lege, fiind pronunţată sentinţa civilă nr. 345 din 1 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti prin care au fost recunoscute drepturile salariale cuvenite reclamanţilor judecători militari, personal auxiliar şi conex încadrat la Curtea Militară de Apel Bucureşti, reprezentate de diferenţa de 15% dintre cuantumul total al sporurilor acordate prin actul administrativ atacat, respectiv 30% din solda de funcţie/salariul de funcţie şi cuantumul total cuvenit în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, respectiv 45% din solda de funcţie/salariul de funcţie pentru perioada 01.01.2018-01.10.2018.

Răspunzând unei cereri pentru comunicarea unor informaţii publice întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001, formulată de reclamantul A., prin adresa nr. A33591, Direcţia Generală Financiar Contabilă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale a arătat că suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi aflate în plată la nivelul acestui minister în calitate de ordonator principal de credite, pentru anul 2018, reprezintă numai 18,75% din bugetul total al salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare aflate în plata ordonatorului principal mai sus arătat.

Astfel, având în vedere adresa arătată, se poate concluziona că ordonatorul principal de credite are disponibil un procent de 11,25% din bugetul total al salariilor de bază, al soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi al soldelor de comandă/salariilor de comandă şi al indemnizaţiilor lunare aflate în plata acestui ordonator principal, ceea ce conduce la concluzia certă că s-a produs o pagubă personalului din familia ocupaţională "Justiţie" aflat în asigurarea financiară a Ministerului Apărării Naţionale, prin reducerea cuantumului total al sporurilor cuvenite acestui personal de la nivelul maxim de 45% la cel de 30%.

La data de 01.10.2018, preşedintele Curţii Militare de Apel Bucureşti, în calitate de comandant al UM 02949 Bucureşti, a emis Ordinele de zi pe unitate nr. 36 şi 37 prin care a stabilit drepturile salariale cuvenite personalului încadrat la Curtea Militară de Apel Bucureşti şi personalului auxiliar şi conex încadrat la tribunalele militare, începând cu 01.01.2018, prin acordarea sporurilor într-un cauntum total de 45%, stabilit în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 153/2017.

Prin Adresa nr. x/02.10.2018, Direcţia Instanţelor Militare a comunicat refuzul de viză pentru control financiar preventiv propriu cu privire la drepturile salariale stabilite prin ordinele de zi pe unitate, refuz fundamentat pe considerentul că se depăşeşte limita de 30% impusă pentru Direcţia Instanţelor Militare în calitate de ordonator terţiar de credite.

La data de 03.10.2018, preşedintele Curţii Militare de Apel Bucureşti, prin Ordinul de zi pe unitate nr. 39, a dispus efectuarea pe proprie răspundere a operaţiunilor înscrise în Ordinele de zi pe unitate nr. 36 şi nr. 37 din 01.10.2018, conform art. 21 din O.G. nr. 19/1999.

Ordinul de zi pe unitate nr. 39 emis de preşedintele Curţii Militare de Apel Bucureşti a fost însuşit de ordonatorul terţiar de credite pentru instanţele militare, care, începând cu 15.11.2018, a dispus efectuarea plăţii drepturilor salariale cuvenite personalului indicat în Ordinele de zi pe unitate nr. 36 şi 37 din 01.10.2018 prin stabilirea unui cuantum total al sporurilor de 45%.

Procedând la efectuarea verificărilor impuse prin H.G. nr. 1257/2012, la 16.07.2019, inspectorii Direcţiei Generale de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice au întocmit Procesul-verbal de inspecţie a cărui suspendare face obiectul acţiunii, act prin care s-a constatat că ordonatorul de credite a dispus plata unor drepturi salariale în valoare de 331.306 RON, printr-o operaţiune efectuată pe răspunderea unei alte persoane decât ordonatorul de credite, operaţiune refuzată la viza de control financiar prevenitv propriu.

Totodată, prin procesul-verbal s-a dispus ca ordonatorul terţiar de credite să vireze la bugetul de stat suma de 349.448 RON, compusă din contravaloarea prejudiciului adus bugetului de stat şi accesorii până la 15.07.2019, precum şi recuperarea acestei sume de la persoanele responsabile de producerea prejudiciului.

Împotriva acestui proces-verbal, au formulat contestaţii care au fost respins prin Deciziile nr. 10 şi 11 din data de 27.09.2019, fiind menţinut actul administrativ în litigiu.

Prin Ordinul de zi pe unitate nr. 118 din 03.10.2019, Direcţia Instanţelor Militare a procedat la punerea în executare a dispoziţiilor cuprinse în titlul executoriu reprezentat de actul administrativ în litigiu, dispunând că, începând cu 01.09.2019, personalul înscris în Ordinele de zi pe unitate nr. 36 şi 37 din 01.10.2018 beneficiază de plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 18%.

Deci, începând cu 01.09.2019, cuantumul total al sporurilor cuvenite personalului arătat se reduce de la 45% la 38%, astfel că urmare a actului administrativ în litigiu personalul este obligat să suporte un prejudiciu material în cuantum de 7% din totalul drepturilor salariale cuvenite.

Au precizat recurenţii-reclamanţi că, în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, din analiza actului administrativ atacat se constată o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestuia.

În primul rând, nelegalitatea actului rezidă în lipsa prejudiciului, constatare care se impune a fi reţinut ca urmare a existenţei identităţii între bugetul pretins a fi prejudiciat prin actul în litigiu şi bugetul din care trebuie să fie plătite drepturile salariale stabilite în conformitate absolută cu dispoziţiile legale incidente, drepturile salariale cuvenite personalului înscris pe Ordinele de zi pe unitate nr. 36 şi 37 din 01.10.2018.

Astfel, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 se prevede că prin această lege este reglementată salarizarea pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, acelaşi din care au fost plătite sumele.

Existenţa acestei identităţi impune, în mod absolut necesar, evaluarea apărărilor formulate de contestatorii actului administrativ în litigiu, referitoare la analiza legalităţii cuantumului sporurilor stabilite şi plătite în temeiul Ordinelor de zi pe unitate nr. 36 şi nr. 37 din 01.10.2018.

Această analiză se impune pentru că, potrivit art. 256 din Legea nr. 53/2003, numai în situaţia în care personalul angajat a încasat suma a cărei recuperare a fost dispusă prin actul administrativ în litigiu, fără ca angajatorul reprezentat de ordonatorul principal de credite să o datoreze, se poate acţiona pentru recuperarea acesteia.

În caz contrar, chiar dacă s-ar fi constatat că plata drepturilor s-a efectuat cu încălcarea art. 22 din O.G. nr. 119/1999, stingerea obligaţiei de plată prin restituirea sumei se face prin compensaţie.

Au mai apreciat recurenţii-reclamanţi că un alt indiciu care conduce la concluzia nelegalităţii actului rezidă şi în faptul că nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (2) C. civ., privitoare la aplicarea legii civile prin analogie, operaţiune absolut obligatorie pentru preşedintele Curţii Militare de Apel Bucureşti şi ordonatorul terţiar de credite pentru instanţele militre, întrucât aplicarea dispoziţiilor privitoare la dreptul de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este obligatorie, iar această aplicare se face în mod direct, fără intervenţia vreunei instanţe de judecată.

Totodată, nelegalitatea actului priveşte şi faptul că, la întocmirea acestuia, nu s-a ţinut seama de faptul că, prin aprobarea statelor de salarii şi dispunerea plăţii drepturilor în cauză, ordonatorul terţiar de credite pentru instanţele militare şi-a însuşit Ordinul de zi pe unitate nr. 39/2018 emis de preşedintele Curţii Militare de Apel Bucureşti.

Astfel, actul în litigiu a fost emis cu exces de putere, exces care constă în faptul că emitentul actului s-a limitat doar la aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea pe proprie răspundere a operaţiunilor pentru care s-a dat refuz de viză pentru control financiar prevenitv, ignorând faptul că interpretarea acestor dispoziţii se face sistemic, întrucât, cel puţin în procesul de adoptare a Legii nr. 53/2003 şi a Legii nr. 153/2017, nu s-a realizat o corelare cu aceste legi a O.G. nr. 119/1999.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenţii-reclamanţi au arătat că executarea actului atacat are ca primă şi principală consecinţă lipsirea personalului arătat de un procent de 7% din totalul veniturilor salariale lunare.

2.2. Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice şi-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A precizat că a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, în considerarea faptului că, pe de o parte, subiectul de drept căruia i se adresează Procesul-verbal de inspecţie nr. x/17.07.2019 este instituţia publică verificată, Ministerul Apărării Naţionale-Direcţia Instanţelor Militare, iar, pe de altă parte, reclamanţii Curtea de Apel Militară Bucureşti şi preşedintele acesteia nu se pot considera vătămaţi în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Instanţa de fond a aplicat eronat dispoziţiile art. 1 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. a) din lege.

Interpretarea instanţei, în sensul că oricine pretinde o vătămare într-un drept sau interes legitim dobândeşte calitate procesuală activă în materia contenciosului administrativ, contravine normelor cu caracter general aplicabile în stabilirea calităţii procesuale, întrucât, potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic, astfel cum acesta este dedus judecăţii, presupunând identitatea între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii.

Prin actele criticate nu s-au stabilit vinovaţii pentru abaterile consemnate, ci au fost consemnate instituţiile al căror personal a beneficiat de spor pentru condiţii de muncă vătămătoare, spor pentru confidenţialitate şi spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, fără bază legală, precum şi faptul că preşedintele Curţii Militare de Apel Bucureşti a dispus efectuarea pe proprie răspundere a operaţiunilor înscrise în Ordinele de zi pe unitate nr. 36 şi nr. 37 din 01.01.2018, ca urmare a refuzului de viză de control financiar preventiv nr. J4449/02.10.2018, pentru suma de 544.199 RON.

Reclamanţii s-au raportat în cererea lor de chemare în judecată la o posibilă vătămare cu caracter viitor şi eventual, nesigură sub aspectul producerii sale, întrucât nu se poate anticipa concluzia la care va ajunge Direcţia Instanţelor Militare în privinţa identificării persoanelor vinovate de prejudiciul care trebuei recuperat, conform recomandărilor echipei de inspecţie economico-financiară.

Prin urmare, întrucât vătămarea nu are un caracter actual, apare ca evident că recurenţii-reclamanţi nu au, în prezent, calitatea de persoană vătămată în sensul reglementat de art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Eventualele vătămări decurgând din atragerea răspunderii pentru pierderile aduse bugetului de stat nu s-ar datora, în mod direct, măsurilor dispuse de echipa de inspecţie economico-financiară, ci verificărilor efectuate de conducerea Direcţiei Instanţelor Militare.

3. Apărările formulate

Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare faţă de recursul reclamanţilor, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa motivării.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate, ca legală şi temeinică, în ceea ce priveşte soluţia instanţei de respingere a cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

4.1. În ceea ce priveşte recursul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte reţine că, în cauză, prin Procesul-verbal de inspecţie nr. x din 16.07.2019, la măsurile nr. 1, 2 şi 3 s-a dispus, în esenţă, virarea la bugetul de stat, de către Ministerul Apărării Naţionale-Direcţia Instanţelor Militare UM 02592, a sumei de 349.448 RON achitate fără bază legală, recuperarea acestei sume şi a accesoriilor de la persoanele responsabile şi analiza drepturilor salariale acordate personalului Curţii Militare de Apel Bucureşti în ultimii 3 ani, în vederea identificării eventualelor plăţi efectuate către salariaţii acestei structuri fără bază legală.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual adresat altui subiect de drept.

Aceasta întrucât este posibil ca efectele actului respectiv să prejudicieze drepturile sau interesele altor persoane decât cele ale destinatarului său.

Or, prin procesul-verbal, s-a dispus recuperarea sumei şi a accesoriilor acesteia de la persoanele responsabile, precum şi analiza drepturilor salariale acordate personalului Curţii Militare de Apel Bucureşti.

Actul contestat este un act administrativ emis de o autoritate a administraţiei publice, Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară, în vederea executării legii, având un caracter obligatoriu, bucurându-se de prezumţia de legalitate, veridicitate şi autenticitate, care va fi opozabil tuturor subiectelor de drept cărora le este adresat.

Prin dispunerea măsurilor de recuperare a prejudiciului de la persoanele vizate, reclamanţii din prezenta acţiune, terţi faţă de procesul-verbal de inspecţie, este evident că aceştia se pot considera persoane vătămate de act în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Nu în ultimul rând, reţine Înalta Curte că, dacă entitatea vizată în mod direct prin procesul-verbal de inspecţie, Direcţia Instanţelor Militare, nu ar ataca actul şi ar proceda la executarea măsurilor dispuse, s-ar consolida prezumţia de legalitate şi caracterul obligatoriu al actului într-un eventual litigiu dintre Direcţia Instanţelor Militare şi terţii vizaţi de măsurile dispuse.

Prin urmare, nu sunt fondate alegaţiile recurentului-pârât în sensul că s-ar putea ajunge la situaţia în care oricine pretinde o vătămare într-un drept sau interes legitim ar dobândi calitate procesuală activă în contencios administrativ, pentru că rolul instanţei judecătoreşti este tocmai acela de a verifica dacă terţul respectiv justifică un drept subiectiv sau un interes legitim în raport cu circumstanţele concrete ale fiecărei cauze.

4.2. Reţinându-se calitatea activă a reclamanţilor Curtea Militară de Apel Bucureşti şi A., Înalta Curte, analizând recursul acestora, reţine, în raport de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.

În conformitate cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat este reprezentat de împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Actul administrativ este emis sub auspiciile legalităţii, beneficiind de prezumţia acestei calităţi, care constituie şi premisa executabilităţii sale din oficiu, fără vreo formalitate prealabilă.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură de excepţie care intervine şi poate fi acordată numai atunci când persoana vătămată prin efectele sale, invocă şi dovedeşte o îndoială puternică a legalităţii sale, aproape de natura evidenţei şi că acesta prin dispoziţiile sale ar produce pagube grave, dificil de reparat în patrimoniul celui vătămat.

Sub acest aspect, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, reţine că reclamanţii nu au făcut dovada cazului bine justificat, deoarece nu au invocat împrejurări de fapt sau de drept, care, fără a tinde a analiza în fond cauza, să poată crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului şi să justifice intervenţia de excepţie a măsurii solicitate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În prezenta cauză nu se regăseşte niciuna din aceste "împrejurări vădite", argumentele recurenţilor-reclamanţi neavând capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

După cum s-a consemnat la pct. 2.1. al prezentei decizii, recurenţii-reclamanţi au reiterat situaţia de fapt şi, în dovedirea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, au invocat un aşa-zis exces de putere care ar rezulta prin necorelarea Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii şi a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu dispoziţiile O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv precum şi prin interpretarea acestor dispoziţii legale.

Însă, susţinerile recurenţilor-reclamanţi nu sunt apte a naşte vreun dubiu asupra legalităţii procesului-verbal contestat, nefiind suficient a se afirma existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie indicate unele elemente probatorii, evidente, care fără o cercetare aprofundată să permită formarea unui dubiu asupra legalităţii actului.

Întrucât cele două condiţii prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru intervenţia măsurii suspendării actului administrativ sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, constatarea neîndeplinirii unei condiţii este suficientă pentru respingerea luării unei asemenea măsuri, astfel că nu mai are relevanţă analiza îndeplinirii condiţiei pagubei iminente.

În raport cu cele arătate, se reţine că prima instanţă a analizat aspectele invocate în limitele învestirii sale, în raport cu obiectul acţiunii şi cu aplicarea corectă a normelor de drept material, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Curtea Militară de Apel Bucureşti şi A. şi de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 724 din 4 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2020.