Mootness of judicial salary claims following administrative recalculation and cumulation of inflation index with legal interest

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. B., C., D., E.,

F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Intimat Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. şi DD. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţiiMinisterul Justiţiei, Ministrul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Hunedoara:

- anularea parţială a Ordinelor MJ nr. 219/C/2017 şi I486/C/2017 sub aspectul perioadei de aplicabilitate şi a cuantumului VRS anterior datei de 1.10.2016;

- obligarea pârâţilor la emiterea ordinelor de salarizare pentru reclamanţii judecători cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON cu aplicabilitate de la 09.04.2015, conform O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, majorată cu 10 % în baza Legii nr. 293/2015;

- obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului produs în perioada 09.04.2015 - 31.12.2016, respectiv plata diferenţei de indemnizaţie lunară calculată cu aplicarea valorii sectoriale de referinţă menţionată în petitul 2 şi indemnizaţia efectiv plătită;

- actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii integrale;

- obligarea pârâţilor la dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2440 din 25 mai 2018, a respins ca nefondate excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, invocate de Ministerul Justiţiei.

Totodată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat în parte ordinul MJ nr. 219/C/2017 şi ordinul MJ nr. 1486/C/2017, obligând pârâtul Ministerul Justiţiei să emită în favoarea reclamanţilor ordine de încadrare salarială cu aplicarea unei valori de referinţă de 405 RON pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv cu aplicarea unei valori sectoriale de referinţă de 445,5 RON pe peioada 01.12.2015-30.09.2016.

De asemenea, a obligat pârâţii Tribunalul Hunedoara şi Curtea de Apel Alba Iulia la plata diferenţelor salariale aferente, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală, respingând în rest acţiunea ca neîntemeiată.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Hinedoara, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a susţinut, în esenţă, că pretenţiile reclamanţilor au fost satisfăcute şi, ca urmare, acţiunea a rămas fără obiect, având în vedere că prin OMJ nr. 2066/24.05.2018, emis în baza Legii-cadru nr. 284/2010, O.U.G. nr. 57/2015, a dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale şi de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamanţilor le-au fost acordate drepturile salariale solicitate şi chiar mai mult, prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, raportat la capetele de cerere ale acţiunii şi la soluţia primei instanţe vizând obligarea acesteia la plata diferenţelor salariale, a arătat că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât această plată nu poate fi făcută decât de Tribunalul Hunedoara, în calitate de ordonator terţiar de credite, întrucât reclamanţii funcţioneză/au funcţionat în cadrul acestui tribunal, or, Curtea de apel nu poate decât să vireze eventualele sume rezultate conform celor dispuse de instanţă, prin admiterea prezentei cereri, urmând ca plata efectivă să fie făcută de către Tribunalul Hunedoara (conf. art. 71 şi art. 73 lit. f) din HCSM nr. 1375/2015).

Pe fond, a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, ca urmare OMJ nr. 2066/24.05.2018, prin care s-au acordat reclamanţilor drepturile solicitate, iar în privinţa dobânzii cerute a susţinut că nu este aplicabilă Decizia nr. 2/2014-RIL, ci doar dobânda remuneratorie, calculată conform art. 6 din O.U.G. nr. 90/2017.

3.3. În susţinerea recursului, Tribunalul Hunedoara a învederat că solicitarea reclamanţilor privind anularea ordinelor în litigiu şi plata diferenţelor salariale a rămas fără obiect, în considerarea ordinului Ministerului Justiţiei care se referă la valoarea sectorială solicitată, care acoperă pretenţiile reclamanţilor, iar, potrivit competenţelor ce îi revin, în calitate de ordonator terţiar de credite, va calcula şi plăti efectiv reclamanţilor drepturile salariale conform ordinului Ministerului Justiţiei, în condiţiile legii şi în limita fondurilor bugetare alocate.

În privinţa capetelor de cerere referitoare la actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor cuvenite şi plata dobânzilor a arătat că tribunalul nu are calitate procesuală pasivă şi nu dispune de sumele necesare, nefiind alocate fonduri cu această destinţaţie.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, însă pentru considerentele şi în limitele arătate în continuare, iar criticile care se referă la aceleaşi chestiuni vor primi răspuns prin argumente comune.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parţială a ordinelor atacate şi obligarea pârâţilor la emiterea ordinelor de salarizare pentru reclamanţi cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectoriale de 405 RON cu aplicabilitate de la 09.04.2015, conform O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, majorată cu 10 % în baza Legii nr. 293/2015, şi la repararea prejudiciului produs, precum şi la actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatoare, potrivit cererii acestora.

Înalta Curte constată că, prin OMJ nr. 2066/24.05.2018, la art. art. 1 alin. (1), s-a stabilit că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin, s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Prin urmare, având în vedere că, în cursul soluţionării cauzei, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a răspuns pretenţiilor intimaţilor-reclamanţi în ceea ce priveşte emiterea ordinelor de recalculare a drepturilor salariale, se constată că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

Referitor la criticle pârâţilor Tribunalul Hunedoara şi Curtea de Apel Alba Iulia privind lipsa calităţii lor procesuale pasive asupra capătului de cerere legat de obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale aferente, şi, totodată, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală, se constată, în primul rând, că această excepţie a fost invocată direct în recurs, neformând, aşadar, obiect al analizei sentinţei atacate, cu toate acestea, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina Ministerului Justiţiei de a emite noi ordine de încadrare salarială pentru reclamanţi, se reţine că în mod corect prima instanţă a obligat aceşti pârâţi să achite diferenţele salariale rezultate.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite pentru curţi de apel şi tribunale, punând la dispoziţia instanţei judecătoreşti fondurile necesare desfăşurării activităţii.

Ministerul Justiţiei emite ordinele privind încadrare judecătorilor şi stabilirea drepturilor salariale, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari (curţi de apel) şi terţiari (tribunale).

În ceea ce priveşte alegaţiile legate de actualizarea respectivelor drepturi şi dobândă cuvenită, de asemenea, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, sens în care este relevantă Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, aplicabilă în cauză, prin care s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea în ceea ce priveşte cererea de emitere a ordinului de reîncadrare salarială ca rămasă fără obiect, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei nr. 2440 din 25 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, respinge acţiunea în ceea ce priveşte cererea de emitere a ordinului de reîncadrare salarială, ca rămasă fără obiect.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2020.