Late filing of appeal in administrative litigation: Decadal loss under the 15-day deadline and exclusion of merits review

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a solicitat anularea deciziei nr. 14399/26.04.2018, cu consecinţa admiterii cererii de plată nr. x/5.12.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5413 din 17 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia formulată de către reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5413 din 17 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că în mod greşit a reţinut prima instanţă că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) şi art. 12 alin. (2) teza finală din Legea nr. 213/2013 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, rezultă că penalităţile de întârziere nu sunt creaţe de asigurare.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 11 februarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului, Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea deciziei nr. 14399/26.04.2018 emisă de pârât, cu consecinţa admiterii cererii de plată nr. x/5.12.2016.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanta formulând critici de nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., calea de atac fiind însă exercitată cu nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru declararea acesteia.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", acesta urmând a fi calculat, în raport de dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe zile libere aşa cum prevăd dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În cauză, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii, aflată la dosarul de fond, sentinţa atacată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 28 octombrie 2019, iar recursul a fost declarat la data de 26 noiembrie 2019, conform stampilei de înregistrare la sediul Curţii de Apel Bucureşti aflată pe dosarul de recurs, aşadar, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ şi absolut.

Sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

Termenul de decădere poate suporta, aşadar, o repunere în termen în condiţiile art. 186 C. proc. civ., iar aceasta presupune formularea unei cereri exprese, de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării şi într-un interval de timp de la data încetării acestora, în speţă, recurenta-reclamantă neformulând o astfel de cerere.

Prin urmare, reţine instanţa că recursul declarat în cauză este tardiv formulat, recurenta nefiind suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale procesuale, aceasta neaflându-se într-o situaţie prevăzută de 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Or, termenele pentru exerciţiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi efectiv, ci stimularea activităţii procesuale a părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ şi sunt sancţionate cu decăderea şi cum reclamanta a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancţiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ. şi va respinge recursul ca tardiv formulat.

Prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel încât admiterea excepţiei tardivităţii exclude analizarea criticilor susţinute de reclamantă prin cererea de recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia tardivităţii recursului şi va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 5413 din 17 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.