Liability for vehicle damage under compulsory motor insurance and the probative value of technical expert reports in challenging the insurer's accident dynamic analysis.

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.11.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată, în calitate de pârât, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 9446/03.10.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care sa fie admisa cererea de plata având ca obiect suma de 19.969,75 RON şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1060 din 19 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată Decizia Fondului de Garantare a Asiguraţilor nr. 9446/03.10.2017 şi a fost obligată pârâtul la emitere unei decizii de plată, prin care să se acorde reclamantului despăgubiri în cuantum de 19.969,75 RON.

Totodată, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu pentru efectuarea expertizei tehnice auto.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1060 din 19 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, menţinerea ca legală şi temeinică a Deciziei FGA nr. 9446/03.10.2017.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a susţinut că Fondul de Garantare a Asiguraţilor este constituit ca persoană juridică de drept public prin Legea nr. 213/2015 şi are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, în cazul nostru B. S.A.

Pentru îndeplinirea scopului şi atribuţiilor sale legale, Fondul nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment, în acest caz B. S.A., neexecutând contractele de asigurare încheiate de asigurătorul faţă de care se deschide procedura de faliment şi nepreluând riscul executării contractelor de asigurare.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia de la asigurătorul în faliment o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, ci, în baza dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea specială nr. 213/2015 protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale fondului, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul şi de aceea plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 cu denumire omonimă legii.

Astfel, Fondul nu plăteşte despăgubiri pentru asigurătorul în faliment, aşa cum nici asigurătorul în faliment nu plăteşte prin Fondul de garantare a asiguraţilor.

A mai arătat că, în speţă, din analiza foto, la cele doua autoturisme care ar fi fost implicate in accident, se constată neconcordanţa intre dinamica de accident declarata in raport cu amplitudinea şi mărimea avariilor. Mai mult, din analiza planşelor foto reiese faptul că există neconcordanţe semnificative intre avariile suferite de către cele doua auto si dinamica de accident declarata de către cele doua părţi implicate in eveniment.

În procesul unei coliziuni dintre doua vehicule, faza impactului in care se produc deformaţiile remanente are o durata extrem de scurta, astfel ca în aceasta etapa rotaţiile sau răsucirile vehiculelor nu sunt posibile. Aceste mişcări - rotaţii si/sau răsuciri apar ulterior deformării caroseriilor, in aşa fel încât poziţia vehiculelor înainte de impact poate fi stabilita prin suprapunerea amprentelor corespondente ale părţilor deformate. In cazul acestui eveniment declarat se evidenţiază urme de frecare care apar in cazul accidentelor cu coliziuni laterale. Astfel, în cazul acestui tip de accident declarat de cele doua parţi, urmele s-au produs prin frecarea suprafeţelor laterale ale vehiculelor.

La autoturismul marca x se evidenţiază urme sub forma unor segmente drepte la nivelul pârtii laterale dreapta. Se evidenţiază urme de frecare pe laterala dreapta la următoarele repere: aripa dreapta, portiere dreapta şi aripa spate. Aceste urme pot proveni de la un posibil impact cu autoutilitara x dar nu sunt relevante pentru stabilirea cu exactitate a dinamicii de accident invocata de cei doi participanţi la trafic. Astfel, important de reţinut este faptul ca, la autoturismul marca x se evidenţiază din planşele foto, urme de forma trohoidale la portiera spate dreapta. Acestea apar de regula pe aripile sau portierele unui vehicul si sunt generate de către organele de fixare a unei roti de la celalalt vehicul sau de mişcarea de rotaţie a anvelopei. In acest caz, aceste urme la portiera spate la auto x sunt situate la o înălţime mult mai mare decât roata din spate a autoturismului marca x. Înălţimea de la sol a anvelopei spate de la auto x este situata la aproximativ 70 cm iar urmele de frecare de tip trohoidala la portiera spate sunt situate la o înălţime de la sol intre 80-90 cm. Având in vedere cele menţionate aceste urme de la portiera spate dreapta la auto x nu se pot justifica prin dinamica de accident invocata de cei doi participanţi la trafic.

Un alt fapt semnificativ este lipsa urmelor epicicloidale. Acestea se imprima, de regula, de coltul barei de protecţie al unui autovehicul pe capacul ornamental sau pe janta de la celalalt vehicul implicat in accident. În cazul de faţă, în care se invoca de deţinătorul x avarii inclusiv pe aripa spate dreapta, lipsesc acest fel de urme de frecare pe janta spate dreapta. La modul invocat de producere a evenimentului, coltul stânga de la bara spate de la auto x trebuia sa intre in contact cu janta dreapta spate de la auto x si sa imprime aceste urme de frecare epicicloidale. Mai mult, aceste urme epicicloidale imprimate pe roti (jante) pot avea sens de înfăşurare sau desfăşurare sau ambele sensuri. Indiferent de forma de înfăşurare sau desfăşurare, sensul de imprimare al urmei precizează care dintre vehicule se deplasa cu viteza mai mare.

Avaria existenta la ornamentul de prag dreapta la auto x nu are corespondent cu niciun element/reper de la auto marca x presupus agresor. De altfel se observa din analiza planşelor foto ca ornamentul de prag de la auto x prezintă avarii liniare pe toata lungimea care nu pot fi coroborate cu niciun reper de la auto x. Înălţimea de la sol a pârtii inferioare a coltului bara spate la auto x este situata la aproximativ 40 cm iar avaria la prag la auto x se regăseşte in intervalul 25-35 cm.

Se poate considera ca cei doi conducători auto nu au prezentat situaţia reala in urma căreia ar fi rezultat avariile existente la cele doua autovehicule. Realitatea evenimentului, dinamica acestuia si consecinţele rezultate la nivelul celor doua autovehicule, ce-ar fi fost implicate in evenimentul declarat, constituie doar punctul de vedere al conducătorilor auto. Ca atare, se apreciază faptul că, intre cele doua autovehicule nu a existat un impact care sa provoace toate avariile evidenţiate in planşele foto. Avariile existente la cele doua autovehicule sunt rezultatul unei alte dinamici si a unei alte responsabilităţi. Totodată, art. 44 din Norma nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (aplicabil la data evenimentului) menţionează: "Stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, înştiinţare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit".

Prin urmare, recurentul-pârât a apreciat că a procedat în baza dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, a analizat şi a instrumentat dosarul de daună şi cererea de plată formulată de persoana fizică A. şi a emis în mod temeinic şi legal Decizia nr. 9446 din 3 octombrie 2017.

A mai susţinut că sunt eronate concluziile raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză, care denaturând situaţia de fapt, este evident că este părtinitor şi făcut în favoarea intimatului-reclamant.

Cu privire la acest aspect, a arătat că a formult obircţiuni la raportul de expertiză, care au fost încuviinţate de instanţă, expertul formulând răspuns la obiecţiuni, care, în opinia sa, nu au fost motivate prin argumente tehnice, pârâtul înţelegând să le critice, prin concluziile formulate în faţa instanţei de fond, care însă nu le-a analizat.

Astfel, prima instanţă nu a motivat raţiunea pentru care a apreciat că este nelegală Decizia contestată, inserând în cuprinsul considerentelor conţinutul raportului de expertiză tehnică auto, omologând, aşadar un raport de expertiză imcomplet şi fără un fundament juridic şi tehnic.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziaţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 01.08.2014, a avut loc un accident de circulaţie, fiind implicate două autoturisme, respectiv auto cu nr. de înmatriculare x, asigurat cu poliţa RCA nr. x emisă de B. S.A., şi auto cu nr. de înmatriculare x, aflat în proprietatea reclamantului A..

După avizarea daunei, s-a constituit la asigurătorul B. S.A. dosarul de daună x, preluat de FGA sub nr. dosar unic 161737, întrucât, prin încheierea de şedinţă din 03.12.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII a civilă a dispus, în dosarul nr. x/2015, deschiderea procedurii falimentului B. S.A. şi desemnarea lichidatorului judiciar C., iar la data de 28.04.2016 această hotărâre a rămas definitivă.

Prin cererea de plată înregistrată la FGA la data de 7.09.2016, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în cuantum de 19.969,75 RON, reprezentând reparaţia autoturismului cu numărul de înmatriculare x.

Prin Decizia FGA nr. 9446/3.10.2017, cererea de plată a fost respinsă ca neîntemeiată, reţinându-se că dinamica producerii accidentului prezentată de către reclamant şi manevra declarata că ar fi fost efectuata de către acesta, în calitate de conducător al autoturismului cu numărul de înmatriculare x (conform formularului de constatare amiabila de accident si declaraţiei pe proprie răspunde), nu justifică avariile existente la nivelul vehiculelor implicate in coliziune. Astfel, s-a concluzionat în sensul că cele declarate de conducătorii auto implicaţi în accidentul rutier, nu exprima realitatea/situaţia reala de fapt, iar dinamica descrisă nu demonstrează posibilitatea producerii avariilor existente la nivelul celor doua autovehicule.

În acest context, instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu cererea prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor anularea Deciziei nr. 9446/03.10.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care sa fie admisa cererea de plata având ca obiect suma de 19.969,75 RON.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, pârâtul formulând critici de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ.

În primul rând, Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurentul-pârât în sensul că instanţa de fond nu a analizat criticile formulate de acesta la răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză tehnică auto, precum şi faptul că, în opinia sa, prima instanţă nu a motivat raţiunea pentru care a apreciat că este nelegală Decizia contestată, inserând în cuprinsul considerentelor conţinutul raportului de expertiză tehnică auto, omologând, aşadar un raport de expertiză imcomplet şi fără un fundament juridic şi tehnic, se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ., urmând să le analizeze din această perspectivă.

Astfel, Înalta Curte aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată.

În concret, într-adevăr, prima instanţă a concluzionat în sensul că îşi însuşeşte concluziile raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cauză de către expertul tehnic D., însă a reţinut că expertul în specialitatea auto a prezentat o analiză detaliată, ştiinţifică a producerii accidentului de circulaţie din data de 7.09.2016, a analizat în concret dinamica producerii evenimentului de circulaţie şi a analizat legătura de cauzalitate şi raportul de complementaritate care există între accidentul de circulaţie produs şi avariile suferite de cele două autoturisme implicate în evenimentul de circulaţie, aspecte care au infirmat temeinicia deciziei emise de FGA, contestată de reclamant.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, circumscris acestui motiv, recurentul-pârât a invocat aspectele de fapt şi dispoziţiile legale privind scopul înfiinţării FGA, precum şi motivarea din cuprinsul deciziei contestate, aspecte pe care, de altfel, le-a prezentat şi în faţa instanţei de fond, fiind analizate de aceasta în mod corect, astfel că Înalta Curte apreciază aceste critici ca fiind nefondate, urmând să le răspundă în mod unitar prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanţa de control judiciar, în acord cu opinia judecătorului fondului, constată că din conţinutul raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cauză de către expertul tehnic D. rezultă că această probă infirmă situaţia de fapt reţinută prin Decizia FGA nr. 9446/3.10.2017, care a justificat respingerea cererii de plată a sumei de 19.969,75 RON, reprezentând reparaţia autoturismului cu numărul de înmatriculare x.

Potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. (10) din Ordinul CSA 14/2011 "cuantumul pagubei se stabileşte luând în calcul preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale."

Înalta Curte reţine că, din raportul de expertiză tehnică auto, rezultă că avariile autoturismului x cu numărul x în urma acestui eveniment rutier au fost: aripă dreapta faţă, portieră dreapta faţă, oglindă exterioară dreapta, portieră spate dreapta, aripă spate dreapta, contraaripă spate dreapta, mâner uşă faţă dreapta, bandou uşă faţă dreapta.

Totodată, în dosarul cauzei există o calculaţie de reparaţie efectuată în sistem E. de către S.C. F. S.R.L în valoare totală de 19.969,75 RON, care a fost verificată de către expert şi corespunde soluţiilor tehnologice indicate de inspectorul de daună al B., G. şi consemnate pe "Constatarea nr. 1 la dosarul x".

În concluzie, în mod corect, prima instanţă, şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză tehnică auto, reţinând că raportul de expertiză se coroborează cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi are o forţă probatorie deplină în ce priveşte dinamica producerii accidentului de circulaţie din data de 7.09.2016 şi consecinţele juridice ale acestui accident de circulaţie.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1060 din 19 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.