Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5925/2020 AI generated

Appeal dismissed, upholding validity of interest on public budgetary claims and rejecting suspension of executive title.

Case Number Decizia nr. 5925/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Municipality, upholding the lower court's decision that rejected both the annulment of the administrative acts and the request to suspend their execution. The dispute concerned a budgetary claim established through a verification report and a subsequent decision, which levied interest on a financial correction previously identified by a "Note of Constation" and enforced as an executive title. The court held that the claimant's argument regarding the pending litigation over the principal correction was inapplicable because the underlying Note of Constation remained an enforceable executive title for which the principal debt had been recovered, thereby legally triggering the accrual of interest. The decisive legal basis relied on Article 42 of Government Emergency Ordinance No. 66/2011, which mandates the calculation of interest on budgetary claims, and Article 45(4), clarifying that the suspension of title execution does not apply where the fiscal claim is not directly linked to a penal fact or fraud, as the existence of the principal claim is independent of any potential criminal investigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 496 din C. proc. civ, art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2016, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Appeal dismissed, upholding validity of interest on public budgetary claims and rejecting suspension of executive title: În motivarea căii de atac exercitate împotriva soluţiei de anulare a actelor administrative atacate, recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
emergency government ordinance financial correction calculation of interest public debt suspension of investigation administrative acts

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
În motivarea căii de atac exercitate împotriva soluţiei de anulare a actelor administrative atacate, recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011
De asemenea, nu poate fi primită nici critica cu referire la prevederile art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 care, în opinia recurentului, sunt aplicabile în cauză ca urmare a solicitării formulate în temeiul O.U.G.
art. 496 din C. proc. civ
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2016
14/2013, iar, ca urmare a răspunsului comunicat, în sensul că se vor efectua verificări în privinţa proiectului, ulterior a solicitat suspendarea punerii în executare a acestui titlu executoriu, conform art. 45 alin.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Vaslui a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, suspendarea executării procesului-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate emis la 22.03.2018 de către pârât şi anularea acestui proces-verbal, precum şi a Deciziei nr. 42/08.05.2018 emise de pârât.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin

Sentinţa nr. 85 din 19 iunie 2018, a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată de pârât.

Totodată, a respins, ca neîntemeiate, acţiunea şi, totodată, cererea de suspendare a executării procesului-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate emis la 22.03.2018, formulate de reclamantă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, prin două memorii distincte, a declarat recurs reclamantul Municipiul Vaslui, atât în privinţa soluţiei de anulare a actelor administrative atacate, cât şi în privinţa soluţiei de suspendare a executării respectivelor acte, solicitând, totodată, şi suspendarea executării sentinţei atacate.

3.1. În motivarea căii de atac exercitate împotriva soluţiei de anulare a actelor administrative atacate, recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, a susţinut că nu există un temei legal care să permită ministerului creditor calcularea unor dobânzi, întrucât corecţia care formează obiectul notei de constatare pentru care au fost calculate dobânzi se află în litigiu (dosar nr. x/2016), însă prima instanţă nu a ţinut cont de acest aspect, aceasta apreciind că indiferent de stadiul de soluţionare a respectivei note creditorul poate calcula dobânzile aferente.

Totodată, recurentul a învederat că a solicitat stingerea debitului reţinut prin nota de constatare conform O.U.G. nr. 14/2013, iar, ca urmare a răspunsului comunicat, în sensul că se vor efectua verificări în privinţa proiectului, ulterior a solicitat suspendarea punerii în executare a acestui titlu executoriu, conform art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, dispoziţii cu privire la care, în mod eronat, prima instanţă a considerat că nu sunt aplicabile în cauză.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate împotriva soluţiei asupra cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate, recurentul a reluat situaţia de fapt, susţinând, în esenţă, că punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de stabilire a dobânzilor poate avea consecinţe negative asupra bugetului instituţiei.

Potrivit recurentului, în mod greşit prima instanţă a reţinut că demersul judiciar formulat împotriva notei de constatare, prin care a fost stabilită corecţia financiară pentru care au fost calculate dobânzi, nu este de natură a afecta procedura de emitere a procesului-verbal de stabilire a acestor dobânzi şi faptul că tot greşit a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011.

În cadrul acestei cereri, recurentul a solicitat, totodată, suspendarea executării sentinţei atacate, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acesteia, respectiv urgenţa, vremelnicia şi prevenirea unei pagube.

4. Apărările intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 decembrie 2018, Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de Municipiul Vaslui de suspendare a executării sentinţei nr. 85 din 19 iunie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea procesului-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate încheiat la data de 22.03.2018 şi a Deciziei nr. 42/08.05.2018 emise de pârât, precum şi suspendarea executării titlului executoriu.

Curtea de apel a respins ca neîntemeiate, atât acţiunea privind anularea actelor administrative atacate, cât şi cererea de suspendare a executării acestora.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Critica recurentului în sensul că nu există un temei legal care să permită autorităţii publice pârâte calcularea unor dobânzi, întrucât corecţia care formează obiectul notei de constatare pentru care au fost calculate dobânzi a fost contestată, iar litigiul nu a fost soluţionat, nu poate fi primită.

Contrar susţinerilor părţii, faptul că recurentul a contestat Nota de constatare nr. x/2016, prin care s-a stabilit corecţia financiară pentru care au fist calculate dobânzi prin procesul-verbal atacat în prezenta cauză, nu conduce la o altă soluţie, câtă vreme respectiva notă produce efecte în continuare şi, constituind titlu executoriu, a fost pus în executare la data de 04.10.2017, astfel, creanţa fiscală principal a fost recuperată de la reclamant.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 42 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 66/2011, în temeiul cărora autoritatea intimată a procedat la calcularea cuantumului dobânzii şi, în consecinţă, a emis procesul-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, în condiţiile O.U.G. nr. 66/2011, care constituie titlu de creanţă, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica cu referire la prevederile art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 care, în opinia recurentului, sunt aplicabile în cauză ca urmare a solicitării formulate în temeiul O.U.G. nr. 14/2013, întrucât creanţa fiscală principală constatată prin nota de constatare invocată este independentă de existenţa unei fapte penale, respectiv a unei fraude, situaţie în care procedura de emitere a titlurilor de creanţă, inclusiv cele privind dobânzile, nu poate fi suspendată în baza art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2016.

Astfel, creanţa principală nefiind condiţionată ca existenţă şi întindere de existenţa unei fapte penale sau a unei fraude, procesul-verbal de calcul al dobânzilor a fost emis în mod legal, având în vedere legătura dintre principal şi accesoriu, regimul dobânzilor neputând fi analizat separat de cel al creanţei principale.

Or, descoperirea ulterioară emiterii notei de constatare a existenţei unei sesizări cu privire la posibila săvârşire a unor infracţiuni sau a unor fraude cu fondurile europene nu afectează obligaţia şi dreptul corelativ al autorităţii publice intimate să dea curs prevederilor art. .42 din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, interpretând prevederile art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2016, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că dobânzile calculate de pârât prin procesul-verbal atacat nu sunt în legătură directă cu nicio faptă penală sau fraudă, această legătură putând exista doar în raport cu creanţa principală, dar care, în cauză, nu există având în vedere condiţiile de emitere a Notei de constatare nr. x/2016 privind corecţia financiară principală.

Referitor la criticile privind soluţia asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat formulate în temeiul Legii nr. 554/2004, instanţa de control judiciar are în vedere soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a actului contestat, prin prezenta decizie, astfel, analiza acestor critici ar rămâne fără eficacitate juridică.

În concluzie, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Municipiul Vaslui împotriva sentinţei nr. 85 din 19 iunie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2020.