Data protection complaint investigation: appeal allowed, prior rulings quashed and case remanded for procedural nullity

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, SCAF, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D. C. pen.), a contestat Decizia nr. 26244 din 22 noiembrie 2016 cu privire la solicitarea de completare a plângerii înregistrate sub nr. x/22.11.2016, completată sub nr. 2688/29 11.2016, solicitând obligarea pârâtei la emiterea deciziei conform art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 677/2001, respectiv începerea investigaţiilor şi aplicarea dispoziţiilor legale conform sesizării formulate.

Totodată a solicitat instanţei următoarele:

- constatarea faptului că pârâta eludează cu bună-ştiinţă obligaţiile ce îi revin conform legislaţiei în vigoare, prin interpretarea greşită a legii în raport cu Dreptul UE;

- constatarea faptului că pârâta tergiversează nejustificat începerea investigaţilor cu care a fost investită.

- constatarea nelegalităţii dispoziţiilor din Legea nr. 677/2001 incidente, contrare Directivei 95/46/CE, şi jurisprudenţei CJUE, iar prin aplicarea art. 4 C. proc. civ., înlăturarea lor directă, prin neaplicare, acestea fiind lovite de nulitate, precum şi neconstituţionalitatea acestora.

- constatarea nelegalităţii "Procedurii de soluţionare a sesizărilor şi plângerilor", adoptată de pârâtă cu încălcarea dispoziţiilor legii nr. 677/2001 raportat la Directiva 95/46/CE;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 RON daune morale;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, reclamanta a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la aplicarea Dreptului european faţă de dispoziţiile şi interpretările dreptului naţional, dacă instanţa consideră că nu are suficiente informaţii relevante din jurisprudenţa CJUE, în soluţionarea cererii.

Sesizarea Curtii Constituţionale a României cu privire la interpretările dispoziţiilor neclare şi lipsite de previzibilitate din Legea nr. 677/2001, precum şi a altor dispoziţii incidente sesizate după depunerea întâmpinării, până la primul termen de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 oct. 1995; Legea nr. 677/2001, act normativ care transpune Directiva 95/46/CE; art. 8, şi 18 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 554/2004; art. 71-77 şi art. 1349 C. proc. civ., art. 16,21,26,28, 51,52,57 şi 148 din Constituţia României, Regulamentul (CE) NR. 45/2001 a Parlamentului European şi a Consiliului; o Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi ai Consiliului din 27 aprilie 2016 care înlocuieşte Directiva 95/46/CE începând cu data de 25 mai 2018;Hotărârea Curţii (Camera a treia) din 24 noiembrie 2011(*) în cauzele conexate C-468/10 şi C-469/10;

2. Hotărârile pronunţate în cauză

Prin încheierea din 12 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă, a admis excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la începerea investigaţiilor şi, pe cale de consecinţă, a respins ca fiind rămas fără obiect acest capăt de cerere şi a acordat termen de soluţinare pe fondul cauzei la data de 11.09.2017, cu citarea părţiţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 3418 din 2 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de obiect a primului capăt de cerere, invocată de pârâtă, a respins ca inadmisibile excepţia de nelegalitate, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal şi a obligat pârâta să soluţioneze plângerea reclamantei prin comunicarea unui răspuns scris privind rezultatul investigaţiilor.

De asemenea, a respins cererea reclamantei de aplicare a prevederilor art. 18 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 554/2004 şi de obligate a pârâtei la plata daunelor morale ca neîntemeiate.

Totodată, a obligat pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 RON către reclamantă.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva încheierii din 12 iunie 2017 şi a sentinţei civile nr. 3418 din 2 octombrie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D. C. pen.), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. cu trimitere la art. 494 C. proc. civ.

În argumentarea criticilor asupra Încheierii instanţei de fond, recurenta-pârâtă s-a referit, în primul rând, la corecta respingere a capătului de cerere inserat în cuprinsul cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtei la începerea investigaţiilor ca rămas fără obiect.

Recurenta arată în continuare că aceeaşi instanţă, se contrazice în sentinţa pronunţată în sensul că, nu se poate reţine faptul că a rămas fără obiect întreaga acţiune astfel cum a fost formulată, întrucât recurenta nu a emis un răspuns scris privind rezultatul investigaţiilor astfel că plângerea reclamantei a rămas în continuare nesoluţionată.

Faţă de acest aspect, recurenta a susţinut că este mai mult decât evident că sentinţa instanţei de fond conţine motive contradictorii cu cele reţinute prin Încheierea atacată.

În continuare, făcând o prezentare a situaţiei de fapt, a dispoziţiilor incidente în cauză a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 677/2001, recurenta consideră că reclamanta solicită doar începerea investigaţiilor şi nu comunicarea unui răspuns privind rezultatul investigaţiilor aşa cum solicită în mod greşit instanţa de fond.

Recurenta reinterează în argumentele expuse în motivarea recursului, excepţia lipsei de obiect a cererii de chematre în judecată.

Referitor la această excepţie, recurenta consideră că dovada demersurilor autorităţii efectuate în cadrul investigaţieiei la operatorul B. S.A. demonstrează buna-credinţă şi nicidecum " exces de putere" aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond.

În al doilea rând, cu privire la fondul litigiului, recurenta-pârâtă consideră că instanţa a dat mai mult decât s-a cerut şi nici nu s-a aplecat asupra probelor administrate în cauză, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

1.4. Apărările formulate de autoritatea intimată

Intimata-reclamantă A. nu a înţeles să formuleze întâmpinare la recursul promovat în cauză.

1.5. Procedura derulată în recurs

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. civilă.

Însă, prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 19 noiembrie 2018, a fost fixat termen pentru judecata pe fond a recursului, la data de 5 februarie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat stabilirea termenului pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând hotărârile atacate, prin prisma criticilor formulate de recurentă, şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării cauzei cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este fondat, numai în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Trecând la analiza efectivă a motivelor de nelegalitate înfăţişate de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs, Înalta Curte, reverificând atât conţinutul Încheierii şi Sentinţei recurate cât şi probatoriul administrat în cauză, prin raportare la normele legale incidente, reţine că nu sunt întemeiate criticile recurentei subsumate motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând în esenţă nemotivarea sau motivarea contradictorie a unei hotărâri judecătoreşti.

Însă, instanţa reţinând că, în măsura în care neregularitatea alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile motivului de casare care particularizează pronunţarea hotărârii atacate cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; s.a.m.d.

Ca atare, orice măsură, dispozitie a instantei trebuie să se regăsească într-o încheiere, care constituie o hotărâre relativ la cele petrecute la fiecare dintre termenele de judecată, aşa cum statuează dispozitiile art. art. 232- art. 233 C. proc. civ., raportat la art. 424 alin. (5) şi art. 425 C. proc. civ.

Instanta de fond, rămânând în pronuntare la termenul din 15 mai 2017 a amânat pronuntarea la data de 12 iunie 2017 fără a întocmi încheierea de şedinţă în condiţiile impuse de prevederile legale anterior arătate, la acest ultim termen menţionat, în condiţiile în care au fost soluţionate excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de obiect încheierea având aşadar caracter interlocutoriu.

Or, soluţionarea excepţiilor menţionate trebuia să se concretizeze într-o încheiere de şedinţă care să respecte condiţiile impuse de art. 233 şi art. 425 C. proc. civ., care cuprinde norme imperative, de ordine publică, potrivit căreia hotărârea şi, implicit, încheierea, ca varietate a acesteia, se dă în numele legii si trebuie să cuprindă: denumirea instantei şi numărul dosarului; data şedinţei de judecata, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecata, precum şi numele grefierului; numele şi prenumele sau, după caz, denumirea parţilor, numele şi prenumele persoanelor care le reprezintă sau le asistă, ale apărătorilor şi celorlalte persoane chemate la proces, cu arătarea calităţii lor, precum şi daca au fost prezente sau au lipsit; numele, prenumele procurorului şi parchetului de care aparţine, daca a participat la şedinţa; daca procedura a fost legal îndeplinită; obiectul procesului; probele care au fost administrate; cererile, declaraţiile şi prezentarea pe scurt a susţinerilor parţilor, precum şi a concluziilor procurorului, daca acesta a participat la şedinţa; soluţia dată şi măsurile luate de instanţa, cu arătarea considerentelor respectiv a motivelor, în fapt şi în drept; dacă judecarea a avut loc în şedinţa publică, fără prezenţa publicului ori în camera de consiliu; semnătura membrilor de judecată şi a grefierului. Totodată, încheierea trebuie să arate cum s-a desfăşurat şedinţa.

Aceste mentiuni sunt de natură să asigure transparenta actului de justiţie, atestând faptul că s-au asigurat condiţiile ca desfăsurarea procesului să se facă sub auspiciile prevederilor art. 6 alin. (1) din Conventia Europeană privind Drepturile Omului, pentru ca părţile să poată beneficia de un proces echitabil, în fata unei instante competente, precum si posibilitatea verificării legalităţii şi temeiniciei hotărârii în căile de atac.

Cum încheierea de şedinţă din data de 12 iulie 2017 face parte integrantă din hotărarea pronunţată, instanţa reţine că lipsa considerentelor, respectiv a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia cu privire la excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de obiect nu asigură părţilor dreptul la un proces echitabil şi nici instantei de control judiciar legal investită cu soluţionarea excepţiilor invocate prin întâmpinare de către pârâtă, să efectueze controlul de legalitate a soluţiilor adoptate legate de judecarea cererii sub toate aspectele, vătămarea produsă fiind evidentă, în conditiile în care, aşa după cum s-a arătat anterior, această omisiune nu permite cenzura legalitatii hotărârii în calea de atac. În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că, în cauza sunt incidente dispozitiile art. 174 şi urm. C. proc. civ., potrivit cărora actele de procedură efectuate cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de forma sunt sancţionate cu nulitatea, vătămarea produsă neputând fi înlăturată decât prin anularea lor, astfel că soluţia ce poate fi stabilită în acest context este aceea de casare a cauzei cu trimitere spre rejudecare începând cu momentul procesual al soluţionării excepţiilor invocate de pârâtă, respectiv excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la începerea investigaţiilor şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Astfel, pentru considerentele expuse, fără a se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat şi reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze încheierea de şedinţă din 12 iunie 2017 şi sentinţa civilă nr. 3418 din 2 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele expuse, instanţa în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva încheierii din 12 iunie 2017 şi a sentinţei civile nr. 3418 din 2 octombrie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa încheierea de şedinţă din 12 iunie 2017 şi sentinţa civilă nr. 3418 din 2 octombrie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva încheierii din 12 iunie 2017 şi a sentinţei civile nr. 3418 din 2 octombrie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea de şedinţă din 12 iunie 2017 şi sentinţa civilă nr. 3418 din 2 octombrie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2020.