Archival of repeated judicial inspection complaints without new aspects and scope of review for disciplinary allegations
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the Court of Appeal's judgment that had dismissed the underlying action, thereby confirming the validity of the Judicial Inspection's decision to archive and classify the complainant's disciplinary complaints. The dispute concerned the administrative refusal of the Judicial Inspection to re-examine allegations of disciplinary misconduct by prosecutors and judges regarding specific criminal and civil cases, which the complainant argued were not properly analyzed despite the submission of new evidence. The court ruled that the Judicial Inspection correctly applied Article 17(1)–(4) of the Regulations on the Performance of Inspection Work, which mandates the archiving of subsequent complaints containing no new aspects compared to previously verified matters, and further rejected the appellant's arguments regarding the civil case as ultra petita because they were introduced for the first time in the appeal notes and fell outside the specific scope of the annulment request defined at the lower instance.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 47 alin. (8) din Legea nr. 317/2018, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004; Archival of repeated judicial inspection complaints without new aspects and scope of review for disciplinary allegations: The dispute concerned the administrative refusal of the Judicial Inspection to re-examine allegations of disciplinary misconduct by prosecutors and judges regarding specific criminal and civil cases, which the complainant argued were not properly analyzed despite the submission of new evidence. The court ruled that the Judicial Inspection correctly applied Article 17(1)–(4) of the Regulations on the Performance of Inspection Work, which mandates the archiving of subsequent complaints containing no new aspects compared to previously verified matters, and further rejected the appellant's arguments regarding the civil case as ultra petita because they were introduced for the first time in the appeal notes and fell outside the specific scope of the annulment request defined at the lower instance.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural ground cited in the dispositive for the final judgment on the administrative appeal.
Procedural rule governing the resolution of the appeal, cited in the dispositive to support the rejection of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15.01.2019, sub nr. x/2019, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei de clasare a plângerilor formulate din dosarul nr. x/2018 al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
La data de 21.05.2019, pârâta Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţia lipsei procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 2809/24.05.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a trimis contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1/23613/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub acelaşi număr, la data de 13.09.2019.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 787 din 13 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe fond, admiterea plângerii împotriva deciziilor de clasare a sesizărilor formulate de acesta şi obligarea Inspecţiei Judiciare să cerceteze aspectele semnalate şi să dispună sancţionarea magistraţilor respectivi dacă se constată că au săvârşit abaterile sesizate, dovedite cu înscrisuri.
În contextul prezentării situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că, în mod tendenţios, a reţinut Inspecţia Judiciară că acesta este nemulţumit de soluţiile date de procurori şi judecători, acest aspect neputând constitui un motiv de abatere disciplinară.
Or, în realitate, recurentul a sesizat fapte care nu au fost niciodată analizate de Inspecţia Judiciară.
Astfel, recurentul-reclamant a arătat că, prin Rezoluţia nr. 4584/P/2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu a dispus începerea urmăririi penale împotriva numitului B. Diriginte de şantier care a vizat o lucrare SAPARD fără să verifice stadiul lucrărilor, ulterior, acest dosar fiind conexat la dosarul nr. x/2007 în care era cercetat administratorul S.C. D. S.R.L. E.. Procurorul F. a fost înlocuit cu procurorul G., care în luna februarie 2009 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului B. şi neînceperea urmăririi penale pentru E.. Reclamantul a contestat această decizie în termenul legal, iar, în momentul în care a făcut copie de pe dosarul nr. x/2007, a revenit cu plângere la prim-procurorul parchetului, care a fost respinsă ca tardivă, prin Rezoluţia nr. 117/II/2/2010. A atacat cele două decizii, la Judecătoria Giurgiu, formându-se dosarul nr. x/2011, în care s-a pronunţat sentinţa nr. 1899/2011, prin care s-a anulat Ordonanţa nr. 3511/P/2007 şi Rezoluţia nr. 117/II/2/2010, dispunându-se restituirea dosarului la Parchet pentru redeschiderea urmăririi penale pentru B. şi continuarea cercetărilor pentru E.. În dosarul nr. x/2011 reprezentantul Parchetului a fost procurorul H., care a susţinut respingerea plângerii pe motiv că este tardivă şi că priveşte aspecte de natură civilă. A mai arătat recurentul că între timp procurorul G. a devenit prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu. Dosarul întors la Parchet a fost preluat spre instrumentare de procurorul I., care a efectuat audierea reclamantului, ulterior, acesta, fără a avea cunoştinţă, fiind schimbat de la dosar, cauza fiind preluată de procurorul H., care se afla în situaţie de incompatibilitate, aspecte reclamate prin sesizările adresate Inspecţiei Judiciare. Prim-procurorul G., care a fost procuror de caz, a confirmat rezoluţia dată de procurorul H., prin care s-a respins plângerea, deşi, în opinia recurentului, nu avea voie să se mai pronunţe şi în calitate de prim-procuror având în vedere că împotriva acesteia existau numeroase plângeri formulate de recurentul-reclamant, fiind în relaţii de duşmănie cu acesta, astfel că exista o situaţie de incompatibilitate a acestuia. Dosarul în discuţie a ajuns în instanţă pentru a doua oară fiind înregistrat sub nr. x/2013, având mai multe termene pentru îndeplinirea procedurii legale în vederea judecării cauzei.
A învederat recurentul-reclamant că s-a prezentat la toate termenele de judecată, efectuând deplasări de la Galaţi al Giurgiu, iar, la penultimul termen de judecată, apărătorul său ales, neputându-se prezenta, a solicitat amânarea cauzei, cerere care i-a fost admisă.
Recurentul-reclamant a arătat că a înţeles să critice faptul că instanţa, cu ocazia admiterii cererii de amânare, nu a precizat faptul că acesta trebuia să se prezinte la ora 8:30, şedinţa următoare urmând să fie de scurtă durată. Astfel, recurentul a ajuns la instanţă la ora 10:00, găsind sala de judecată închisă, instanţa reţinând cauza spre soluţionare fără să amâne pronunţarea pentru a-i permite acestuia să depună concluzii scrise.
În fine, a susţinut că în dosarul respectiv nu i s-a dat dreptul să se apere, toate probele aduse în susţinerea motivelor invocate fiind ignorate.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, susţinând că nu au fost formulate critici care să se circumscrie prevederilor art. 488 C. proc. civ.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară.
5. Prin notele scrise, înregistrate la dosar la data de 6 iulie 2020, recurentul-reclamant a precizat următoarele: cu privire la dosarul penal nr. x/2007 doamna procuror G. s-a pronunţat în calitate de procuror de caz şi în calitate de prim-procuror, existând suspiciunea rezonabilă că a avut un interes personal să îi respingă cererea, iar domnul judecător J. i-a interzis să susţină plângerea oral, şedinţa terminându-se la orele 9:30, nedispunând amânarea pronunţării în vederea depunerii de concluzii scrise; referitor la dosarul civil nr. x/2011, au fost încălcate de doamna judecător K. principiul continuităţii (judecătorul fiind înlocuit de 3 ori consecutiv spre sfârşitul procesului), principiul disponibilităţii, instanţa dând mai mult decât s-a cerut şi principiul contradictorialităţii, instanţa pronunţându-se asupra unei chestiuni care nu i-a fost pusă în vedere reclamantului pentru a putea formula apărări, aspecte care au fost reiterate prin notele de şedinţă depuse ulterior la dosar.
6. Răspunsul la întâmpinare
Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, la data de 27 octombrie 2020, prin care a făcut referire la excepţia nulităţii recursului invocată de intimată, reiterând, în esenţă, aspectele expuse în cuprinsul memoriului de recurs şi al notelor scrise.
7. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 iunie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 10 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere că dispoziţiile art. 47 alin. (8) din Legea nr. 317/2018 în forma în vigoare la data sesizării instanţei (3 decembrie 2018) prevăd că hotărârea prin care curtea de apel soluţionează contestaţia împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării disciplinare este susceptibilă a fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare.
Totodată, va respinge excepţia nulităţii recursului, apreciind că argumentele de ordin critic invocate prin memoriul de recurs privind greşita reţinere a legalităţii rezoluţiei dată plângerilor formulate în dosarul nr. x/2018, generată de reţinerea eronată a motivele sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare în legătură cu dosarul nr. x/2007, respectiv a motivelor contestaţiei de faţă, în condiţiile în care reclamantul a înţeles să critice ignorarea probelor propuse de acesta, iar nu soluţiile date plângerilor, pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
Argumente de fapt şi de drept relevante
La data de 07.04.2016 Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu având în vedere memoriul formulat de reclamantul A. cu privire la modul de soluţionare al dosarului nr. x/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.
Prin rezoluţia nr. x/2016 din data de 06.05.2016 s-a dispus clasarea sesizării din oficiu a Inspecţiei Judiciare ca urmare a memoriului formulat de către reclamant.
În cuprinsul rezoluţiei antemenţionate s-a reţinut în esenţă, prin raportare la prevederile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, având în vedere momentul dispunerii soluţiei de netrimitere în judecată în dosarul nr. x/2007 şi momentul înregistrării sesizării la Inspecţia Judiciară, respectiv 07.04.2016, că pentru eventualele abateri disciplinare ce puteau fi reţinute în sarcina procurorilor care au soluţionat cauza penală sus-menţionată, atât anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările ulterioare, cât şi sub imperiul acestui din urmă act normativ, s-a împlinit termenul de exercitare a răspunderii disciplinare.
Prin adresa nr. x/2018 emisă la data de 10.05.2018, s-a comunicat petentului faptul că sesizarea formulată de acesta, înregistrată la Inspecţia Judiciară sub nr. x/2018 la data de 30.03.2018, cuprinde aspecte care au făcut obiectul verificărilor inspecţiei judiciare în condiţiile reglementate de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, al căror rezultat i-a fost comunicat prin adresa nr. x/2016 la data de 12.05.2016 şi, având în vedere că în aceste sesizări nu s-au reiterat aspecte noi faţă de cele pentru care s-a dispus clasarea în lucrarea anterioară, în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (2) şi (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, s-a dispus arhivarea lucrării.
La data de 14.06.2018 a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară Direcţia Sinteze, Contencios şi Registratură sub nr. x/2018, sesizarea petentului A. prin care au fost exprimate critici faţă de răspunsul emis în lucrarea nr. x/2018 a Inspecţiei Judiciare.
Prin adresa de răspuns nr. x/2018 din data de 19.06.2018, s-a comunicat petentului faptul că, în urma verificărilor efectuate, inspectorul judiciar desemnat cu soluţionarea dosarului nr. x/2018, a constatat că aspectele sesizate au făcut obiectul verificărilor Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori în dosarul nr. x/2016, soluţionat prin rezoluţia de clasare din data de 06.05.2016.
La datele de 19.06.2018 şi 24.07.2018, au fost înregistrate la Inspecţia Judiciară, ca reveniri la lucrarea nr. x/2018, sesizările formulate de petentul A., vizând aceleaşi aspecte din sesizarea iniţială, pentru care petentului i s-au comunicat răspunsuri administrative cu privire la criticile formulate la datele de 22.06.2018, şi respectiv, la 10.07.2018.
Ulterior, prin referatul din data de 08.08.2018, au fost arhivate sesizările similare transmise de petent prin e-mail Inspecţiei Judiciare şi Consiliului Superior al Magistraturii şi înregistrate la datele de 24.07.2018 şi 02.08.2018, măsură ce a fost comunicată domnului A. prin adresa din data de 08.08.2018.
Prin referatul nr. x/2018 din data de 24.08.2018, a fost arhivată sesizarea înregistrată la data de 09.08.2018, ca revenire la dosarul Inspecţiei Judiciare anterior menţionat, fără comunicarea unui răspuns petentului, întrucât aspectele invocate erau similare celor din sesizarea iniţială.
În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva Deciziei de clasare a plângerilor formulate în dosarul nr. x/2018 al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin sentinţa recurată, s-a respins acţiunea ca neîntemeiată, în esenţă, recurentul-reclamant criticând neanalizarea faptelor sesizate prin plângerile adresate Inspecţiei Judiciare, nerespectarea dreptului la apărare şi neanalizarea probelor propuse de acesta cu privire la dosarul nr. x/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, aspecte expuse şi în faţa instanţei de fond, care a pronunţat soluţia pe care Înalta Curte o împărtăşeşte, urmând să examineze criticile în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora.
Astfel, aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit dispoziţiilor art. 17 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară:
"(1) În situaţia în care Inspecţia Judiciară este sesizată cu aspecte care au făcut obiectul unor verificări anterioare, pentru care, după caz, s-a formulat răspuns sau s-a dispus clasarea, respingerea sesizării, cercetarea disciplinară sau exercitarea acţiunii disciplinare de către Inspecţia Judiciară, noua sesizare primeşte acelaşi număr de înregistrare cu cel al sesizării anterioare.
(2) În cazul prevăzut de alin. (1), inspectorul judiciar desemnat întocmeşte un referat cu propunere de arhivare a lucrării, care se avizează de către şeful direcţiei de inspecţie judiciară corespunzătoare.
(3) Măsura dispusă, conform alin. (2), se comunică petentului, iar, în cazul sesizării Inspecţiei Judiciare în temeiul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, titularului acţiunii disciplinare i se transmite rezultatul verificărilor anterioare, prin adresă semnată de inspectorul-şef.
(4) Sesizările ulterioare cu acelaşi conţinut se arhivează, fără răspuns către petent, pe baza referatului întocmit de inspectorul judiciar desemnat."
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că se dispune arhivarea în cazul în care o sesizare adresată Inspecţiei Judiciare cuprinde aspecte care au făcut obiectul verificărilor inspecţiei judiciare în condiţiile reglementate de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, şi în cuprinsul căreia nu s-au reiterat aspecte noi faţă de cele pentru care s-a dispus clasarea în lucrarea anterioară.
Având în vedere contextul factual antereferit, precum şi actele dosarului, Înalta Curte constată că aspectele sesizate cu privire la dosarul nr. x/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu au făcut obiectul verificărilor în lucrarea nr. x/2016 a Inspecţiei Judiciare, aspect reţinut corect de instanţa de fond.
Prin urmare, aceste aspecte nu puteau fi reanalizate în cadrul lucrărilor ulterioare de către Inspecţia Judiciară, astfel că adresa nr. x/2018 emisă la data de 10.05.2018, prin care s-a comunicat petentului faptul că sesizarea formulată de acesta, înregistrată la Inspecţia Judiciară sub nr. x/2018 la data de 30.03.2018, a fost arhivată, precum şi referatul din data de 10 aprilie 2018, prin care s-a propus arhivarea lucrării, adresa răspuns nr. x/2018 din 19.06.2018, emisă în lucrarea cu acelaşi număr având ca obiect sesizarea petentului cu privire la răspunsul emis în lucrarea nr. x/2018, şi măsurile dispuse cu privire la revenirile la lucrarea nr. x/2018, sunt întocmite în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1)-(4) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea nr. 1027 din 15 noiembrie 2011.
În fine, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului-reclamant cu privire la dosarul civil nr. x/2011 formulate în cuprinsul notelor scrise depuse în dosarul de recurs la data de 6 iulie 2020 nu pot fi analizate în cadrul căii de atac de faţă, care are ca obiect verificarea legalităţii sentinţei prin care instanţa de fond s-a pronunţat, în limitele învestirii, asupra cererii formulate de reclamant astfel cum a fost precizată la solicitarea instanţei, atât la data de 3 ianuarie 2019, când acesta a arătat că înţelege să solicite, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară, anularea Deciziei de clasare a plângerilor formulate în dosarul nr. x/2018, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004, cât şi la data de 13 noiembrie 2019, când s-a pronunţat sentinţa recurată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti .
În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute, motivele invocate prin memoriul de recurs nefiind în măsură să determine reformarea acesteia.
9. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului şi va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului.
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 787 din 13 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2020.