Validity of property certification for state-owned land in privatization: jurisdiction of administrative courts to compare civil and administrative ownership titles

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A. şi Ministerul Economiei să constate nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a S.C. C. Iaşi S.A. (actual B. SA) seria x nr. x/08.09.1994 pentru suprafaţa de 1700 mp teren din totalul de 12149 mp, situat în Paşcani, str. x, jud. Iaşi (depozit C.).

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi, excepţia tardivităţii acţiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Ministerul Economiei a formulat, de asemenea, întâmpinare, în calitate de continuator în drepturi al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. A invocat excepţia necompetenţei materiale a |Tribunalului Iaşi, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia de tardivitate a acţiunii pentru depăşirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 926/c.a/26.06.2015 a Tribunalului Iaşi, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Iaşi, în considerarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 96 pct. 1 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/30.09.2015.

Prin sentinţa nr. 182/c.a/09.11.2015 a Curţii de Apel Iaşi, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului şi a fost admisă excepţia tardivităţii acţiunii, fiind respinsă ca tardivă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei Comerţului şi Turismului şi B. S.A..

Prin decizia nr. 3797/07.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - SCAF, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. şi a fost casată sentinţa Curţii de Apel Iaşi, trimiţându-se cauza spre rejudecare pe fond, cu motivarea că a fost formulată în termen acţiunea în anularea actului administrativ vătămător pentru reclamant.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la data de 15.01.2019

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 50 din 15 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi B. S.A..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 50 din 15 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că societatea pârâtă nu a respectat prevederile art. 19 din Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, terenul necesar desfăşurării activităţii societăţii pârâte fiind întru totul altă locaţie.

Astfel, în opinia sa, prima instanţă avea motive temeinice să reţină elemente de nelegalitate a actului administrativ, fiind emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi a procedurii în vigoare la data emiterii acestuia.

A susţinut recurentul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate supus atenţiei instanţei de judecată este nelegal eliberat, întrucât include o suprafaţă de teren care i-a aparţinut acestuia, care a făcut obiectul Legilor fondului funciar, pentru care instituţiile abilitate s-au exprimat în mod favorabil în ceea ce priveşte reconstituirea.

De asemenea, a arătat că, astfel cum a menţionat prin notele de şedinţă pentru termenul din data de 01.04.2019, din registrul agricol cu privire la antecesorii săi rezultă cu certitudine că suprafaţa de 1700 mp a existat, a avut categoria de folosinţă păşune şi, prin urmare, dovada existenţei acesteia în proprietatea autorilor săi s-a făcut, apreciind că, în situaţia în care terenul respectiv a făcut obiectul cererii de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, în mod nelegal a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

În fine, a reiterat faptul că locaţia reală a terenului depozitului C. S.A. Paşcani era în altă parte. Este adevărat că prin sentinţa civilă nr. 63/2010 a Judecătoriei Paşcani nu s-a stabilit locaţia exactă a acestei suprafeţe de teren de 0,17 ha, însă, prin intermediul celorlalte probe administrate în cauză rezultă că această locaţie se află în continuarea proprietăţii sale, respectiv în locaţia unde pârâta deţine certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă B. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neformularea de critici concrete la hotărârea de fond şi excepţia inadmisibilităţii în raport de solicitarea de casare şi de rejudecare a cauzei, având în vedere că instanţa de recurs este Înalta Curte.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea în tot a sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, în opinia sa, prima instanţă făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

4.2 Intimatul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (reorganizat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 212/2020) a formulat întâmpinare/note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat respingerea excepţiilor şi a apărărilor invocate de pârâtă, pe fond, reiterând în esenţă aspectele prezentate prin memoriul de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii şi excepţia nulităţii recursului sunt nefondate, constatând că hotărârea primei instanţe este atacabilă cu recurs în faţa Înaltei Curţi, potrivit legii, argumentele invocate în susţinerea acesteia neputând fi reţinute drept un motiv de inadmisibilitate a căii de atac, iar cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar motivele invocate se circumscriu acest temei de drept.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În aplicarea prevederilor dispoziţiilor legale privind reorganizarea unităţilor economice de stat in regii autonome si societăţi comerciale, respectiv in aplicarea prevederilor art. 19 si art. 20 din Legea nr. 15/1990, după reorganizarea fostei unităţi economice de stat Întreprinderea pentru livrarea produselor petroliere Iaşi in societate comerciala pe acţiuni - S.C. C. S.A. - a iniţiat procedura de recunoaştere si atestare a dreptului sau de proprietate asupra terenurilor pe care le avea in patrimoniu si in administrare efectiva, anterior anului 1989.

Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, având seria x nr. x/08.09.1994, emis de Ministerul Transporturilor, în favoarea S.C. C. S.A., s-a atestat dreptul de proprietate inclusiv cu privire la suprafaţa de teren de 113476,82 mp (din care la depozitul Paşcani suprafaţa de 10966,62 mp) care includea suprafaţa de 1700 mp din Paşcani, str. x, despre care reclamantul A. pretinde că a fost deţinută în proprietate de autorii săi anterior colectivizării şi cu privire la care se solicită constatarea nulităţii parţiale a certificatului sus-menţionat.

Documentaţia a fost executată de D. S.A. Iaşi, având aviz favorabil de la E. cu nr. 10359/17.03.1993.

Terenul a intrat în patrimoniul fostei C. S.A. (prin antecesoarele sale) prin decizia Sfatului Popular Paşcani nr. 19/19.05.1994 prin care, iniţial, s-a dispus trecerea în patrimoniul MIP - Direcţia generală de desfacere baza nr. 5 Iaşi a unei suprafeţe de 0,59 ha în Paşcani, str. x, cu destinaţia de a se construi depozit produse petroliere. Depozitul a fost extins ulterior, fiind trecute în administrarea Întreprinderii pentru livrarea produselor petroliere Iaşi din administrarea Consiliului Popular al oraşului Paşcani alte suprafeţe de teren: 2500 mp prin decizia nr. 440/25.09.1970, 744 mp prin decizia nr. 601/11.09.1979 şi 3005 mp prin decizia nr. 215/29.05.1981.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A. şi Ministerul Economiei, să constate nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a S.C. C. Iaşi S.A. (actual B. SA) seria x nr. x/08.09.1994 pentru suprafaţa de 1700 mp teren din totalul de 12149 mp, situat în Paşcani, str. x, jud. Iaşi (depozit C.).

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul invocând, cu titlu de critici, aspectele prezentate în faţa primei instanţe, care au fost analizate de aceasta, considerentele fiind împărtăşite de instanţa de control judiciar, actul administrativ contestat fiind emis cu respectarea dispoziţiilor legale şi a procedurii în vigoare la data emiterii sale.

Astfel, recurentul-reclamant a susţinut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este nul parţial, autorii săi fiind proprietarii unei suprafeţe de 1700 mp, care, potrivit reclamantului este cuprinsă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea C. S.A. (actuala B. SA).

Înalta Curte constată că, din actele aflate la dosar, proba cu înscrisuri fiind unica solicitată de reclamant, în mod corect, a reţinut prima instanţă că Hotărârea Comisiei de Fond Funciar nr. 3763/1998 privind suprafaţa de 0,7 ha teren nu precizează amplasamentul, nici referatul Comisiei municipale de fond funciar Paşcani nr. 743/15.09.2005 vizând suprafaţa de 0,17 ha teren (din totalul de 0,7 ha ce apărea iniţial în Anexa 25). Totodată, sentinţa invocată de reclamant, nr. 63/12.01.2010 a Judecătoriei Paşcani obligă Comisia Locală de fond funciar Paşcani la a-l pune în posesie pe reclamant şi a întocmi documentaţia pentru suprafaţa de 0,70 ha teren situat în intravilanul mun. Paşcani. Astfel, nu există nicio precizare în considerentele sentinţei vizând amplasamentul acestui teren şi nici nu s-a făcut de către reclamant dovada demersurilor ulterioare pronunţării acestei hotărâri vizând punerea sa în executare, aceasta trebuind a fi calea de urmat de către reclamant.

În aceste condiţii, nu poate fi reţinută nulitatea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei întrucât, pe de o parte, certificatul a fost emis în baza şi în executarea Legii nr. 15/1990 şi a Legii nr. 31/1990, în considerarea faptului că terenul în suprafaţă totală de 10966,62 mp se afla în patrimoniul societăţii pârâte la data reorganizării sale în societate comercială, pe această suprafaţă fiind amplasate la acel moment depozite de produse petroliere.

Societatea pârâtă a respectat prevederile art. 19 din Legea nr. 15/1990 care instituiau obligativitatea inventarierii si evaluării patrimoniului societăţilor comerciale, după care a urmat procedura dată în aplicarea prevederilor art. 19 si art. 20 din Legea nr. 15/1990 - respectiv cea stabilita prin H.G. nr. 834/1991.

Instanţa apreciază că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991, Criteriului nr. 2665/1992. Astfel, imobilul ce face obiectul actului administrativ a cărui revocare parţială se solicită, respectiv depozitul petroliere de 10966,62 mp, a fost determinat ca necesar desfăşurării activităţii S.C. C. S.A., conform obiectului de activitate prevăzut în actul de înfiinţare. Certificatul avea rolul de a atesta patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat, dreptul de proprietate fiind deţinut în temeiul Legii nr. 15/1990. Potrivit Anexei 2 la Criteriul nr. 2665/1992, beneficiara certificatului avea obligaţia de a face dovada titlului în baza căruia deţine terenul, sens în care S.C. C. S.A. a ataşat documentaţiei actele ce atestau trecerea în patrimoniul său a terenurilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia şi în baza art. 1 din H.G. nr. 834/1991 potrivit căruia terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determina, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort.

Aşa fiind, în raport de cele antereferite, dreptul de proprietate al societăţii comerciale rezultat din Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor contestat a fost dobândit în considerarea acestor disopziţii legale.

În momentul emiterii certificatului contestat se aflau în patrimoniul societăţii comerciale S.C. C. S.A. potrivit situaţiei centralizatoare întocmite şi terenurile de 10966,62 mp din Paşcani pe care se aflau clădiri ale societăţii, susţinerea recurentului-reclamant în sensul că această suprafaţă se afla în altă locaţie fiind infirmată de întregul material probatoriu administrat în cauză.

Prin urmare este îndeplinită prima condiţie necesară pentru emiterea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, respectiv cea ca terenurile să se afle în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării sale. În ceea ce priveşte condiţia ca aceste terenuri să fie necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, instanţa de recurs reţine că era vorba de depozit produse petroliere, aşadar şi această condiţie era îndeplinită.

Situaţia actuală a terenurilor este irelevantă, întrucât cererea de faţă este una în constatarea nulităţii unui act administrativ, analizându-se legalitatea acestuia la data emiterii.

Înalta Curte mai constată că pretinsul drept de proprietate asupra unei suprafeţe de 1700 mp din terenul care face obiectul CADP seria x nr. x din 08.09.1994, nu este de natura a afecta legalitate hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Dincolo de faptul că reclamantul nu deţine la acest moment un titlu de proprietate valabil cu privire la suprafaţa de 1700 mp despre care pretinde a se face vorbire în sentinţa nr. 63/12.01.2010 a Judecătoriei Paşcani (ca parte a celor 0,70 ha teren) nu este posibil în acest cadru procesual să se constate că un titlu al autorilor reclamantului este preferabil titlului pârâtei, compararea titlurilor de proprietate şi stabilirea celui care are întâietate, prin compararea modului originar de dobândire a bunului, făcându-se exclusiv în cazul acţiunilor în revendicare, nefiind de competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

În concluzie, Înalta Curte reţine că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente circumstanţelor factuale reţinute, motivele de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurentul-reclamant, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului şi excepţia inadmisibilităţii recursului invocate de intimata-pârâtă B. S.A. şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului şi excepţia inadmisbilităţii recursului invocate de intimata-pârâtă B. S.A..

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 50 din 15 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.