Forfeiture of insurance claim rights due to expired 90-day filing deadline for Insurers' Guarantee Fund payment

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data 24.07.2017, sub numărul x/2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor anularea deciziilor nr. 6856/27.06.2017 şi nr. 6855/27.06.2017 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor cu titlu de daune materiale şi morale aferente decesului victimei C., din culpa asiguratului RCA cu poliţa de asigurare emisă de S.C. D. S.A..

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4752 din 06.12.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că hotărârea este nelegală şi netemeinică întrucât a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii [art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ..].

Subsumat motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, invocând, pe de o parte, faptul că instanţa de fond a aplicat sancţiunea decăderii în raport cu data pronunţării hotărârii penale, fără a avea în vedere dispoziţiile imperative ale art. 581 din C. proc. pen., care prevede că dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile.

Au arătat recurenţii - reclamanţi că redactarea şi comunicarea hotărârii nu s-a realizat în termenul imperativ şi maximal de 30 de zile, motiv pentru care în mod greşit s-a interpretat şi reţinut că termenul de decădere curge de la 29.12.2015, deşi hotărârea le-a fost comunicată după data 01.07.2016.

În opinia recurenţilor, termenul de 90 de zile curge de la data de 01.07.2016, astfel încât cererile de plată puteau fi depuse până la data de 01.10.2016. Ori, cererile de plată au fost expediate la data de 19.09.2016.

Pe de altă parte, deşi creanţa se afla în mod cert în evidenţa D. preluată de FGA, în cauză nu le-a fost comunicat, nici de către FGA, nici de KPMG, termenul special de 90 de zile, nici data la care începe să curgă acel termen special de 90 de zile şi nici data la care s-a dispus intrarea în insolvenţă a S.C. D. S.A., dată de la care curg cele 90 de zile pentru înscrierea creanţei la FGA.

Au mai susţinut recurenţii că prin aplicarea unor termene procedurale necomunicate şi aplicarea ulterioară a sancţiunii decăderii, deşi termenul de redactare a hotărârii şi de comunicare de 30 de zile nu a fost respectat, le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) CEDO, procesul echitabil cuprinzând inclusiv faza de executare a hotărârii judecătoreşti.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii - reclamanţi au formulat, în esenţă, următoarele critici la adresa sentinţei atacate:

- încălcarea dreptului material la despăgubiri rezultat din principiul răspunderii civile delictuale şi contractuale - art. 1349 şi 1350 C. civ., cât şi principiul forţei obligatorii a contractului - poliţa de asigurare RCA, statuat în art. 1270 alin. (1) C. civ.

- nerespectarea principiului bunei credinţe, în baza căruia hotărârea judecătorească să fie dusă la îndeplinire de bună voie.

4. Apărările formulate

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentinţa este legală şi temeinică.

II. Decizia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se referă la situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de casare include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În ceea ce priveşte necomunicarea de către FGA a termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, aplicarea sancţiunii decăderii, deşi termenul de redactare şi de comunicare de 30 de zile a hotărârii nu a fost respectat, împrejurarea că instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile imperative ale art. 581 din C. proc. pen. şi nici că hotărârea judecătorească (Sentinţa penală nr. 555/03.12.2015) le-a fost comunicată după data 01.07.2016, argumente pe care recurenţii le-au subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că acestea nu privesc regulile de procedură aplicabile judecăţii în primă instanţă, în realitate fiind criticată dezlegarea dată motivelor de nelegalitate a actelor administrative contestate, argumentele neîncadrându-se în ipoteza prevăzută de articolul menţionat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este neîntemeiat.

Prin deciziile contestate nr. 6855 şi 6856 din 27.06.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererile de plată formulate de reclamanţii A. şi B., cu motivarea că această cerere a fost formulată şi depusă după expirarea termenului legal de 90 de zile, de depunere a cererilor de plată la Fond, termen de decădere expres prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015.

Astfel, potrivit art. 14 din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care-şi pot exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispoziţiile legii şi a actelor normative emise pentru organizarea şi executarea legii cu relevanţă pentru situaţia lor juridică.

Înalta Curte reţine că analiza cererilor de plată şi a înscrisurilor depuse în dovedirea creanţei s-a realizat de către autoritatea pârâtă ţinându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data naşterii dreptului - termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancţiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială şi norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile FGA, cererile de plată fiind respinse.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a D. S.A. s-a realizat prin încheierea din 03.02.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015, şi a devenit definitivă la data de 28.04.2016.

Însă, în raport de exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal şi de soluţionarea acesteia în mod definitiv la data de 29.12.2015, prin neapelarea sentinţei penale nr. 555/03.12.2015, pronunţată de Judecătoria Neamţ în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte reţine că, în cauză, ne regăsim în prezenţa unui drept de creanţă născut anterior deschiderii procedurii de faliment.

În situaţia în care dreptul de creanţă al recurenţilor-reclamanţi s-a născut anterior deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului, termenul de 90 de zile în care aceştia aveau posibilitatea formulării cererii de plată a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (28.04.2016) şi s-a împlinit la 28.07.2016. Or, aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamanţii au depus cererile de plată la data de 26.09.2016, cu mult peste termenul maxim de 90 de zile stabilit de legiuitor.

Nu era necesar ca recurenţii să fie în posesia unui titlu executoriu în materialitatea sa pentru a putea să ceară plata despăgubirilor, având în vedere dispoziţiile exprese ale art. 522 alin. (1) C. proc. pen., care arată în mod lămuritor care este data rămânerii definitive a hotărârilor penale, cât şi dispoziţiile art. 553 alin. (1) acelaşi Cod, care prevăd că decizia penală este definitivă şi poate fi pusă în executare la momentul pronunţării sale, iar nu de la comunicarea sa.

Pe de altă parte, cererea de plată adresată FGA nu era condiţionată de prezentarea hotărârii judecătoreşti în materialitatea sa, fiind suficientă depunerea unui certificat de grefă sau a copiei dispozitivului, această posibilitate fiind prevăzută chiar de art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, în cuprinsul căruia se arată că:

"(...) În cazul imposibilităţii de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declaraţie pe propria răspundere, în sensul susţinerii acestor documente justificative. Declaraţia pe propria răspundere dată de petent în susţinerea documentelor justificative este prevăzută în anexa nr. 7. În cuprinsul cererii de plată se va preciza motivul imposibilităţii de depunere a înscrisurilor justificative".

În fine, Înalta Curte observă că termenul de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptăţită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii, conform legii speciale.

În aceste condiţii, potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

Susţinerile reclamanţilor privind faptul că nu au fost notificaţi în calitate de creditori de asigurări pentru a se putea înscrie la masa credală, conform Legii 85/2014, nu poate fi reţinut ca fiind un caz temeinic justificat, în sensul art. 186 C. proc. civ., care reglementează instituţia repunerii în termen.

În contextul expus, având în vedere că cererile de plată au fost depuse la FGA după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că deciziile contestate sunt legale, astfel că în mod corect şi legal prima instanţă a respins acţiunea reclamanţilor având ca obiect anularea acestor decizii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 4752 din 6 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 4752 din 6 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2020.