Invalidation of organic certification due to unauthorized inspection stamp constitutes excess of power

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.08.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, anularea deciziei emisă de pârât de invalidare a certificatului de conformitate eliberat acestuia de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcţiilor Agricole Judeţene cu adresa nr. x/15.01.2015, precum şi obligarea pârâtului să-i recunoască validitatea certificatului eliberat pentru anul 2014.

Prin decizia nr. 1434 din 30 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, s-a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 346 din 10 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost casată sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 03.10.2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 123 din 10 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi s-a dispus anularea adresei nr. x/15.01.2015 emisă de pârâtul MADR în ce îl priveşte pe reclamantul A. în sensul că se recunoaşte validitatea certificatului nr. x/13.10.2014 emis pe seama reclamantului de B.; s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 123 din 10 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei recurate şi, în rejudecare, în principal admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de acesta, iar, în subsidiar, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., judecătorul care s-a pronunţat asupra fondului nu a motivat în mod legal soluţia dată, atât în fapt, cât şi în drept.

Totodată, recurentul a reiterat excepţia inadmisibilităţii acţiunii introductive, excepţie pe care a apreciat-o greşit soluţionată de instanţa de fond. Astfel, a aratat că actul ce face obiectul cererii de chemare în judecată, raportat la prevederile art. 2 alin. (1) lit. f), art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi calificat ca fiind un act administrativ, aşa cum este acesta definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c).

De asemenea, recurentul a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de fond şi pe aspectul aplicării greşite a normelor de drept material incidente cauzei. Astfel, recurentul a precizat că intimatul-reclamant nu a probat existenţa vreunui act administrativ vătămător, întrucât în cauză este vorba despre adresa nr. x/15.01.2015.

S-a arătat că adresa contestată de intimat nu este altceva decât o simplă corespondenţă între două autorităţi, ce reflectă un punct de vedere cu privire la înscrisurile emise de S.C. C. S.R.L. şi care are caracterul unui act de informare, nefiind de natură să interzică posibilitatea intimatului-reclamant de a solicita organismului de inspecţie şi certificare lămuriri cu privire la neconformităţile din documentele ce o vizează.

Cu privire la aplicarea Ordinului nr. 181/2014, art. 4 alin. (10), recurentul a solicitat înlăturarea acestuia, întrucât MADR a atribuit numărul de cod RO-ECO-014 organismului de inspecţie şicertificare B. Sucursala Iernut, prin certificatul de aprobare nr. x/28.11.2012, iar această entitate a fost radiată din evidenţele ORC în baza rezoluţiei nr. 14426/26.11.2014.

Astfel, se poate observa cu uşurinţă că B. şi C. S.R.L. sunt două subiecte distincte, iar solicitarea intimatului-reclamant de obligare a MADR să recunoască validitatea unui certificat emis pentru 2014 este nefondată.

Recurentul a arătat că nu există niciun argument în susţinerea criticilor conform cărora autorizarea C. S.R.L. trebuia să se facă începând cu data de 28.07.2014, în condiţiile în care cererea de aprobare ca organism de inspecţie şi certificare a fost adresată de societate ministerului de resort la data de 27.11.2014, însă nu a fost însoţită de toate documentele necesare.

În fine, a criticat recurentul-pârât reţinerea primei instanţe în sensul că în cauză sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui exces de putere în sensul dipoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, instanţa apreciind în mod greşit şi nemotivat nota de control ca fiind act administrativ emis cu exces de putere, făcând trimitere la hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Timişoara în primă instanţă şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în soluţionarea recursurilor declarate împotriva acestora.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, anularea deciziei emisă de pârât de invalidare a certificatului de conformitate eliberat acestuia de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcţiilor Agricole Judeţene cu adresa nr. x/15.01.2015, precum şi obligarea pârâtului să-i recunoască validitatea certificatului eliberat pentru anul 2014.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, pârâtul invocând, cu titlu de critici nemotivarea sentinţei, soluţionarea greşită a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, precum şi reţinerea eronată a excesului de putere, aspecte prezentate în faţa primei instanţe, care au fost analizate de aceasta, considerentele fiind împărtăşite de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile privind nemotivarea în fapt şi în drept a hotărârii, care deşi sunt întemeiate de recurent pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se circumscriu pct. 6 al aceluiaşi articol.

Instanţa de control judiciar aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, instanţa de recurs constată că judecătorul fondului a soluţionat în mod corect excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât prin întâmpinare şi reiterată prin cererea de recurs.

Astfel, constată că, având în vedere soluţia de casare cu trimitere dispusă în urma admiterii recursului, în vederea lămuririi obiectului cererii, raportat la excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă pe motiv că adresa nr. x/15.01.2015 emisă de MADR nu ar fi un veritabil act administrativ, în al doilea ciclu procesual după casare, s-a dispus citarea pârâtului pentru a preciza obiectul actiunii, reclamantul precizând obiectul acţiunii, sens în care a solicitat în mod expres anularea adresei nr. x/15.01.2015 emisă de MADR, act subsecvent al Notei de control nr. x/16.12.2014, şi obligarea pârâtei la recunoaşterea validităţii certificatului nr. x/13.10.2014.

Prin urmare, actul contestat în prezenta speţă este reprezentat de adresa emisă în baza notei de control nr. x/16.12.2014 a MADR prin care s-a constatat, în ceea ce priveşte documentele emise de C. S.R.L. după data de 24.07.2014 că 979 de certificate de conformitate nu au fost emise cu respectarea prevederilor legale deoarece rapoartele de inspecţie poartă ştampila C. S.R.L., societate care nu este acreditată de organismul de acreditare DAKKS şi nici aprobată de MADR să desfăşoare pe teritoriul României activităţi de inspecţie şi certificare în agricultură ecologică.

Instanţa de control judiciar aminteşte că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004 "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că obiectul acţiunii judiciare în contenciosul administrativ poate consta în: cererea de anulare a unui act administrativ, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale, respectiv plângerea împotriva actului administrativ asimilat - refuzul de soluţionare a unei cereri.

Totodată, conform art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege:

(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (...) c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice; (...) e) contenciosul administrativ - activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Aşa fiind, din corelarea acestor dispoziţii cu prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 antereferite, rezultă că pot fi cenzurate sub aspectul legalităţii de către instanţa de contencios administrativ doar actele de autoritate, emise în regim de putere publică, şi care dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice de drept administrativ.

Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului, constată că din conţinutul adresei contestate reiese că pârâtul, deşi nu a emis un act administrativ tipic prin care să dispună în mod expres invalidarea certificatului în cauză, şi-a exprimat o manifestare de voinţă univocă în sensul de a nu recunoaşte în favoarea reclamantului valabilitatea certificatului de conformitate având aplicată ştampila C. S.R.L., lipsind în concret actul de eficienţă juridică, chiar dacă nu a emis o decizie de invalidare propriu-zisă, neputându-se conchide că adresa contestată nu ar avea caracterul unei manifestări de voinţă apte să producă efecte de drept public, din moment ce este singurul act prin care se aduce la cunoştinţă refuzul pârâtului de a ţine seama de un atare certificat.

Prin urmare, adresa contestată are caracterul unui act administrativ, în accepţiunea dată acestei noţiuni prin prevederile legale mai sus menţionate, fiind un act de autoritate emis în regim de putere publică pentru a genera efecte juridice, în sensul nerecunoaşterii certificatelor de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după data de 24.07.2014 şi care au aplicată ştampila C. S.R.L., neputând fi apreciată ca fiind un simplu act de informare, astfel cum încearcă să acrediteze pârâtul, de vreme ce are aptitudinea de a produce prin ea însăşi efecte juridice pe tărâmul dreptului administrativ, în măsura în care pârâtul nu a emis un alt act decizional, distinct de adresa menţionată.

Este adevărat că Înalta Curte, prin decizia de casare, a reţinut că aspectele privind eliberarea certificatelor de conformitate fără respectarea prevederilor legislative naţionale şi comunitare în vigoare în domeniul agriculturii ecologice erau cuprinse, aşa cum s-a arătat, în Nota de constatare, însă, referitor la aceasta, instanţa de recurs apreciază că, în mod corect, curtea de apel a constatat faptul că nota de control nr. x/16.12.2014 a MADR are caracterul unui act premergător prin care s-a constatat că documentele emise de C. S.R.L. după data de 24.07.2014, 979 de certificate de conformitate nu au fost emise cu respectarea prevederilor legale, constatări care au fundamentat emiterea actului administrativ decizional de autoritate, acesta fiind încorporat în cuprinsul adresei contestate.

Prin urmare, refuzul pârâtului de a recunoaşte valabilitatea certificatului de conformitate de care s-a prevalat reclamantul este susceptibil de a-i produce acestuia o vătămare în raport de care acesta este îndrituit să supună cenzurii instanţei de contencios administrativ actul astfel emis, pentru a se verifica dacă s-a manifestat un eventual exces de putere prin conduita pârâtului.

În acest context, instanţa de control judiciar constată că sunt lipsite de suport şi algaţiile recurentului privind fondul acţiunii, constatând că sunt corecte reţinerile primei instanţe în sensul că manifestare de voinţă bazată pe nota de control şi exhibată prin intermediul adresei contestate de reclamant, prezintă caracteristicile excesului de putere, în accepţiunea dată acestei noţiuni prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 554/2004.

Astfel, potrivit acestor dispoziţii legale, excesul de putere reprezintă "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor."

Prin adresa nr. x/15.01.2015, ministerul pârât a adus la cunoştinţa tuturor direcţiilor agricole judeţene faptul că, în perioada 02 - 05.12.2014, Direcţia Generală Control Antifraudă Inspecţii - Direcţia de Inspecţii de Stat a efectuat verificări cu privire la criteriile de funcţionare, precum şi la activitatea desfăşurată de B./C. S.R.L şi că, prin Nota de control nr. x/16.12.2014 s-a propus ca operatorii să fie informaţi asupra urmatoarelor aspecte:

"- organismul de inspecţie şi certificare B. a fost radiat conform Certificatului de radiere din data de 28.11.2014, emis în baza rezoluţiei nr. 14426/26.11.2014, iar societatea nou înfiinţată, respectiv C. S.R.L., nu este aprobată de MADR ca organism de inspecţie şi certificare.

- certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după data de 24.07.2014 şi care au aplicată ştampila C. S.R.L. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naţionale şi comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice.

Poziţia autorităţii publice a fost comunicată reclamantului de către DAJ Caraş-Severin, prin adresa nr. x/19.01.2015, prin care s-a reprodus dispoziţia MADR de a notificat reclamantul în sensul arătat.

B. Sucursala Iernut a fost radiată începând cu data de 28.11.2014, însă certificatul ataşat la dosarul de fond, a fost emis la data de 13.10.2014 şi poartă chiar ştampila B., în vreme ce contractul de certificare a fost încheiat sub nr. x/18.04.2012.

Prin urmare, se constată că actul în discuţie a fost emis de B., purtând ştampila acestei societăţi şi având o dată anterioară celei la care aceasta a fost radiată, doar raportul de inspecţie care a stat la baza emiterii certificatului dosar, purtând ştampila C. S.R.L..

Prin urmare, conduita pârâtului, prin care i se impută reclamantului împrejurarea că una dintre anexele certificatului, respectiv raportul de inspecţie poartă ştampila unui organism neacreditat de MADR la data efectuării controlului, respectiv S.C. C. S.R.L., în condiţiile în care certificatul însuşi este emis de organismul acreditat B., apare ca fiind manifestată cu exces de putere, în condiţiile în care certificatul a fost emis de organismul acreditat B., iar neînţelegerile ce vizează relaţia dintre MADR şi B. sub aspectul acreditării şi delegării atribuţiilor de control nu pot fi imputate reclamantului.

Prin urmare, constatările cuprinse în Nota de nr. x/16.12.2014 a MADR nu pot fi valorificate în sensul nerecunoaşterii valabilităţii certificatului de conformitate emis în favoarea agricultorului, prezentând caracteristicile excesului de putere.

În concluzie, Înalta Curte reţine că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente circumstanţelor factuale reţinute, motivele de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 123 din 10 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.