PFA driving school owner access to National Trainee Register; applicability of labor contract requirement in O.M.T. 733/2013 to authorized natural persons

Şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 decembrie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română, a solicitat deblocarea accesului la Registrul Naţional al Cursanţilor, pentru a putea raporta prestaţia zilnică în calitate de administrator al şcolii de conducători auto PFA.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 39 din 09 martie 2018, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română, obligând pârâta să deblocheze accesul la raportarea on-line în Registrul Naţional al Cursanţilor pentru raportarea prestaţiilor zilnice în calitate de administrator al şcolii de conducători auto PFA.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 39 din 09 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Rutieră Română, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Printr-un prim set de critici, recurenta-pârâtă a susţinut că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., deoarece, din considerentele acesteia, nu nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale şi argumentele care au condus la admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) lit. d) din Anexa 3 la O.M.T. nr. 733/2013, întrucât O.U.G. nr. 44/2008, la care s-a raportat instanţa de fond, prevede doar că autorizarea PFA reprezintă numai o condiţie prealabilă de organizare a activităţii de instructor auto.

Mai mult decât atât, astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin deciziile nr. 757/01.03.2017, nr. 2259/02.06.2016 şi nr. 3362/24.11.2016, O.M.T. nr. 733/2013 a fost emis întocmai pentru a asigura un cadru eficient, complet şi unitar de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, precum şi pentru a se asigura contextul necesar verificării şi controlului acestei activităţi din punct de vedere administrativ şi fiscal şi respectarea condiţiilor specifice de dotare a celor care exercită activitatea.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că din cuprinsul prevederilor O.M.T. nr. 733/2013, a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Anexa 3, respectiv ale art. 4 lit. a) şi b) din Anexa 1, reiese că intimatul-reclamant se supune reglementărilor art. 4 lit. b) din Anexa 1, fiind organizat ca persoană fizică autorizată, aplicându-i-se teza a II-a a art. 42 alin. (1) lit. d) din Anexa 3, respectiv obligaţia să asigure efectuarea pregătirii practice, cuprinse în planul de învăţământ, numai de către instructori auto, persoane fizice autorizate, care deţin şcolile de conducători auto.

În concluzie, recurenta-pârâtă consideră că în mod corect a blocat accesul intimatului la raportarea on-line în Registrul Naţional al Cursanţilor, deoarece, pe de o parte, calitatea de administrator nu este prevăzută în forma de organizare a intimatului, respectiv Persoană Fizică Autorizată, acesta neavând calitatea de administrator al unei societăţi comerciale, iar pe de altă parte, activitatea de instructor auto, fiind o funcţie care concură la siguranţa rutieră, conform prevederilor art. 58 din O.G. nr. 27/2011, trebuie desfăşurată conform cerinţelor impuse de legiuitor în O.M.T. nr. 733/2018.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 iunie 2018, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Apreciază că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente şi învederează că, în calitate de administrator - asociat unic al şcolii de conducători auto, trebuie să respecte prevederile art. 42 lit. d) din Anexa 3 a O.M.T. nr. 733/2013 doar cu privire la angajaţii şcolii sale, raportat la prevederile art. 15 indice lit. a) şi b) din Codul muncii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-pârâtă nu invocă în mod expres şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), a formulat critici care se subsumează şi acestui motiv de recurs, învederând, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele sentinţei regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată, fiind examinate, efectiv, aspectele esenţiale invocate de părţi.

Instanţa de control judiciar apreciază că motivarea clară şi accesibilă a primei instanţe răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunţată în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, pronunţată în cauza Albina contra României).

În aceste condiţii, împrejurarea că recurenta-pârâtă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Înalta Curte apreciază că faţă de criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă, în cauză, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestora, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În speţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale, în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, potrivit Autorizaţiei Şcoli de conducători auto, Instructor auto autorizat seria x nr. x/5.10.2017, emisă de către Ministerul Transporturilor, P.F.A. A. este abilitată să organizeze şi să desfăşoare activitate de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere a vehiculelor .

Conform Autorizaţiei Instructor Auto seria x.I.A. nr. x/28.03.2016, valabilă până la 27.03.2066, A. este abilitat să desfăşoare activitate de pregătire practică în vederea obţinerii permisului de conducere a vehiculelor pentru categoriile/subcategoriile B.

Registrul Naţional al Cursanţilor este o aplicaţie informatică a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. privind înscrierea în format electronic a datelor de către şcolile de conducători auto, care conţine informaţii privind şcolile de conducători auto, instructorii auto, profesorii de legislaţie rutieră, cursanţii, vehiculele utilizate la pregătirea practică, precum şi alte date stabilite de către autoritatea pârâtă.

Prin adresa nr. x/28.11.2017, recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română, invocând prevederile art. 42 alin. (1) lit. d) din Anexa nr. 3 la O.M.T. nr. 733/2013, a comunicat petentului A., căruia nu i s-a permis raportarea prezenţei practice în Registrul Naţional al cursanţilor, că pot fi confirmate în acest Registru doar prezenţele practice pentru instructorii auto cu care au fost încheiate de către şcolile de conducători auto (autorizate conform prevederilor art. 4 lit. a) din Anexa 1 la O.M.T. nr. 733/2013), contracte individuale de muncă.

Problema de drept care se cere a fi dezlegată în cauză este dacă refuzul recurentei-pârâte de a permite intimatului-reclamant raportarea în Registrul Naţional al Cursanţilor, prin invocarea lipsei contractului individual de muncă în persoana reclamantului, raportat la dispoziţiile art. 42 alin. (1) lit. d) din Anexa nr. 3 la O.M.T. nr. 733/2013, este fundamentat legal.

Potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (1) lit. d) din O.M.T. nr. 733/2013, "(1) Şcolile de conducători auto au următoarele obligaţii: (…) d) să asigure efectuarea pregătirii practice, cuprinsă în planul de învăţământ, numai de către instructori auto cu care are încheiat contract individual de muncă, în cazul şcolilor de conducători auto prevăzute la art. 4 lit. a) din anexa nr. 1 la prezentul ordin respectiv numai de către instructori auto, persoane fizice autorizate, care deţin şcolile de conducători auto prevăzute la art. 4 lit. b) din anexa nr. 1 la prezentul ordin".

Înalta Curte reţine că prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 733/2013 au fost aprobate Normele privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, Normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, Metodologia de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, Programa de şcolarizare, precum şi privind condiţiile şi obligaţiile pentru pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere.

Şcolile de conducători auto fac parte din cadrul instituţional naţional în domeniul siguranţei rutiere, care desfăşoară activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere şi îşi desfăşoară activitatea în baza unei autorizaţii eliberate de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. sau în baza autorizaţiei eliberate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, în cazul prestării de servicii în România în regim transfrontalier.

Conform art. 4 Anexa 1, Norme privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto:

"Şcolile de conducători auto sunt organizate:

a) ca societăţi comerciale, regii autonome precum şi ca şcoli de conducători auto organizate la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale sau organizate de instituţii de învăţământ particular acreditate conform legii care şcolarizează numai elevii sau studenţii înmatriculaţi în sistemul propriu de învăţământ pentru profilul auto, precum şi organizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne sau Ministerului Apărării Naţionale care şcolarizează cursanţi doar pentru nevoile proprii.

b) în regim juridic de persoane fizice autorizate, în condiţiile stabilite de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare, de către instructori de conducere auto denumiţi în continuare instructori auto, atestaţi conform reglementărilor specifice în vigoare, care au obţinut autorizaţie ca şcoli de conducători auto în conformitate cu prevederile prezentelor Norme".

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, potrivit cărora organizarea intimatului-reclamant în temeiul O.U.G. nr. 44/2008, atestă doar înregistrarea acestuia din registrul comerţului, precum şi autorizarea funcţionării şi luarea în evidenţă de către autoritatea fiscală, Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii reglementează şi regimul juridic sub imperiul cărora îşi desfăşoară activitatea o şcoală de conducători auto organizată sub această formă.

De asemenea, deşi recurenta-pârâtă a invocat ca temei al refuzului teza întâi a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) lit. d), instanţa de control judiciar, în acord cu opinia instanţei de fond, constată că această situaţie nu se aplică intimatului-reclamant, deoarece acesta nu îşi desfăşoară activitatea ca instructor auto care are încheiat contract individual de muncă în cadrul unei şcoli de conducători auto, prevăzute la art. 4 lit. a) din anexa nr. 1, ci acesta este instructor auto, persoană fizică autorizată, care deţine şcoala de conducători auto prevăzută la art. 4 lit. b) din anexa nr. 1.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, persoana fizică autorizată este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce foloseşte, în principal, forţa sa de muncă, iar în temeiul dispoziţiilor art. 4 din acelaşi act normativ:

"Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfăşura activităţile economice după cum urmează:

a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;

c) ca membri ai unei întreprinderi familiale."

Din această perspectivă, se apreciază că în mod corect a constatat instanţa de fond că refuzul pârâtei de a permite raportarea în Registrul Naţional al Cursanţilor prin invocarea lipsei contractului individual de muncă în persoana reclamantului, nu se justifică, fiind lipsit de fundament legal.

Nu în ultimul rând, referitor la practica judiciară invocată de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reţine că deciziile de speţă au fost pronunţate în cauze având ca obiect anularea O.M.T. nr. 733/2013 or, în speţă, instanţa de fond nu a fost învestită cu analiza legalităţii acestui act normativ, ci cu interpretarea unor dispoziţii ale acestui ordin, raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii, astfel că jurisprudenţa invocată de recurentă, nu este relevantă în cauză.

În consecinţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a întemeiat pe interpretarea probelor administrate, raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., nu sunt incidente în speţă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva sentinţei civile nr. 39 din 09 martie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 noiembrie 2020.