Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5831/2020 AI generated

Incompatibility of public officials in direct hierarchical spousal relationship: statutory sufficiency of marriage over factual separation and ANI's exclusive competence to evaluate

Case Number Decizia nr. 5831/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance judgment that rejected the plaintiff’s action to annul an integrity evaluation report. The dispute concerned a public official (Director Executive of a County Culture Direction) who challenged the National Integrity Agency's (ANI) finding that she was in a state of incompatibility between 2010 and 2015 due to direct hierarchical relationships with her husband, who served as a Senior Counselor in the same institution. The Court confirmed that ANI possessed the legal competence to evaluate and constitute the state of incompatibility under Article 8 and Article 11 of Law No. 176/2010, distinct from the operational measures reserved for the hierarchical superior. Relying on Article 95(1) of Law No. 161/2003, which prohibits direct hierarchical relationships between spouses or first-degree relatives, the Court held that the existence of the marriage and the subordinate superior-subordinate relationship were sufficient to constitute the incompatibility, regardless of the couple's factual separation or the transfer being initiated by superiors, as the plaintiff failed to fulfill the legal obligation to terminate the prohibited hierarchy.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2013, art. 95 din Legea nr. 161/2003, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003; Incompatibility of public officials in direct hierarchical spousal relationship: statutory sufficiency of marriage over factual separation and ANI's exclusive competence to evaluate: Totodată, recurenta-reclamantă a apreciat că, în mod nelegal instanţa de fond a constatat că îi revenea intimatei-pârâte competenţa de a constata starea de incompatibilitate prevăzută la art. 95 din Legea nr. 161/2003 şi de a sesiza organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, această competenţă revenind şefului său ierarhic.

Keywords

AI generated
legal separation public official executive competence obligations of officials validity of marriage public-law institution

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art.
art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2013
În motivare, reclamanta a învederat că situaţia de fapt reţinută prin raportul de evaluare nu se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2013, iar instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că, deşi căsătoria sa cu B.
art. 95 din Legea nr. 161/2003
Criticile referitoare la faptul că hotărârea pronunţată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 95 din Legea nr. 161/2003, sunt, de asemenea, nefondate.
art. 22 alin. (3) din Legea nr. 176/2010
161/2003 şi de a sesiza organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, această competenţă revenind şefului său ierarhic.
art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010
De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că raportul de evaluare nu respectă condiţiile de validitate prevăzute de lege, fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.
art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
Incompatibilitatea reţinută în situaţia recurentei este cea prevăzută de prevederile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, în care se arată că nu sunt permise raporturi ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici sunt soţi sau rude de gradul I.
art. 8 din Legea nr. 176/2010
Dispoziţiile art. 8 din Legea nr.
art. 1 alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 176/2010
În speţă, este necontestat faptul că în perioada vizată, reclamanta îndeplinea funcţia publică de director executiv în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, făcând parte, aşadar, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/29.11.2016, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 292 din 21 martie 2017, Tribunalul Caraş-Severin a admis excepţia lipsei competenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 25 aprilie 2017, sub acelaşi număr.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 171 din 31 mai 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 171 din 31 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivare, reclamanta a învederat că situaţia de fapt reţinută prin raportul de evaluare nu se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2013, iar instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că, deşi căsătoria sa cu B. a fost desfăcută prin Certificatul de divorţ nr. x din 20 aprilie 2015, era despărţită în fapt de fostul său soţ încă din anul 2010, aspect probat prin documentele înaintate intimatei-pârâte.

Totodată, recurenta-reclamantă a apreciat că, în mod nelegal instanţa de fond a constatat că îi revenea intimatei-pârâte competenţa de a constata starea de incompatibilitate prevăzută la art. 95 din Legea nr. 161/2003 şi de a sesiza organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, această competenţă revenind şefului său ierarhic.

De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că raportul de evaluare nu respectă condiţiile de validitate prevăzute de lege, fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a învederat că judecătorul fondului a reţinut în mod incorect situaţia de fapt, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil şi obligaţia de a exercita un rol activ în aflarea adevărului. În acest sens, recurenta-reclamantă a criticat faptul că instanţa de fond i-a respins în mod nelegal şi nemotivat solicitarea de ataşare la dosarul cauzei a dosarului administrativ, precum şi proba testimonială.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19 septembrie 2017, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, a arătat că instanţa de fond a examinat toate apărările formulate de părţile din proces, precum şi înscrisurile depuse în probaţiune de aceştia, constatând în mod corect, faţă de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, că Raportul de evaluare x/29.11.2016 este legal şi temeinic.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, prin Raportul de evaluare nr. x/29.11.2016, întocmit de către Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, s-a stabilit că, reclamanta, în perioada 2010-2015, în calitate de funcţionar public, respectiv director executiv în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a judeţului Caraş-Severin, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât era în raporturi ierarhice directe cu soţul său, B., consilier-superior în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a judeţului Caraş-Severin, încălcând astfel dispoziţiile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare juridică adecvată, soluţia de respingere a acţiunii fiind temeinică şi legală.

Criticile referitoare la competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a emite raportul de evaluare şi implicit de a constata nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, sunt nefondate.

Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 176/2010, prevăd că scopul Agenţiei Naţionale de Integritate este asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele care îndeplinesc funcţii publice, pe perioada îndeplinirii acestora.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 11 din acelaşi act normativ, activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

Incompatibilitatea reţinută în situaţia recurentei este cea prevăzută de prevederile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, în care se arată că nu sunt permise raporturi ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici sunt soţi sau rude de gradul I.

În speţă, este necontestat faptul că în perioada vizată, reclamanta îndeplinea funcţia publică de director executiv în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, făcând parte, aşadar, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 176/2010 şi intrând, astfel, în competenţa ANI de verificare a stării de incompatibilitate.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prevederile art. 95 alin. (5) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora "Situaţiile prevăzute la alin. (1) şi neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (3) se constată de către şeful ierarhic superior al funcţionarilor publici respectivi, care dispune încetarea raporturilor ierarhice directe dintre funcţionarii publici soţi sau rude de gradul I", nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte starea de incompatibilitate în care reclamanta se afla şi pe care pârâta o poate constata în temeiul dispoziţiilor legale ce-i reglementează activitatea.

Astfel, chiar dacă şeful ierarhic superior poate constată situaţia descrisă la art. 95 alin. (1) şi neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (3), competenţa legală de a evalua şi constata starea de incompatibilitate a respectivilor funcţionari revine în continuare autorităţii pârâte, pentru acţiunea ce o desfăşoară Agenţia Naţională de Integritate neavând nicio semnificaţie sau urmare directă măsurile pe care instituţia publică, cu care cel evaluat se află în raporturi de serviciu, le-a luat sau urmează să le adopte.

Criticile referitoare la faptul că raportul de evaluare nu respectă condiţiile de validitate cerute de lege la întocmirea acestuia, fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, sunt nefondate.

Conform prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010:

"Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a) partea descriptivă a situaţiei de fapt;

b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;

d) concluzii."

În speţă, raportul de evaluare contestat conţine o parte descriptivă a situaţiei de fapt, în care nu se menţionează doar modalitatea de sesizare a Agenţiei Naţionale de Integritate, ci şi competenţa autorităţii, perioada în care s-a desfăşurat activitatea de evaluare, precum şi informarea persoanei evaluate cu privire la declanşarea activităţii de evaluare.

La punctul II din raportul de evaluare contestat este consemnat faptul că s-a realizat procedura de informare a persoanei evaluate cu privire la identificarea unor elemente de incompatibilitate, precum şi că aceasta a fost invitată să depună în scris un punct de vedere.

Totodată, este prezentat, în esenţă, şi punctul de vedere al persoanei evaluate A..

La punctul III din raportul de evaluare contestat privind evaluarea elementelor în sensul existenţei unei stări de incompatibilitate, inspectorul de integritate a prezentat documentele primite de la alte instituţii şi autorităţi publice şi a prezentat, în concret, situaţia ce rezultă din conţinutul acelor documente, situaţie ce a stat la baza concluziilor existente în conţinutul acestui raport şi consemnate la punctul V.

În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a apreciat că actul administrativ contestat a fost elaborat cu respectarea dispoziţiilor acestui articol de lege şi nu poate fi reţinută nemotivarea ca motiv de nulitate al raportului de evaluare întocmit de intimata-pârâtă.

Criticile referitoare la faptul că hotărârea pronunţată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 95 din Legea nr. 161/2003, sunt, de asemenea, nefondate.

Prin Raportul de evaluare nr. x/29.11.2016, intimata a stabilit că reclamanta, în perioada 2010-2015, îndeplinind funcţia publică de director executiv în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a judeţului Caraş-Severin, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât era în raporturi ierarhice directe cu soţul său, B., consilier-superior în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a judeţului Caraş-Severin.

Conform art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare:

"Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I."

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut că raporturile ierarhice directe dintre reclamantă şi soţul său, rezultă în mod indubitabil din înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Astfel, din Organigrama aferentă pentru perioada 2010-2015 şi conform Deciziilor nr. 5/01.11.2010, nr. 8/20.05.2011 şi nr. 12/30.08.2013 şi a Fişei postului nr. 5 ce constituie anexă la contractul individual de muncă nr. x/01.11.2010, rezultă fără echivoc faptul că, în perioada 01 noiembrie 2010 - 20 aprilie 2015, A., în calitatea sa de director executiv în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a judeţului Caraş-Severin, s-a aflat în raporturi ierarhice directe cu soţul său B., funcţionar public de execuţie - consilier superior în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a judeţului Caraş-Severin.

Câtă vreme între A., director executiv în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a judeţului Caraş-Severin şi soţul său B., consilier superior în cadrul aceleiaşi instituţii, au existat raporturi ierarhice directe, aceasta s-a aflat în stare de incompatibilitate, ipoteza normei legale instituite prin art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, fiind astfel întrunită.

Deasemenea, nu prezintă relevanţă faptul că situaţia de incompatibilitate s-a născut ca urmare a dispoziţiei şefilor ierarhici superiori de a-l transfera pe soţul reclamantei la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, la care aceasta deţinea funcţia de director executiv, atâta timp cât recurenta-reclamantă avea obligaţii profesionale clare impuse de dispoziţiile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi nu a acţionat în termen legal prevăzut de alin. (3) al aceluiaşi articol de lege pentru a pune capăt acestei stări de incompatibilitate.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora în perioada 2010 - 2015, în care s-a constatat starea de incompatibilitate, nu ar fi convieţuit cu soţul, fiind separaţi în fapt, acestea nu prezintă nicio relevanţă juridică în prezenta cauză, întrucât dispoziţiile art. 95 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 sunt clare, prevederile legale incidente în cauză neperminţând nuanţări în stabilirea stărilor de incompatibilitate prevăzute de lege în raport de împrejurări de fapt potenţial justificative, fiind necesară şi suficientă existenţa căsătoriei între persoanele aflate în raport de incompatibilitate.

În consecinţă, singura condiţie pentru a se reţine starea de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 este aceea de a exista un raport ierarhic direct între soţi, condiţie îndeplinită în cauza dedusă judecăţii.

Cu privire la criticile recurentei-reclamante privind administrarea probatoriilor, Înalta Curte le apreciază, de asemenea, nefondate.

Referitor la depunerea dosarului administrativ, Înalta Curte constată că odată cu întâmpinarea formulată la fondul cauzei, intimata-pârâtă a depus, în copii certificate conform cu originalul, atât raportul de evaluare contestat, cât şi actele care au stat la baza întocmirii acestuia .

În ceea ce priveşte proba testimonială, Înalta Curte reţine că proba cu martori propusă de reclamantă avea ca teză probatorie dovedirea separării în fapt de soţul său în perioada în care s-a reţinut starea de incompatibilitate prin raportul de evaluare, aspect, care, pe de o parte, nu era contestat în cauză, iar pe de altă parte, nu era relevant, întrucât, aşa cum s-a statuat şi anterior, în raport de dispoziţiile legale incidente în speţă, pentru a se constata starea de incompatibilitate, era necesară şi suficientă existenţa căsătoriei între persoanele aflate în raport de incompatibilitate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se poate reţine încălcarea dreptului reclamantei la un proces echitabil sau a principiului rolului activ al judecătorului, iar soluţia pronunţată de instanţa de fond reflectă interpretarea corectă a prevederilor legale incidente, în raport cu elementele de fapt ale speţei, prin prisma cărora judecătorul a ajuns la concluzia că actul administrativ contestat a fost emis de autoritatea competentă, în limitele atribuţiilor reglementate de lege, fiind interpretate şi aplicate în mod corect dispoziţiile legale incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 171 din 31 mai 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 noiembrie 2020.