Insurers' Guarantee Fund payment: exclusion of economic total loss when repair costs fall below 85% of insured sum

Şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 11 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 6481/14.06.2017, emisă de pârât, prin care a fost soluţionată cererea de plată înregistrată sub nr. x/09.08.2016, solicitând admiterea contestaţiei, cu consecinţa anulării în parte a Deciziei nr. 6481/2017 şi obligarea pârâtei la plata întregii sume solicitate, respectiv 20.702,32 RON, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 557 din 13 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte Decizia nr. 6481/14.06.2017, emisă de pârât, obligându-l pe acesta din urmă la plată către reclamant a sumei de 20.702,32 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiei autovehiculului avariat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 557 din 13 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea contestaţiei formulată de către intimatul-reclamant.

Recurentul-pârât, în susţinerea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a învederat că, în mod greşit prin sentinţa recurată a fost soluţionată pe fond cererea de plată şi a fost obligat direct la plata sumei solicitate prin aceasta, fără a se avea în vedere că o parte din sumă era deja achitată prin decizia contestată.

Apreciază că această soluţie nu a fost motivată de instanţa de fond, care, încălcând dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, s-a substituit Comisiei FGA, care este unica autoritate cu atribuţii în analizarea unei cereri de plată prin prisma documentelor justificative.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, ale Normei ASF nr. 23/2014, precum şi ale art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015.

Recurentul-pârât a mai învederat că petentul nu a prezentat un calcul propriu, însoţit de documente justificative, iar instanţa de fond a analizat greşit dispoziţiile legale aplicabile în cauză.

În speţă, asigurătorul deţinea o poliţă Casco Exclusiv, fiind aplicabile Condiţiile de Asigurare prevăzute în contract, mod greşit instanţa de fond apreciind că sunt incidente dispoziţiile Normei ASF nr. 23/2014, care se referă la asigurarea de răspundere civilă obligatorie poliţele asiguraţilor RCA, şi nu la asiguraţii Casco.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 29 iunie 2018, intimata-reclamantă Întreprinderea Individuală A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate în primă instanţă.

A solicitat şi cheltuieli de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

Prin cererea de plată înregistrată sub numărul x/09.08.2016, la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a solicitat suma de 20.702,32 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiei autovehiculului avariat.

Prin Decizia nr. 6481/14.06.2017, emisă de pârât, în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborate cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 9.039 RON şi a respins cererea de plată cu privire la suma de 11.663 RON, în considerentele deciziei fiind avute în vedere dispoziţiile art. 8.5. lit. b) din Condiţiile de Asigurare.

În ceea ce priveşte criticile pe care recurentul-pârât le subsumează motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte reţine că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în speţă, instanţa de fond a arătat argumentele de fapt şi de drept care au condus la pronunţarea soluţiei recurate, fiind respectate dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi ale art. 425 C. proc. civ.

Având în vedere că prin decizia contestată autoritatea administrativă a soluţionat pe fond cererea de plată formulată de către reclamantă, apreciind că se impune doar admiterea în parte a acesteia, prin raportare la dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, care consacră caracterul de plină jurisdicţie pentru instanţa de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, în mod corect instanţa de fond a obligat pârâtul la plata întregii sume solicitată prin cererea de plată de către reclamantă, această sumă reprezentând contravaloarea reparaţiei autovehiculului avariat.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar lipsa motivării nu poate fi reţinută raportat la conţinutul sentinţei atacate.

Astfel, prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.

Potrivit art. 8.5. din "Condiţiile de Asigurare" stipulate în contractul Casco "Dacă valoarea estimată a reparaţiilor depăşeşte 85% din suma asigurată se va considera că s-a produs daună totală economică. În acest caz în calculul Indemnizaţiei se va ţine cont de următoarele: (…) b) valoarea de piaţă/reală a autovehiculului din care se scade valoarea pieselor şi subansamblelor (inclusiv a dotărilor opţionale/suplimentare cuprinse în asigurare) neavariate, stabilită pe baza Grilei de uzură a Asigurătorului, dacă Asiguratul renunţă la repararea autovehiculului; valoarea totală a pieselor şi subansamblelor neavariate nu poate fi mai mică de 10% şi nici mai mare de 40% din valoarea reală a autovehiculului".

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, instanţa de fond a avut în vedere la soluţionarea cauzei dispoziţiile stipulate în Condiţiile de asigurare prevăzute în contractul Casco dar, în mod corect, a reţinut că în cuprinsul condiţiilor particulare privind asigurarea de avarii şi furt existente la dosarul cauzei, referirea exclusivă prevăzută în dispoziţiile art. 8.5. lit. b) are în vedere situaţia în care valoarea estimativă a reparaţiilor depăşeşte 85% din suma asigurată, astfel încât doar în această ipoteză devine aplicabil algoritmul de calcul folosit de către pârât pentru a se concluziona în sensul existenţei unei daune totale economice.

Prin urmare, coroborând materialul probator administrat în cauză, din care a reieşit faptul că valoarea sumei asigurate a fost de 6.106,88 euro, respectiv 28.013,47 RON, iar valoarea totală a sumei solicitate la plată - 20.707,32 RON reprezintă 73,90% din suma asigurată, respectiv un procent mai mic de 85%, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a exclus aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 8.5. lit. b) din Condiţiile de asigurare.

Cu privire la criticile recurentului-pârât privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 23/2014, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.

Astfel, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor:

"În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 51 alin. (3), (6), (7) şi (8) din Norma A.S.F nr. 23/2014:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

(6) Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părţi componente, piese înlocuitoare şi de materiale pentru acestea, cu excepţia celor în regim de consignaţie, şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi de reparaţie la vehicule.

(7) Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate.

(8) Dacă pentru unele părţi componente sau piese ale vehiculului nu există preţuri practicate de unităţile de specialitate, valoarea de nou a acestora se stabileşte pe baza preţurilor din sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto pentru piese de schimb sau, în lipsă, prin asimilare cu preţurile din sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto ori cu cele practicate de unităţile de specialitate, pentru părţile componente ori piesele unor vehicule similare."

Reţinându-se că în vederea evaluării pagubei, intimatul-reclamant a solicitat societăţii B. S.R.L. emiterea unui deviz estimativ şi a unei facturi proforme, din care a reieşit că valoarea totală a despăgubirilor la care este îndrituit asiguratul este în cuantum de 23.793,26 RON, iar asigurătorul a evaluat paguba la suma de 20.702,32 RON, conform Notei de evaluare a avariilor ce se regăseşte la dosarul instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 23/2014.

De altfel, în acelaşi sens sunt şi prevederile art. 8.4. din Condiţiile de asigurare ale contractului Casco, potrivit cărora "În cazul înlocuirii/reparaţiei consecinţă a producerii evenimentului asigurat cuantumul daunei asigurate este egal cu costul reparaţiilor şi/sau înlocuirilor părţilor componente sau pieselor avariate ale acestora, potrivit soluţiilor tehnologice stabilite de către Asigurător prin procesul-verbal de constatare, inclusiv cheltuielile pentru materiale şi manoperă aferente".

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege", iar suma la care este îndreptăţit intimatul-reclamant se încadrează în limita plafonului de 450.000 RON stabilit de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 213/2015.

Prin urmare, Înalta Curte constată că refuzul pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor de a aproba cererea de plată nr. x/09.08.2016, pentru suma de de 20.702,32 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiei autovehiculului avariat, este nelegal, astfel că hotărârea recurată care a sancţionat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul, ca nefondat.

Referitor la solicitarea intimatului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că potrivit art. 452 din C. proc. civ., "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", or, în cauză, intimatul-reclamant nu a indicat cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate şi nici nu a făcut dovada existenţei acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 557 din 13 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 noiembrie 2020.