Revocation of significant person approval for ambiguous obligation to report non-final foreign criminal proceedings

Şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 02 aprilie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat anularea Deciziei nr. 66/16.01.2014 privind retragerea aprobării reclamantului, în calitate de persoană semnificativă, Director General şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie la societatea B. S.A.

2. Hotărârea instanţei de fond în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 1979 din 20 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondată.

3. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în primul ciclu procesual

Împotriva sentinţei civile nr. 1979 din 20 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 2495 din 19 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul reclamantului, a casat sentinţa civilă nr. 1979/20.06.2014 şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014*.

4. Hotărârea instanţei de fond în cel de-al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 799 din 23 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a anulat Decizia nr. 66/16.01.2014, emisă de pârâtă.

5. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 799 din 23 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a învederat că instanţa de fond nu a motivat soluţia pronunţată, ci s-a rezumat la a reproduce punctul de vedere al reclamantului, fără a prezenta niciun considerent din care să rezulte modul în care a apreciat că se impune adoptată soluţia dată în prezenta cauză.

Printr-un alt set de critici, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond şi-a depăşit limitele de competenţă, intervenind într-o zonă de atribuţii care sunt exclusiv ale Autorităţii de Supraveghere Financiară, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Astfel, în conformitate cu art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012, A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale, fiind autoritatea publică care exercită atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control asupra societăţilor de asigurare, de asigurare/reasigurare şi de reasigurare, în sensul art. 2 lit. b) al actului normativ anterior menţionat.

Recurenta-pârâtă a prezentat istoricul situaţiei de fapt şi a învederat că intimatul-reclamant nu şi-a îndeplinit benevol obligaţiile stabilite în sarcina sa prin Decizia C.S.A. nr. 526/12.09.2012, motiv pentru care, prin Decizia nr. 66/20143, a decis sancţionarea acestuia cu retragerea aprobării ca persoană semnificativă a societăţii B., întrucât fapta intimatului-reclamant de a nu comunica de îndată soluţia pronunţată în urma cercetărilor efectuate de Procuratura din Marsala, constituie contravenţie potrivit art. 39 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor.

Recurenta-pârâtă susţine că obligaţia stabilită prin Decizia nr. 526/2012, respectiv "de a prezenta de îndată soluţia pronunţată în urma cercetărilor Procuraturii din Marsala" era foarte clară, nelăsând loc de interpretări, soluţia care trebuia comunicată A.S.F. fiind cea a Procuraturii, şi nu una definitivă pronunţată în cauza penală.

De asemenea, având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. d) şi cele ale art. 23 alin. (1) punctul A lit. b) din Normele Ordinului CSA nr. 16/2012 privind autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor, decizia de aprobare, nu era condiţionată doar de existenţa unei menţiuni în cazierul judiciar, ci şi de obligaţia de păstrare a unei bune reputaţii şi probităţi morale ale celui care urma să devină persoană semnificativă a asigurătorului.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă apreciază că reţinerea instanţei de fond potrivit căreia "obligaţia creează confuzie pentru reclamant, încălcând Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi reasigurare", este eronată, întrucât Directiva 2009/138/CE a fost transpusă în legislaţia naţională la data de 01 ianuarie 2016, când a intrat în vigoare Legea nr. 237/2015. Până la acea dată, se aplică prevederile legislaţiei naţionale primare şi secundare în vigoare, Autoritatea de Supraveghere Financiară fiind în drept a analiza dacă mai sunt îndeplinite sau nu condiţiile în care o anumită persoană a fost aprobată în calitate de persoană semnificativă a unei societăţi de asigurare, în baza condiţiilor impuse în acest sens prin Legea nr. 32/2000 şi a normelor emise în aplicarea acesteia, în domeniul autorizării persoanelor semnificative ale asigurătorilor.

6. Apărările formulate în cauză

6.1. Intimatul-reclamant a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A învederat că în cauză, nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., sentinţa recurată fiind motivată şi pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, prin raportare la situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte criticile pe care recurenta-pârâtă le subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, ca neîntemeiate.

Înalta Curte reţine că hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele sentinţei regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată, fiind examinate, efectiv, aspectele esenţiale invocate de părţi.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei - pârâte sunt infirmate chiar de considerentele sentinţei, prin care sunt arătateîn mod concis, dar clar, concluziile pe care s-au fundamentat soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată, precum şi temeiurile de drept avute în vedere la adoptarea soluţiei.

Instanţa de control judiciar apreciază că motivarea clară şi accesibilă a primei instanţe răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunţată în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, pronunţată în cauza Albina contra României).

În aceste condiţii, împrejurarea că recurenta-pârâtă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În plus, nu se poate aprecia că instanţa de fond ar fi interferat cu atribuţiile stabilite în mod exclusiv în sarcina autorităţii pârâte, având în vedere că, prin raportare la dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, care consacră caracterul de plină jurisdicţie pentru instanţa de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, instanţa de fond a supus controlului de legalitate decizia contestată din perspectiva analizării conduitei reclamantului, raportat la obligaţiile stabilite în sarcina sa prin decizia de aprobare în calitate de persoană semnificativă a societăţii B. S.A., fără să formuleze aprecieri cu privire la oportunitatea emiterii deciziei de retragere a aprobării acordate reclamantului.

Înalta Curte apreciază că în raport de criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă, în cauză, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestor dispoziţii, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de casare poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În speţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, prin Decizia nr. 526/12.09.2012, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât aprobarea reclamantului ca persoană semnificativă - Director General şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie la societatea B. S.A.

Conform pct. 4 din decizia anterior menţionată, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de a prezenta, de îndată, soluţia pronunţată în urma cercetărilor Procuraturii din Marsala, sub sancţiunea retragerii aprobării acordate.

La data de 21 octombrie 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiara (fosta Comisie de Supraveghere a Asigurărilor), prin adresa nr. SAR-DAA/54.432, a solicitat reclamantului şi societăţii B. S.A. ca, în termen de 24 de ore de la primirea adresei, să comunice documentele şi informaţiile pe care le deţine referitor la cercetările efectuate de Procuratura din Marsala.

Prin adresa nr. x/24.10.2013, reclamantul şi societatea B. S.A. au răspuns solicitării Autorităţii de Supraveghere Financiară, menţionând că statutul drepturilor reclamantului nu s-a schimbat, ataşându-se în acest sens, în copie, dispozitivul hotărârii pronunţate la fond de Tribunalul din Marsala din 29 iulie 2013 şi hotărârea pronunţată de Tribunalul din Palermo, la data de 15 martie 2007.

Ulterior, prin adresa nr. x/01.11.2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat următoarele: copii legalizate si traduceri legalizate dupa cele 2 hotărâri depuse iniţial, originalul hotărârii pronunţate de instanţa de recurs - dacă există, precum şi certificate de cazier judiciar şi cazier fiscal, în original.

Întrucât reclamantul este cetăţean italian, şi prezentarea actelor solicitate, ce erau eliberate în Italia, necesita un timp mai îndelungat, prin adresa nr. x/05.11.2013, acesta a precizat ca va face de îndată toate demersurile care se impun, urmând a depune în cel mai scurt timp actele solicitate.

În acest sens, reclamantul a depus copii legalizate ale dispozitivului hotărârii pronunţate la fond de Tribunalul din Marsala, la data de 29 iulie 2013 şi ale hotărârii pronunţate de Tribunalul din Palermo, la 15 martie 2007, precum şi certificate de cazier judiciar şi cazier fiscal, în original, toate aceste înscrisuri fiind ataşate la adresa înaintată Autorităţii de Supraveghere Financiară sub nr. x/03.12.2013.

Ulterior, prin adresa nr. x/09.12.2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat explicaţii cu privire la motivele pentru care hotărârea pronunţată de Tribunalul din Marsala, la data de 29 iulie 2013, ar fi fost comunicată abia la data de 24 octombrie 2013 şi nu de îndată, cum s-a stabilit prin Decizia nr. 526/12.09.2012.

Prin adresa nr. x/13.12.2013, reclamantul a învederat faptul că înscrisul depus la data de 24 octombrie 2013, este doar dispozitivul acelei hotărâri, întrucât hotărârea nu i-a fost comunicată, fiind vorba de o hotărâre pronunţată de o instanţă de fond, care nu este definitivă.

Reclamantul a precizat faptul că pe de o parte, conform dreptului penal italian, hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu are caracter executoriu, dovada în acest sens fiind menţiunile din certificatul de cazier judiciar depus odată cu adresa nr. x/03.12.2013, în sensul că reclamantului nu i s-a schimbat situaţia juridică urmare a pronunţării hotărârii Tribunalului din Marsala şi, pe de altă parte, că potrivit Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, pentru cetăţenii altor state care vor fi supuşi autorizării, singurul act relevant este cazierul judiciar.

La data de 18 decembrie 2013, în urma hotărârii Consiliului ASF, s-a luat decizia de retragere a aprobării acordate reclamantului - persoană semnificativă, Director General şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie la societatea B. S.A. - Decizia nr. 66/16.01.2014, comunicată la sediul B. S.A. la data de 21 ianuarie 2014.

În motivarea sancţiunii retragerii aprobării acordate reclamantului, se menţionează că sancţiunea a fost aplicată deoarece nu a fost prezentată autorităţii de supraveghere, de îndată, soluţia pronunţată în urma cercetărilor efectuate de Procuratura din Marsala, fiind încălcat pct. 4 din Decizia C.S.A. nr. 526/12.09.2012.

Problema de drept care se cere a fi dezlegată în cauză este dacă intimatul-reclamant a încălcat dispoziţiile pct. 4 din Decizia nr. 526/12.09.2012, prin care s-a dispus aprobarea sa ca persoană semnificativă - Director General şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie la societatea B. S.A., astfel cum s-a reţinut prin Decizia nr. 66/16.01.2014, prin care s-a luat decizia de retragere a aprobării acordate reclamantului-persoană semnificativă, Director General şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie la societatea B. S.A.

Potrivit dispoziţiilor pct. 4 din Decizia nr. 526/12.09.2012, emisă de autoritatea pârâtă:

"(...) dl. A. şi societatea B. S.A. au obligaţia de a prezenta de îndată Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor soluţia pronunţată în urma cercetărilor Procuraturii din Marsala, sub sancţiunea retragerii aprobării ca persoană semnificativă - Director General şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie la societatea B. S.A."

Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond, constată că obligaţia stabilită în sarcina intimatului-reclamant prin prevederile pct. 4 din Decizia nr. 526/12.09.2012, nu este formulată într-un mod clar şi riguros, astfel încât nu îi poate fi imputat intimatului - reclamant neîndeplinirea unei cerinţe neclare.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că prin noţiunea de "soluţie pronunţată în urma cercetărilor Procuraturii din Marsala", intimatul-reclamant a înţeles ceea ce în mod legal se înţelege prin sintagma "soluţie", respectiv soluţia definitivă şi irevocabilă pronunţată de instanţele competente din Italia, ca urmare a cercetărilor desfăşurate de un parchet, având în vedere că numai soluţia definitivă şi irevocabilă pronunţată de către o instanţă de judecată, este aptă să producă efecte juridice.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că soluţia pronunţată de Tribunalul din Marsala, la data de 29 iulie 2013, nu este una definitivă în dreptul penal italian, fiind pronunţată de o instanţă de prim grad.

În plus, din corespondenţa purtată între părţi, reiese că prin prin adresa nr. SAR-DAA/54.432, emisă la data de 21 octombrie 2013, chiar Autoritatea de Supraveghere Financiara (fosta C.S.A.) a solicitat reclamantului şi B. S.A., ca în termen de 24 de ore de la primirea adresei, să comunice documentele şi informaţiile pe care le deţine referitor la cercetările efectuate de Procuratura din Marsala, iar nu referitor la soluţia pronunţată în urma cercetărilor Procuraturii din Marsala.

Înalta Curte reţine că reclamantul s-a conformat, de fiecare dată, solicitărilor formulate de autoritatea pârâtă, iar prin adresa nr. x/24.10.2013 a ataşat, în copie, dispozitivul hotărârii pronunţate la fond de Tribunalul din Marsala, la data de 29 iulie 2013 şi hotărârea pronunţată de Tribunalul din Palermo, din 15 martie 2007, iar prin adresa nr. x/03.12.2013 a depus copii legalizate ale dispozitivului hotărârii pronunţate la fond de Tribunalul din Marsala, şi ale hotărârii pronunţate de Tribunalul din Palermo, precum şi certificate de cazier judiciar şi cazier fiscal, în original.

Aşa cum s-a arătat anterior, prin adresa nr. x/13.12.2013, intimatul - reclamant a explicat faptul că ceea ce s-a depus la data de 24 octombrie 2013, reprezintă doar dispozitivul acelei hotărâri, precizând că hotărârea nu i-a fost încă comunicată şi nu are caracter definitiv, fiind pronunţată de o instanţă de fond. Suplimentar, a reiterat faptul că nu i s-a modificat situaţia juridică prezentată în cazier, urmare a pronunţării hotărârii Tribunalului din Marsala, dovadă în acest sens fiind menţiunile din certificatul de cazier judiciar, depus împreună cu adresa nr. x/03.12.2013.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că prin decizia atacată, nu s-a analizat îndeplinirea, în continuare, a condiţiei privind buna reputaţie, onestitate, probitate morală şi experienţă profesională, iar motivul aplicării sancţiunii l-a constituit neprezentarea, de îndată, către autoritatea de supraveghere a soluţiei pronunţate în urma cercetărilor efectuate de Procuratura din Marsala, context în care, nu se poate reţine incidenţa în cauză a prevederilor cuprinse în Normele Ordinului CSA nr. 16/2012 sau a dispoziţiilor Legii nr. 32/2000 şi a normelor emise în aplicarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 799 din 23 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 noiembrie 2020.