Unconstitutionality exception admissibility: Irrelevance of disciplinary procedure norms to inspection resolution challenge
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject the request to seise the Constitutional Court, leaving the original judgment that dismissed the plaintiffs' lawsuit intact. The dispute concerned the validity of disciplinary inspections and a dismissal resolution issued by the Judicial Inspection, with the plaintiffs challenging the admissibility of the lower court's refusal to examine a constitutional unconstitutionality exception regarding the procedural rights of private individuals in the judicial disciplinary proceedings before the Superior Council of Magistracy. The appellate court held that the provisions of Article 49(1) and (2) of Law No. 317/2004, which regulate the disciplinary procedure, lacked the requisite relevance to the specific litigation at hand, failing to meet the cumulative admissibility conditions of Article 29(1) of Law No. 47/1992 as they did not influence the outcome of the challenge to the inspection's resolution; additionally, the court determined that the lower court's procedural choice to reject the request via judgment rather than an order did not constitute a substantive illegality warranting cassation under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 175 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Unconstitutionality exception admissibility: Irrelevance of disciplinary procedure norms to inspection resolution challenge: Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată prin sentinţa civilă nr. 36 din 16 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate art. 49 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în raport de prevederile art. 21 alin. (2) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţia României.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 august 2019, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19- 2305 din 23 iulie 2019, precum şi a rezoluţiei de clasare nr. 275/25.02.2019 a Inspecţiei Judiciare.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 36 din 16 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a respins excepţia tardivităţii contestaţiei, ca neîntemeiată,
- a admis în parte cererea de sesizare a CCR,
- a dispus sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) şi art. 451 alin. (3) şi alin. (6) din Legea nr. 317/2004,
- a respins cererea de sesizare a CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 49 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 317/2004,
- a respins cererea de suspendare a judecăţii, ca neîntemeiată,
- a respins contestaţia formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale
Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată prin sentinţa civilă nr. 36 din 16 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate art. 49 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în raport de prevederile art. 21 alin. (2) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţia României.
În dezvoltarea recursului, recurenţii-reclamanţi au invocat greşita aplicare a normelor de drept material, apreciind că erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale.
Recurenţii consideră că procedura disciplinară reglementată de art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004 în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum a reţinut instanţa de fond în motivarea soluţiei de respingere pronunţate, are legătură cu rezoluţia de clasare a sesizării disciplinare, contestată în prezenta cauză, din moment ce, în situaţia în care se va pune în mişcare acţiunea disciplinară, prin necitare, persoanele interesate care au introdus plângerea disciplinară, nu au posibilitatea să îşi susţină sesizarea disciplinară în faţa Consiliului Superior al Magistraturii.
De asemenea, apreciază că soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin intermediul sentinţei, iar nu printr-o încheiere, astfel cum prevede art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, este nelegală.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 iunie 2020, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii A. şi B. este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, reţinând că textul de lege a cărui neconstituţionalitate a fost invocată nu are legătură cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19- 2305 din 23 iulie 2019, precum şi a rezoluţiei de clasare nr. 275/25.02.2019 a Inspecţiei Judiciare, astfel cum în mod corect s-a reţinut prin sentinţa recurată.
Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, astfel cum a fost motivată de recurenţii-reclamanţi, nu este admisibilă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Astfel, recurenţii-reclamanţi au invocat neconstituţionalitatea art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004 potrivit cu care:
"(1) În procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, citarea judecătorului sau a procurorului împotriva căruia se exercită acţiunea disciplinară şi a Inspecţiei Judiciare ori, după caz, a ministrului justiţiei, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie. Judecătorul sau procurorul poate fi reprezentat de un alt judecător ori procuror sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat. Neprezentarea judecătorului sau a procurorului cercetat la judecarea acţiunii nu împiedică desfăşurarea în continuare a judecăţii.
(2) Acţiunea disciplinară este susţinută în faţa secţiilor de către unul dintre inspectorii judiciari care a exercitat-o şi, numai în caz de imposibilitate a tuturor inspectorilor judiciari care au exercitat acţiunea, de către un inspector judiciar desemnat de inspectorul-şef."
Totodată, prevederile constituţionale în raport de care s-a invocat neconstituţionalitatea art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004, prevăd la art. 21 alin. (2) "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.", iar la art. 124 alin. (2) "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi."
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător/arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului,
- activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare,
- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale,
- dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că, deşi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004 a fost invocată la cererea reclamanţilor în faţa Curţii de Apel Bucureşti, iar, anterior, nu s-a pronunţat o decizie a Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii prevederilor legale criticate de petenţi ca fiind neconforme cu legea fundamentală, în cauză nu este îndeplinită cerinţa ca dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Astfel, legătura la care face trimitere textul de lege nu trebuie să fie generată de simpla tangenţă cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa instanţei de fond, care a fost învestită de către reclamanţi cu o contestaţie formulată împotriva rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19- 2305 din 23 iulie 2019, precum şi a rezoluţiei de clasare nr. 275/25.02.2019 a Inspecţiei Judiciare, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004.
Textele de lege apreciate a fi neconstituţionale reglementează procedura disciplinară care se desfăşoară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, conţinutul lor fiind irelevant pentru problemele de drept cu care instanţa de fond a fost învestită să le dezlege şi care constau în analiza legalităţii rezoluţiei de clasare a sesizării disciplinare emise de către pârâta Inspecţia Judiciară.
De altfel, reclamanţii nu au evidenţiat efectul pe care o eventuală declarare a neconstituţionalităţii acestor texte de lege l-ar produce cu privire la soluţia instanţei de fond. Argumentele recurentului, prezentate în cadrul cererii de sesizare a forului constituţional, cu privire la interesul invocării excepţiei de neconstituţionalitate, se referă la situaţia în care se va pune în mişcare acţiunea disciplinară, când, prin necitare, nu ar avea posibilitatea să îşi susţină sesizarea disciplinară în faţa Consiliului Superior al Magistraturii; or, aceste argumente nu privesc rezoluţia de clasare emisă de Inspecţia Judiciară şi nici obiectul învestirii instanţei de fond.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deoarece a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale prin intermediul sentinţei, iar nu printr-o încheiere, Înalta Curte o va respinge, de asemenea, ca nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
Astfel, Înalta Curte constată că obiectul recursului reglementat de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992.
Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii, neavând relevanţă denumirea hotărârii prin care instanţa inferioară a pronunţat soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, câtă vreme hotărârea respectivă va fi analizată de către instanţa superioară.
În plus, nefiind cazul unei nulităţi expres prevăzute de lege, reclamanţii aveau obligaţia să facă dovada vătămării suferite, care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii atacate, conform dispoziţiilor art. 175 din C. proc. civ., republicat, or, prin cererea de recurs, reclamanţii nu au învederat argumente în acest sens.
Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată prin sentinţa civilă nr. 36 din 16 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată prin sentinţa civilă nr. 36 din 16 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 noiembrie 2020.