Revision of 2011 final ruling rejected; prior dismissal of military transfer challenge as time-barred stands.

Şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2020

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2009, la data de 04 noiembrie 2009, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând anularea, în temeiul art. 9 alin. (1) raportat la art. 1 din Legea nr. 1/1967, a ordinului de trecere în rezervă nr. M.C. nr. 133 din 04 octombrie 1985, obligarea pârâtului la reintegrarea sa în cadrul M.Ap. N. pe funcţia şi gradul corespunzător pregătirii şi vechimii pe care ar fi avut-o dacă nu i-ar fi fost întreruptă activitatea în mod ilegal, ori în cazul în care schema de personal nu ar mai face posibilă reîncadrarea, efectuarea demersurilor în vederea pensionării cu recunoaşterea integrală a vechimii, gradului şi funcţiei pe care le-ar fi avut în prezent, precum şi obligarea pârâtului la repararea pagubei în temeiul art. 9, alin. (2) raportat la art. 1 alin. (1) din Legea 1/1967 reprezentând plata unor despăgubiri.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 271 din 19 mai 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea plângerii prealabile, a respins cererea reclamantului de repunere în termenul de introducere a acţiunii şi pe cale de consecinţă a respins a acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca fiind tardiv introdusă.

3. Calea de atac formulată împotriva hotărârii instanţei de fond

Împotriva sentinţei civile nr. 271 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând generic dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

În dezvoltarea căii de atac promovate recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea sa de repunere în termen şi a admis excepţia tardivităţii în condiţiile în care nu s-a făcut dovada comunicării în scris a actului administrativ atacat, comunicare pe care trebuia să o facă pârâtul conform normelor legale în vigoare la acea dată, respectiv O.G. nr. 10/1972 şi R.D.M.

Mai arată recurentul că întrucât în livretul său militar nu a fost menţionat numărul ordinului de trecere în rezervă, motivarea şi temeiurile legale ale trecerii sale în rezervă, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că la data primirii acestuia ar fi conţinutul actului administrativ şi consecinţele acestuia.

4. Hotărârea supusă cererii de revizuire

Prin decizia nr. 1397 din 09 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de A., împotriva sentinţei civile nr. 271 din 19 mai 2010, a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

A reţinut instanţa de recurs că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că recurentul a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ în discuţie cel târziu în anul 1993 în condiţiile în care începând cu anul 1998 a formulat mai multe memorii către Ministerul Apărării Naţionale prin care a solicitat reîncadrarea sa şi în conţinutul cărora a făcut în mod constant referire la incidentul din data de 21.08.1985 care în final a stat la baza trecerii sale în rezervă. Mai mult chiar, faţă de conţinutul adresei CN nr. x/19.07.1993 emisă de Ministerul Apărării Naţionale, este fără dubiu că reclamantul a fost informat în mod efectiv de conţinutul, temeiul de fapt şi de drept al ordinului contestat şi implicit a cunoscut măsura vătămătoare care i s-a produs prin efectele acestuia.

Pe de altă parte, reclamantul a semnat şi fişa de lichidare şi de primirea livretului militar, fapt ce denotă că avea cunoştinţă cel puţin despre încetarea raporturilor sale de muncă cu unitatea militară la care fusese angajat.

Legea contenciosului administrativ nu face nicio distincţie după cum comunicarea actului administrativ s-a realizat în scris sau verbal, aşa încât simplu fapt al luării la cunoştinţă a conţinutului şi efectelor acestuia este suficient ca termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 să poată începe să curgă.

În cauză, chiar dacă nu există dovada că ordinul de trecere în rezervă a fost comunicat sub formă de înscris reclamantului, acesta nu se poate prevala de faptul că nu a cunoscut conţinutul şi efectele acestuia.

5. Cererea de revizuire exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1397 din 09 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a formulat cerere de revizuire de către recurentul-revizuent A., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.

În susţinerea cererii s-a invocat faptul că, atât Ordinul nr. 133/04.10.1985, cât şi raportul care a stat la baza emiterii acestuia, i-au fost comunicate abia la data de 10 octombrie 2019, dată la care se poate aprecia că a luat la cunoştinţă de aceste înscrisuri, drept pentru care, având în vedere că excepţia de tardivitate este admisibilă dacă trece termenul de 6 luni de la comunicarea actului, în acest caz, termenul de 6 luni ar trebui calculat de la data de 10 octombrie 2019.

6. Apărările formulate de intimat

6.1. Intimatul Ministerul Apărării Naţionale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea revizuirii, ca inadmisibilă.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că motivul invocat de către revizuent se regăseşte în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza I din C. proc. civ. de la 1865, sens în care, nu pot fi reţinute apărările formulate în cauză cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire dedusă judecăţii.

Înalta Curte reţine pe de altă parte faptul că, pentru a se putea invoca motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 şi a se admite revizuirea, trebuie îndeplinite cumulativ o serie de condiţii, şi anume: partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou, care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor; înscrisul invocat să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată; înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea şi nu se poate pretinde instanţei să-l administreze din oficiu.

În această reglementare câmpul de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi este foarte limitat şi o eventuală lărgire a acestuia nu este posibilă, neîndeplinirea uneia dintre condiţiile care au fost enunţate atrăgând respingerea cererii de revizuire.

În speţă, înscrisurile depuse de revizuent nu îndeplinesc, cumulativ, condiţiile de mai sus.

Astfel, revizuentul invocă, în susţinerea cererii sale, fotocopiile ordinului nr. MC 133/04.10.1985 şi a raportului privind trecerea în rezervă a acestuia din 12 septembrie 1985, comunicate la data de 10 octombrie 2019, după declasificarea acestora. Prin urmare, înscrisurile sunt, în fapt, chiar ordinul contestat şi actele care au stat la baza emiterii acestuia, a căror anulare, în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) raportat la art. 1 din Legea nr. 1/1967, le solicita revizuentul la fondul cauzei.

Înalta Curte reţine că, examinarea caracterului determinant al unui înscris, presupune verificarea aptitudinii înscrisului, din conţinutul căruia rezultă faptul probator, de a combate aprecierea instanţei ce a pronunţat hotărârea supusă revizuirii asupra faptului principal, astfel încât să fi putut conduce la adoptarea unei alte soluţii decât cea efectiv pronunţată.

Or, din această perspectivă nu se poate reţine că sunt întrunite condiţiile prevăzute de textul de lege în raport de cele reţinute în decizia atacată cu cererea de revizuire.

Faptul că revizuentul nu a deţinut actul administrativ în materialitatea sa, în forma fizică, datorită caracterului de document clasificat, nu l-a împiedicat să formuleze acţiune în justiţie privind anularea acestuia, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2009, cunoscând numărul, emitentul şi conţinutul, motivarea în fapt şi în drept a măsurii pretins vătămătoare.

Prin sentinţa civilă nr. 271/19.05.2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2009 a fost admisă excepţia tardivităţii formulării acţiunii şi respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale, ca fiind tardivă introdusă. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara a rămas definitivă prin decizia nr. 1397/09.03.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2009 şi a cărei hotărâre pronunţată în recurs se solicită a fi revizuită, a fost soluţionat pe cale de excepţie, nefiind analizat fondul cauzei.

Din considerentele hotărârii de fond, reiese că instanţa a reţinut că cererile reclamantului A. prin care solicită eliberarea unei copii de pe ordinul contestat, precum şi a documentelor care au stat la baza emiterii acestuia au fost formulate abia în luna iulie 2009, deşi reclamantul cunoştea măsura dispusă prin ordinul de trecere în rezervă, precum şi motivele care au stat la baza emiterii acestuia încă din perioada 1988 - 1993.

Prin decizia nr. 1397 din 09 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în urma soluţionării recursului, a reţinut că, chiar dacă nu există dovada că ordinul de trecere în rezervă a fost comunicat sub formă de înscris reclamantului, acesta nu se poate prevala de faptul că nu a cunoscut conţinutul şi efectele acestuia.

Cu putere de lucru judecat, instanţele au reţinut că revizuentul din prezenta cauză a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ în discuţie cel târziu în anul 1993 în condiţiile în care, începând cu anul 1998 a formulat alte memorii către Ministerul Apărării Naţionale, prin care a solicitat reîncadrarea sa şi în conţinutul cărora a făcut în mod constant referire la incidentul din data de 21 august 1985, care în final a stat la baza trecerii sale în rezervă.

Mai mult chiar, faţă de conţinutul adresei nr. x nr. x/19.07.1993, emisă de Ministerul Apărării Naţionale, s-a considerat că revizuentul din prezenta cauză a fost informat în mod efectiv de conţinutul, temeiul de fapt şi de drept al ordinului contestat şi, implicit, a cunoscut măsura vătămătoare care i s-a produs prin efectele acestuia.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că, din punct de vedere faptic, ordinul de trecere în rezervă aflat în litigiu a fost comunicat cu respectarea art. 96 din Regulamentul disciplinei militare, care impunea imperativ comunicarea sancţiunii aplicate şi nu a ordinului în materialitatea sa, individual sau în adunarea militarilor cu grade şi funcţii egale sau mai mari decât cel sancţionat.

Prin urmare, comunicarea înscrisului a cărui anulare s-a solicitat la fondul cauzei, în materialitatea sa, nu este de natură să aducă elemente noi cauzei, care să contrazică raţionamentul, considerentele sau soluţia instanţei de recurs, care a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită în speţă.

De asemenea, deşi revizuentul susţine că abia la data de 10 octombrie 2019 i-a fost comunicat oficial acest înscris, relevant în soluţionarea cererii de revizuire dedusă judecăţii în prezentul dosar este că, la momentul soluţionării irevocabile a cauzei, se cunoştea că revizuentului nu îi fusese comunicat înscrisul, în materialitatea sa, iar instanţa de recurs a reţinut că simplul fapt al luării la cunoştinţă a conţinutului şi a efectelor acestuia este suficient ca termenul de decădere de un an prevăzut la art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, să poată începe să curgă.

Or, revizuirea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile poate interveni numai pentru un motiv fundamental, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, întrucât dacă acesta a fost sau devine cunoscut în cursul procesului, atunci părţile au obligaţia să se prevaleze de căile ordinare de atac, securitatea raporturilor juridice presupunând respectarea caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti.

În consecinţă, având în vedere că în aplicarea prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 este necesar ca înscrisurile noi invocate să aibă forţă doveditoare prin ele însele, adică să fie de natură a conduce la stabilirea nei situaţii, cu o altă aplicabilitate a textelor de lege, ipoteză care nu se confirmă în cauză, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire.

Pentru considerentele arătate, în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 5 cu referire la art. 326 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 1397 din data de 09 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2009, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 noiembrie 2020.