Suspension of tax objection due to criminal investigation lapses upon dismissal of charges

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.02.2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei nr. 197/12.08.2016 emisă de ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în soluţionarea procedurii prealabile; obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei; să se constate că soluţia adoptată de către organul fiscal este nelegală şi/sau netemeinică, şi să se soluţioneze fondului raportului juridic fiscal.

Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta ANAF a invocat tardivitatea introducerii cererii de către reclamantă în raport de prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 şi de depăşirea termenului de 6 luni.

Prin încheierea de şedinţă din data de 23.11.2017, Curtea a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a AJFP Vâlcea şi a respins excepţia tardivităţii acţiunii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1781 din 13 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, invocată prin întâmpinare şi s-a respins, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea.

Totodată, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1781 din 13 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestatiei, nefiind îndeplinite condiţiile legale privind suspendarea soluţionării contestaţiei.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a preluat integral apărările intimatei, fără a ţine cont de argumentele acesteia şi fără a verifica probatoriul administrat, invocând societăţi cu care A. nu a avut niciodată relaţii economice, aceste societăţi fiind în fapt furnizorii furnizorilor furnizorilor societăţii, care au livrat furnizorilor societăţii o altă marfă decât cea achiziţionată de reclamantă, hotărârea neîndeplinind condiţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

De asemenea, în mod greşit şi neprobat, contrar înscrisurilor depuse la dosar, prima instanţă a reţinut că decizia de reverificare, care nu face obiectul cauzei de faţă, a vizat elemente noi, reţinând eronat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Astfel, reclamanta a probat că aceeaşi situaţie de fapt fiscală a făcut obiectul cercetării judecătoreşti în contencios administrativ şi fiscal, iar adresa DIICOT care a stat la baza reverificării a fost cunoscută de intimată la data la care au fost emise hotărârile judecătoreşti cu efect pozitiv al lucrului judecat, adresa DIICOT este din data de 24.10.2013, iar litigiile invocate s-au finalizat în iunie 2015, situaţie ce nu poate reprezenta un element nou cum greşit reţine instanţa de fond şi cum de altfel recunoaşte chiar intimata prin adresa nr. x/24.10.2013, în care menţionează că "datele furnizate de DIICOT nu sunt informaţii suplimentare necunoscute DGFP Olt sau instanţei de judecată."

Instanţa de fond a considerat, în mod greşit, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, susţinând că s-a formulat plângerea penală nr. 79644/16.04.2014, deci anterior efectuării controlului ce nu i-a fost comunicată şi despre care nu are informaţii, în condiţiile în care raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.04.2016 şi Decizia de impunere nr. x/28.08.2016 invocate, au fost încheiate ulterior plângerii penale menţionată de prima instanţă în considerentele hotărârii.

Astfel, controlul s-a efectuat ca urmare a adresei organului de cercetare penală nr. 269/D/P/2011 din 24.09.2013 a DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, fiind evident că anterior efectuării controlului s-au efectuat cercetările penale, în cadrul acestora solicitându-se pârâtei să se verifice modul de constituire şi virare a obligaţiilor fiscale la bugetul consolidat.

În fine, a arătat recurenta că sentinţa recurată este nelegală, instanţa de fond nesocotind probatoriul administrat în cauză din care rezultă legalitatea şi realitatea operaţiunilor economice desfăşurate de societatea reclamantă

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

Astfel, a arătat că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea recurată îndeplinind condiţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanţa prezentând argumentele pentru care a apreciat că este legală şi temeinică Decizia nr. 197/2016 a ANAF.

Nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu sunt incidente în speţă, în opinia intimatei, întrucât astfel cum s-a menţionat prin hotărârile judecătoreşti ulterioare celor indicate de recurentă efectul pozitiv al puterii de lucru judecat (...) nu poate acţiona în cauză, deoarece hotărârea judecătorească nu statuează şi asupra noilor date care reies din adresa x din 24.09.2013, ulterioare pronunţării sale; aceasta are un obiect mai mult in rem, adică nu priveşte în special anumite fapte ale contestatoarei, ci vizează realitatea unor tranzacţii pornind de la persoana altor societăţi, inspecţia fiscală urmând a analiza evidenţele contestatoarei în acest sens.

În fine, intimata a apreciat că sunt nefondate criticile circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând, în esenţă, aceleaşi apărări din faţa instanţei de fond.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând argumentele prezentate prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 6 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 9 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind amânată la data de 3 februarie 2021.

La termenul din 3 februarie 2021, Înalta Curte a dispus scoaterea din citativ a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea, faţă de care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că această soluţie nu a fost recurată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. S.R.L. a fost supusă unei inspecţii fiscale, ca urmare a Deciziei de reverificare nr. 6486/2013 emisa de DGRFP - Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt - Inspecţia Fiscală Contribuabili Mijlocii, în temeiul art. 1051 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, perioada verificată fiind 01.01.2007-31.03.2010 în ceea ce priveşte impozitul pe profit şi respectiv 01.01.2007-30.09.2011 în ceea ce priveşte TVA. Această decizie de reverificare a fost confirmată sub aspectul legalităţii emiterii sale de către Decizia nr. 6929/13.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova - SCAF în dosarul nr. x/2013 .

Organele de inspecţie fiscală au constatat că în perioada verificată agentul economic a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii de lingouri de aluminiu, aliaje de aluminiu şi siliciu metalic de la diverşi operatori economici din ţară şi de la operatori economici comunitari.

Cu adresa nr. x/19.02.2014, organele de inspecţie fiscală au solicitat reprezentanţilor legali ai societăţii actele privind achiziţiile bunuri şi servicii aferente lunilor iunie 2007, iulie, august şi septembrie 2011. Întrucât societatea nu a prezentat până la data încheierii inspecţiei fiscale documentele solicitate şi nici nu a procedat la reconstituirea lor, în temeiul art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, organele de inspecţie fiscală au stabilit că aceasta nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor cu achiziţia mărfurilor în valoare de 1.380.268 RON care figurează ca provenind de la B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L..

În perioada ianuarie 2007- martie 2010 (cu excepţiile mai sus menţionate, pentru care societatea nu a pus la dispoziţie documentele de evidenţă primară şi contabilă), organele de inspecţie fiscală au constatat că reclamanta A. S.R.L. a înregistrat în evidenţa contabilă intrări de mărfuri în valoare totală de 35.938.657 RON reprezentând contravaloare aliaje aluminiu şi lingouri aluminiu precum şi în valoare totală de 3.934.066 RON reprezentând contravaloare siliciu metalic, mărfuri provenind atât de la operatori economici din ţară cât şi de la operatori intracomunitari.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că, prin evidenţierea operaţiunilor fictive constând în emiterea de facturi a fost disimulată realitatea prin crearea aparenţei existenţei unor operaţiuni care în fapt nu există.

De asemenea, având în vedere cele de mai sus, organele de inspecţie fiscală au constatat că documentele de "tip factură" care au înscrise drept furnizori societăţile menţionate nu îndeplinesc calitatea de documente justificative întrucât operaţiunile înregistrate de respectivii furnizori nu sunt reale, astfel încât clienţii, respectiv A. S.R.L., nu pot dovedi provenienţa legală a bunurilor înscrise pe facturile de achiziţie. Or, potrivit legii, documentele provenite din relaţiile de cumpărare a unor bunuri pot fi înregistrate în contabilitate numai în cazul în care se face dovada intrării în gestiune a bunurilor, respectiv dovada provenienţei acestora.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că, deşi A. S.R.L. figurează că a înregistrat atât achiziţia cât şi livrarea mărfurilor (lingouri şi aliaje de aluminiu) şi a efectuat decontările prin bancă, mărfurile au fost transportate dintr-un depozit în altul, în cadrul unor circuite financiare frauduloase, participând la realizarea de operaţiuni fictive de "tip carusel" având ca efect diminuarea obligaţiilor datorate bugetului de stat, prin simularea achiziţiilor şi livrărilor de la/către diverşi agenţi economici. Au apreciat organele de inspecţie fiscală că, deşi facturile de achiziţie conţin informaţiile obligatorii prevăzute de art. 155 din Codul fiscal, acestea nu consemnează operaţiuni reale derulate, căci tranzacţionarea formală, cu întocmirea doar de documente pentru bunurile înscrise în facturile în cauză, nu a avut un scop economic din punct de vedere al profitului impozabil şi al TVA.

Faţă de cele constatate, organele de inspecţie fiscală, având la bază Raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.04.2016, au emis Decizia de impunere nr. x/28.08.2016 prin care au stabilit în sarcina reclamantei A. S.R.L. obligaţii fiscale suplimentare la plată în suma totală de 30.079.554 RON cu titlu de impozit pe profit, TVA şi accesorii aferente.

Urmare a celor constatate, acelaşi organ fiscal, Administraţia judeţeană a finanţelor publice Vâlcea, a transmis către DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, Sesizarea penală nr. 79644/16.04.2014 însoţită de Raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.04.2016 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/28.08.2016, în interesul soluţionării dosarului penal nr. x/2011 aflat pe rolul acestei instituţii, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

Contestaţia fiscală formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.08.2016 a fost soluţionată prin Decizia nr. 197/12.08.2016 în sensul suspendării soluţionării sale, în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3), art. 279 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, urmând ca procedura administrativă să fie reluată la încetarea cauzei de suspendare.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamanta A. S.R.L. cu contestaţia, formulată în temeiul art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscală (2015), împotriva Deciziei nr. 197/12.08.2016 emisă de ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în soluţionarea procedurii prealabile, solicitând anularea acesteia şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanta formulând critici de nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

2. Analiza motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă

2.1 Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de reclamantă, care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel instanţa de control judiciar aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

2.2 Înalta Curte constată că în cauză nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de pct. 7 al articolului 488 C. proc. civ. se referă la încălcarea autorităţii de lucru judecat, recurenta invocând autoritatea de lucru judecat faţă de împrejurarea că aceeaşi situaţie de fapt a făcut obiectul cercetării judecătoreşti în contencios administrativ şi fiscal, iar adresa DIICOT care a stat la baza reverificării a fost cunoscută de organul fiscal la data la care au fost emise hotărârile judecătoreşti cu efect pozitiv al puterii de lucru judecat.

Aminteşte instanţa de control judiciar că principiul autorităţii de lucru judecat, ce rezultă din dispoziţiile art. 1201 C. civ., corespunde necesităţii de stabilitate juridică, potrivit căruia ceea ce s-a hotărât într-un act de jurisdicţie se consideră că exprimă adevărul şi judecata nu mai poate fi reluată, fiind un principiu diriguitor deopotrivă, pentru părţile litigante şi judecătorii care au decis prin hotărârea lor, în mod definitiv, asupra unui litigiu.

Totodată, excepţia autorităţii de lucru judecat are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată (non bis in idem) şi impune condiţia identităţii de acţiuni care, potrivit legii, reclamă acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Însă, în cauză, în raport cu obiectul acţiunii introductive de instanţă şi de părţile din prezentul dosar, nu se poate aprecia că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor invocate de recurentă.

Astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, inspecţia fiscală derulată în urma deciziei de reverificare a vizat aspecte, împrejurări şi date noi aduse la cunoştinţa organului fiscal chiar de către organele penale care efectuau cercetările penale în dosarul penal x/2011 Prin urmare, nu aveau cum să facă obiectul analizei judiciare din litigiile anterioare ale reclamantei. Corect a reţinut aşadar pârâta că tocmai din perspectiva acestei situaţii nu este incidentă jurisprudenţa CEDO din cauza 25129/06 Lungu c. României, hotărârile judecătoreşti invocate de reclamantă nestatuând asupra obligaţiilor fiscale raportat la faptele pentru care se derulează cercetarea penală, urmare a sesizării nr. 79644/16.04.2014.

2.3 Înalta Curte reţine însă incidenţa în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, reţine instanţa de recurs că organele de inspecţie fiscală, având la bază Raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.04.2016, au emis Decizia de impunere nr. x/28.08.2016, prin care au stabilit în sarcina reclamantei A. S.R.L. obligaţii fiscale suplimentare la plată în suma totală de 30.079.554 RON cu titlu de impozit pe profit, TVA şi accesorii aferente.

Urmare a celor constatate, acelaşi organ fiscal, Administraţia judeţeană a finanţelor publice Vâlcea, a transmis către DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, Sesizarea penală nr. 79644/16.04.2014, însoţită de Raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.04.2016 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/28.08.2016, în interesul soluţionării dosarului penal nr. x/2011 aflat pe rolul acestei instituţii, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest context factual, este lipsită de suport alegaţia recurentei în sensul că reverificarea societăţii s-a efectuat în urma solicitării organului de cercetare penală, iar sesizarea penală a organului fiscal s-a formulat la finalizarea procedurilor de reverificare fiscală.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte observă că prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală nu exclud din domeniul său de aplicare împrejurarea din cauza de faţă, respectiv solicitarea organelor de cercetare penală în sensul unor reverificări a situaţiei fiscale a unui contribuabil pentru ca mai apoi, la finalizarea activităţii sale, organul fiscal să sesizeze organele de cercetare penală învederând aspectele de ordin penal rezultate din propria reverificare, pe care organul penal să le cerceteze şi să le lămurească. Nu există nici un temei pentru a nu putea fi aplicat art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală în ipoteza în care sesizarea organului penal de către autoritatea fiscală să fie ulterioară unei solicitări din partea autorităţii penale de reverificare a unor aspecte în situaţia fiscală a contribuabilului vizat deja de o lucrare penală în desfăşurare.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că temeiul legal al adoptării acestei măsuri administrative l-a reprezentat art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, "organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă".

Din lecturarea conţinutului acestui articol, rezultă faptul că legiuitorul a conferit organului de soluţionare a contestaţiei administrative un drept de apreciere asupra oportunităţii adoptării măsurii de suspendare aflate în discuţie, desigur, cu obligaţia acestuia de a motiva decizia adoptată.

În acelaşi timp, instanţa de control judiciar observă că adoptarea măsurii analizate este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, prin Decizia nr. 197/12.08.2016 dispunându-se suspendarea soluţionării, în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3), art. 279 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, urmând ca procedura administrativă să fie reluată la încetarea cauzei de suspendare.

Or, Înalta Curte constată că prin rechizitoriul din data de 24.02.2020 întocmit în dosarul nr. x/2011, dosar pentru a cărui soluţionare organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei judeţene a Finanţelor publice Vâlcea au transmis DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, sesizarea penală nr. 79644/16.04.2014, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.04.2016 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/28.06.2016, cu privire la S.C. A. S.R.L., s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 328 alin. (3) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 republicată, astfel cum rezultă din adresa nr. x/2020 din 13.10.2020 emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, bănuiala existenţei unor fapte de natură penală - premisă a suspendării procedurii administrative - nefiind, aşadar, confirmată.

Aşa fiind, pentru a se asigura un just echilibru între interesul public pe care îl exprimă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi interesul legitim privat al contribuabilului de a-şi vedea clarificată situaţia fiscală, constatând încetarea cauzei suspendării, Înalta Curte consideră că se impune admiterea recursului, cu consecinţa obligării organului competent să se pronunţe asupra fondului contestaţiei administrative.

În ceea ce priveşte apărările formulate de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se constată că, prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de recurs, acesta a prezentat, în esenţă, apărările de fond formulate în faţa primei instanţe, cărora Înalta Curte le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamantă.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, va anula Decizia nr. 197/12.08.2016 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, va obliga pârâta la soluţionarea pe fond a contestaţiei şi va menţine dispoziţiile sentinţei privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1781 din 13 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

Anulează Decizia nr. 197/12.08.2016 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

Obligă pârâta la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

Menţine dispoziţiile sentinţei privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.