Suspension of administrative objection pending criminal investigation as disproportionate abuse of power under rural finance regulations

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea ca netemeinică şi nelegală a Deciziei nr. 21877/05.08.2016 emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin care se suspendă soluţionarea contestaţiei nr. 20120/20.07.2016 formulată de către Societate, precum şi obligarea AFIR să soluţioneze Contestaţia formulată de către Societate împotriva Procesului-Verbal nr. x/13.06.2016 şi să emită o decizie motivată, în condiţiile impuse de art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 442 din 14 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, mantu ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, respectiv a reţinut aspecte străine de cauză, respectiv faptul că recurenta ar fi creat condiţii artificiale pentru depăşirea limitelor(de finanţare) impuse în cadrul măsurii 121.

De asemenea, recurenta a arătat că instanţa de fond a preluat ad literam cele susţinute de intimata-pârâtă în întâmpinarea depusă la dosar.

Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond arătând că a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv cu aplicarea greşită a prevederilor art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

1.4. Apărările intimatei

La dosarul de recurs a depus întâmpinare intimata Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat temeinică a hotărârii instanţei de fond.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea introductivă, reclamanta A. S.R.L. a supus controlului judiciar decizia emisă de pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Procesului-Verbal nr. x/13.06.2016.

Instanţa de primă jurisdicţie a respins acţiunea reclamantei, reţinând în esenţă faptul că toate aceste suspiciuni de fraudă indicate de pârâtă conduc la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, în conformitate art. 8, alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 cu modificările şi completările ulterioare, motiv pentru care pârâta A.F.I.R. a sesizat D.L.A.F. şi D.N.A. în vederea efectuării investigaţiilor de specialitate şi a dispus în mod corect suspendarea soluţionării contestaţiei potrivit prevederilor art. 50, alin. (2), lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte reţine că nu este fondat motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale, nefiind prezentate motive străine de natura pricinii.

Înalta Curte reţine că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte reţine că în cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative se menţionează împrejurarea că au fost identificate suspiciuni de fraudă, motiv pentru care AFIR a sesizat DLAF şi DNA în vederea efectuării investigaţiilor de specialitate, rezultând faptul că unicul motiv al suspendării soluţionării contestaţiei este reprezentat de faptul că au fost sesizate organele penale.

Este adevărat că dispoziţiile art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 pot constitui temei al suspendării soluţionării contestaţiei administrative, însă nu este suficient ca organul competent să fi sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, ci este necesar ca dezlegarea dată de organele de cercetare penală cu privire la existenţa faptei, identitatea şi vinovăţia autorului să fie determinante pentru soluţia ce se va pronunţa asupra contestaţiei, acesta fiind înţelesul noţiunii de influenţă hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Ca atare, Înalta Curte concluzionează că simpla coexistenţă a celor două forme de răspundere - penală şi administrativă - nu este suficientă pentru a justifica suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, această măsură fiind justificată atunci când organul administrativ trebuie să aştepte soluţia dată în litigiul penal pentru a putea dezlega litigiul de drept administrativ pornind de la constatările reţinute de organul penal, ceea ce nu este cazul în litigiul de faţă.

Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

Este adevărat că printr-o serie de decizii, Curtea Constituţională a stabilit întâietatea rezolvării acţiunii penale, care este neîndoielnic justificată şi consacrată ca atare în C. proc. pen., însă scopul suspendării îl constituie tocmai verificarea existenţei sau nu a infracţiunii cu privire la care autoritatea fiscală are unele indicii.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că procesul-verbal atacat este emis în anul 2016, iar, în prezent, conform datelor obţinute de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie, dosar penal nr. x/2019, dosarul se află în curs de cercetare aşa cum rezultă din adresa emisă de DNA, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie, în care se menţionează faptul că cercetările nu sunt finalizate până în acest moment.

Înalta Curte reţine ca fiind întemeiate criticile privind modul de interpretare şi aplicare a art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 în soluţionarea cererii privind anularea deciziei de suspendare a contestaţiei, în care prima instanţă a pornit de la premisa că posibilitatea sa de a cenzura măsura suspendării este limitată în sensul că nu poate analiza aspectul de oportunitate a actelor administrative, cum sunt cele lăsate la aprecierea unei autorităţii publice.

Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise de pârâtă poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea instanţei de fond şi, rejudecând, va admite cererea reclamantei, va anula decizia atacată şi va obliga pârâta AFIR să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 442 din 14 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite acţiunea reclamantei.

Anulează Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 21877/05.08.2016 emisă de pârâta AFIR.

Obligă pârâta AFIR să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal nr. x din 13.06.2016.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 5 noiembrie 2020.