Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1690/2005 AI generated

Confirmation of ethnic persecution status and pension rights; appeal against start date of benefits dismissed

Case Number Decizia nr. 1690/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the County Pension House as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that annulled the administrative refusal and recognized the claimant's status as an ethnically persecuted person under Law No. 189/2000, ordering the payment of corresponding benefits from January 1, 2002, until the claimant's death. The dispute centered on the start date for the acknowledgment of reparative rights for the deportation of a Roma individual to Transnistria between July 1942 and July 1944, where the pension authority argued that benefits should only commence in the month following the submission of the evidentiary certificate in August 2003. The court rejected this argument, holding that based on the reparative nature of Law No. 189/2000 and its imperative provisions, the rights were correctly calculated from the first month following the initial application date rather than the later proof submission date, with the deportation status proven via an official certificate issued by a competent NGO in accordance with Government Emergency Ordinance No. 105/1999 and H.G. No. 127/2002.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000; Confirmation of ethnic persecution status and pension rights; appeal against start date of benefits dismissed: Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind deportată.

Keywords

AI generated
ethnic persecution pension rights payment of benefits administrative status recognition of refugee status evidentiary orders

Cited Legislation

AI generated
art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4 iulie 2002, Fundația N.S. a solicitat, în numele și pentru reclamantul S.G., anularea deciziei nr. 29 din 30 ianuarie 2002, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 367/2001, din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț și obligarea acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul, împreună cu familia sa și cu alți membri ai comunității romilor, a fost deportat în localitatea Bug, din Transnistria, ca urmare a măsurilor discriminatorii luate de regimul Antonescu, în anii 1942 - 1944.

S-a mai menționat că în cei 3 ani de deportare, au suportat foamete, boli și muncă forțată în condiții de frig extrem, mulți dintre ei pierzându-și viața.

Reclamantul a mai făcut precizarea că, deși deportarea a circa 4.000 de romi în Transnistria, este un fapt istoric de notorietate și ale cărei consecințe traumatizante sunt cunoscute, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic.

În cauză, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului, Partida Romilor Social Democrată din România.

Ulterior depunerii contestației și înainte de soluționarea cauzei, s-a învederat instanței, că reclamantul S.G. a decedat la 18 februarie 2002.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 52 din 27 ianuarie 2004, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 29 din 30 ianuarie 2002, emisă de pârâtă și a recunoscut calitatea de persecutat din motive etnice, a reclamantului, pentru perioada iulie 1942 - iulie 1944 și i-a acordat acestuia, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2002 și până la 18 decembrie 2002, data decesului său.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada persecuțiilor etnice la care a fost supus, cu adeverința nr. 208 din 3 iunie 2003, emisă de O.N.G. - A.D.C. Î. din Brașov, care atestă că solicitantul figurează pe lista persoanelor deportate în Transnistria, în perioada 1942 - 1944.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, criticând-o numai sub aspectul datei de început a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea recursului s-a susținut că Fundația Umanitară N.S., în sprijinul cererii reclamantului, a depus probatoriile necesare, în fața comisiei, la data de 14 august 2003, astfel încât drepturile solicitate, trebuiau acordate cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dovedită calitatea de persecutat etnic.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente în cauză, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind deportată.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori.

În cauză, din adeverința emisă de A.D.C. Î., rezultă că reclamantul a fost deportat în lagărul din Transnistria - Bug.

Reclamantul a făcut, deci, dovada, în condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia, în perioada iulie 1942 - iulie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, împrejurare, de altfel, necontestată de recurenta-pârâtă.

Cât privește data de început a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanța, în considerarea caracterului reparator și dispozițiilor imperative ale legii, a dispus acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea inițială, astfel încât critica adusă sentinței nu poate fi reținută.

În consecință, față de considerentele arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 52 din 27 ianuarie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.