Salary Recalculation Claim Mooted by Subsequent Ministry Order; Appeal Allowed and Action Dismissed as Having Lost Object

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.09.2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat:

- anularea parţială a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 1475/C/24.05.2017, anexa 9, dispoziţiile privind stabilirea drepturilor salariale în favoarea reclamantei şi emiterea unui nou ordin de salarizare, în ceea ce o priveşte, în sensul recalculării indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinite în cadrul instanţei, astfel:

- stabilirea indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi recalcularea venitului lunar total în funcţie de indemnizaţia de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la data de 30 noiembrie 2015;

- stabilirea indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 445 RON şi recalcularea venitului lunar total în funcţie de indemnizaţia de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 1 decembrie 2015 şi până la data de 30 septembrie 2016;

- acordarea diferenţelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pe perioada 9 aprilie 2015- 30 noiembrie 2015, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii;

- acordarea diferenţelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 445 RON pentru intervalul 1 decembrie 2015-30 septembrie 2016, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii;

- acordarea dobânzii legale aferentă diferenţelor datorate, calculată de la data scadenţei la data plăţii efective.

In subsidiar, a solicitat stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi acordarea drepturilor salariale cuvenite anterior arătate (inclusiv actualizarea şi dobânda legală), în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 347,112 RON pentru perioada 9 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 şi de 381,823 Iei pentru perioada 1 decembrie 2015-31 iulie 2016; cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 585 din 13 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

A fost anulat parţial Ordinul nr. 1475/C/24.05.2017 emis de Ministerul Justiţiei în privinţa reclamantei menţionată în cuprinsul acestuia, în partea ce priveşte elementele componente ale venitului total brut ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege.

A fost obligat pârâtul să emită pentru reclamantă ordin de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON începând din 09.04.2015-sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293/2015 şi acordarea diferenţelor salariale actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânzile legale calculate de la data exigibilităţii până la data plăţii.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Ministerul Justiţiei, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că instanţa de fond fără temei legal a admis acţiunea reclamantei, în condiţiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizaţii la care să fie aplicată valoarea de referinţă sectorială de 405 RON.

Recurentul a arătat că a fost emis la data de 21.12.2016 OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În consecinţă, faţă de textele legale invocate şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de ICCJ şi CSM din data de 1 octombrie 2016, a arătat recurentul că reclamanta nu are niciun temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON de la data de 9 aprilie 2015.

De asemenea, recurentul a criticat soluţia instanţei de obligare a acestuia la plata drepturilor salariale, în condiţiile în care atribuţia recurentului-pârât este de a stabili indemnizaţia de încadrare şi nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate, obligaţie care incumbă Tribunalului Bistriţa Năsăud, întrucât intimata-reclamantă îşi desfăşoară activitatea de judecător în cadrul acestei instituţii.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Recursul formulat urmează a fi admis în considerarea emiterii la data de 24.05.2018 a Ordinului MJ nr. 2066/C/2018.

Instanţa de control judiciar constată că prin Ordinul MJ nr. 2066/C/2018 s-a stabilit indemnizaţia de încadrare brută lunară, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială, în funcţie de fiecare perioada de timp individualizată, prevăzută expres în ordin, pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari, urmând ca ulterior să fie emise ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că emiterea acestui ordin, prin care este soluţionată şi cererea ce face obiectul cererii de chemare în judecată, a avut loc înainte de finalizarea definitivă a procesului, urmare a unor împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care Înalta Curte, în raport cu art. 194 lit. c) C. proc. civ., apreciază că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Prin ordinul arătat a fost stabilită o valoare de referinţă sectorială mai mare decât cea solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi pentru aceeaşi perioadă, fiind astfel soluţionată de către recurent cererea reclamantei.

De asemenea, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, precum şi plata dobânzilor şi a actualizării cu rata inflaţiei.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că este întemeiată excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, urmând ca în raport de soluţia admiterii excepţiei, să admită recursul formulat, să caseze sentinţa atacată şi, rejudecând cauza să respingă acţiunea reclamantei pentru acest motiv.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea instanţei de fond şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea reclamantei ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 585 din 13 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea reclamantei A., ca fiind rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 5 noiembrie 2020.