Timeliness of compensation claim to insurance guarantee fund and classification of statutory deadline as forfeiture period
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision to reject the claim and leaving the administrative decision dismissing the payment request intact. The dispute centered on a civil action for the annulment of an administrative decision by the Guaranty Fund of Insured Persons, which had refused to process a claim for compensation as time-barred; specifically, the appellant argued that the statutory filing deadline began upon the service of the appellate decision rather than its pronouncement date. The Court held that the 90-day period provided in Article 14(1) of Law No. 213/2015 constitutes a forfeiture deadline (termen de decădere) that began running from the date the underlying civil judgment became final on September 26, 2016, rendering the claim filed in March 2017 late; consequently, the Court found no error in the legal qualification of the act as tardy and rejected the cassation argument.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 14 din Legea nr. 213/2015, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Timeliness of compensation claim to insurance guarantee fund and classification of statutory deadline as forfeiture period: Instanţa de fond a reţinut că începând cu data de 26.09.2016 (moment ulterior celui al rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a societăţii de B.) a fost recunoscut dreptul reclamantei la despăgubire, împrejurare care a atras incidenţa prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015. Astfel, a reţinut instanţa de fond că a fost împlinit termenul pentru formularea unei cereri de despăgubire la data de 27.12.2016. În aceste condiţii, a reţinut instanţa de fond că cererea de plată înregistrată la data de 06.03.2017 a fost formulată în afara termenului prevăzut de lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.08.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea Deciziei nr. 7325 din data de 05.07.2017.
1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa civilă nr. 387 din 6 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă contestaţia reclamantei ca neîntemeiată.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta a arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont de termenul legal de 90 de zile de la primirea sentinţei civile nr. 422/26.09.2016 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.
A susţinut recurenta că termenul de 90 de zile ar curge de la data de 28.12.2016 (data comunicării deciziei) şi nu de la data pronunţării deciziei.
1.4. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond ca legală şi temeinică.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Prin cererea introductivă reclamanta a supus controlului judiciar decizia nr. 7325/2017 emisă de pârât, prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de plată cu nr. 11747 din 6.03.2017 formulată de reclamantă.
Instanţa de primă jurisdicţie a respins cererea reclamantei, reţinând în esenţă că actul administrativ a fost emis de pârât cu respectarea dispoziţiilor legale.
Instanţa de fond a reţinut că începând cu data de 26.09.2016 (moment ulterior celui al rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a societăţii de B.) a fost recunoscut dreptul reclamantei la despăgubire, împrejurare care a atras incidenţa prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015. Astfel, a reţinut instanţa de fond că a fost împlinit termenul pentru formularea unei cereri de despăgubire la data de 27.12.2016. În aceste condiţii, a reţinut instanţa de fond că cererea de plată înregistrată la data de 06.03.2017 a fost formulată în afara termenului prevăzut de lege.
Înalta Curte reţine că principala critică formulată de recurentă vizează faptul că instanţa de fond a apreciat greşit asupra termenului, întrucât recurenta a formulat în termen cererea de plată.
Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului nu poate primi criticile formulate de recurentă pe care le va respinge ca nefondate, având în vedere următoarele considerente.
Prin cererea de plată nr. x/06.03.2017 adresată pârâtului FGA reclamanta a solicitat pârâtului plata despăgubirilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 1982/26.06.2015 pronunţată de Judecătoria Tg Cărbuneşti, definitivă prin decizia nr. 422/26.09.2016 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă.
Prin Decizia nr. 7325/05.07.2017 emisă de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost respinsă cererea de plată, ca tardivă.
FGA a reţinut că sentinţa civilă a rămas definitivă la data de 26.09.2016, prin neapelare, motiv pentru care formularea cererii de plată la data de 22.02.2017 nu respectă termenul prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015, în conformitate cu care cererea de plată se poate depune la Fondul de Garantare a Asiguraţilor în maxim 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.
Înalta Curte în deplin acord cu cele reţinute de instanţa de fond reţine că termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este un termen de decădere şi reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat să-l exercite sub sancţiunea stingerii dreptului respectiv.
Or, este necontestat faptul că dreptul de creanţă al petentei s-a născut odată cu rămânerea definitivă a sentinţei civile nr. 1982/26.06.2015 pronunţată de Judecătoria Tg Cărbuneşti, în dosar nr. x, definitivă prin decizia nr. 422/26.09.2016 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă.
Înalta Curte reţine că în mod corect s-a reţinut data de 26.09.2016 ca fiind data la care începe să curgă termenul de 90 de zile prevăzut de lege pentru formularea cererii de plată, considerent pentru care va fi menţinută ca fiind legală hotărârea primei instanţe.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 387 din 6 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 5 noiembrie 2020.