Guarantee Fund's refusal to reprice repair costs unlawful; partial annulment of refusal decision upheld.

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 29.06.2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea articolului 2 al Deciziei nr. 6474 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 14.06.2017; obligarea paratului la plata sumei de 931,80 RON şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4642 din 28 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu sediul în Bucureşti.

A fost anulată în parte Decizia nr. 6474/14.06.2016 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv art. 2.

A fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamantă a sumei de 874,20 RON, precum şi la plata sumei de 137,42 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Fondul de Garantare a Asiguraţilor, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 51 alin. (1), (3) şi (9) din Norma ASF 23/2014, art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) din Norma ASF 16/2015.

Recurentul a arătat că din analiza dispoziţiilor legale rezultă că FGA are obligaţia de a proceda el însuşi la verificarea documentelor justificative din întreg dosarul de daună aferent evenimentului asigurat şi de a face plata despăgubirilor rezultate în urma propriei analize. A susţinut recurentul că FGA nu poate proceda direct la achitarea sumelor pretinse prin cererea de plată, ci are obligaţia de a stabili suma cuvenită în urma propriilor analize şi verificări.

A arătat recurentul că în baza acestor atribuţii, FGA a procedat la analiza cererii intimatei şi a înscrisurilor depuse de aceasta, a înscrisurilor existente în dosarul de daună preluat de la asigurătorul B. şi a corectat devizul de reparaţie prezentat de intimată, respectiv s-a scăzut suma de 57,60 RON aferentă a 0,2 ore manoperă nejustificată tehnologic, diferenţa acceptată de către intimata-reclamantă, precum şi suma de 874.20 RON, reprezentând diferenţa tarif manoperă.

În ceea ce priveşte diferenţa de manoperă, recurentul a arătat că FGA se raportează la preţurile practicate de reprezentantele mărcilor, în considerarea faptului că acestea sunt special autorizate pentru anumite mărci de maşini, preţurile acestora fiind un reper la care se raportează toţi agenţii economici interesaţi de execuţia lucrărilor de reparaţii auto pentru marca respectivă.

Recurentul a arătat că pentru marca x, reprezentanta mărcii x a comunicat că manopera practicată este de 85 RON/oră fără TVA.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea introductivă, reclamanta a supus controlului judiciar art. 2 din decizia emisă de pârât, prin care a fost respinsă cererea de plată a sumei de 931.80 RON, motivat de faptul că nu se justifică acordarea sumei.

Instanţa de primă jurisdicţie a admis cererea reclamantului. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 6474/14.06.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul disp. art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, recunoscând reclamantei A. S.R.L. calitatea de creditor de asigurare, a admis cererea de plată pentru suma de 2.275 RON (art. 1) şi a respins cererea de plată cu privire la suma de 931,80 RON (art. 2).

Instanţa de fond a reţinut că interpretarea logică şi sistematică a acestor norme impune concluzia potrivit căreia autoritatea pârâtă garantează cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparaţiile necesare.

Argumentele expuse în justificarea refuzului FGA, în esenţă necesitatea evitării unei discrepanţe între sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare, respectiv pentru a asigura respectarea principiului echităţii în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de plată formulate de aceştia, a apreciat instanţa că nu pot conduce la pronunţarea unei soluţii de menţinere a deciziei contestate.

În lipsa unui temei legal, instanţa de fond nu a validat demersul autorităţii pârâte de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care aceasta îl apreciază serios, rezonabil, chiar şi în contextul în care pentru a efectua această operaţiune ar avea în vedere un criteriu obiectiv, şi anume preţurile practicate de unităţile service de reprezentanţă.

Se observă, din decizia litigioasă şi din documentaţia administrativă ce a stat la baza emiterii acesteia, că diferenţa de 874,20 RON, respinsă la plată, rezultă din reducerea contravalorii manoperei, însă, a reţinut instanţa de fond că nu rezultă modalitatea de determinare în concret a acesteia şi elementele la care pârâta s-a raportat.

Critica formulată de recurent vizează în esenţă aplicarea greşită a dispoziilor legale incidente cauzei, susţinându-se că în urma analizării documentelor justificative a fost necesar să fie corectat devizul de reparaţie prezentat de intimata-reclamantă cu privire la diferenţa de manoperă constatată.

Înalta Curte analizând criticile formulate de recurent constată că nu sunt întemeiate, întrucât instanţa de primă jurisdicţie a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt existentă.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor:

"În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

Dispoziţiile art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule au în vedere stabilirea cuantumul pagubei, definirea unităţilor de reparaţie şi stabilirea costului reparaţiilor efectuate, legiuitorul arătând că toate aceste cheltuieli se dovedesc cu documente justificative eliberate de unităţile de specialitate.

Or, Înalta Curte reţine că ceea ce are în competenţă recurentul-pârât este de a verifica legalitatea documentelor prezentate şi nu de a face corecturi de preţuri ori de a aprecia asupra costului reparaţiilor efectuate prin analizarea preţurilor practicate de alte unităţi.

Art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede clar limitele despăgubirilor, fără a include în această enumerare ipoteza solicitării unor preţuri mai mari pentru execuţia lucrărilor de reparaţie decât cele practicate de unitatea service de reprezentanţă.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, respectiv:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege".

Înalta Curte reţine în deplin acord cu cele reţinute de instanţa de fond că numai lipsa fondurilor băneşti la momentul plăţii ar putea fi un motiv temeinic pentru plata parţială. Sub această rezervă, pârâtul are obligaţia de a plăti indemnizaţiile/despăgubirile rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător.

Înalta Curte reţine că cererea de despăgubire a fost formulată după data efectuării reparaţiilor de unitatea reparatoare, iar recurentul-pârât avea obligaţia sa procedeze la soluţionarea cererii de plata în baza documentelor justificative eliberate de unitatea de specialitate, nefiind reglementată legislativ posibilitatea de analizare a preţurilor practicate în funcţie de un anumit statut al unităţii reparatoare.

Nefiind motive de casare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va menţine ca legală această hotărâre şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul formulat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4642 din 28 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 5 noiembrie 2020.