HIV diagnosis disclosure on university enrollment medical certificate constitutes discrimination under administrative sanction for failure to regulate confidential health data in non-medical certificates

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2020

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 29.04.2016, reclamantul Ministerul Sănătăţii a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 235 din 23.03.2016, a sancţiunii contravenţionale aplicate, precum şi a recomandării consemnate prin această hotărâre.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3531 din 06 octombrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Sănătăţii în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că Ministerul Sănătăţii are responsabilitate în speţa de faţă, dată de faptul că, reglementările medicale privind eliberarea unor acte medicale sunt stabilite de acest minister, iar aceste reglementări sunt obligatorii şi pentru policlinicile private. Astfel, în situaţia unei reglementări defectuoase, insuficient de clare, responsabilitatea revine Ministerului Sănătăţii.

Pârâtului A. i s-a eliberat, la solicitarea acestuia, o adeverinţă medicală pentru înscrierea la facultate, pe care s-a trecut "HIV în monitorizare", la rubrica: "este suferind de…".

S-a mai reţinut că, informaţiile cu privire la statusul HIV/SIDA al unui pacient trebuie să fie comunicate între specialişti, pacientul având obligaţia informării medicilor, inclusiv a medicului stomatolog. A da petentului o adeverinţă solicitată pentru înscrierea la facultate, pe care nu se specifică pur şi simplu dacă este apt sau nu, ci faptul că suferă de HIV, înseamnă a pune persoana respectivă în situaţia de a renunţa să se înscrie la facultate sau de a divulga, contrar obligaţiilor legale stabilite de ministerul reclamant, situaţia lui, care nu priveşte persoanele din interiorul facultăţii, ci doar specialiştii- medici.

A constatat prima instanţă că, reclamanta nu a invocat o justificare obiectivă-scop legitim atins de mijloace adecvate şi necesare - pentru trecerea pe adeverinţa medicală a diagnosticului HIV. Scopul legitim pentru care este nevoie de o adeverinţă medicală la înscrierea la facultate este stabilirea dacă o persoană este aptă sau nu, şi nu comunicarea către facultate a diagnosticului HIV.

Aşa fiind, instanţa a reţinut, având în vedere şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 că, trecerea diagnosticului HIV pe o adeverinţă medicală care serveşte la înscrierea la facultate reprezintă discriminare, întrucât practica aparent neutră de a completa rubrica "este suferind de…" a dezavantajat pârâtul petent, la înscrierea la facultate, afectând astfel dreptul la educaţie şi dreptul la confidenţialitatea datelor cu caracter personal.

Instanţa a avut în vedere jurisprudenţa CEDO în domeniul discriminării. În Hotărârea dată în cazul Thlimmenos împotriva Greciei din 6 aprilie 2000, CEDO a concluzionat că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a oferi justificări obiective şi rezonabile, dar şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite, necomparabile".

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Ministerul Sănătăţii, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, următoarele:

- existenţa cadrului legislativ care reglementează cele dispuse de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în Hotărârea nr. 235 din 23.03.2016 şi care au fost menţinute de către instanţa de fond în mod netemeinic. În mod netemeinic prima instanţă a considerat că cererea de chemare în judecată formulată de Ministerul Sănătăţii este nefondată apreciind că Ministerul Sănătăţii ar fi săvârşit o faptă de discriminare faţă de petent privind dreptul de acces la educaţie şi dreptul la păstrarea informaţiilor cu caracter personal fapt pentru care s-a apreciat că sancţiunea contravenţională în cuantum de 5.000 RON aplicată Ministerului Sănătăţii este temeinică. Cele dispuse de către Consiliul National pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 235 din 23.03.2016 şi susţinute de instanţa de fond sunt neîntemeiate deoarece există deja OMS nr. 576/02.04.2007 privind aprobarea Sistemului de evidenţe primare şi tehnico-operative al spitalelor conform broşurii "MODEL-SPITALE" în care sunt prevăzute cele dispuse de CNCD şi susţinute de instanţa de fond.

- fapta medicului de familie de a înscrie diagnosticul corect în adeverinţa solicitată de A. putea face obiectul unei cercetări disciplinare la nivelul Policlinicii Academiei şi abia după finalizarea cercetării se putea vorbi dacă înscrierea diagnosticul corect e abatere disciplinară sau nu.

- confirmarea petentului A. că fapta medicului de familie de a înscrie diagnosticul corect în adeverinţa solicitată chiar de el este o "încălcare a secretului profesional medical" fapt pentru care solicită şi daune morale în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 şi nu o faptă discriminatorie cum a considerat instanţa de fond. Acest aspect rezultă din cererea de chemare în judecată, a se vedea la primul petit la pagina 1 din dosarul amintit care în prezent este suspendat până la finalizarea prezentei cauze.

- atât instanţa de fond cât şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu au luat în considerare aspectele medicale referitoare la A. aşa cum au fost prezentate de medicul său de familie în apărarea din dosarul nr. x/2016.

La data de 20.10.2020 B. a formulat cerere de intervenţie, aceasta fiind calificată drept intervenţie accesorie în interesul recurentului Ministerului Sănătăţii şi admisă în principiu, potrivit încheierii de şedinţă din data de 22.10.2020.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul A. a susţinut că în mod cu totul eronat recurenta face permanent referire la afirmaţii nedovedite ale medicului de familie formulate în cadrul unui alt proces care are loc între părţi.

De asemenea, îmbrăţişează în întregime motivarea curţii de apel şi solicită respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant Ministerul Sănătăţii a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, cu o acţiune îndreptată împotriva Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 235 din 23.03.2016, a sancţiunii contravenţionale aplicate, precum şi a recomandării consemnate prin această hotărâre.

Prima instanţă, pentru considerentele prezentate pe scurt la punctul 2, a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Sănătăţii în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., ca nefondată.

Ministerul Sănătăţii a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară. Astfel, intimatului pârât A. i s-a eliberat, la solicitarea sa, o adeverinţă medicală pentru înscrierea la facultate, pe care s-a trecut "HIV în monitorizare", la rubrica: "este suferind de…".

Prin Hotărârea nr. 235 din 23.03.2016, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a aplicat Ministerului Sănătăţii o amendă contravenţională în suma de 5.000 RON, potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, tot prin această hotărâre s-a recomandat Ministerului Sănătăţii să elaboreze norme metodologice prin care să se dispună ca pe actele medicale ce urmează a fi prezentate către unităţi care nu sunt din domeniul medical (scoli, universităţi, angajatori) să nu se precizeze diagnosticul H.I.V.

Conform prevederilor art. 2 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare:

"(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. (2) Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe."

Actul normativ mai arată că, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare (art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare).

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare:

"(4)Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale.", iar art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ, prevede:

"(1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) şi (7), art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) şi (6), art. 12, 13, 14 şi 15 se sancţionează cu amendă de la 1.000 RON la 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate."

Din analiza condiţiilor legale menţionate mai sus în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive (latura materială şi componenta subiectivă) ale contravenţiei pentru care a fost sancţionat recurentul-reclamant.

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul Ministerul Sănătăţii se constată că prima critică vizează existenţa cadrului legislativ care reglementează cele dispuse de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în Hotărârea nr. 235 din 23.03.2016 şi care au fost menţinute de către instanţa de fond în mod netemeinic.

Recurentul invocă în concret prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se dispun următoarele:

"Păstrarea confidenţialităţii datelor privind persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA este obligatorie pentru: a) angajaţii reţelei sanitare; b) angajatorii acestor persoane; c)funcţionarii publici care au acces la aceste date".

S-a mai invocat existenţa OMS nr. 576/02.04.2007 privind aprobarea Sistemului de evidenţe primare şi tehnico-operative al spitalelor conform broşurii "MODEL-SPITALE" în care sunt prevăzute cele dispuse de CNCD.

Critica este nefondată având în vedere că aceste acte normative nu au ca obiect de reglementare adeverinţele, certificatele sau alte acte care să privească protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA. Copia, conformată cu originalul, după OMS nr. 576/02.04.2007 privind aprobarea Sistemului de evidenţe primare şi tehnico-operative al spitalelor conform broşurii "MODEL-SPITALE" şi după modelul de adeverinţă medicală, depuse în recurs la filele x, vin tocmai să confirme faptul că există rubrica "este suferind de...", fără a face o distincţie în cazul persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA.

Mai mult decât atât, în cuprinsul Hotărârii CNCD nr. 235 din 23.03.2016, ce face obiectul acestui litigiu, se arată: "Colegiul director reaminteşte primului reclamat (n.n. Ministerului Sănătăţii) că în Dosarul nr. x/2008 conexat cu Dosarul nr. x/2008, soluţionat prin consemnarea soluţiei pe cale amiabilă conform Hotărârii nr. 95 din 17.02.2009, având ca obiect adeverinţe, certificate care nu respectă confidenţialitatea datelor cu privire la infecţia HIV, a promis reglementarea corespunzătoare a situaţiei, promisiune care, conform probelor din dosar, nu a fost pusă în practică".

Cum această înţelegere amiabilă a avut loc în cursul anului 2009, apărarea prin care se invocă existenţa cadrului normativ dat de Legea nr. 584/2002 şi de OMS nr. 576/02.04.2007 apare ca nefondată în lipsa unor reglementări privind conţinutul unei adeverinţe medicale eliberată unei persoane infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, care să ateste dacă este aptă sau nu să urmeze cursuri universitare.

Printr-o altă critică a recurentului se susţine că fapta medicului de familie de a înscrie diagnosticul corect în adeverinţa solicitată de A. putea face obiectul unei cercetări disciplinare la nivelul Policlinicii Academiei şi abia după finalizarea cercetării se putea vorbi dacă înscrierea diagnosticul corect e abatere disciplinară sau nu.

Această critică excede cadrului procesual de faţă, care vizează doar culpa Ministerului Sănătăţii în producerea faptei discriminatorii reţinută de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în cuprinsul Hotărârii nr. 235 din 23.03.2016, avându-se în vedere şi antecedentele instituţiei în această materie.

Mai critică recurentul sentinţa primei instanţe şi prin prisma confirmării petentului A. că fapta medicului de familie de a înscrie diagnosticul corect în adeverinţa solicitată chiar de el este o "încălcare a secretului profesional medical" fapt pentru care solicită şi daune morale în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 şi nu o faptă discriminatorie cum a considerat instanţa de fond. Acest aspect rezultă din cererea de chemare în judecată, a se vedea la primul petit la pagina 1 din dosarul amintit care în prezent este suspendat până la finalizarea prezentei cauze.

Faptul că există un alt dosar pe rolul instanţelor prin care intimatul-pârât solicită despăgubiri pentru încălcarea secretului profesional medical nu este de natură să-l exonereze pe recurent de propria faptă discriminatorie astfel cum a fost reţinută de CNCD şi de recomandarea de a elabora norme metodologice prin care să se dispună ca pe actele medicale ce urmează a fi prezentate către unităţi care nu sunt din domeniul medical (scoli, universităţi, angajatori) să nu se precizeze diagnosticul H.I.V.

A mai criticat recurentul faptul că atât instanţa de fond cât şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu au luat în considerare aspectele medicale referitoare la A. aşa cum au fost prezentate de medicul său de familie în apărarea din dosarul nr. x/2016.

Presupunând că recurentul ar avea dreptate şi că intimatul pârât suferea şi de alte afecţiuni, atunci medicul de familie, dacă existau reglementări clare în acest sens, putea analiza situaţia în concret şi putea să menţioneze în adeverinţă, dacă, din punctul său de vedere, persoana este aptă sau nu să urmeze cursurile universitate, cu prezenţă sau fără. Se impune a aminti cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 25 februarie 1997 în Cauza Z vs. Finlanda:

"95./.../Curtea va ţine cont de faptul că protecţia datelor personale, inclusiv medicale, este de importanţă fundamentală pentru ca persoana să se bucure de dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, garantat de art. 8 din Convenţie. Respectarea confidenţialităţii informaţiilor privind starea de sănătate este un principiu fundamental în legislaţiile semnatarilor Convenţiei. Respectarea intimităţii pacientului şi păstrarea încrederii acestuia în profesia medicală şi, în general, în sistemul medical, sunt de maximă importanţă.

Fără o astfel de protecţie, persoanele care au nevoie de asistenţă medicală ar putea fi descurajate de a dezvălui astfel de informaţii de natură personală şi intimă necesare stabilirii tratamentului potrivit şi chiar să solicite asistenţă medicală, punându-şi astfel în pericol sănătatea/.../", mai arată Curtea Europeană a Drepturilor Omului, făcând trimitere la Recomandarea nr. R (89) 14 asupra problemelor etice ale infecţiei cu HIV în sistemul asistenţei medicale şi aşezămintelor sociale, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 24 octombrie 1989 şi, în special la observaţiile generale asupra confidenţialităţii datelor medicale din paragraful 165 al expunerii de motive.

De aceea, mai arată Curtea, legea internă trebuie să prevadă garanţii care să împiedice dezvăluirea oricăror informaţii privind starea de sănătate a unei persoane, dacă prin aceasta se încalcă prevederile art. 8 din Convenţie.

În continuare, în paragraful 96 al hotărârii, Curtea subliniază următoarele:

"Consideraţiile de mai sus sunt valabile mai ales în privinţa confidenţialităţii datelor privitoare la o persoană infectată cu HIV. Dezvăluirea unor asemenea informaţii poate afecta în mod dramatic atât viaţa sa privată şi de familie, cât şi situaţia sa socială şi profesională, prin expunerea la oprobriu şi ostracizare/.../. Astfel de încălcări nu sunt compatibile cu art. 8 din Convenţie decât dacă sunt justificate de cerinţa predominantă a interesului public".

Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Pentru aceleaşi considerente şi cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentului, formulată de intervenienta B., apare ca nefondată.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 3531 din 06 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Se va respinge şi cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentului formulată de intervenienta B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 3531 din 06 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentului formulată de intervenienta B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 noiembrie 2020.