Anularea deciziei de plată a garanției în programul „Prima Casă” și deficitul de motivare a hotărârii privind lipsa dosarului administrativ
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (ICCJ) admitted the appeals of the banking defendant and the national credit guarantee fund, quashed the lower court's decision, and remanded the case for re-judgment, effectively prevailing for the defendants and leaving the annulment of the administrative decision pending. The dispute arose from a "First House" mortgage program where the plaintiffs challenged an administrative decision approving the payment of a state guarantee following the bank's declaration of early loan maturity, while the defendants argued procedural defects in the initial filing and substantive non-compliance with notification requirements. The Supreme Court found that the lower court failed to comply with Article 425(1)(b) of the Code of Civil Procedure by failing to provide adequate legal reasoning and by examining the administrative act without the mandatory document file required by Law 554/2004, constituting a violation of the right to a fair trial and triggering the grounds for cassation under Articles 488(1)(5) and (6) of the Code of Civil Procedure. Additionally, the court reclassified the fund's "appeal" as a "cassation appeal" pursuant to Article 152 of the Code of Civil Procedure and Decision No. 19/2016, rejecting the inadmissibility exception.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 662 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 152 C. proc. civ, art. 22 alin. (4) C. proc. civ; Anularea deciziei de plată a garanției în programul „Prima Casă” și deficitul de motivare a hotărârii privind lipsa dosarului administrativ: A prezentat situaţia de fapt şi a susţinut că reclamanţii nu şi-au achitat ratele asumate conform graficelor de rambursare aferente contractului de credit nr. x/30.01.2012 încheiat cu C. S.A., aşa încât creanţa urmărită este certă, lichidă şi exigibilă, îndeplinind condiţiile impuse de art. 662 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 04 noiembrie 2020
Asupra căilor de atac de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, secţia civilă sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, anularea titlului executoriu nr. x/27.01.2015 şi a somaţiei nr. x/27.01.2015 emise de pârâtă în dosarul de executare nr. x/2010, precum şi suspendarea executării silite.
Reclamanţii au modificat succesiv acţiunea, în sensul că au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a C. S.A. şi a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, precum şi anularea deciziei nr. 56674/21.11.2014 a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, astfel că instanţa a pus în discuţia părţilor disjungerea capătului de cerere privind anularea acestei decizii, a disjuns acest capăt de cerere şi a dispus formarea unui nou dosar, având ca reclamanţi pe A. şi B. şi ca pârâţi pe Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN şi C. S.A., dosarul nou format având nr. 12709/233/2015.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 64/2017 din 23 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. S.A. şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN şi s-a dispus anularea deciziei nr. 56674/21.11.2014 a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN.
3. Căile de atac formulate
Împotriva sentinţei nr. 64/2017 din 23 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâta C. S.A. şi apel pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN.
3.1. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta C. S.A. a arătat că la instanţa de fond a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, în raport cu data emiterii titlului executoriu contestat, 27.01.2015, şi data promovării contestaţiei solicitând respingerea contestaţiei la executare ca tardiv formulată.
A prezentat situaţia de fapt şi a susţinut că reclamanţii nu şi-au achitat ratele asumate conform graficelor de rambursare aferente contractului de credit nr. x/30.01.2012 încheiat cu C. S.A., aşa încât creanţa urmărită este certă, lichidă şi exigibilă, îndeplinind condiţiile impuse de art. 662 C. proc. civ.
În mod nejustificat instanţa a apreciat că nu rezultă faptul că decizia contestată respectă termenii contractuali asumaţi de părţi prin contractul de garantare, fiind emisă fără o notificare prealabilă valabilă şi fără respectarea celor 60 de zile minim restante, în condiţiile în care a depus la dosar dovada comunicării către contestatori a notificărilor, respectiv borderourile de trimitere din mai multe perioade, pe care apare menţiunea "destinatar mutat de la adresă", deşi părţile nu au anunţat schimbarea domiciliului şi locuiesc la aceeaşi adresă.
A criticat faptul că instanţa a mai reţinut că întârzierea la plată ar fi fost mai mică de 60-75 zile, în raport cu data de 10.11.2014, având în vedere că la data de 06.11.2014 a fost declarat creditul scadent anticipat, banca apreciind data de referinţă a ultimei plăţi 10.11.2014, când au fost achitate doar restanţe şi nu ratele curente, astfel că, în realitate, restanţele au fost mai mari de 60 zile, fiind îndreptăţită să formuleze cererea către Fond.
Precizează că reclamanţii au fost notificaţi începând cu data de 14.01.2014, prin poştă, cu privire la faptul că înregistrau o întârziere la plata creditului de 45 zile, situaţie care s-a perpetuat şi banca a emis o altă notificare la data de 13.02.2014, transmisă cu confirmare de primire, după care a emis notificări la 15.04.2014, 15.10.2014, iar la data de 06.11.2014 a declarat scadent anticipat întregul credit pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate. Ulterior, la data de 11.11.2014, a transmis dosarul de daună la FNGCIMM, cererea de plată a fost aprobată conform Deciziei nr. 56674 din 21.11.2014, recurenta-pârâtă încasând suma virată de la Fond.
3.2. În motivarea apelului întemeiat pe disp. art. 466 şi următoarele C. proc. civ., pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a arătat că instanţa de fond în mod nelegal a admis acţiunea pronunţându-se asupra unei cereri cu care nu a fost învestită şi a respins, în mod nefondat, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de apelantul-pârât.
A susţinut că instanţa s-a pronunţat cu privire la anularea Deciziei FNGCIMM nr. 56674/21.11.2014 deşi nu a fost învestită cu o asemenea cerere, ci cu anularea titlului executoriu şi a somaţiei de plată, în procedura contestaţiei la executare, motiv pentru care apreciază că instanţa a interpretat greşit aspectele deduse judecăţii, pronunţându-se asupra unor cauze străine pricinii cu care a fost învestită. Mai mult, instanţa de fond a atribuit contestatorilor calitatea de "reclamanţi", iar contestaţia a fost apreciată drept "acţiune în anulare act administrativ", deşi obiectul cererii era "contestaţie la executarea silită".
În condiţiile în care obiectul cererii deduse judecăţii a fost contestaţie la executare, a invocat prin întâmpinarea de la fond excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive faţă de capătul de cerere privind anularea titlului executoriu nr. x/27.01.2015 şi a somaţiei de plată emise de ANAF - AJFP Galaţi. Sub acest aspect, critică respingerea excepţiei cu motivarea că se atacă un act administrativ emis de Fond, întrucât contestatorii au reiterat prin precizările depuse în dosarul Judecătoriei Galaţi, pentru termenul din data de 04.06.2015, faptul că obiectul contestaţiei la executare îl reprezintă anularea titlului executoriu nr. x/27.01.2015 şi a somaţiei de plată emise în dosarul nr. x/2010 de către ANAF - AJFP Galaţi.
Recurenta a apreciat că reţinerea unor considerente străine de cauza dedusă judecăţii echivalează cu lipsa motivării sentinţei conducând la nulitatea acesteia, pentru nerespectarea cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv hotărârea nu arată în concret motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus la admiterea cererii şi nici argumentele pentru care a înlăturat susţinerile apelantului.
Pe fond, arată că argumentele instanţei sunt lipsite de fundament juridic şi legal, întrucât nu este prevăzută în niciun act normativ care reglementează Programul "Prima Casă" obligaţia în sarcina FNGCIMM de a comunica beneficiarilor decizia de aprobare/respingere a cererii de plată transmise de finanţator şi nici aceea de a înştiinţa beneficiarul programului cu privire la declanşarea şi desfăşurarea procedurii de plată a garanţiei de către stat, în sensul interpretat de instanţă, cu atât mai mult cu cât decizia de aprobare a unei cereri de plată înaintată către Fond de finanţator priveşte strict raportul juridic dintre aceştia, beneficiarul programului fiind un simplu terţ faţă de raportul juridic respectiv.
Precizează că în sarcina sa fost instituită, prin H.G nr. 717/2009, obligaţia de a înştiinţa beneficiarul cu privire la executarea garanţiei de către finanţator ca urmare a neachitării la scadenţă a împrumutului acordat, indicându-se un termen în care poate fi efectuată plata sumei achitate de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi faptul că în cazul neplăţii va fi demarată procedura de executare silită de către organele fiscale competente ale A.N.A.F.
Menţionează că înscrisul nr. 38127/03.12.2014 a fost comunicat AJFP Galaţi, în vederea demarării procedurii de executare silită în temeiul contractului de garantare nr. PC4_24716/19.01.2012, care constituie titlu executoriu, şi spre ştiinţă beneficiarilor A. şi B., considerând că a respectat art. 17 alin. (2) din H.G nr. 717/2009, în sensul că a comunicat intimaţilor înscrisul care a fost transmis la adresa imobilului achiziţionat prin programul "Prima Casă", printr-un serviciu de curierat, existând semnătura de primire pe AWB la rubrica respectivă. În acest înscris a fost individualizată creanţa bugetară rezultată prin plata garanţiei efectuată de M.F.P. către C. S.A., au fost menţionate data scadenţei, precum şi faptul că urmează a fi declanşată procedura de executare silită în caz de neplată.
În ceea ce priveşte lipsa procedurii notificării, cu scrisoare de primire, care să ateste confirmarea primirii, precizează că finanţatorul C. S.A. a depus la dosarul care a însoţit cererea de plată, copiile somaţiilor nr. x/15.10.2014, adresată d-lui A. şi nr. x/15.10.2014, adresată d-nei B., privind iminenţa declarării scadenţei anticipate a creditului, însoţite de borderoul de prezentare trimiteri recomandate printr-un serviciu de curierat în data de 17.10.2014. Referitor la obligaţia impusă FNGCIMM de verificare a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească cererea de plată, arată că la dosarul aferent cererii de plată existau la momentul verificării îndeplinirii acestei condiţii, conform art. 8.1 lit. f) din Protocol, atât notificarea beneficiarilor, cât şi dovada transmiterii acesteia către beneficiarii reclamanţi.
Sub aspectul neîndeplinirii condiţiei privind întârzierea la plată de 60-75 de zile în raport cu ultima plată efectuată la data de 10.11.2014, arată că instanţa a achiesat la susţinerile intimaţilor, în loc să adopte un raţionament juridic propriu şi obiectiv în raport cu înscrisurile de la dosar, reţinând că la data de 10.11.2014 intimaţii au efectuat o plată parţială, banca nedorind să încaseze întreaga restanţă, deşi la acea dată creditul nu fusese declarat scadent anticipat.
Mai precizează că, în condiţiile în care la 15.10.2014 înregistrau o întârziere de 44 de zile la plata creditului, iar intimaţii au efectuat o plată abia la data de 10.11.2014, reiese că la 10.11.2014 înregistrau deja peste 60 de zile întârziere, ceea ce a conferit băncii dreptul de a proceda la declararea exigibilităţii anticipate a creditului, întrucât plata efectuată la 10.11.2014 era deja tardivă şi nu era de natură să întrerupă împlinirea termenului de 60 de zile.
4. Apărările formulate
4.1. Intimaţii reclamanţi au formulat întâmpinare la recursul pârâtei C. S.A., prin care au invocat excepţia nulităţii acestuia, întrucât nu cuprinde motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în art. 488 C. proc. civ.. De asemenea, au solicitat respingerea recursului şi acordarea cheltuielilor de judecată.
4.2. Intimaţii reclamanţi au formulat întâmpinare la apelul pârâtului Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac a apelului, având în vedere că hotărârea poate fi atacată doar cu recurs în 15 zile de la comunicare, sens în care au făcut referire la Decizia nr. 19/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, în raport cu care apreciază că în speţă nu se poate dispune recalificarea căii de atac a apelului în recurs şi că, într-o asemenea eventualitate, recursul ar fi nul pentru lipsa motivelor de nelegalitate. În subsidiar, solicită respingerea căii de atac şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
4.3. Apelantul-pârât Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a depus la dosar un punct de vedere cu privire la inadmisibilitatea căii de atac a apelului, solicitând respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi recalificarea apelului în recurs, în temeiul art. 152 C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (4) C. proc. civ., ţinând cont de faptul că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege. A invocat şi Decizia nr. 19/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, apreciind că în speţă se poate proceda la recalificarea căii de atac în raport cu considerentele şi dispozitivul acestei decizii.
Cu privire la motivele de recurs invocate a precizat că acestea sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., după cum urmează: pronunţarea asupra unei cereri cu care instanţa nu a fost învestită, cu încălcarea principiului disponibilităţii, atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nemotivarea sentinţei este subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar lipsa de fundament legal a sentinţei care contravine disp. art. 17 alin. (2) din H.G. 717/17.06.2009 atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. În ceea ce priveşte cererea formulată de apelantul-pârât Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN de recalificare a căii de atac a apelului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.
Astfel, prin Decizia nr. 19/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii s-a statuat că:
"În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.."
Potrivit disp. art. 152 C. proc. civ.:
"Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită."
Analizând calea de atac exercitată de pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, instanţa de control judiciar constată că în cauză este aplicabilă Decizia nr. 19/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, având în vedere că, deşi cererea a fost intitulată "apel", aceasta cuprinde critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, apelantul-pârât critică:
- încălcarea de către prima instanţă a principiului disponibilităţii, reglementat de art. 9 C. proc. civ., prin faptul că s-a pronunţat asupra unei cereri cu care nu a fost învestită, respectiv, deşi reclamanţii au formulat o contestaţie la executare prin care solicitau anularea unui titlu executoriu şi a unei somaţii de plată emise de organul fiscal, instanţa a soluţionat o cerere de anulare a unei decizii emise de apelant. Această critică se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
- motivarea sentinţei recurate, respectiv încălcarea disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., atât sub aspectul nemotivării soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a apelantului, cât şi sub aspectul nemotivării soluţiei pronunţate pe fondul cauzei. În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că în cererea de apel se susţine că instanţa de fond pur şi simplu a achiesat la susţinerile intimaţilor contestatori, în loc să adopte un raţionament juridic propriu şi obiectiv asupra acestora, prin raportare la înscrisurile depuse la dosar. Această critică se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv teza I vizând situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
- soluţia pronunţată pe fondul cauzei, prin prisma aplicării greşite a disp. art. 17 alin. (2) din H.G. nr. 717/2009, prin raportare şi la dispoziţiile O.U.G. nr. 60/2009 şi ale Protocolului cadru publicat în Monitorul Oficial nr. 370/2011 - art. 8.1 şi 8.2, critică ce atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care se referă la interpretarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material.
Prin urmare, întrucât criticile apelantului se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul disp. art. 152 C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., reţinând şi aplicabilitatea Deciziei nr. 19/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, va califica apelul formulat de pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN ca fiind recurs. În consecinţă, va respinge excepţia inadmisibilităţii căii de atac denumite apel de către pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, având în vedere că excepţia a fost întemeiată pe considerentul că cererea de apel nu poate fi recalificată, nefiind antamate prin aceasta motive de nelegalitate a hotărârii atacate, potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa cum s-a precizat deja, Înalta Curte constată că motivele invocate prin cererea de "apel" pot fi încadrate în disp. art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., astfel că excepţia inadmisibilităţii va fi respinsă.
2. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului formulat de pârâta C. S.A., Înalta Curte constată că şi aceasta este neîntemeiată.
Astfel, reţine că recurenta a invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sub aspectul aplicării greşite a normelor de drept material care reglementează procedura de declarare a creditului scadent anticipat şi de plată a garanţiei de către stat. În consecinţă, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului formulat de pârâta C. S.A.
3. Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a apărărilor din întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, faţă de următoarele considerente:
Argumentele de fapt şi de drept relevante
Prin contestaţia la executare înregistrată sub nr. x/17.02.2015 pe rolul Judecătoriei Galaţi, contestatorii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, anularea titlului executoriu nr. x/27.01.2015 şi a somaţiei nr. x/27.01.2015 emise de intimată în dosarul de executare nr. x/2010, precum şi suspendarea executării silite.
La termenul de judecată din data de 07.05.2015, contestatorii au modificat acţiunea solicitând introducerea în cauză a C. S.A. Bucureşti, în calitate de intimată, iar la data de 18.05.2015, au modificat acţiunea înţelegând să se judece în contradictoriu şi cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN Bucureşti, în calitate de intimat.
La termenul de judecată din 18.06.2015, contestatorii au modificat acţiunea, în sensul că au solicitat şi anularea deciziei Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN Bucureşti nr. 56674/21.11.2014, de aprobare a plăţii garanţiei de către stat în cadrul desfăşurării contractului privind cumpărarea unei locuinţe prin Programul "Prima Casă".
Intimata C. S.A. Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei la executare şi a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca nefondată.
Intimatul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la capetele de cerere privind anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. x/2010 al AJFP Galaţi. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestaţiei, ca nefondată.
Judecătoria Galaţi, având în vedere precizarea acţiunii, a pus în discuţia părţilor disjungerea capătului de cerere privind anularea deciziei intimatului Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN Bucureşti nr. 56674/21.11.2014 şi, în temeiul art. 99 alin. (1) C. proc. civ., a disjuns capătul de cerere privind anularea acestei decizii şi a dispus formarea unui nou dosar, având ca părţi: reclamanţi - A. şi B. şi pârâţi - Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN Bucureşti şi C. S.A. Bucureşti, iar ca obiect - anulare act administrativ.
Instanţa, în dosarul nou format, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Galaţi, iar prin sent. civ. nr. 6417/18.06.2015 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3774/20.11.2015, în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
După stabilirea competenţei, litigiul a fost soluţionat prin prezenta sentinţă recurată, prin care a fost admisă acţiunea şi a fost anulată decizia nr. 56674/21.11.2014 a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN.
În considerentele sentinţei recurate se menţionează că este nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, întrucât prin acţiune se solicită anularea unui act administrativ emis de această instituţie.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut incidenţa disp. art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 60/2009 modificată, art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 60/2009 modificată, art. 2 din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 717/2009 modificată, art. 17 alin. (1) şi (2) din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 717/2009 modificată, constatând că decizia nu a fost comunicată reclamanţilor pentru a-şi putea exercita, în mod concret, drepturile prevăzute de Legea nr. 554/2004 şi pentru a putea contesta, eventual, caracterul cert, lichid şi exigibil al sumei solicitate de creditoarea C. S.A.. Instanţa a constatat că reclamanţilor nu le-a fost adusă la cunoştinţă declanşarea şi desfăşurarea procedurii de plată a garanţiei de către stat, pentru a invoca eventuale apărări, fiind puşi în faţa faptului împlinit, respectiv efectuarea unei proceduri de executare silită fiscală pentru recuperarea unei sume plătite de stat.
Instanţa a făcut referire la art. 8.1 lit. f) şi 8.2 din Protocolul cadru publicat în M.Of. nr. 370/2011 şi a apreciat că decizia contestată nu respectă termenii contractuali pe care părţile şi i-au asumat prin contractul de garantare x/19.01.2012, fiind emisă fără notificare prealabilă valabilă şi fără respectarea celor 60 de zile minim restante, condiţii minimale care ar fi trebuit îndeplinite înainte de a fi declarat scadent anticipat creditul. Astfel, din înscrisurile depuse de Bancă nu reiese că procedura notificării, cu scrisoare de primire, care să ateste confirmarea primirii, ar fi fost îndeplinită.
La dosar au fost depuse doar borderourile de trimitere, fără ca acestea să fie însoţite de confirmările de primire. Există o singură confirmare din data de 20.10.2014, de unde reiese că destinatarul s-a mutat de la adresă, deşi părţile locuiesc acolo, acela fiind imobilul, obiect al contractului de împrumut. Mai mult, conform contractului dintre părţi, se prevedea în mod expres notificarea, atât a părţilor, cât şi a garanţilor, de asemenea, cu dovada primirii. Nu există nicio dovadă că procedura notificării s-a făcut în mod valabil şi în termenii asumaţi cu toate părţile din contract, împrumutaţi şi garanţi.
Tot o condiţie era şi întârzierea la plată de 60-75 zile, care, de asemenea, la data de 11.11.2014, momentul la care s-a formulat cererea către FNGCIMM, nu era îndeplinită, dată fiind ultima plată făcută de reclamanţi în data de 10.11.2014, moment în care părţile înregistrau restanţe mai mici de 60 de zile.
La 10.11.2014, data ultimei plăţi făcute de reclamanţi, aceştia au dorit să plătească întreaga restanţă, dar pârâta - Banca nu a dorit să încaseze întreaga restanţă, deşi în 10.11.2014 creditul nu fusese declarat scadent anticipat. Astfel, deşi s-a înregistrat o plată în data de 10.11.2014, banca pârâtă declară scadent anticipat creditul la 11.11.2014, când nu se mai putea face acest lucru conform contractului.
Cu privire la recursul formulat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN se reţine că primul motiv de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma pretinsei încălcări de către prima instanţă a principiului disponibilităţii, reglementat de art. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că este nefondat acest motiv de recurs în raport cu critica formulată, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, prin precizarea acţiunii în faţa Judecătoriei Galaţi, reclamanţii au solicitat anularea deciziei Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN Bucureşti nr. 56674/21.11.2014. Prezentul litigiu are ca obiect această cerere care a fost disjunsă de Judecătoria Galaţi şi a cărei competenţă de soluţionare a fost stabilită de instanţa supremă în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Astfel, sentinţa recurată a fost pronunţată într-o cauză având ca obiect anulare act administrativ emis de acest recurent şi nu într-o contestaţie la executare, cum în mod eronat susţine recurentul, contestaţia la executare silită fiind obiectul iniţial al litigiului înregistrat sub nr. x/17.02.2015 pe rolul Judecătoriei Galaţi.
Prin urmare, instanţa de fond s-a pronunţat asupra unei cereri cu care a fost învestită, respectând principiul disponibilităţii la care face referire recurenta.
Este însă fondat cel ce-al doilea motiv de casare invocat, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar numai în ceea ce priveşte motivarea soluţiei pronunţate pe fondul cauzei.
Conform considerentelor prezentei decizii mai sus menţionate, acest motiv de recurs a fost invocat sub două aspecte şi anume: nemotivarea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN şi nemotivarea soluţiei pronunţate pe fondul cauzei.
Critica vizând nemotivarea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive porneşte de la premisa eronată că obiectul cauzei soluţionate prin sentinţa recurată este o contestaţie la executare, recurentul susţinând că nu are calitatea de emitent al titlului executoriu şi al somaţiei de plată contestate. Or, instanţa de fond a soluţionat o cerere de anulare a unui act administrativ emis de recurent, astfel că motivarea soluţiei de respingere a excepţiei prin raportare la calitatea acestuia de emitent al actului administrativ este corectă.
În ceea ce priveşte motivarea soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu corespunde exigenţelor instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În acest sens, reţine că motivarea soluţiei constă în menţionarea conţinutului dispoziţiilor legale aplicabile în cauză şi în redarea fidelă a notelor de concluzii depuse de reclamanţi după rămânerea cauzei în pronunţare, pentru a fi avute în vedere la pronunţarea sentinţei, note aflate la dosarul de fond.
În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind pronunţată cu nerespectarea disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar (în speţă, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi al argumentelor invocate de părţi, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, total sau parţial, echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.
În mod evident, prin omisiunea instanţei de fond de a examina şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt şi de drept invocate, care necesitau un răspuns specific şi explicit, au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuţiile de control judiciar. Instanţa de fond nu a prezentat propriul raţionament juridic, pornind de la susţinerile părţilor şi probele administrate, ci a procedat la redarea unor susţineri ale reclamanţilor pe care şi le-a însuşit fără a indica argumentele avute în vedere.
În aceste condiţii, s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.
Având în vedere aceste considerente, rezultă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., dar în acelaşi timp critica este subsumată şi motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care are în vedere neregularităţi procedurale, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului civil, în cauză, nerespectarea principiului dreptului la un proces echitabil.
Trebuie subliniat şi faptul că, din punct de vedere al incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este relevantă şi împrejurarea că instanţa de fond a soluţionat cererea de anulare a actului administrativ fără a fi depus la dosar actul administrativ respectiv şi fără a solicita documentaţia care a stat la baza emiterii acestuia, obligaţie stabilită în sarcina instanţei de disp. art. 13 din Legea 554/2004.
La termenul de judecată din 12.03.2020, Înalta Curte a solicitat părţilor depunerea la dosar a deciziei contestate, iar recurentului i-a solicitat şi documentaţia în temeiul căreia a fost emisă.
Reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu se mai impune analizarea celorlalte critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând să fie avute în vedere de instanţa de fond cu ocazia rejudecării cauzei.
În privinţa recursului formulat de pârâta C. S.A. se reţine că este lipsită de relevanţă susţinerea vizând tardivitatea contestaţiei la executare din moment ce obiectul cauzei soluţionate prin sentinţa recurată este anulare act administrativ şi nu contestaţie la executare silită.
Referitor la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, de asemenea, că nu se mai impune analizarea lor, urmând să fie examinate de instanţa de fond cu ocazia rejudecării cauzei.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va admite recursurile, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Califică apelul formulat de pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - IFN ca fiind recurs.
Respinge excepţia inadmisibilităţii apelului formulat de pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, precum şi excepţia nulităţii recursului formulat de pârâta C. S.A.
Admite recursurile formulate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN şi C. S.A. împotriva sentinţei nr. 64/2017 din 23 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 04 noiembrie 2020.