Quantum of moral damages in personal injury claims: judicial discretion to uphold guarantor’s internal guidelines over statutory minimums

Şedinţa publică din data de 04 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 02.05.2017, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a Deciziei nr. 5273/12.04.2017, a Deciziei nr. 5274/12.04.2017 şi a Deciziei nr. 5275/12.04.2017 şi acordarea în întregime a sumelor solicitate prin cererea nr. x/08.10.2015, aşa cum a fost formulată, raportat la daunele morale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4070 din 01 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorii A., B. şi C., împotriva Deciziei nr. 5273/12.04.2017, Deciziei nr. 5274/12.04.2017 şi Deciziei nr. 5275/12.04.2017, emise de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamantele, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, au arătat că instanţa de fond a apreciat că s-a făcut o cuantificare proporţională cu pierderea suferită, respectându-se procedurile de soluţionare pe cale amiabilă şi practica judiciară, însă, dacă s-ar fi avut în vedere sumele minime prevăzute în Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, asiguratorul ar fi fost obligat la achitarea unui număr de 26 de salarii medii pe economie în cazul copiilor majori, respectiv 36 de salarii medii pe economie în cazul copiilor minori, iar soţului supravieţuitor un număr de 37 de salarii minime pe economie.

Au menţionat recurentele că deciziile emise de pârât sunt nefondate, întrucât acesta nu a motivat diminuarea sumelor acordate. Totodată, au apreciat recurentele că despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs persoanelor, să nu reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză, dar nici să fie derizorii, instanţa de fond fiind cea care trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale.

4. Apărările intimatului

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantele au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 5273/12.04.2017, a Deciziei nr. 5274/12.04.2017 şi a Deciziei nr. 5275/12.04.2017 şi acordarea în întregime a sumelor solicitate prin cererea nr. x/08.10.2015, aşa cum a fost formulată, raportat la daunele morale.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentele-reclamante au criticat sentinţa instanţei de fond, arătând că aceasta a apreciat în mod greşit că, prin deciziile atacate, s-a făcut o cuantificare proporţională cu pierderea suferită, respectându-se procedurile de soluţionare pe cale amiabilă şi practica judiciară. Totodată, au arătat că ar fi trebuit să fie avute în vedere sumele prevăzute în Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, acestea fiind mai mari decât cele acordate de pârât.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect în considerente că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 Ordinul CSA nr. 14/2011, "la stabilirea despăgubirilor în cazul …decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

Astfel, în mod corect s-a reţinut că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petenţilor, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, iar în lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv şi rezonabil (gradul de rudenie al reclamantelor cu persoana decedată).

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentele-reclamante îl consideră insuficient, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentelor-reclamante prin pierderea soţului, respectiv tatălui, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, rude ale victimei, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se reţine că în procedura de evaluare a despăgubirilor morale, intimatul-pârât FGA a procedat la aplicarea Procedurii interne aprobate prin Decizia FGA nr. 142/2016, dat fiind că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar această procedură utilizată de intimatul-pârât FGA în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care acest act intern a fost elaborat la rândul său prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Înalta Curte reţine şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5"

Rezultă aşadar, din textul legii, că în aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât FGA are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Înalta Curte observă că Procedura aprobată prin Decizia nr. 142/2016 reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Astfel, potrivit Anexei 1-Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale, valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de D. S.A. la nivelul anilor 2011-2012, urmare a decesului soţului este de 84.074 RON - despăgubiri stabilite de instanţele judecătoreşti şi de 39.993 RON - despăgubiri stabilite pe cale amiabilă, iar în cazul decesului unui părinte, valoarea medie a despăgubirii morale este de 92.038 RON - despăgubiri stabilite de instanţele judecătoreşti şi de 23.913 RON - despăgubiri plătite pe cale amiabilă. Intimatul-pârât, având în vedere şi împrejurarea că accidentul rutier a avut loc în anul 2014, a stabilit cuantumul despăgubirilor între cele două valori (despăgubiri stabilite de instanţă şi despăgubiri stabilite pe cale amiabilă) ajungând la o despăgubire în cuantum de 40000 RON, în cazul soţiei şi la o despăgubire în cuantum de câte 25000 RON, în cazul fiicelor.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate în ceea ce priveşte sentinţa recurată sau actul administrativ atacat, prin care s-au stabilit despăgubiri morale în cuantumul menţionat, având în vedere că din cererea de plată depusă de reclamante şi înscrisurile doveditoare depuse nu rezultă că acestea s-ar afla într-o situaţie diferită de petenţi cărora li s-au acordat despăgubiri în cuantum similar şi nu pot pretinde o situaţie mai favorabilă faţă de alte persoane îndreptăţite la despăgubiri din partea FGA.

La toate acestea se adaugă şi faptul că, în concret, stabilirea de către autoritatea publică şi de instanţa de fond a cuantumului despăgubirilor reprezintă o operaţiune de apreciere subiectivă, ce nu poate fi verificată de instanţa de control judiciar, deoarece nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., reprezentând o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de B., A. şi C., împotriva sentinţei nr. 4070 din 01 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B., A. şi C., împotriva sentinţei nr. 4070 din 01 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 04 noiembrie 2020.