Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1660/2005 AI generated

Eligibility for pension benefits under Law 309/2002 for military service in labor battalions lacking explicit subordination to the General Directorate of Labor Services

Case Number Decizia nr. 1660/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the public pension institution, thereby upholding the appellate court's order to cancel the denial of benefits and obligate the institution to recognize the period of military service as pensionable under the specific statutory regime. The case involved an administrative challenge by a claimant seeking recognition of military service performed in labor battalions as qualifying time for pension rights under Law No. 309/2002; the dispute centered on whether the claimant's service in labor detachments, documented by a military booklet and witness testimony, fell within the law's scope despite the absence of explicit hierarchical subordination to the General Directorate of Labor Services in the administrative record. Relying on a teleological interpretation of Articles 1 and 6 of Law No. 309/2002 and the principles of non-discrimination and equal treatment, the court held that individuals who performed mandatory military labor in the relevant period were entitled to the benefits regardless of minor administrative distinctions in unit subordination, finding that denying the claimant's request would create an inequitable situation compared to others in identical circumstances.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 309/2002, art. 1169 C. civ, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Eligibility for pension benefits under Law 309/2002 for military service in labor battalions lacking explicit subordination to the General Directorate of Labor Services: Rejudecând pricina, după casare, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 55/F din 23 martie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 540 din 22 ianuarie 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să se constate că perioada 8 iulie 1954 - 7 martie 1957 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Keywords

AI generated
pension rights military service public-law benefit mandatory benefit equal treatment and non-discrimination military regime

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002
55/F din 8 aprilie 2003, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să constate că perioada 8 iulie 1954 - 7 martie 1957 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.
art. 1169 C. civ
Instanța a apreciat că reclamantul a făcut dovada impusă de art. 1169 C. civ.
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002
și de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva hotărârii a formulat recurs în termen, pârâta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 27 februarie 2003, reclamantul L.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 540/2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în perioada 8 iulie 1954 - 7 martie 1957, a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă și că, deși îndeplinește condițiile legale, pârâta refuză să i le recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 55/F din 8 aprilie 2003, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să constate că perioada 8 iulie 1954 - 7 martie 1957 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada cu livretul militar, a modului în care a efectuat stagiul militar, anume, ca zidar, într-un detașament aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, astfel că îndeplinește condițiile cerute de art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că hotărârea a fost pronunțată prin interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3869 din 13 noiembrie 2003, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea suplimentării probatoriului.

Rejudecând pricina, după casare, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 55/F din 23 martie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 540 din 22 ianuarie 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să se constate că perioada 8 iulie 1954 - 7 martie 1957 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Instanța a apreciat că reclamantul a făcut dovada impusă de art. 1169 C. civ. și de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002.

Împotriva hotărârii a formulat recurs în termen, pârâta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

În acest sens, a susținut că din actele depuse de reclamant nu rezultă că acesta ar fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Prin Legea nr. 309/2002 s-au recunoscut și acordat unele drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.

Conform art. 1 și 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.

În cauză, din copia livretului militar rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar, în perioada 8 iulie 1954 - 25 noiembrie 1954, la Spitalul militar Brașov, iar apoi, în perioada 25 iulie 1955 - 7 martie 1957, la U.M. 03119 București, ca electrician.

Din cuprinsul livretului militar nu rezultă că reclamantul a fost instruit pe timpul stagiului militar.

În plus, în aceeași perioadă cu reclamantul a efectuat stagiul militar, și martorul M.M., din declarația căruia rezultă că în timpul stagiului militar au lucrat la Batalionul 4 muncă.

Față de cele de mai sus și cum nu se contestă prestarea muncii pe durata stagiului militar, în detașamente de muncă organizate în acest scop, nu se justifică exceptarea reclamantului, de la acordarea drepturilor solicitate. În caz contrar, s-ar ajunge la situații inechitabile, de recompensare parțială, doar a persoanelor care au efectuat stagiul militar în condiții identice și care, datorită unor împrejurări formale, ce țin exclusiv de subordonarea ierarhică a unității militare, beneficiază de un tratament diferit și, evident, discriminatoriu.

În consecință, apreciind că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt în cauză și că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 55/F din 23 martie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.