Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5691/2020 AI generated

Excise duty refund claim on fuel rejected for missing odometer annexes; High Court upholds trial judgment.

Case Number Decizia nr. 5691/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Administrative and Tax Litigation Section) dismissed as unfounded both appeals (recurs) filed by the claimant company and the respondent Romanian Road Authority against Court of Appeal Oradea's judgment no. 176/CA/2017-P.I. of 19 December 2017, which therefore remains in force. The underlying dispute concerned the partial rejection of the claimant's application for excise duty reimbursement (state aid) for diesel fuel used in goods transport for Q2 2015, where the Authority had refused reimbursement of RON 1,974 relating to 10,416.65 litres because the fuel-purchase invoice annexes lacked the required odometer readings at the time of refuelling; the trial court had partially upheld the claim, ordering reimbursement of RON 46.45 for 245.07 litres and dismissing the action against the Ministry of Public Finance for lack of passive standing. Decisively, the High Court held that under art. 13(4), art. 14(1)-(3), and art. 16(2) of Government Decision no. 537/2014, only the documents expressly listed (invoice annexes bearing kilometre readings) can be considered, and any inaccuracies must be corrected through a rectificative application filed within one year of the end of the relevant quarter (by end of June 2016); the claimant's 22 August 2016 contestation could not be recharacterized as a rectificative application without violating the statutory deadline, and the Authority had no obligation to re-examine supplementary documents. The court also rejected the Authority's procedural challenges regarding passive standing and the award of travel costs, holding that rulings on exceptions raised in prior interlocutory orders had become res judicata and that the costs were lawfully awarded under art. 453(2) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 223 C. proc. civ, art. 453 din C. proc. civ, art. 453 C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ; Excise duty refund claim on fuel rejected for missing odometer annexes; High Court upholds trial judgment: 176/CA/2017-P.I. of 19 December 2017, which therefore remains in force. The underlying dispute concerned the partial rejection of the claimant's application for excise duty reimbursement (state aid) for diesel fuel used in goods transport for Q2 2015, where the Authority had refused reimbursement of RON 1,974 relating to 10,416.65 litres because the fuel-purchase invoice annexes lacked the required odometer readings at the time of refuelling; the trial court had partially upheld the claim, ordering reimbursement of RON 46.45 for 245.07 litres and dismissing the action against the Ministry of Public Finance for lack of passive standing. Decisively, the High Court held that under art. 13(4), art. 14(1)-(3), and art. 16(2) of Government Decision no. 537/2014, only the documents expressly listed (invoice annexes bearing kilometre readings) can be considered, and any inaccuracies must be corrected through a rectificative application filed within one year of the end of the relevant quarter (by end of June 2016); the claimant's 22 August 2016 contestation could not be recharacterized as a rectificative application without violating the statutory deadline, and the Authority had no obligation to re-examine supplementary documents. The court also rejected the Authority's procedural challenges regarding passive standing and the award of travel costs, holding that rulings on exceptions raised in prior interlocutory orders had become res judicata and that the costs were lawfully awarded under art. 453(2) of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
excise duties reimbursement of transport costs tax refund civil judgment fuel tax standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for rejecting the appeals as unfounded.

Art. 20 din Legea nr. 554/2004

Legal basis for the appeal in administrative litigation, cited in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2020

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la data 29 septembrie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Romană şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună, în principal, anularea în parte a Deciziei nr. 785/09.08.2016 privind aprobarea cererii de restituire a accizei, în subsidiar, admiterea contestaţiei nr. 20/22.08.2016 formulate împotriva Deciziei de aprobare a cererii de restituire a accizei; respectiv restituirea accizei respinse la rambursare în cuantum de 1.974 RON, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 176/CA/2017-P.I. din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj Napoca, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română. A dispus anularea în parte a Deciziei de aprobare a cererii de restituire a accizei nr. 785/09.08.2016 emisă de pârâta ARR, cu privire la respingerea la restituire a accizei aferentă bazei de restituire de 245,07 litri motorină.

A obligat pârâta să aprobe la restituire acciza în valoare de 46,45 RON aferentă cantităţii de 245,07 litri motorină.

A compensat cheltuielile de judecată şi a obligat reclamanta să plătească pârâtului o diferenţă în suma de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 176/CA/2017-P.I. din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta Autoritatea Rutieră Română.

3.1. Recurenta-reclamantă, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi rejudecând litigiul în fond să se dispună în principal anularea în parte a Deciziei nr. 785/09.08.2016 privind aprobarea cererii de restituire a accizei, iar în subsidiar admiterea contestaţiei formulată împotriva Deciziei de aprobare a cererii de restituire a accizei nr. 785/09.08.2016; respectiv restituirea accizei respinse la rambursare în cuantum de 1.974 RON şi plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea cererii de recurs, aceasta a dezvoltat următoarele critici:

Instanţa de fond a ignorat înscrisurile depuse în probaţiune, în măsura în care urma să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului.

Din acest punct de vedere invocă dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Susţine că prin motivarea sentinţei instanţa de fond s-a oprit doar la susţinerile unei părţi, în detrimentul celeilalte, dând o interpretare greşită a normei de drept aplicată.

Prin sentinţa recurată instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul său activ, şi anume nu a apreciat şi analizat cele susţinute de reclamantă, având în vedere atât calificarea corectă a cererii cât şi existenţa înregistrării numărului de kilometri de la bordul vehiculelor la momentul alimentarii aşa cum a concluzionat şi expertul fiscal şi rezultă din documentele anexate cererii.

În aceste condiţii instanţa de fond, în mod greşit, a respins cererea formulată de recurenta reclamată, reţinând că prin contestaţia depusă aceasta nu a formulat o cerere rectificativă în sensul art. 16 din H.G. nr. 537/2014 în condiţiile în care, prin cererea sa a solicitat în mod expres la primul capăt reverificarea cererii de restituire de accize în baza prev. art. 176 alin. (6)-(7) Codul fiscal conform înscrisurilor ataşate.

În acelaşi sens arată că la finalul cererii îşi exprima intenţia de a solicita reverificarea înscrisurilor anexate, în măsură a proba suma accizei respinse la restituire, subliniind faptul că şi-a îndeplinit obligaţia de a aduce la cunoştinţă documentele necesare privind îndeplinirea condiţiilor cererii de admisibilitate a restituirii accizei aferente trimestrului solicitat conform prevederilor H.G. nr. 537/2014, solicitând în acest sens îndreptarea încadrării greşite a cererii sale şi aprobarea accizei respinse la restituire.

Consideră că un alt aspect, reţinut însă în mod greşit de instanţa de fond în baza probelor administrate, este faptul "că documentele anexate cererii de restituire a accizelor formulate de reclamantă nu îndeplinesc cerinţele legale impuse de art. 13 alin. (4) H.G. nr. 573/2014, pentru admiterea în totalitate a ei".

În acest sens arată că potrivit cererii de restituire de accize nr. 785/20.02.2016, în baza prev. art. 176 alin. (6)-(7) din Codul fiscal, solicita restituirea accizei în sumă de 7.885 RON pentru alimentările de motorină însumând cantitatea de 41.604 litri de combustibili aferentă trimestrului II/2015.

Prin Decizia de aprobare a cererii de restituire a accizei este aprobată la restituire suma de 5.911 RON, aferentă bazei de restituire de 31.187,35 litri motorină. Diferenţa de 1.974 RON aferentă unei baze de restituire de 10.416,65 litri de motorină este respinsă la restituire pe considerentul că operatorul economic a cuprins în baza de aprobare alimentări pentru care nu există informaţii cu privire la numărul de kilometri înregistraţi la bordul autovehiculelor la momentul alimentării.

În mod temeinic şi legal, expertul judiciar a avut în vedere că la baza anexelor facturilor luate în considerare la indicarea kilometrajului au stat Centralizatoarele B., în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 537/2014. Centralizatoarele B. au fost coroborate cu fişele de decont şi alte documente justificative, pentru a dovedi activitatea de transport, însă aceste fişe, foi de parcurs, etc., nu au fost utilizate ca şi anexe ale facturilor, aşa cum sunt ele definite de H.G. nr. 537/2014.

Potrivit prevederilor H.G. nr. 537/2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, cu modificările şi completările ulterioare, operatorii economici care doresc să solicite restituirea de accize prevăzută la art. 176 alin. (7) din Codul fiscal, şi care alimentează direct de la staţiile de distribuţie înregistrate potrivit art. 206 alin. (6) Codul fiscal, trebuie să înscrie pe anexele facturilor cel puţin următoarele informaţii: staţia de alimentare, data alimentarii, nr. de înmatriculare al vehiculului alimentat, nr. card-ului de gestiune a alimentărilor, cantitatea de motorină exprimată în litri pe fiecare vehicul, nr. de km. înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării.

În contextul în care nu erau inseraţi în centralizatoare nr. de kilometri, nu înseamnă că vehiculele respective nu au înregistrat kilometri parcurşi, aşa cum în mod eronat au reţinut reprezentanţii ARR.

Acest neajuns este corectat, prin prezentarea unor centralizatoare emise de către B., reprezentând anexe ale facturilor, care prezintă kilometraj în dreptul unora dintre aceste alimentări respinse iniţial. Urmare a acestora, recurenta, în calitate de operator economic a făcut contestaţie împotriva deciziei de aprobare a Cererii de restituire a accizei nr. 785/20.02.2016, prin care solicita reverificarea cererii de restituire.

În dreptul fiecărei alimentări dintre cele individualizate în obiecţiunile reprezentaţilor ARR este trecut nr. de km., conform Centralizatoarelor B., prezentate astfel expertului fiscal cât şi depuse la ARR respectiv şi la dosarul cauzei.

S-a susţinut că în contextul prezentei reglementări, legiuitorul vine în sprijinul operatorilor economici, administratorul schemei urmând a verifica dacă solicitarea este corect determinată, dacă alimentările sunt efectuate în perioada în care operatorul economic precum şi vehiculele sunt eligibile în Registru, ori prin Decizia nr. 25198/02.09.2016 ARR nu face decât să respingă ceea ce legiuitorul a acordat.

Subliniază că şi-a îndeplinit obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanelor substituite documentele necesare privind îndeplinirea condiţiilor cererii de admisibilitate a restituirii accizei aferente trimestrului solicitat, context în care a prezentat anexele facturilor conf. prev. art. 20669 al. 6 Codul fiscal unde fiind înscrise informaţiile privind "staţia de alimentare, data alimentării, nr. de înmatriculare al vehiculului alimentat, nr. de identitate al card-ului de gestiune a alimentărilor ori, după caz, al inelului emiţător/receptor, cantitatea de motorină alimentată exprimată în litri pe fiecare vehicul, nr. de km. înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentarii" însă autoritatea competentă nu a reanalizat documentaţia aferentă cererii sale.

Mai mult, arată că în contestaţia formulată revine la primul capăt de cerere solicitând în mod expres îndreptarea încadrării greşite a cererii sale, anexând cererii documente justificative aferente, date care în urma verificării corespund realităţii.

Ca urmare a verificării, apreciază că administratorul schemei avea obligaţia să reanalizeze toate înscrisurile şi faptele ce rezultă din activitatea contribuabilului supus verificării, să verifice legalitatea şi conformitatea declaraţiilor (conf. prev. art. 14 alin. (5) H.G. nr. 537/2017) corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor date, în vederea aplicării legii, însă acesta îi respinge un drept ce îi revine conform legii.

Solicită instanţei să aibă în vedere documentele care atestă date justificative în ce priveşte numărul de km. înregistraţi la bordul vehiculelor la momentul alimentării acestora cu motorină, fiind îndeplinite prev. art. 13 din H.G. nr. 537/2014.

În ce priveşte cheltuielile de judecată, reprezentând cheltuieli de deplasare pe ruta Timişoara - Oradea - Timişoara, solicită instanţei a le respinge, în contextul în care reprezentatul pârâtei, consilierul juridic, a menţionat expres prezenţa sa în cadrul aceluiaşi termen pentru două dosare, astfel încât cheltuielile de deplasare a fi trebuit împărţite în două, însă prin hotărârea recurată instanţa le acordă în întregime.

În drept, a invocat prevederile H.G. nr. 573/2014; art. 20 din Legea 554/2004; art. 483 alin. (1), (48)6, 488 alin. (1) pct. 8,492 C. proc. civ.

Solicită judecarea cauzei şi în lipsă, conform art. 223 C. proc. civ.

3.2. Recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română (ARR) invocând de asemenea motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului cu consecinţa înlăturării obligaţiei de a aproba restituirea accizei în sumă de 46,45 RON aferentă cantităţii de 245,07 litri de motorină.

În susţinerea cererii de recurs, aceasta a dezvoltat următoarele critici:

În mod eronat instanţa de fond a dispus obligarea sa la aprobarea de restituire acciză în sumă de 46,45 RON aferentă cantităţii de 245,07 litri motorină.

Astfel, susţine că pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare x (din factura nr. x/03.05.2015), cantitatea de 245,07 litri motorină a fost aprobată la restituire acciză, aşa cum reiese şi din obiecţiunile la raportul de expertiză.

Ca urmare, în mod eronat instanţa de fond a reţinut această împrejurare.

Faţă de admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor solicită să se constate că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că acest pârât nu ar avea calitate procesual pasivă.

În acest sens arată că Autoritatea Rutieră Română - ARR nu are competenţa legală de a restitui sume reprezentând accize, întrucât H.G. nr. 537/2014 nu conţine dispoziţii în acest sens, unica instituţie abilitată să restituie sumele reprezentând accizele fiind Ministerul Finanţelor Publice.

Conform art. 2 alin. (6) din H.G. nr. 537/2014, "Ministerul Finanţelor Publice sau altă persoană împuternicită în acest sens are calitatea de ordonator principal de credite pentru schema de ajutor de stat sub forma restituiri accizei" iar conform art. 1 pct. (15) din Anexa la Ordinul M.F.P. nr. 1.449/2014 pentru aprobarea Procedurii de plată a sumelor determinate conform deciziilor de aprobare a cererilor de restituire a accizei, emise în baza Hotărârii Guvernului nr. 537/2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, "plăţile către beneficiarii legali se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia generală trezorerie şi contabilitate publică".

Calitatea procesuală a Ministerului Finanţelor Publice este justificată şi prin aceea că în cazul în care instanţa va dispune restituirea sumei, recurenta pârâtă nu are calitatea şi competenţa de a restitui sume de bani operatorilor economici.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Rutiere Române - ARR învederează instanţei că aceasta a fost invocată numai pentru capătul de cerere privind restituirea accizei.

Reiterează că Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. nu are competenţe legale să efectueze plăţi privind accizele, H.G. nr. 537/2014 nu îi atribuie asemenea competenţe şi nici Ministerul Finanţelor Publice nu i-a acordat o asemenea împuternicire. Plata accizei se efectuează conform art. 15 alin. (4) din H.G. nr. 537/2014, de către ordonatorul principal de credite.

În temeiul art. 453 din C. proc. civ., solicită cheltuieli de judecată constând în cheltuieli ocazionate de soluţionarea cauzei pe fond, efectuate în temeiul dispoziţiilor H.G. nr. 1860/2006, precum şi taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON aferentă cererii de recurs.

4. Apărările formulate în cauză

4.1 Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 martie 2018, recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L..

În acest sens a învederat că nu se poate reţine susţinerea recurentei-reclamante cu privire la motivarea sentinţei recurate potrivit căreia instanţa de fond ar fi ignorat înscrisurile depuse de către reclamantă. Arată că această susţinere este eronată, întrucât instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. atunci când a dispus efectuarea expertizei în soluţionarea cauzei.

Instanţa de fond a încuviinţat administrarea probelor solicitate de către părţi şi, mai mult decât atât, a dispus şi administrarea probelor pe care le-a considerat a fi utile şi pertinente soluţionării cauzei.

În acest context, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 14 din H.G. nr. 537/2014, cererile de restituire trebuie să fie corect şi complet întocmite şi însoţite de documentele prevăzute la art. 13 din H.G. nr. 537/2014, înregistrarea cererii angajând răspunderea solicitantului pentru informaţiile prezentate în cerere şi documentele anexate.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 537/2014 - în cazul operatorilor economici care alimentează direct de la staţiile de distribuţie înregistrate potrivit art. 20669 alin. (6) din Codul fiscal, pe anexele la facturi trebuie să fie înscrise cel puţin următoarele informaţii: staţia de alimentare, data alimentării, numărul de înmatriculare al vehiculului alimentat, numărul de identificare al card-ului de gestiune a alimentărilor ori, după caz, al inelului emiţător/receptor, cantitatea de motorină alimentată exprimată în litri pe fiecare vehicul, numărul de kilometri înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării.

Din această perspectivă, instanţă de fond a avut în vedere finalitatea textului de lege care impune expres indicarea numărului de kilometri înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării, tocmai pentru a se verifica utilizarea combustibilului de către un vehicul eligibil în sensul art. 5 din H.G. nr. 537/2014, respectiv vehiculul să fie utilizat efectiv pentru transportul de mărfuri.

Cantităţile de motorină alimentate pentru care nu există informaţii cu privire la numărul de kilometri înregistraţi la bordul vehiculelor la momentul alimentării, nu au fost luate în calcul, întrucât anexele la facturile de achiziţie a motorinei depuse de operatorul economic o dată cu cererea de restituire a accizei nu respectă prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 537/2014.

Inexactităţile referitoare la numărul de kilometri, puteau fi rectificate, în sensul că recurenta-reclamantă trebuia să depună o cerere rectificativă conform art. 16 din H.G. nr. 537/2014, dar nu mai târziu de un an de la data încheierii trimestrului pentru care se solicită rectificarea, respectiv până la data de 31.06.2016.

Recurenta-reclamantă a depus contestaţia nr. 20 în data de 22.08.2016 (dată ce depăşeşte termenul legal de un an) prin care solicită reverificarea cererii de restituire accize nr. 785/20.02.2016.

În conformitate cu prevederile art. 16 din H.G. nr. 537/2014, recurenta-reclamantă avea posibilitatea de a depune o cerere rectificativă, începând cu prima zi a trimestrului următor celui pentru care se solicită restituirea, (respectiv începând cu data de 01.07.2015) dar nu mai târziu de un an de la această dată (respectiv data de 31.06.2016).

Astfel calificarea corectă a cererii depuse de recurenta-reclamantă la data de 22.08.2016 este cea de contestaţie împotriva deciziei 785/09.08.2016, în sensul art. 15 alin. (3) din H.G. nr. 537/2014, şi nu de cerere rectificativă, prevăzută la art. 16 din H.G. nr. 537/2014.

În acest context instanţa de fond în mod temeinic şi legal a reţinut că în anexele iniţiale reclamanta nu a indicat numărul de kilometri înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării acest număr fiind completat ulterior.

Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă în contestaţia nr. 20 din 22.08.2016 face menţiunea că anexează facturile nr. x/03.01.2015, nr. x/17.01.2015, nr. x/03.02.2015, nr. x/17.02.2015, nr. x/03.03.2015 şi nr. x/17.03.2015, de unde rezultă că aceste facturi sunt aferente altui trimestru, respectiv trimestrului I 2015, iar nu trimestrului II 2015, pentru care s-a cerut restituirea accizei prin cererea nr. x din 19.02.2016, perioada de restituire fiind aprilie- iunie 2015.

În concluzie precizează că la verificarea cererii de restituire accize nu pot fi luate în considerare alte înscrisuri decât cele prevăzute expres şi limitativ de H.G. nr. 537/2014, respectiv anexele la facturile de achiziţie a motorinei emise de staţiile de distribuţie a carburantului din perioada pentru care se solicită restituirea accizei, care prezintă exact situaţia de la data alimentării cu motorină a autovehiculelor, aspect ce a fost reţinut temeinic şi legal şi de instanţă de fond.

Acceptând punctul de vedere al recurentei de a da o altă interpretare dispoziţiilor art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 537/2014 care reglementează conţinutul cererii de restituire accize şi documentele ce trebuie să o însoţească, înseamnă a goli de conţinut norma juridică şi scopul urmărit de legiuitor la edictarea acesteia, acela ca să se emită decizii de aprobare a cererilor de restituire accize condiţionat însă de îndeplinirea condiţiilor legale atât sub aspectul condiţiilor de formă cât şi a conţinutului documentaţiei, cerinţe, care aşa cum sunt prevăzute în H.G. nr. 537/2014, impun prezentarea de către operatorii economici a unor documente justificative cu regim special, respectiv anexe la facturile de achiziţie a motorinei în care trebuie să fie înscris numărul de kilometri înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării, ceea ce în speţă recurenta nu a respectat.

Din această perspectivă, trebuie avută în vedere finalitatea textului de lege care impune expres indicarea numărului de kilometri înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării, tocmai pentru a se verifica utilizarea combustibilului de către un vehicul eligibil în sensul art. 5 din H.G. nr. 537/2014, respectiv vehicul să fie utilizat efectiv pentru transportul de mărfuri.

Astfel, instanţa de fond în mod temeinic şi legal a reţinut că recurenta nu a respectat prevederile art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 537/2014, care au constituit temeiul legal al deciziei contestate deoarece documentele anexate cererii de restituire a accizelor formulată de către reclamantă nu îndeplinesc cerinţele legale impuse de această dispoziţie legală.

Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-reclamante cu privire la faptul că "administratorul schemei avea obligaţia să reanalizeze toate înscrisurile şi faptele ce rezultă din activitatea contribuabilului precum şi să verifice legalitatea şi conformitatea declaraţiilor, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor date".

Cererea de restituire nr. x din 19.02.2016 pentru trimestrul II 2015 respectă cerinţele art. 14 alin. (1) din H.G. nr. 537/2014 pentru a fi înregistrată, în sensul că cererea era corect şi complet întocmită, a fost depusă în termenul stabilit, era semnată de operatorul economic solicitant şi era însoţită de documentele justificative prevăzute de art. 13 din H.G. nr. 537/2014.

În acest context câtă vreme cererea reclamantei a fost corect şi complet întocmită şi a fost însoţită de documentele justificative prevăzute de art. 13 din H.G. nr. 537/2014, în cauză nu erau aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 537/2014 cu privire la returnarea cererii pentru a fi completată corespunzător.

Deoarece cererea recurentei-reclamantei îndeplinea la momentul depunerii, condiţiile prevăzute de art. 14 alin. din H.G. nr. 537/2014, aceasta a fost înregistrată în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (3) din H.G. nr. 537/2014 care prevăd că înregistrarea cererii angajează răspunderea solicitantului cu privire la informaţiile prezentate în documentele anexate.

Legiuitorul nu prevede returnarea cererii de restituire accize în situaţia în care din cuprinsul documentelor anexate cererii de restituire accize lipsesc informaţii cu privire la seria card-urilor de alimentare, ci prevede în mod expres angajarea răspunderii solicitantului cu privire la documentele anexate.

Atâta timp cât intimata-reclamantă a întocmit borderoul centralizator pe baza facturilor de achiziţie a motorinei şi a anexelor la acestea, consemnând în borderou seriile facturilor, numărul de înmatriculare a vehiculelor, cantităţile de motorină alimentate, avea obligaţia de a transmite documente, respectiv anexele facturilor în care să fie înscrise menţiuni cu privire la numărul de kilometri înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării.

Or, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, la cererea nr. x din 19.02.2016 intimata a anexat facturi de achiziţie a motorinei, care nu conţineau informaţii cu privire la numărul de kilometri înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 537/2014.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, învederează că acestea au fost efectuate în temeiul H.G. nr. 1860/2006 cu modificările ulterioare, privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate în interesul serviciului, conform documentelor depuse la dosarul cauzei şi au fost acordate de instanţa de fond în temeiul art. 453 C. proc. civ.. Cheltuielile de judecată acordate au constat în cheltuielile de transport efectuate de către consilierul juridic la fiecare termen de judecată.

În drept a invocat dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

4.2 Recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul formulat se pârâta Autoritatea Rutieră Română solicitând respingerea recursului formulat de pârâtă ca nefondat.

Apreciază că în mod temeinic instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice prin ANAF - DGRFP- Cluj Napoca faţă de considerentele expuse prin încheierea din data de 09.03.2017.

Pe de fondul cauzei, susţine că sentinţa recurată este temeinică şi legală în ceea ce priveşte admiterea în parte a cererii sale privind aprobarea restituirii accizei în valoare de 46,45 RON aferentă cantităţii de 245,07 litri motorină alimentată pentru vehiculul cu nr. de înmatriculare x, conform facturii nr. x/03.05.2015, fiind concordantă probatoriului administrat în cauză.

În drept invocă prevederile art. 205 C. proc. civ.

4.3 Recurenta pârâtă Autoritatea Rutieră Română - A.R.R a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L., solicitând înlăturarea apărărilor formulate prin întâmpinare ca neîntemeiate, având în vedere următoarele considerente:

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale a Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Cluj Napoca Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor susţine că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că acest pârât nu ar avea calitate procesual pasivă, reiterând susţinerile din cererea de recurs.

Pe fondul cauzei învederează că pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare x (din factura nr. x/03.05.2015), cantitatea de 245,07 litri motorină a fost aprobată la restituire acciză, aşa cum reiese şi din obiecţiunile la raportul de expertiză.

În drept invocă dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 07 ianuarie 2019, instanţa constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea în camera de consiliu a raportului privind admisibilitatea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal a stabilit termen de judecată pe fond a recursului la data de 02 februarie 2021.

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanţa, din oficiu a preschimbat termenul de judecată stabilit iniţial prin rezoluţia din 07 ianuarie 2019 şi a stabilit un nou termen de judecată la data de 20 octombrie 2020.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând recursurile formulate în cauză în raport cu motivele de casare invocate şi apărările formulate cu privire la acestea, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, se reţine că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Într-un prim motiv de recurs recurenta reclamantă invocă încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că, în opinia sa, instanţa nu a analizat cu prioritate susţinerile sale şi actele depuse în susţinerea acţiunii oprindu-se la a îmbrăţişa argumentele pârâtei. Este de precizat şi că recurenta reclamantă invocă în susţinerea recursului motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Or, aceste susţineri iniţiale şi generice ale recurentei reclamante din cererea de recurs nu pot fi calificate ca motiv de casare nici prin prisma motivului invocat şi nici prin prisma celorlalte motive de casare deoarece pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. sunt norme de procedură, care nu se circumscriu ipotezei acestei dispoziţii legale.

De asemenea susţinerea recurentei reclamante nu poate fi analizată nici prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. deoarece acesta, deşi are în vedere ipoteza în care se invocă încălcarea regulilor de procedură, vizează doar acele încălcări care atrag sancţiunea nulităţii ceea ce nu s-a invocat de recurentă şi nu se poate reţine în raport de norma de procedură invocată de aceasta.

Cu privire la aspectele de procedură puse în discuţie prin recursul formulat de pârâtă se reţine că prin cererea de recurs recurenta pârâtă invocă greşita soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - DGRFP Cluj Napoca şi a sa în calitate de pârâtă.

Raportat la acest aspect instanţa de recurs reţine că prin cererea de recurs pârâta a arătat expres că a formulat prezenta cale de atac împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, neindicând şi încheierile premergătoare. Or excepţiile cu privire la care recurenta pârâtă înţelege să formuleze critici au fost soluţionate prealabil pronunţării sentinţei recurate, prin încheierea de şedinţă din data de 09.03.2017 - excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - DGRFP Cluj Napoca, respectiv prin încheierea din data de 23.03.2017 - excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte.

În acest context instanţa de recurs arată că spre deosebire de vechiul C. proc. civ. care în forma sa în vigoare până la modificarea prin Legea 219/2005 cuprindea la art. 282 alin. (3) dispoziţia potrivit căreia: "Apelul împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare", dispoziţie legală care era incidentă şi în recurs potrivit art. 316 din vechiul Cod, după modificarea legislativă din anul 2005, legiuitorul nu a mai îmbrăţişat această soluţie prevăzând doar că "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul" art. 282 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., art. 466 alin. (4) din actualul C. proc. civ.

Pe de altă parte art. 486 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură în vigoare impune recurentului, sub sancţiunea nulităţii - art. 486 alin. (3) - să arate în cererea de recurs hotărârea care se atacă.

În acest context legislativ, instanţa de recurs reţine că nu a fost învestită cu soluţionarea unei căi de atac împotriva încheierilor de şedinţă din data de 09.03.2017 şi data de 23.03.2017 prin care s-au soluţionat excepţiile indicate de recurenta pârâtă prin cererea de recurs, şi, ca urmare, modul de soluţionare a acestora a intrat sub puterea lucrului judecat, neputând fi reformate pe calea recursului îndreptat împotriva sentinţei nr. 176/CA/2017-P.I. din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, chiar şi în condiţiile în care prin dispozitivul sentinţei recurate instanţa de fond a precizat consecinţa nemijlocită a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte prin încheierea din 09.03.2017, respectiv respingerea acţiunii faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Referitor la aplicarea în cauză a normelor de drept material respectiv a H.G. nr. 537/2014, privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, instanţa de recurs reţine următoarele:

Recurenta reclamantă susţine prin cererea de recurs despre contestaţia formulată la data de 22.08.2016, împotriva Deciziei de aprobare a cererii de restituire a accizei nr. 785/09.08.2016 că are şi caracterul unei cereri rectificative, a cărei formulare este permisă de art. 16 din H.G. nr. 537/2014.

Or, analizând această dispoziţie normativă, instanţa de recurs, similar instanţei de fond, reţine că art. 16 alin. (1) din H.G. nr. 537/2014 permite operatorului economic care constată existenta în cererea sa a unor inexactităţi care ar conduce la diminuarea ori majorarea sumelor de restituit posibilitatea de depune la Administratorul schemei o cerere rectificativă, însă potrivit alin. (2) al aceleiaşi dispoziţii normative: "Cererea rectificativă se depune nu mai târziu de un an de la data încheierii trimestrului pentru care se solicită rectificarea cererii de restituire."

În speţă, perioada pentru care se solicita restituirea accizei şi cu privire la care s-a emis Deciziei de aprobare a cererii de restituire a accizei nr. 785/09.08.2016 este trimestrul II al anului 2015, prin urmare recurenta reclamantă putea formula o cerere rectificativă conform art. 16 alin. (1) din H.G. nr. 537/2014 până la finele lunii iunie a anului 2016, ceea ce aceasta nu a formulat, iar contestaţia împotriva Deciziei de aprobare a cererii de restituire a accizei nr. 785/09.08.2016 formulată la data de 22.08.2016, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, nu poate fi calificată ca incluzând şi o cerere rectificativă, deoarece în această ipoteză s-ar nesocoti dispoziţiile art. 16 alin. (2) din H.G. nr. 537/2014 care prevăd termenul în care se poate formula o astfel de cerere.

Referitor la fondul cauzei, privită în mod corespunzător de instanţa de fond ca o contestaţie împotriva Deciziei de aprobare a cererii de restituire a accizei nr. 785/09.08.2016, instanţa de recurs reţine că aceasta a fost soluţionată cu respectarea dispoziţiilor normative cuprinse în H.G. nr. 537/2014.

În acest context şi instanţa de recurs subliniază că potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 537/2014: "În cazul operatorilor economici care alimentează direct de la staţiile de distribuţie înregistrate potrivit art. 20669 alin. (6) din Codul fiscal, pe anexele la facturi trebuie să fie înscrise cel puţin următoarele informaţii: staţia de alimentare, data alimentării, numărul de înmatriculare al vehiculului alimentat, numărul de identificare al card-ului de gestiune a alimentărilor ori, după caz, al inelului emiţător/receptor, cantitatea de motorină alimentată exprimată în litri pe fiecare vehicul, numărul de kilometri înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării."

Astfel, instanţa de fond a avut în vedere finalitatea textului de lege care impune expres indicarea numărului de kilometri înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării, tocmai pentru a se verifica utilizarea combustibilului de către un vehicul eligibil în sensul art. 5 din H.G. nr. 537/2014, respectiv vehicul care să fie utilizat efectiv pentru transportul de mărfuri.

Cantităţile de motorină alimentate pentru care nu există informaţii cu privire la numărul de kilometri înregistraţi la bordul vehiculelor la momentul alimentării, nu au fost luate în calcul la emiterea Deciziei de aprobare a cererii de restituire a accizei nr. 785/09.08.2016, întrucât anexele la facturile de achiziţie a motorinei depuse de operatorul economic odată cu cererea de restituire a accizei nu respectau prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 537/2014.

Se are în vedere în acest sens şi că, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 537/2014, la verificarea cererii de restituire nu pot fi luate în considerare alte înscrisuri decât cele prevăzute expres şi limitativ de acest act normativ, respectiv anexele la facturile de achiziţie a motorinei emise de staţiile de distribuţie a carburantului din perioada pentru care se solicită restituirea accizei, care prezintă situaţia de la data alimentării cu motorină a autovehiculelor (art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 537/2014).

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentei reclamante în sensul că şi fără respectarea condiţiilor de formă impuse de actul normativ aplicabil speţei aceasta ar putea să dovedească oricând faptul că anumite cantităţi de combustibili au fost folosite de autovehicule pentru transportul de mărfuri s-ar da o altă interpretare dispoziţiilor art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 537/2014 care reglementează conţinutul cererii de restituire accize şi documentele ce trebuie să o însoţească, ceea ce ar goli de conţinut norma juridică şi ar eluda scopul urmărit de legiuitor la edictarea acesteia, acela de a aproba cererile de restituire a accizelor condiţionat de îndeplinirea condiţiilor legale şi sub aspectul condiţiilor de formă privind conţinutului documentaţiei care trebuie să însoţească cererea de restituire şi necesitatea formulării în termenul impus a unei cereri rectificative în situaţia existenţei unor inexactităţi în cererea iniţială care ar conduce la diminuarea ori majorarea sumelor de restituit.

Nu poate fi astfel reţinută ca fondată nici susţinerea recurentei-reclamante cu privire la faptul că "administratorul schemei avea obligaţia să reanalizeze toate înscrisurile şi faptele ce rezultă din activitatea contribuabilului precum şi să verifice legalitatea şi conformitatea declaraţiilor, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor date".

Astfel, din coroborarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 537/2014 rezultă că Administratorul schemei va returna solicitantului cererea de restituire în ipotezele în care aceasta nu este corect sau complet întocmită, nu a fost semnată de către operatorul economic solicitant sau de reprezentantul acestuia sau nu este însoţită de documentele justificative prevăzute la art. 13, însă nu şi în situaţia în care din cuprinsul documentelor anexate cererii de restituire accize lipsesc informaţii care să demonstreze îndeplinirea condiţiilor de fond pentru restituirea accizei. În această ipoteză fiind aplicabile dispoziţiile alin. (3) ale aceluiaşi articol potrivit căruia: "Înregistrarea cererii de restituire angajează răspunderea solicitantului sau a reprezentantului acestuia cu privire la toate informaţiile prezentate în cerere şi în documentele anexate acesteia."

Atâta timp cât intimata-reclamantă a întocmit borderoul centralizator pe baza facturilor de achiziţie a motorinei şi a anexelor la acestea, consemnând în borderou seriile facturilor, numărul de înmatriculare a vehiculelor, cantităţile de motorină alimentate, avea obligaţia de a transmite documente, respectiv anexele facturilor în care să fie înscrise menţiuni cu privire la numărul de kilometri înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării.

Or, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, la cererea nr. x din 19.02.2016 intimata a anexat facturi de achiziţie a motorinei, care nu conţineau informaţii cu privire la numărul de kilometri înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 537/2014.

În aceste condiţii instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor H.G. nr. 537/2014 în speţa dedusă judecăţii a reţinut că recurenta nu a respectat prevederile art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 537/2014, care au constituit temeiul legal al deciziei contestate, deoarece documentele anexate cererii de restituire a accizelor nu îndeplinesc cerinţele impuse de această dispoziţie legală.

Inexactităţile referitoare la numărul de kilometri, puteau fi rectificate pe calea unei cereri rectificative conform art. 16 din H.G. nr. 537/2014, dar o astfel de cerere nu a fost formulată de recurenta reclamantă, aşa cum s-a arătat anterior.

În consecinţă instanţa de fond a reţinut că în anexele iniţiale reclamanta nu a indicat pentru sumele respinse la restituire prin Decizia de aprobare a cererii de restituire a accizei nr. 785/09.08.2016, numărul de kilometri înregistraţi la bordul vehiculului la momentul alimentării, cu excepţia cantităţii de 245,07 l motorină alimentată pentru vehiculul cu nr. de înmatriculare x pentru care în anexele la factura nr. x/03.05.2015 se menţionează numărul de km înregistraţi .

Referitor la această ultimă cantitate de combustibili şi acciza aferentă acesteia se reţin ca nefondate susţinerile recurentei pârâte din motivele de recurs în sensul că prin răspunsul la obiecţiuni s-ar fi demonstrat că această sumă a fost restituită reclamantei prin Decizia de aprobare a cererii de restituire a accizei nr. 785/09.08.2016, deoarece din răspunsul expertului la obiecţiuni rezultă în mod contrar că pentru această cantitate de combustibil nu s-a aprobat restituirea accizei (în acest sens răspunsul expertului la obiecţiuni, fila x şi dosar fond).

Relativ la modul de soluţionare a capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată, instanţa de fond, în raport de soluţia pronunţată asupra capătului de cerere principal a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., procedând la compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi, compensare în cadrul căreia s-au avut în vedere şi cheltuielile de deplasare necesare pentru a se asigura prezenţa consilierului juridic al pârâtei la instanţă.

Aceste cheltuieli au ca bază legală H.G. nr. 1860/2006, privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate în interesul serviciului şi au fost demonstrate prin bonurile fiscale depuse la dosarul cauzei, fiind avute în vedere în mod legal de către instanţa de fond, chiar şi în condiţiile în care consilierul juridic al pârâtei s-ar fi deplasat la instanţă şi pentru alte cauze, susţinere de altfel nedovedită de recurenta reclamantă, neputându-se reţine aprioric că la fiecare termen la care consilierul juridic al pârâtei s-a prezentat la instanţa de fond pentru susţinerea prezentei cauze, acesta a făcut deplasarea şi pentru alte litigii ale pârâtei aflate pe rolul Curţii de apel Oradea.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate în speţă nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se vor respinge recursurile declarate de reclamantă şi pârâta AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ ca nefondate, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ împotriva sentinţei nr. 176/CA/2017-P.I. din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2020.