Extraordinary appeal dismissed for failure to omit cassation grounds: reimbursement of EU-funded personnel costs and interpretation of labor law vs. administrative principles

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2020

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1446 din data de 6 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ a respins recursurile declarate de recurenta-reclamantă Direcţia Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale şi de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene) împotriva sentinţei civile nr. 2940 din 13 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare Direcţia Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Prin întâmpinare, A. a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare şi, pe fond, a solicitat respingerea acestei căi extraordinare de atac, ca nefondată.

Examinând actele şi înscrisurile dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază contestaţia în anulare formulată de Direcţia Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale, ca neîntemeiată.

Cu titlul prealabil, Înalta Curte arată că excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de A. în cuprinsul întâmpinării nu este o veritabilă excepţie şi o va respinge ca atare.

Contestaţia în anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora,,(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...)

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;".

Din norma legală cuprinsă în art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. rezultă că acest motiv este incident în cazul în care instanţa a omis să cerceteze motive de casare invocate de recurent în termen, aceasta nefiind ţinută de obligaţia de a cerceta motive de casare ce nu au fost invocate în mod procedural, cum ar fi cele invocate prin concluzii scrise sau cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei şi care nu sunt de ordine publică.

Pe de altă parte, legea are în vedere numai omisiunea instanţei de recurs de a examina unul dintre motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului pe care îl sprijină.

În speţă, contestatoarea susţine că prin decizia atacată, instanţa de control judiciar a ignorant legislaţia specială aplicabilă conform principiului specialia generalibus derogant, a omis normele destinate judecării cauzei apelând la norme care nu au aplicare în cauză şi a trasnformat litigiul în contencios, în unul de dreptul muncii, nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., nu a luat în considerare prejudicierea bugetului comunitar şi naţional prin efectuarea unor cheltuieli cu încălcarea prevederilor legale şi a obligat pârâtele, prin decizia dată, la plata unor sume necuvenite, ceea ce generează în fapt o neregulă, aşa cum este aceasta reglementată de legislaţia comunitară şi naţională, a generat în sarcina pârâtei OIPOCU-MEC obligaţia pe care subscrisa nu o poate executa deoarece depăşeşte mandatul primit din partea AM POSDRU, OIPOCU-MEC neavând nici atribuţia de ordonator de credite şi nici capacitatea de rambursare a sumei.

Instanţa învestită cu prezenta contestaţie, constată că instanţa de recurs a analizat şi s-a pronunţat asupra motivelor de recurs indicate, însă nu în modul dorit de contestatoare, dovedindu-se neîntemeiată contestaţia sub acest aspect.

Astfel, cu privire la motivul de casare circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a criticat modalitatea de apreciere a probelor (de exemplu, analizarea de către instanţă a legalităţii actelor fără a se raporta la contractul de finanţare şi la cererea de finanţare semnată şi asumată integral de către reclamantă, stabilirea situaţiei de fapt prin prisma aprecierii probelor administrate etc.) şi cum aceste probe trebuiau interpretate şi coroborate între ele, declarându-şi dezacordul faţă de concluzia instanţei şi faţă de sentinţa pronunţată.

Instanţa, analizând decizia contestată, constată că, în legătură cu aceste critici, instanţa de recurs a reţinut următoarele:,,...aceste aspecte nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, întrucât stabilirea ori verificarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele de fond şi, deci, temeinicia hotărârii recurate, nu pot constitui obiect al recursului, întrucât instanţa de recurs este ţinută de limitele controlului de legalitate ce nu poate fi exercitat decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nemulţumirea recurentei, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanţă ar fi preluat necenzurat argumentele părţii adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale; nu pot fi reţinute nici aceste susţineri ca fiind de natură să atragă incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele şi probele administrate de către reclamantă au format convingerea instanţei în sensul soluţiei adoptate şi dacă judecătorul, trecând prin propriul "filtru" de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu poate echivala sub nicio formă cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei.

Prin urmare, nu se poate reţine că instanţa de recurs nu a expus motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, astfel încât se constată că sunt respectate exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi cele ale art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.".

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de recurs nu a nesocotit principiul rolului activ în aflarea adevărului, consacrat de dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., text de lege care, în alin. (2), precizează că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, putând dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc. În speţă, se constată că instanţa de fond a administrat toate probele necesare soluţionării juste a cauzei, iar soluţia pronunţată de instanţa de recurs este în deplină concordanţă cu situaţia de fapt, reţinută în baza probelor administrate, şi cu cea de drept, rezultată din aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.

Totodată, Înalta Curte arată că din examinarea considerentelor deciziei nr. 1446/06.03.2020 se constată că în cuprinsul deciziei este explicat pe larg şi motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, se arată că instanţa de recurs nu este obligată să răspundă la argumentele folosite de recurentă, în dezvoltarea unui motiv de casare, ci este îndreptăţită să grupeze aceste argumente, pentru a răspunde printr-un considerent comun.

Nemulţumirea contestatoarei faţă de soluţia dată argumentelor sale aduse în susţinerea cererii nu se poate analiza în cadrul contestaţiei în anulare, pentru că astfel s-ar ajunge la reanalizarea unor aspecte de fapt şi de drept ce au intrat în puterea lucrului judecat. Fiind o cale extraordinară de atac, admisibilă în condiţii expres şi limitativ prevăzute de lege, în prezenta contestaţie în anulare nu se poate proceda la o reanalizare a fondului cauzei.

Natura juridică a contestaţiei în anulare este aceea de cale extraordinară de atac de retractare, ceea ce presupune că titularul acesteia este ţinut să-şi conformeze conduita procesuală la dispoziţiile prin care sunt reglementate condiţiile şi motivele exprese şi limitative pentru care se poate formula o astfel de cale de atac. Aşadar, contestaţia în anulare este admisibilă exclusiv în cazurile stabilite expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., alte pretinse neregularităţi neputând fi invocate prin acest mijloc procesual.

În această ordine de idei, este de observat faptul că în prezenta cauză, contestatorul şi-a fundamentează demersul procesual pe motivul contestaţiei în anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., anterior citate.

În raport de configuraţia juridică a motivelor invocate, aplicarea lor concretă în cauză ar presupune ca instanţa de recurs, respingând recursul, să fi omis să cerceteze vreunul dintre motivele de recurs invocate de recurent în termen.

Revenind la analiza incidenţei motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte notează că acesta vizează analiza motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de recurentă. Pe de altă parte, cercetarea la care face trimitere textul de lege, fără a fi interpretată ca obligând instanţa să răspundă în parte tuturor argumentelor, trebuie să constituie o examinare în mod real a criticilor supuse controlului judiciar. Or, din analiza comparativă a cererii de recurs şi a considerentelor deciziei contestate rezultă că aceste exigenţe sunt pe deplin satisfăcute în cauză, neputând fi primită susţinerea contestatoarei în sensul că instanţa nu a răspuns cererii sale de recurs.

În egală măsură, Curtea a demontat susţinerile recurentei din motivarea căii de atac referitoare la faptul că beneficiarul ar fi încălcat dispoziţiile Ghidului Solicitantului sub aspectul cheltuielilor cu personalul şi astfel ar fi prejudiciat bugetul comunitar şi naţional. "Este fără îndoială că beneficiarul a respectat prevederile contractului de finanţare, în varianta iniţială a bugetului detaliat prevăzut în anexa 2; astfel, se prevedea că sumele alocate costurilor salariale stabilite pentru echipa de proiect (prevăzute în anexa1) să fie calculate şi în raport cu "numărul de ore efectiv lucrate în cadrul proiectului", în acord cu dispoziţiile art. 103 şi 106 din Codul Muncii, fără a se depăşi plafoanele maxime decontate, prevăzute în Ghidul Solicitantului, condiţii pe care beneficiarul le-a respectat, pârâtele nefăcând dovada unei situaţii contrare. Dimpotrivă, în cazul sumelor invalidate şi solicitate la rambursare, prin cererea nr. x, plafonul orar de calcul, conform Ghidului, este într-un cuantum superior sumei regăsite în bugetul aprobat al beneficiarului.

În aceste condiţii, nu există niciun dubiu asupra faptului că, procedând la calcularea salariilor în raport de numărul de ore efectiv lucrat în cadrul proiectului şi cu respectarea legislaţiei muncii, dar şi a plafoanelor impuse de Ghidul Solicitantului, reclamanta avea dreptul la rambursarea respectivelor sume, neexistând nici un motiv plauzibil ca acele cereri să fie refuzate la plată.".

În concluzie, Înalta Curte reţine că instanţa de recurs a analizat în integralitate argumentele invocate de recurentă în susţinerea căii de atac deduse judecăţii, nefiind omis niciunul dintre motivele de recurs formulate, aşa încât prezenta contestaţie în anulare se dovedeşte neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Direcţia Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva deciziei nr. 1446 din data de 6 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2020.