Appeal allowed: civil servant's incompatibility finding annulled, National Integrity Agency report set aside.

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat, în principal, să se constate nulitatea documentului intitulat Raport de Evaluare, înregistrat la pârâta Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) sub numărul x şi comunicat reclamantei la data de 26 septembrie 2017 iar, în subsidiar, a solicitat anularea Raportului de Evaluare nr. x/22.09.2017; s-a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă de timbru şi onorariu de avocat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 19/2018 din data de 2 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionala de Integritate.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, constatarea nulităţii Raportului nr. x/22.09.2017 şi, în subsidiar, anularea raportului de evaluare şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susţine că judecătorul fondului nu a motivat sentinţa recurată, nu a prezentat argumentele prin care a ajuns la soluţia pronunţată ci s-a mărginit să preia susţinerile intimatei. Astfel, motivarea constă în paragrafele 4 şi 5 ale paginii 7 din sentinţa atacată.

Instanţa de fond face referire la Recomandarea R (2000) 10 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre privind codurile de conduită pentru funcţionarii publici, care defineşte la articolul 13 conflictul de interese şi o utilizează în argumentarea sentinţei, cu toate că în cauză este vorba despre o altă situaţie juridică, respectiv incompatibilitatea.

Mai mult, există o serie de situaţii contradictorii descrise ca atare de către judecătorul fondului, însă tranşate fără nici o motivare.

Apreciază că prin modalitatea în care a fost redactată, hotărârea atacată nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. consideră că în mod greşit judecătorul fondului a extins sensul noţiunii de funcţionar public din dreptul penal la dreptul administrativ. Or, în cauza dedusă judecăţii, circumscrisă contenciosului administrativ, o decizie pronunţată în materie penală nu este aplicabilă.

În acest sens menţionează că în considerentele Deciziei numărul 20/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că în înţelesul legii penale, noţiunile de "funcţionar public" şi de "funcţionar" au o semnificaţie mai largă decât aceleaşi noţiuni din dreptul administrativ.

Curtea Constituţională, prin Decizia numărul 2 din 15 ianuarie 2014 cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului I punctul 5 şi articolului II punctul 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a articolului unic din Legea pentru modificarea articolului 2531 din C. pen., a reţinut că "Semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ. Aşa cum s-a arătat şi în literatura juridică, potrivit legii penale, noţiunile de "funcţionar public" şi de "funcţionar" au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. În doctrină s-a mai arătat că, în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui anumit statut şi regim juridic."

Mai recent, consecventă aceleiaşi poziţii, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie numărul 97/A din data de 23 martie 2017 (secţia penală) a arătat că "scopul utilizării de către legiuitor a expresiei "funcţie publică de orice natură" şi nu "funcţie publică" a fost acela de a evita existenţa unei suprapuneri între noţiunile de funcţie publică în sensul Legii nr. 188/1999 şi expresia utilizată în cuprinsul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., pentru a delimita sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în accepţiunea legii penale. Astfel, sintagma "funcţie publică de orice natură", în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen., defineşte o categorie mai largă decât funcţia publică, aşa cum este înţeleasă în dreptul administrativ, iar noţiunea de funcţionar public este mai cuprinzătoare decât cea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici".

Această extindere a noţiunii de funcţionar public din dreptul administrativ în sensul legii penale s-a efectuat însă de judecătorul de fond.

Raportat la aceste aspecte susţine că persoanele la care face referire art. 175 alin. (2) C. pen. sunt funcţionari publici doar în sensul legii penale. Chiar alin. (1) al art. 175 C. pen. întăreşte această regulă, statuând cine este funcţionar public în sensul legii penale.

Expertul tehnic judiciar este o persoană fizică autorizată care exercită o profesie liberală, funcţionează în baza unei legi speciale, a statutului profesiei şi codului deontologic, care se exercită în birouri sau cabinete, în cadrul asociaţiilor profesionale înfiinţate potrivit legii, nu este finanţat de la bugetul de stat, astfel că nu poate fi considerat un funcţionar public în accepţiunea Legii nr. 161/2003.

Întrucât semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ, dezlegările de drept evidenţiate prin Decizia numărul 20/2014 (completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală) duc la concluzia că aceasta nu este aplicabilă în materia dreptului administrativ.

Expertizele contabile la care se face referire în raportul de evaluare nu au fost desfăşurate pentru instituţii publice şi nu au fost achitate din fonduri publice.

Procedura de plată a onorariilor pentru expert prevede ca persoana obligată la achitarea acestora să efectueze virarea sumelor de bani în contul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Alba, de unde se repartizează apoi către expertul desemnat (art. 17 şi următoarele, art. 33 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară).

Prin urmare, plata onorariilor pentru expertiză nu se face de Biroul Local de Expertize, ci prin intermediul acestuia. Art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 prevede clar că "plata onorariului şi decontarea altor cheltuieli, atunci când este cazul, cuvenite expertului sau specialistului, se fac numai prin biroul local de expertize tehnice si contabile".

De altfel, pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE a reţinut chiar în Raportul de Evaluare atacat că "veniturile... au fost încasate prin intermediul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Alba".

Nici persoana fizică şi nici cea juridică, de la care s-au plătit expertizele, nu au calitatea de instituţie publică, ca urmare, nu au putut utiliza fonduri publice pentru onorariul de expert.

În sfârşit, Biroul Central pentru Expertize Tehnice Judiciare (la fel cele teritoriale) coordonează, îndrumă din punct de vedere administrativ şi metodologic şi controlează activitatea de expertiză (art. 4 din O.G. nr. 2/2001).

Expertul tehnic nu este, prin urmare, angajat al Biroului (local sau central) de Expertize. În acest sens, a depus la dosarul cauzei adresa numărul 4631/04.10.2017 a Curţii de Apel Alba Iulia şi adresa numărul 485/06.10.2017 a Tribunalului Alba - Biroul Judeţean pentru Expertize Tehnice şi Contabile.

Potrivit alin. (2) lit. a) a art. 94 din Legea nr. 161/2003:

"funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul instituţiilor publice".

Or, aşa cum reiese din înscrisurile depuse în probaţiune, recurenta reclamantă nu am desfăşurat activitate în cadrul altei autorităţi sau instituţii publice, în afara angajatorului OIR POSDRU Centru.

Referitor la cererea principală formulată în faţa instanţei de fond, aceea de constatare a nulităţii Raportului de Evaluare numărul x, învederează că:

Potrivit art. 13 alin. (2) din Legea 176/2010 "actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor articolului 14, sunt lovite de nulitate absolută".

Susţine că în speţă, stabilirea presupusei stări de incompatibilitate de către inspectorul de integritate a avut loc pe baza unor înscrisuri care nu sunt publice, solicitate anterior informării şi invitării sale din luna martie a anului 2017, motiv pentru care apreciază că Raportul de Evaluare numărul x este nul absolut.

Invocă şi practică judiciară pe care o anexează cererii de recurs.

În drept invocă art. 483 şi următoarele C. proc. civ. art. 20 din Legea nr. 554/2004; dispoziţiile legale incidente din actele normative menţionate în cererea de recurs.

4. Apărările formulate de intimată

4.1 Intimata pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare susţinând că recursul formulat de reclamntă este nefondat pentru următoarele considerente.

În urma finalizării activităţii de evaluare desfăşurată în lucrarea nr. x/20.11.2014 s-a constatat faptul că doamna A., funcţionar public în cadrul Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIR POSDRU) Regiunea Centru Alba Iulia, a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor întrucât, în perioada deţinerii şi exercitării calităţii de funcţionar public, a desfăşurat în anul 2012, în calitate de expert judiciar, activităţi remunerate în cadrul Tribunalului Alba - Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Alba (instituţie publică), încălcând dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. învederează că, aşa cum rezultă din analiza considerentelor de fapt şi de drept ale sentinţei civile recurate, instanţa de fond şi-a structurat motivarea soluţiei date, raportat la susţinerile şi cererile formulate de recurentă în ceea ce priveşte situaţia de incompatibilitate reţinută prin raportul de evaluare nr. x/22.09.2017.

În raport de prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul fondului, în scopul pronunţării unei hotărâri corecte şi legale a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.

Instanţa de fond a examinat efectiv şi concret, toate apărările formulate de părţile din proces, precum şi înscrisurile depuse în probaţiune de aceştia, constatând, faţă de dispoziţiile legale aplicabile în cauza dedusă judecăţii, că raportul de evaluare nr. x/22.09.2017, prin care s-a reţinut faţă de doamna A. existenţa atât a unei situaţii de incompatibilitate, este temeinic şi legal şi, în consecinţă, a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamantă.

Faptul că instanţa de fond a respins motivat contestaţia formulată de reclamantă ca nefondată, a dispus administrarea şi a încuviinţat proba cu înscrisurile pe care le-a apreciat ca fiind necesare, utile şi pertinente soluţionării cauzei, nu este de natură să formeze convingerea instanţei de recurs că instanţa de fond, procedând astfel, ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil al reclamantei.

Prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul nu a obligat instanţa de judecată să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, putând să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să indice un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a recurentei nu constituie automat motiv de casare a sentinţei.

Pentru a avea această consecinţă, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de ascultare a părţii. Or, în condiţiile în care instanţa de fond a arătat, în detaliu, care sunt elementele care au generat situaţia de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 şi, respectiv a prezentat argumentele pentru care a respins susţinerile reclamantei privind incidentul de integritate, soluţia instanţei de fond răspunde tuturor argumentelor recurentei.

Faţă de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. învederează că este nefondat, întrucât sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauza dedusă judecăţii.

Astfel, susţine că în mod corect instanţa de fond a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale ce reglementează materia regimului incompatibilităţilor, raportat la situaţia de incompatibilitate în care se află recurenta-reclamantă.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că recurenta reclamantă a încălcat prevederile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 întrucât "a desfăşurat activitatea de expert în cadrul biroului local de expertize din cadrul tribunalului şi care constituie instituţie publică".

Conform prevederilor art. 94 din Legea nr. 161/2003: "(2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;".

Conform dispoziţiilor O.G nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, art. 4: "(1) În scopul coordonării şi îndrumării, din punct de vedere administrativ şi metodologic, precum şi al controlului activităţii de expertiză tehnică judiciară, în cadrul Ministerului Justiţiei funcţionează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare; (2) În cadrul tribunalelor funcţionează birouri locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile".

Textul alin. (2) al art. 94 din Legea nr. 161/2003 reglementează două ipoteze în care subzistă starea de incompatibilitate, în cazul în care condiţiile necesare reţinerii situaţiei de incompatibilitate, sunt îndeplinite şi anume: deţinerea de alte funcţii; desfăşurarea altor activităţi fără a condiţiona reţinerea situaţiei de incompatibilitate de primirea vreunei remuneraţii.

Litera a) a art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 vine în completarea celor două ipoteze al alin. (1), respectiv ipoteza în care funcţionarul public nu poate deţine alte funcţii publice în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice şi ipoteza în care funcţionarul public nu poate desfăşura alte activităţi în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.

Această din urmă ipoteză nefiind condiţionată de existenţa unui raport de serviciu, legiuitorul sancţionează orice altă activitate desfăşurată în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice desfăşurată de funcţionarul public în afara raportului de serviciu.

În speţă, recurenta reclamntă ocupă o funcţie publică şi are un raport de serviciu cu o instituţie publică iar, în afara raportului de serviciu cu această instituţie publică, desfăşoară activitate de expertiză contabilă, activitate ce este prestată în cadrul unei autorităţi publice, respectiv, în cadrul Tribunalului Alba - Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Alba (instituţie publică), fiind desemnat expert în dosarele aflate pe rolul Tribunalului Alba.

Arată că se pune în discuţie inclusiv modul în care activitatea de expert contabil este de natură să intre sub incidenţa dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, fiind lipsit de relevanţă faptul că onorariul pentru plata expertizei a fost achitat de către o persoană fizică, ceea ce importă în situaţia de faţă fiind doar faptul că activitatea în sine se suprapune zonei în care o instituţie publică îşi exercită atribuţiile.

Ipoteza care priveşte interdicţia ca un funcţionar public să desfăşoare alte activităţi în cadrul altor instituţii publice, din perspectivă teleologică vizează intenţia legiuitorului de a-l opri pe funcţionarul public să desfăşoare alte activităţi în exteriorul funcţiei publice şi prerogativelor de putere publică, activităţi ce, la un moment dat se pot suprapune cu zona de autoritate publică a unei alte instituţii publice. În acest mod, se intenţionează protejarea valorilor sociale care privesc imparţialitatea în exercitarea funcţiei publice.

Prin urmare întrucât recurenta-reclamantă a desfăşurat activitatea de expert în cadrul biroului local de expertize din cadrul tribunalului care constituie instituţie publică, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 pentru reţinerea situaţiei de incompatibilitate.

În ceea ce priveşte nulitatea raportului de evaluare, arată că recurenta-reclamantă reia apărările invocate si în cuprinsul cererii de chemare, apărări ce au fost analizate de către instanţa de fond.

Învederează că prevederile art. 13-15 din Legea nr. 176/2010 se referă la evaluarea averii şi nu la evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, acestea fiind cuprinse în secţiunea 3 din Legea nr. 176/2010, începând cu art. 20.

În procedura de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, reglementată în secţiunea a 3-a a Legii nr. 176/2010, legiuitorul a permis inspectorilor de integritate să demareze activitatea de evaluare chiar anterior informării persoanei în cauză, o atare activitate implicând evaluarea declaraţiilor şi "obţinerea altor date şi informaţii". Interpretarea gramaticală a textului legal citat conduce la concluzia că inspectorilor de integritate li s-a permis derularea activităţii de evaluare chiar prin colectarea de date şi informaţii de la persoane fizice ori juridice, anterior informării persoanei şi solicitării punctului de vedere al acesteia, o atare măsură fiind necesară doar în ipoteza în care s-au identificat, în cursul activităţii astfel derulate, elemente în sensul existenţei unei stări de incompatibilitate sau de conflict de interese.

În această privinţă, deşi art. 20 alin. (5) din Lege face trimitere expresă la dispoziţiile art. 13 şi 15, amplasate în secţiunea a 2-a, dedicată evaluării averilor, trimiterea realizată a precizat că aplicarea acelor norme se face,.în mod corespunzător", adică mutatis mutandis, ţinându-se cont de normele cu caracter special din secţiunea a 3-a, care cuprinde procedura evaluării conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.

Aşadar, interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 20 şi, respectiv. 13 si 15 din Legea 176/2010, trebuie realizată circumstanţiat, ţinându-se cont de caracterul special al normelor din art. 20. Or, procedând astfel, se poate deduce că activitatea de evaluare a incompatibilităţilor poate fi realizată chiar anterior solicitării unui punct de vedere persoanei în cauză, inclusiv prin solicitarea de date şi informaţii de la persoane fizice sau juridice, de vreme ce se precizează expres că solicitarea unui punct de vedere persoanei evaluate este necesară doar în "urma evaluării declaratei de interese, precum şi a altor informaţii", dacă se identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi.

De altfel, se poate constata că şi în art. 13 alin. (2) din Lege, chiar după ce se precizează în primul paragraf care sunt procedurile ce pot fi derulate, în cadrul activităţii de evaluare a averii, anterior şi ulterior informării şi invitării persoanei evaluate pentru prezentarea unui punct de vedere, legiuitorul a stabilit sancţiunea nulităţii actelor de evaluare doar în măsura în care inspectorul a valorificat date sau informaţiile care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14.

Or, potrivit art. 14 se prevede doar că inspectorul de integritate informează despre aceasta persoană în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18. Prin urmare, şi în cazul evaluării averii, activitatea de evaluare se poate legal desfăşura anterior informării persoanei în discuţie, obligaţia de informare şi solicitare a unui punct de vedere survenind doar la momentul la care se ivesc indiciile unor diferenţe semnificative, care ar putea conduce la elaborarea unui raport de evaluare, fiind nule doar acele acte întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după ivirea unor astfel de indicii, fără solicitarea punctului de vedere al persoanei evaluate.

În speţă, inspectorul de integritate, urmare a declanşării procedurii de evaluare cu privire la respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor pe perioada exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice în lucrarea înregistrată cu nr. x/S/II/20.11.2014. a trimis către reclamantă informarea cu privire la declanşarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, informare ce a fost înregistrată sub nr. x/27.11.2014.

Informarea a fost trimisă la adresa de domiciliu a recurentei prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, aceasta fiind primită de către recurentă la data de 03.12.2014.

Cum procedura evaluării s-a declanşat în data de 20.11.2014, inspectorul de integritate a solicitat informaţii referitoare la recurentă de la instituţiile şi autorităţile publice, persoane juridice de drept public sau privat numai după informarea trimisă recurentei sub nr. x/27.11.2014, informare prin care i s-a adus la cunoştinţă că s-a declanşat procedura de evaluare.

După informarea recurentei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a procedat la solicitarea de date, documente şi informaţii care nu sunt publice, de la instituţii şi autorităţi publice, persoane fizice şi juridice, care sunt necesare desfăşurării activităţii de evaluare.

Astfel, sub aspect procedural au fost îndeplinite prevederile Legii nr. 176/2010 în ceea ce priveşte informarea recurentei despre declanşarea activităţii de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, în perioada exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice.

De asemenea, inspectorul de integritate a respectat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, solicitând recurentei un punct de vedere doar la momentul la care, din datele şi informaţiile obţinute, a constatat ca există indicii cu privire la o situaţie de incompatibilitate în privinţa sa.

Totodată menţionează că în lucrările ce evaluează eventualele situaţii de incompatibilitate, evaluarea porneşte de la declaraţiile de avere şi de interese ale persoanei evaluate, şi converg spre consultarea registrelor publice sau a actelor juridice cu caracter public încheiate de persoana evaluată, şi care ar putea confirma existenţa indiciilor incompatibilităţii, întrucât stările de incompatibilitate prin deţinere simultană de funcţii nu pot fi conturate decât după documentarea inspectorului de integritate, pornind de la datele declarate de persoana declarantă în cuprinsul declaraţiilor de avere şi de interese.

Astfel, solicitarea de informaţii de la registrul comerţului cu privire la înregistrările existente faţă de persoana evaluată în cauză, precum şi datele sau documentele solicitate autorităţilor/instituţiilor în care persoana evaluată îşi desfăşoară funcţia/funcţiile publice, în virtutea cărora este atrasă evaluarea, reprezintă date cu caracter public şi nu nepublic, cum consideră recurenta.

Faţă de cele ce învederate solicită respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat.

În drept, a invocat Legea nr. 176/2010, Legea nr. 161/2003, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 554/2004, C. proc. civ., O.G. nr. 2/2000.

În conformitate cu dispoziţiile art. 411 din C. proc. civ. a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

4.2. Recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare susţinînd în esenţă că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile articolului 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.

În acest sens argumentează că principalul aspect care demonstrează această susţinere este faptul că plata onorariilor pentru expertiză nu se face din Biroul Local de Expertize, ci prin Biroul Local de Expertize, nu de la acesta ci prin intermediul acestuia potrivit art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000.

Arată că atât Agenţia Naţională de Integritate, dar şi instanţa de fond nu au "stăruit prin toate mijloacele legale" şi nu a "examinat efectiv şi concret" toate apărările sale.

Susţine şi că nici în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu se poate accepta caracterul nefondat al recursului susţinut de către intimata pârâtă pentru motivele expuse în cererea de recurs.

În consecinţă asolicitat în continuare admiterea recursului.

4.3. Prin notele de şedinţă din data de 26 octombrie 2020 recurenta reclamntă, raportat le adoptarea Legii nr. 54/2019 prin care, la articolul 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, după alin. (4) s-a introdus un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins: "(5) Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare.", a invocat incidenţa prescripţiei extinctive.

În acest sens a arătat că de la producerea presupusului incident de integritate, în anul 2012 şi până la emiterea raportului de evaluare, în 22 septembrie 2017, au trecut mult peste cei trei ani reglementaţi de art. 25 alin. (5) din Legea 176/2010.

Susţine şi că întrucât la data intrării în vigoare a modificărilor legislative cauza este pe rolul instanţelor de judecată, modificările legislative referitoare la prescripţia extinctivă se aplică şi acesteia.

4.4. Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 2 nov. 2020 intimata pârâtă a solicitat respingerea susţinerilor formulate de recurenta reclamantă prin notele de şedinţă din data de 26 octombrie 2020, ca tardive, susţinînd că în această etapă procesuală, recurenta reclamantă avea posibilitatea legală de a formula critici doar prin intermediul motiveleo de recurs.

Prin notele de şedinţă recurenta reclamantă a formulat critici noi, care nu au fost invocate în faţa instanţei de fond şi nici prin motivele de recurs.

Arată şi că potrivit art. 2513 C. civ., prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, prescripţia nemaifiind o excepţie de ordine publică.

Recurenta reclamantă a invocat pentru prima dată excepţia prescripţiei la termenul din data de 3 nov. 2020, în recurs, moment la care era decăzută din dreptul de a o invoca, neputându-şi astfel modifica cerere de chemare în judecată. Modificarea cererii de chemare în judecată la acest moment nu poate avea loc, fiind depăţit atât termenul de invocare a excepţiei privind prescripţia, cât şi cel în care ar fi fost posibilă modificare contestaţiei.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate excepţia prescripţiei extinctive invocată de recurenta reclamantă prin notele de şedinţă din data de 26 octombrie 2020 instanţa de recurs reţine că această excepţie este tardiv invocată pentru următoarele considerente:

În primul rând, referitor la norma juridică invocată de recurenta reclamantă se observă că aceasta reglementează prescripţia extinctivă a răspunderii civile, administrative sau disciplinare, pentru faptele care determină existenţa stării de incompatibilitate, ceea ce excede prezentului cadru procesual circumscris art. 22 din Legea 176/2010 respectiv contestaţie împotriva raportului de evaluare a incompatibilităţii, iar nu un litigiu privind răspunderea civilă, administrativă sau disciplinară a recurentei reclamante, care nu poate fi decât eventual subsecvent soluţionării prezentei cauze, în concordanţă cu dispoziţiile art. 25 din Legea 176/2010.

Pe de altă parte chiar dacă s-ar reţine că prescripţia extinctivă invocată de recurenta reclamantă ar fi aplicabilă în speţa dedusă judecăţii, se constată că Legea nr. 54/2019 prin care se instituie această prescripţie nu cuprinde dispoziţii derogatorii de la dreptul comun în privinţa momentului până la care aceasta poate fi invocată.

Or, faţă de vechea reglementare a prescripţiei extinctive, cuprinsă în Decretul nr. 167/1958, actuala reglementare din Noul C. civ. nu mai consideră prescripţia extictivă ca fiind o excepţie de ordine publică ce poate fi invocată în orice etapă a procesului.

Astfel, potrivit art. 2.513 din Noul C. civ., aplicabil în cauză în raport de momentul faţă de care se cercetează starea de incompatibilitate, anul 2012: "Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate."

Ca urmare, chiar dacă legea invocată de recurenta reclamantă este ulterioară sentinţei recurate şi chiar recursului declarat de reclamantă, aceste împrejurări nu pot fi privite ca motive care să permită invocarea prescripţiei după momentul statuat prin dispoziliile legale care reglementează regimul juridic al acestei instituţii.

Pe de altă parte, dacă s-ar admite că prescripţia extinctivă ar putea fi invocată direct în recurs s-ar încălca dispoziţiile art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) C. proc. civ. care nu permit schimbarea cauzei litigiului în căile de atac. Or, prin invocarea de către recurenta reclamantă a dispoziţiilor privind prescripţia extinctivă direct în recurs, în realitate, se adaugă motivelor de anulare ale raportului de evaluare susţinute prin cererea de chemare în judecată un nou motiv de anulare, ceea ce este prohibit de dispoziţiile legale anterior citate.

În continuare examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

1) Un prim motiv de casare invocat de recurenta reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când aceast nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare nu este incident în cauză, deoarece din cuprinsul reglementării motivului de casare invocat rezultă că, în concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie un temei de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină "decizia" judecătorului.

Ipotezele în care se poate reţine o nemotivare a hotărârii judecătoreşti în sensul motivului de casare analizat sunt, potrivit dispoziţiei legale ce îl reglementează: existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi al justificării în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluţiei din dispozitiv ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii. De asemenea, jurisprudenţa a mai stabilit că motivarea sumară şi confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare.

Niciuna din aceste ipoteze nu se regăseşte în speţa dedusă judecăţii, fapt ce rezultă din considerentele sentinţei recurate prin care judecătorul fondului a analizat cererile şi susţinerile părţilor, nepunându-se reţine existenţa unei contradicţii între considerentele expuse şi soluţia pronunţată şi nici existenţa unei contradicţii esenţiale între considerente, care să conducă la concluzia că nu se poate analiza raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia a fost pronunţată sentinţa recurată.

Ca urmare, instanţa de recurs va reţine că sentinţa supusă controlului judiciar în cauza dedusă judecăţii răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. cuprinzând în considerentele sale, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, cu arătarea motivelor pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Instanţa de recurs subliniază că prin prisma motivelor de casare reglementate de legea de procedură nu trebuie confundată ipoteza lipsei motivării hotărârii judecătoreşti, ce poate fi cenzurată de instanţa de control judiciar prin intermediul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu ipoteza în care partea este nemulţumită de raţionamentul logico-juridic expus de instanţă în considerentele hotărârii pronunţate considerând că acesta nu corespunde în mod satisfăcător argumentelor prezentate în susţinerea pretenţiilor sau apărărilor sale, respectiv acestea nu au fost reţinute ca întemeiate.

2) Analizând speţa dedusă judecăţii prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material se reţin următoarele:

a) Relativ la motivul prin care se invocă de către recurenta reclamantă nulitatea raportului de evaluare ca urmare a încălcării de către inspectorul de integritate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea 176/2010 se reţine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 13 alin. (2) Legea 176/2010: "Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută."

Privitor la interpretarea şi aplicarea acestei dispoziţii legale în speţa dedusă judecăţii se vor reţine ca fondate apărările intimatei pârâte potrivit cărora prevederile art. 13 din Legea nr. 176/2010 se referă la evaluarea averii iar nu în mod direct la evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, activitatea de evaluare a acestora din urmă fiind cuprinsă în Secţiunea a 3-a din Legea nr. 176/2010, începând cu art. 20.

În procedura de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, art. 20 alin. (1) prevede că: "Dacă, în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere."

Ca urmare, în materia evaluării conflictelor de interese şi incompatibilităţilor legiuitorul a permis inspectorilor de integritate să demareze activitatea de evaluare chiar anterior informării persoanei în cauză, o atare activitate implicând atât evaluarea declaraţiilor persoanei evaluate cât şi obţinerea altor date şi informaţii.

În consecinţă, deşi art. 20 alin. (5) din Legea 176/2010 face trimitere la dispoziţiile art. 13 şi 15 din acelaşi act normativ, din Secţiunea a 2-a, dedicată evaluării averilor, trimiterea realizată a precizat că aplicarea acelor norme se face,.în mod corespunzător", ţinându-se cont de normele cu caracter special din Secţiunea a 3-a, care cuprinde procedura evaluării conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.

Aşadar, interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 20 şi, respectiv. 13 si 15 din Legea 176/2010, trebuie realizată ţinându-se cont de caracterul special al normelor din art. 20. Astfel rezultă că în activitatea de evaluare a incompatibilităţilor obţinerea altor date şi informaţii decât cele cuprinse în declaraţiile persoanei evaluate poate fi realizată chiar anterior solicitării unui punct de vedere persoanei în cauză, în condiţiile în care din art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 rezultă în mod clar că solicitarea unui punct de vedere persoanei evaluate este necesară doar "în urma evaluării declaratei de interese, precum şi a altor date şi informaţii", dacă se identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi.

Pe de altă parte se reţine că prin art. 13 alin. (2) din Legea 176/2010, după ce în primul aliniat al acestui articol se precizează care sunt procedurile ce pot fi derulate în cadrul activităţii de evaluare a averii, anterior şi ulterior informării şi invitării persoanei evaluate pentru prezentarea unui punct de vedere, legiuitorul a stabilit sancţiunea nulităţii actelor de evaluare doar în măsura în care inspectorul a valorificat date sau informaţii care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14.

Or, art. 14 din Legea 176/2010 prevede că inspectorul de integritate informează despre aceasta persoană în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18. Prin urmare, şi în cazul evaluării averii, activitatea de evaluare se poate desfăşura legal anterior informării persoanei evaluate, obligaţia de informare şi solicitare a unui punct de vedere survenind doar la momentul la care se ivesc indiciile unor diferenţe semnificative, care ar putea conduce la elaborarea unui raport de evaluare, fiind nule doar acele acte întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după ivirea unor astfel de indicii, fără solicitarea punctului de vedere al persoanei evaluate.

În speţă, inspectorul de integritate, urmare a declanşării procedurii de evaluare cu privire la respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor pe perioada exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice în lucrarea înregistrată cu nr. x/S/II/20.11.2014. a trimis către reclamantă informarea cu privire la declanşarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, informare ce a fost înregistrată sub nr. x/27.11.2014, trimisă la adresa de domiciliu a recurentei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, aceasta fiind primită de recurenta reclamantă la data de 03.12.2014.

Cum procedura evaluării s-a declanşat în data de 20.11.2014, inspectorul de integritate a solicitat informaţii referitoare la recurentă de la instituţiile şi autorităţile publice, persoane juridice de drept public sau privat numai după informarea trimisă recurentei sub nr. x/27.11.2014, prin care i s-a adus la cunoştinţă că s-a declanşat procedura de evaluare.

După informarea recurentei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a procedat la solicitarea de date, documente şi informaţii de la instituţii şi autorităţi publice, care sunt necesare desfăşurării activităţii de evaluare.

Astfel, sub aspect procedural au fost îndeplinite prevederile Legii nr. 176/2010 în ceea ce priveşte informarea recurentei despre declanşarea activităţii de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, în perioada exercitării funcţiei publice.

De asemenea, inspectorul de integritate a respectat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, solicitând recurentei un punct de vedere la momentul la care, din datele şi informaţiile obţinute, a constatat ca există indicii cu privire la o situaţie de incompatibilitate în privinţa sa.

Pe de altă parte datele sau documentele solicitate autorităţilor/instituţiilor în care persoana evaluată îşi desfăşoară funcţia/funcţiile publice, în virtutea cărora este atrasă evaluarea, reprezintă date cu caracter public, care nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 20 alin. (5) cu referire la art. 13 alin. (2) din Legea 176/2010.

b) Este însă fondat motivul prin care recurenta reclamantă invocă greşita interpretare şi aplicare în speţa dedusă judecăţii a dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

Potrivit acestei dispoziţii legale: "Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, (…) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;".

Relevant în ceea ce priveşte incompatibilitatea reţinută în sarcina recurentei reclamante este faptul că aceasta, funcţionar public în cadrul Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIR POSDRU) Regiunea Centru Alba Iulia, în perioada deţinerii şi exercitării acestei funcţii publice, a desfăşurat în anul 2012, în calitate de expert judiciar, activităţi remunerate în cadrul Tribunalului Alba - Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Alba

Raportat la această stare de fapt, instanţa de recurs, contrar celor avute în vedere de instanţa de fond, reţine că în speţă nu subzistă incompatibilitatea reglementată de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea 161/2003.

Astfel, se are în vedere că incompatibilitatea analizată prohibeşte deţinerea simultană de către funcţionarul public şi a altei funcţii în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice, sau, în a doua ipoteză, desfăşurarea de către funcţionarul public şi a altei activităţi în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice.

Or, potrivit O.G. nr. 2/2000, privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, art. 1 alin. (2): "Este expert tehnic judiciar orice persoană fizică ce dobândeşte această calitate în condiţiile prezentei ordonanţe şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit, pe specialităţi şi pe judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti. Expertul tehnic judiciar este expert oficial şi poate fi numit de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti sau de alte organe cu atribuţii jurisdicţionale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare."

Potrivit art. 4 din acelaşi act normativ:

"(1) În scopul coordonării şi îndrumării, din punct de vedere administrativ şi metodologic, precum şi al controlului activităţii de expertiză tehnică judiciară, în cadrul Ministerului Justiţiei funcţionează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare.

(2) În cadrul tribunalelor funcţionează birouri locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile."

De asemenea art. 5 din O.G. nr. 2/2000 precizează că: "Activitatea de expertiză tehnică se poate exercita la alegere de către experţii tehnici, individual sau în societăţi comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice."

Ca urmare, activitatea de expertiză tehnică judiciară se exercită de către experţi individual sau în cadrul unor societăţi comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice, iar nu în cadrul Biroului central pentru expertize tehnice judiciare sau a birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, care au doar rolul de a coordona şi îndruma, din punct de vedere administrativ şi metodologic această activitate, exercitată însă în formele reglementate de art. 5 din O.G. nr. 2/2000.

Din acest punct de vedere nu se poate susţine legal, în sensul incompatibilităţii prevăzute de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea 161/2003 că expertul judiciar exercită o funcţie în cadrul biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile în raza de competenţă a căruia îşi desfăşoară activitatea ca expert tehnic individual.

Pe de altă parte nu se poate reţine nici că activitatea de expertiză desfăşurată individual, cum este situaţia în speţa dedusă judecăţii ar reprezenta o activitate desfăşurată "în cadrul" biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, deoarece activitatea de expertiză, aşa cum s-a arătat anterior, se desfăşoară ca mod de organizare, fie individual, fie în cadrul unor societăţi comerciale cu acest obiect de activitate, aceste moduri de desfăşurare a activităţii fiind doar coordonate şi îndrumate din punct de vedere administrativ şi metodologic de către biroul locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile pe raza cărui expertul.

Astfel, apare ca evident în situaţia unui expert judiciar care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei societăţi comerciale că acesta nu desfăşoară activitatea de expertiză în cadrul biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile ci în cadrul societăţii comerciale cu acest obiect de activitate. Ca urmare se impune a fi reţinut că şi în situaţia în care expertul judiciar îşi desfăşoară activitatea în mod individual, ca persoană fizică autorizată sau în altă formă de organizare individuală a activităţii prevăzută de lege, această activitate nu este desfăşurată în cadrul biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile în accepţiunea art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea 161/2003.

Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă, se va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, se va admite acţiunea introductivă, anulându-se Raportul de evaluare nr. x/22.09.2017 privind pe reclamantă.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. intimata-pârâtă va fi obligată la plata către recurenta-reclamantă A., a cheltuielilor de judecată în sumă de 7250 RON, reprezentând taxe judiciare de timbru şi onorariu avocat în fond şi recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 19/2018 din data de 2 februarie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal,

Casează sentinţa recurată şi în rejudecare:

Admite acţiunea, anulează Raportul de evaluare nr. x/22.09.2017 privind pe reclamanta A..

Obligă intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate la plata către recurenta-reclamantă A., a cheltuielilor de judecată în sumă de 7250 RON, în fond şi recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2020.